Prof.

Roşca Rareş Alexandru

Cronicarii moldoveni

Grigore Ureche

Grigore Ureche este primul nostru mare cronicar. „Letopiseţul Ţării Moldovei” este
singura sa scriere. În viziunea cronicarului Letopiseţul trebuie să fie pentru generaţiile care vor
urma un izvor de îneţelepciune, să ofere oglinda vieţii strămoşilor, să fixeze în memoria lumii,
nu numai a neamului, actul de naştere al poporului român şi momentele importante ale evoluţiei.
Conform lui Ureche un popor fără „scrisoare” (= istorie ca operă scrisă şi ca învăţătură) ajunge
să se asemene dobitoacelor. Letopiseţul lui Ureche înfăţişează evenimentele de la „descălecatul
al doilea” (întemeierea Moldovei – 1359) pînă la a doua domnie a lui Aron Vodă (1594). Va fi
publicat pentru prima dată în 1852 de Mihail Kogălniceanu.
Istoria zbuciumată a Moldovei a creat o anumită imagine despre existenţa umană. Astfel,
domniile se sting repede (Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Despot Vodă, Aron Vodă, etc.) cu
avalanşa lor de fapte, uneori atroce.
Figura lui Ştefan simboliza puterea credinţei şi dragostea de neam. Într-o vreme de
insecuritate Ştefan este un apărător al neamului şi al întregii creştinătăţi.
Grigore Ureche se arată preocupat de fixarea identităţii etnice a poporului său. Istoria
Moldovei, de fapt istoria românilor, trebuie privită în corelaţie cu a altor popoare. Astfel, Ureche
face consideraţii asupra originii, continuităţii şi unităţii de neam a românilor. Acestea sunt cele
trei mari teme ale cronicarilor români: „Românii, cîţi se află lăcuiori la Ţara Ungurească şi la
Ardeal şi la Maramureş, de la un loc suntu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag.”
Comparînd cuvinte din limba română cu cele din limba latină, Ureche descoperă cu
mîndrie că limba română e de origine latină.
Conform lui Nicolae Manolescu, materialul epic se organizează în jurul a două nuclee:
1. Naraţiunea (care i-a inspirat pe Negruzzi, Alecsandri, Sadoveanu)
2. Portretul lui Ştefan (l-a inspirat pe Sadoveanu)

Miron Costin

Costin e continuatorul cronicii lui Ureche.

Costin are două mari scrieri: Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace şi De
neamul moldovenilor.
A scris însă şi primul poem de meditaţie filosofică din literatura noastră, anume: Viiaţa
lumii.
În „De neamul moldovenilor” Costin face elogiul veşniciei pe care omul o poate atinge
prin intermediul scrisului. Astfel pentru Miron Costin scrisul („scrisoarea”) este atît un element
a iscusinţei minţii omeneşti cît şi o cale către divinitate. În aceeaşi lucrare cronicarul va concepe
o monografie a problemei originilor (De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor).
1
Prof. Roşca Rareş Alexandru

Fiind un continuator al lui Ureche, Letopiseţul său va prezenta viaţa Moldovei între 1595
şi 1661. A fost publicat pentru prima dată de Mihail Kogălniceanu în 1852. Din punct de vedere
al domniilor cronica se întinde de la a doua domnie a lui Aron Vodă pînă la urcarea pe tron a lui
Dabija Vodă. Sunt aduse în discuţie atît surse istorice cît şi informaţii din rîndul boierilor bătrîni.
Letopiseţul aduce în atenţia cititorului o vreme foarte zbuciumată, cu rapide schimbări de
domni (în 66 de ani s-au schimbat 22 de domni).
În Letopiseţ se reafirmă ideea originii latine a poporului român dar sunt prezentate şi
fapte de viaţă (intrigi de Curte, războaie, schimbări de domni, vărsări de sînge, trădări).

Ion Neculce

Ultimul mare cronicar al Moldovei continuă cronica lui Miron Costin, relatînd
evenimentele de după 1661 pînă în 1743.
Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat este precedat de „O samă de cuvinte”.
Nevoia de a completa „documentarea” ori numai pentru colorarea istoriei, în fruntea
letopiseţului se găsesc 42 de legende numite „O samă de cuvinte”.
Letopiseţul continuă prezentarea istoriei zbuciumate a Modovei pînă la instaurarea
domniilor fanariote.
Cronicarul se dovedeşte a fi un pamfletar. G. Ivaşcu îl caracteriza drept „maliţios,
vindicativ, subiectiv , bîrfitor şi pamfletar”.
Neculce are în vedere aspecte pe care le-au urmărit şi înaintaşii: viaţa domnilor, a
boierimii, a Curţii, schimbările de domni, distracţiile, războaiele, relaţiile externe.
Se prezintă întîmplări din vremea domnilor: Dabija-Vodă, Duca-Vodă, Constantin
Cantemir, Antioh şi Dimitrie Cantemir, Grigore Ghica, C. Mavrocordat.
Admiraţia lui Neculce se îndreaptă spre Dimitrie Cantemir, a cărui evocare, deşi a domnit
numai 9 luni, ocupă o şesime din cronică. Autorul a fost sfetnic al domnitorului şi a susţinut
planurile sale.