Rolul literaturii in perioada

pasoptista
“Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre
ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de
pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi
de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne
împrumutăm de la alte naţii.”
Mihail Kogalniceanu
Ruja Izabela
Elod Csatlos
Dumitrasc Cristi
Rotariu David
 Pasoptismul
◈ Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale, în preajma Revoluţiei
de la 1848. Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii
de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţional.
◈ Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura noastră şi
care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi jumătate.
◈ Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera
aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism,
clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.
◈ Paşoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular şi supusă unor
comandamente exterioare: mesianism cultural şi revoluţionar, spirit critic, deschidere spre Occident şi
lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică, conştiinţa pionieratului în
mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.
◈ Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia
paşoptistă, determină începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri
palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai
multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.
◈ Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau de o intenţionalitate estetică a
scrierilor literare. Conştiinţa faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această perioadă, când se
petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt importate o dată cu formele, ideile literare vin
împreună cu tiparele narative sau prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa iniţială
a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor, a respectării structurilor date (în fond, conform ideologiei
clasicismului). Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu, Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin atitudinea lor
lucidă şi responsabilă, a contribuit la instituirea premiselor culturii române moderne. Paşoptismul cuprinde
perioada literară care pentru literatura română înseamnă epoca de modernizare, de afirmare a romantismului
şi de fundamentare a majorităţii speciilor.
 Romantismul

• Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale

secolului XVIII în Europa care a durat o mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare contra
raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului
romantic.
• Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu oarecare întârziere,
prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul douăzeci,
ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată. Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile
Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, poeţi ce oscilează între romantism şi
clasicism. Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare şi al
deşteptării conştiinţei naţionale. Literatura romantică din perioada paşoptistă nu se pierde în
zugrăvirea zbuciumului şi a căutărilor intime, ea este o literatură angajată, pusă în slujba
idealului naţional.
◈ Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară, cu un program bine definit, care ridică literatura
noastră de la încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al lui Eminescu. Este o reacţie la
imobilismul şi schematismul clasicist, presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi
cuprinde destul de repede întreaga Europă. Multe din motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate
şi de scriitorii români: mitul strigoiului,evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibilă a timpului,
omul nemuritor, nopţile,titanismul, natura, geniul, ierarhia divină. Caracteristice îi sunt angajarea în
istorie şi descoperirea folclorului.
◈ Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii paşoptisti au intrat în conştiinţa
românească drept oamenii începutului de drum. Reprezentanţii romantismului de acum dau operei
lor un pronunţat caracter militant ei fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari. Ideologia
literară:articole programatice şi de doctrina -REVISTE - Curierul românesc. Articolele
programaticeale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o importanţă majoră,
pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor fundamentale ale epocii. În Principatele
Române, pe la finalul secolului XVIII şi în primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă diferite
ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti.Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede
ştirile despre întâmplările din ţară ş idin străinătate se simţise de mult. Cel dintai care a schiţat un
program teoretic avand ca scop modernizarea literaturii române a fost Ion Heliade Radulescu.
 Revista “Dacia Literara”

Dacia literară este revista apărută pe 30 ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu. În ciuda titlului, revista nu şi-a propus să se axeze exclusiv pe
literatură. Pe parcursul apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie, marcată prin supratitluri:
Nr. 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei (text:Constantin Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul), Scene pitoreşti din obiceiurile poporului(M. Kogălniceanu, Nou
chip de a face curte),Alegeri din alte foi româneşti (texte reproduse din„Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Curierul Românesc” şi „Albina
românească”),Telegraful Daciei (ştiri culturale);
Nr. 2: Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi, Cîntece populare a Moldaviei), Literatură străină (fragmente din jurnalul de
călătorie în Banat, Valahia şi Moldova de D. A. Damidoff, şambelan al împăratului Rusiei,cu prezentare şi comentarii de M.Kogălniceanu), Poezie
(Cavalerul C. Stamate, Alecu Donici), Alegere din alte foi româneşti („Arhiva românească”, „Curierul românesc”).
Nr. 3: Scene contemporane (C. Negruzzi, O alergare de cai), Suvenire din Italia (Vasile Alecsandri, Buchetiera de la Florenţa), Literatură străină (continuare
Damidoff), Poezie(Grigore Alexandrescu), Alegeri din alte foi româneşti („Mercur”, „Curierul românesc”,„Albina românească”), Telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este suspendată şi va mai apărea abia după 1859, în ediţia a doua.
 Mihail Kogălniceanu

◈ Mihail Kogălniceanu (1817-1891) a fost un om politic, gazetar şi scriitor român.

◈ A fost istoric, scriitor, ziarist, om politic, prim-ministru şi, mai târziu, ministru de externe. A jucat un rol
important în Revoluţia de la 1848 şi în lupta pentru Unirea Principatelor Române.
◈ Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat şi comprehensiv, Mihail Kogălniceanu se situează
în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste. Era urmaş al răzeşilor de pe Kogălnic.
Asta nu l-a împiedicat în niciun felsă facă studii strălucite în Franţa şi Germania. În 1839, redactează "Foaea
sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. În mai 1840 a
anunţat apariţia a 6 tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldaviei. La nouă ani de la Revoluţia din
1848 ,Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se
pronunţe în privinţa Unirii.
◈ Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în
același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu
poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.
◈ A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane.
Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă
romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848
în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova.
◈ După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui
pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista
unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-
hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron.
◈ Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor
boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la
o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din
mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate
acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un
deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de asta, a jucat un rol
important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război
care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică
proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile
cu Franța.
 
 Curierul Romanesc
◈ Curierul Românesc a fost prima gazetă în limba română cu
apariție constantă și îndelungată, publicată în Țara
Românească între anii 1829 - 1859 sub conducerea lui Ion
Heliade Rădulescu. Acesta dorea ca foaia să fie
„administrativă, comercială și politică”. În realitate, ea a fost
preponderent administrativă fiind precursoarea Monitorului
oficial.
◈ Curierul Românesc și Albina Românească au fost anticipate de
alte ziare românești, cel dintâi chiar pe teritoriul
Moldovei, Courier de Moldavie, editat în 1790. Ziare
românești au apărut înainte de 1829 și la Cernăuți, în 1820
- Crestomaticul românesc, la Buda în 1821 - Biblioteca
românească, la Leipzig, în 1827 - Fama Lipschi pentru Dacia.
◈ Revista a apărut cu sprijinullui Dinicu Golescu, comandantul armatelor ruşeşti, care a
obţinut aprobarea apariţiei gazetei.Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu
apariţie îndelungată,gazetă care pune bazele presei româneşti. Încet, încet, „Curierul românesc”
devine ecoul întregii mişcări literare din ţară.
◈ În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele anului şi prin discursurile ţinute
la diferite ocazii”.În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc.În el se găsesc coloane
deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu, Costache Aristia,
Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi, Ion Catina, I. Genilie
ş.a. unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare.
◈ Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română, mai ales în Valahia. Ne
face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este"Foaia ştiinţifică şi literară de la
Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului"
(1835) şi"Curierul de ambe sexe" (1836).În Curier se naşte critica literară în literatura română. Ea
se înfăţişează prin mici notiţe, în care se apreciază valoarea scriitorilor şi acelor ce publică scrierile
lor în diferite broşuri. Prin Curierul românesc,Heliade se formează încet, încet.Spiritul lui se
îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi literare se răspândesc în public.
◈ Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română, mai ales în Valahia. Ne face
cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este"Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi
"Magazin istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului" (1835) .În
Curier se naşte critica literară în literatura română. Ea se înfăţişează prin mici notiţe, în care se apreciază
valoarea scriitorilor şi acelor ce publică scrierile lor în diferite broşuri. Prin Curierul românesc,Heliade
se formează încet, încet.Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi
literare se răspândesc în public.
◈ În cuprinsul ziarului se publicau texte administrative, știri politice și militare, articole și note de
îndrumare, cuprinzând noțiuni elementare de istorie, geografie, comerț, economie, industrie etc. Primul
număr cuprindea un articol editorial privind istoricul ziarelor în lume; înștiințări „din lăuntru”;
înștiințări „din afară”; informații despre „mezaturi”, plecări și sosiri de demnitari la Bucuresci; știri
„despre lucrarea pământului, care merge înainte cu mare spor”.
◈ În anul 1837, ziarul a început să publice un supliment numit Curierul de ambe sexe, magazin cultural cu
o componentă feminină
 Ion Heliade Rădulescu – „Zburătorul”

◈ Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște, Țara Românească – d. 27 aprilie 1872, București, România) a fost
un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cea mai
importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii
române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne.
◈ După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din
lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova), sub
influența mamei sale, Eufrosina care "știa carte numai grecească", după cum mărturisește Heliade.
◈ În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la „Sfântul Sava”. Este membru
activ al asociațiilor culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al
presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator,
critic. În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin, menită să
înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce
depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. A fost și director al Arhivei Țării Românești, în perioada
1843-1848.
◈ Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind membru al
guvernului provizoriu și apoi al locotenenței domnești.Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade Rădulescu a
provocat în literatura română ample controverse, opiniile criticilor literari oscilând între acceptări elogioase și contestări
severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade rămâne un reper important în dezvoltarea literaturii de limbă română.
Îndemnul său impetuos: „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, este emblematic pentru generația care a contribuit decisiv la
dezvoltarea modernă a literaturii române.
◈ Publicată pentru prima oară în 1843, poezia "Zburătorul" , reprezintă capodopera liricii lui Ion Heliade
Radulescu. Sursa poeziei constă într-o credinţă populară care a generat mitul erotic al Zburătorului. În
folclorul românesc , Zburătorul este o semidivinitate erotică,un demon simbolizând chinurile iubirii . El este
conceput ca putându-se metamorfoza în şarpe, zmeu sau sul de foc spre a pătrunde neştiut în casă, unde
se transformă într-un tânar frumos şi pasionat, care îşi chinuieşte victima (fată sau femeie matură),
tulburănd-o până la epuizare cu senzaţia chinuitoare a dragostei neimplinite.
◈ In fond el apare in vis uneori ca semizeu acoperit cu solzi argintii si cu aripi albe pe umeri.Folclorul erotic
consacra Zburatorului cantece lirice, farmece, vraji si descantece.
◈ " Un foc s-aprinde în mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvăcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-s' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald şi rece, uite, că-mi furnică prin vine;
În braţe n-am nimica şi parca am ceva;(...)
◈ Tema poeziei este zbuciumul sufletesc al unei tinere care traieşte primii fiori ai iubirii."Zburatorul" este o
baladă, lirismul fiind înfaţişat sub formă epică. Compozitional, poezia este alcatuită din trei tablouri ce pot fi
considerate secvenţe epice: monologul Floricai, tabloul înserării (pastel) şi dialogul celor doua femei care
observă pătrunderea Zburatorului în casa fetei.Dramatismul primei părţi este atenuat de calmul naturii
evocate în pastel şi de sclipirile de umor popular din dialogul final. Pe parcursul poemului se produce gradat
trecerea de la psihologic la fantastic, de la cazul particular al sentimentului Floricăi la cazul general al unui
sentiment şi al unei suferinţe a vârstei adolescentine. Tranziţia se realizează prin evocarea unei nopţi pline de
vrajă în care fantasticul devine posibil. Poemul are oconstrucţie circulară, bănuiala confuză a Floricăi ( "o fi
vrun zburător!") fiind confirmată în final de observaţia suratelor. Monologul fetei debutează abrupt cu
exclamaţia Floricăi ce atrage atenţia mamei asupra suferinţelor care o macină: "Vezi, mamă, ce mă doare!
".Urmează enumerarea unor trăiri fizice, a unor suferinţe organice pe care fata încearcă disperată să şi le
explice.
 Junimea si Convorbiri Literare

„Junimea” a reprezentat cea mai importantă mişcare literară românească, prin care se produce în cultura autohtona o
schimbare radicală de mentalitate. „Societatea Junimea” a fost înfiinţată la Iaşi, în iarna anului 1864, din iniţiativa unor
tineri cărturari (Petre P.Carp,Vasile Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generaţie, strânşi în jurul lui Titu
Maiorescu, la puţin timp de la întoarcerea lor de la studii din străinătate.
În anul 1864, „Societatea Junimea” adoptă un program prin care îşi stabilea principiile ce îi vor călăuzi activitatea
culturală:
• orientarea literaturii spre specificul naţional;
• promovarea specificităţiii esteticului; susţinerea principiului de autonomie a artei (arta pentru artă); promovarea “valorii
estetice” ;
• organizarea, la Iaşi, a unei serii de prelegeri publice (“prelecţiuni populare”);
• organizarea, cu regularitate, în casa lui Vasile Pogor, a unor lecturi din opere autohtone, producţii originale ale
junimiştilor, urmate de discuţii;
• achiziţionarea unei tipografii, cu ajutorul căreia să se tipărească manuale şcolare, cărţi de ştiinţă, literatură şi mai ales,
editii ştinţifice,”cu note explicative şi index”,ale tuturor cronicarilor şi istoriografilor români;
• abordarea problemelor limbii şi ale ortograiei, combatând tendinţa latinizantă de promovare a ortografiei etimologice;
• alcătuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone, de la poeţii Văcăreşti până la Vasile Alecsandri.
◈ „Societatea Junimea” discută şi o multitudine de probleme filozofice, juridice şi sociale, polemizând cu mulţi dintre
contemporani. Societatea îşi creează puternice adversităţi, deoarece contemporanii dezaprobau tendinţa membrilor societăţii de
a pune în discuţie toate aspectele culturale ale vremii şi de a le critica foarte sever.
◈ Din aceste polemici se naşte un program general al „Junimii”, constând în combaterea “direcţiei de astăzi din cultura
român㔺i afirmarea necesităţii unei direcţii noi”, adică a unor schimbări profunde în toate planurile culturii; combaterea
formelor fără fond, respingerea elemtelor de impostură şi artificialitate rezultate din procesul de import grăbit al tiparelor
civilizaţiilor occidentale.
◈ „Societatea Junimea” şi revista „Convorbiri literare” au creat un anumit mod de a înţelege cultura, fenomenul primind, în
ansamblu, numele de spirit junimist.
◈ Revista „Convorbiri literare”, aparută la 1 martie 1867 din iniţiativa lui Iacob Negruzzi, în paginile căreia s-au publicat în timp
cele mai multe dintre operele marilor clasici: Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine curând după apariţie
cea mai importantă publicaţie a epocii. Iacob Negruzzi a fost însarcinat de Junimea cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp
de 28 de ani. Convorbirile apar la început bilunar, în 16 pagini, într-un tiraj de 300 de exemplare. Prin comparaţie cu
programul coerent pe care îl formulase cu decenii în urmă „Dacia literara”, care debutase cu o rubricaţie fixă şi o politică
culturală bine definită de la primul număr,”Convorbirile puteau trece drept o iniţiativă modestă, amatoristă chiar”. Revista nu
este exclusiv literară. Ea acordă un spaţiu important studiilor ştiinţifice şi general culturale, înscriindu-se în curentul epocii.
Printre autorii de literatură publicaţi de revistă se numărau Iacob şi Leon Negruzzi, M. Cornea, Scarlat Capsa, Th.Serbanescu ,
V.Pogor, Nicu Gane, cei mai mulţi dintre ei catalogabili în a doua linie valorică. Primul succes remarcabil este cooptarea lui
Alecsandri, care îşi publică începând cu nr.20, „Canticele comice”. Rar, revista găzduieşte şi unele recenzii semnate de
Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu.
◈ Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, marii scriitori rămaşi în viaţă sau cei ridicaţi din noua generaţie devin ostili Junimii şi
Convorbirilor şi îi descoperim activând în alte publicaţii ale epocii de cu totul alte orientări. (Caragiale, Slavici, Cosbuc,
Delavrancea, Vlahuta).
 Poezia paşoptistă

◈ Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat începutul poeziei noastre romantice. Poezia paşoptistă pune bazele liricii
moderne româneşti. Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie” din
primul număr al revistei „Dacia literară”, în sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric şi chiar politic, conformă cu
idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în
valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale
momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se
constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială. Se dezvoltă astfel o poezie
retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimare directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii
de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completează cu mediţatia asupra
locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei etc.
◈ Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii
ironizând cu severitate moravurile societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă. Se manifestă, în
ansamblu, două tendinţe de ordin cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre valorile morale
şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin
valorificarea specificului nostru naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria naţională.
◈ Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul,
iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat şi o mare varietate de specii literare. Ideea naţională
poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma ataşamentului la valorile
poporului, ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti.

◈ Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică, naţională, educativă, ea având şi dificila
sarcină de a forma un public, de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. În
numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu conştiinţă clară că
existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii naţionale. Scriitorii de seamă au apărat
principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-se în problema neologismelor, au adoptat principiul
împrumutului moderat,în limitele necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală. Doctrina literară,
câta a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat pe scriitori să aspire, conform
personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un
sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.
 Costache Negruzzi – „Alexandru Lăpuşneanul”

◈ Nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul” de C. Negruzzi apare în 1840 şi se încadrează tematic în categoria lucrărilor inspirate din istorie, pe
linia recomandărilor pe care Kogalniceanu le făcea cunoscută Introductie la “Dacia literara”.Deşi literatura română se afla, pe atunci, în plin
proces de formare, Alexandru Lăpuşneanul este cea mai valoroasă nuvelă istorică, neintrecută până acum.
◈ Sursa de inspiraţie a constituit-o Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, capitolul Când au omorât Alexandru Voda 47 de boiari. În
cateva pagini sunt concentraţi cei cinci ani (1564-1569) al celei de a doua domnii a lui Vodă Laspuşneanul în Moldova. Privită în profunzime
şi în esenţialitatea ei strictă, nuvela închide idei şi categorii existenţiale care o scot din limitele temporale, asigurandu-i perenitatea: Destin,
Vina, Pedeapsa, Rascumparare.
Comparabile cu patru acte ale unei drame şi străbătute de puternicul conflict între domn şi boieri, cele patru capitole ar putea fi rezumate astfel:
◈ Pierzându-şi tronul în prima domnie din pricina trădării boiereşti, Lăpuşneanu se întoarce cu oaste otomană, hotărât să şi-l reia. În apropiere de
Tecuci, este întampinat de postelnicul Veveriţa, vornicul Motoc, spătarul Spancioc şi Stroici care il sfătuiesc să se întoarca deoarece poporul
nu-l vrea. Răspunsul lui Lapuşneanu este memorabil: “Daca voi nu ma vreţi, eu vă vreu (…) si dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi
voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra”. Cunoscator al slabiciunilor omenesti, prevazator si viclean, Lapuşneanu le da drumul celorlalţi
boieri, păstrându-l pe Motoc, căruia îi spune: “Te voi cruţa căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de vlastamurile norodului. Sunt alţi
trântori de care trebuie curăţit stupul”.
◈ În capitolul al doilea, gândurile de răzbunare ale voievodului prind viaţă: cetăţile sunt arse, boierii sunt ucişi  “la cea mai mică greşeală
dregătorească, la cea mai mică plângere ce i s-arată”. Priveliştea sângeroasă a capetelor spânzurate la poarta cetăţii domină emblematic
capitolul al doilea. Într-una din zile, o văduvă al cărei bărbat fusese ucis de curând o opreşte pe stradă pe doamna Ruxanda cerându-i să
intervină pentru a se curma vărsarea de sânge: “Ai să dai sama, doamna! (…) că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii…” .
Înspăimântată, Ruxanda încearcă să intervină pe langă sângerosul ei soţ căruia îi mărturiseşte că îi este frică. Lapuşneanu îi promite un  “leac
de frica”.
◈ Capitolul al treilea este centrat pe momentul culminant al acţiunii: uciderea celor 47 de boieri. Aceasta este
prefaţată de sosirea domnitorului la mitropolie, unde, disimulant, acesta ţine o “desantată cuvântare” prin care-şi
cere iertare, totul încheindu-se cu invitarea boierilor la un ospaţ, la curtea domnească. Spancioc şi Stroici,
presimţind primejdia, fug în Polonia. La sfârşitul ospăţului, conform unui scenariu alcătuit iniţial cu sânge rece
47 de boieri sunt ucişi de către lefegiii domnitorului deghizaţi în servitori. În timpul măcelului,
Lapuşneanu “luase pe Motoc de mâna şi se trăsese lânga o fereastră deschisă, de unde privea măcelăria ce
începuse. El râdea; iar Motoc, silindu-se a râde ca să placă stăpânului, sitea părul zburlindu-i-se pe cap.”
◈ În capitolul al patrulea este evocată moartea domnitorului. Retras în cetatea Hotinului, se îmbolnăveşte de
lingoare şi cere să fie călugărit, dar îşi revine şi ameninţă. Ruxanda îi dă să bea otrava adusă de Spâncioc şi
Stroici, punând astfel capăt unei domnii tiranice şi sângeroase.
◈ În nuvela se îmbina, într-o reuşita sinteză, trasăturile a trei curente literare: clasicismul (echilibrul compoziţiei,
evoluţia conflictului, mesajul, economia de mijloace, realizarea unor caractere, atitudinea detaşata a autorului),
romantismul (antiteza angelic-demonic, culoarea de epocă, surse de inspiraţie, personajul principal alcătuit din
contraste tari, accentuarea unor trasaturi) şi reaslismul (caracterul pictural al unor scene, imaginea mulţimii din
capitolul al treilea).
 Concluzie

◈ Momentul paşoptist a fost prima explozie a ideii de libertate a culturii române. O afirmare memorabilă,
revoluţionară şi profund creatoare.
◈ Primul merit cultural esenţial al paşoptiştilor este conştiinţa imensului gol istoric pe care l-au acoperit
prin literatură. Ideea obsedantă, exprimată adesea cu accente mesianice, este a "începutului" absolut şi
în toate domeniile. "Românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze" afirmă, în spirit şi stil de "manifest",
N. Bălcescu (1845). "Luminează-te şi vei fi!" reprezintă aceeaşi lozincă a începutului în toate direcţiile.
Se dezvoltă o autogeneză prin cultura fiinţei naţionale. Şi, tot în acest sens, al "începutului" cu orice
preţ, total radical şi fără inhibiţii, trebuie citit şi îndemnul lui Heliade Rădulescu: "Scrieţi, băieţi, numai
scrieţi".
◈ Literatura paşoptistă aduce pe scena culturală o frenetică deschidere spre arta scrisului, urmată de o
integrare şi asumare, fără precedent a românilor. Pentru conştiinţa spirituală românească reprezintă o
iniţiativă şi o experienţă unică, de mari proporţii. O adevărată "premieră absolută". Plină de toate
voluptăţile, exaltările, riscurile şi erorile pionieratului, prin dimensiuni, ritm febril de realizare şi spirit
exaltat de iniţiativă.