Criticismul Junimist

Cuprins
Argument..........................................................................................................................................3 Junimea............................................................................................................................................4 Trasaturile Junimii............................................................................................................................8 Criticismul Junimist...........................................................................................................................9 Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent.......................................................................10 Titu Maiorescu..................................................................................................................................11 Studii despre literatura..19 O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867.....................................................................20 Comediile d-lui I.L.Caragiale.26 Directia noua in poezia si proza romana...........................................................................................31 Poeti si critici....33 Eminescu si poeziile lui..36 Articolul despre cultura: In contra directiei de astazi in cultura romana ....................................39 Studii despre limba romana...42 Despre scrierea limbii romne .43 Neologismele (1881)..46 Teoria formelor fara fond...48 Beia de cuvinte (1873)...52 Vasile Pogor.55 Petre P. Carp...56 Theodor Rosetti...57 Iacob Negruzzi.....58 Curiozitati..59 Concluzii............................................................................................................................................61 Anexe62

Argument

Grupa nr 5 a pregatit studiul de caz Criticismul Junimist in care am ales sa vorbim despre importanta Junimismului in istoria limbii si literaturii romane .Poate nu este o tema atat de atractiva pentru voi, dar dat fiind faptul ca aceasta societate a influentat scrierea si vorbirea limbii romane, aducand acesteia schimbari, speram sa va atragem atentia si sa va determinam sa apreciati ceea ce au realizat cei 5 fondatori ai societatii culturale Junimea. Desi nu pare o tema foarte atractiva, speram ca prin ceea ce am realizat sa va aducem un plus de informatii despre aceasta societate culturala. In continuare, va uram vizionare placuta si speram sa ne urmariti cu atentie.

Junimea
ntemeierea Junimii Junimismul este la noi cea mai ampl micare cultural i ideologic n a doua jumtate al secolului al XIX-lea. Societatea Junimea ia natere la Iai, n 1863, fiind ntemeiat de T. Maiorescu, P.P.Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti. Junimea desfoar o ampl activitate cultural, nfiineaz o editur, o tipografie, o revist de mare prestigiu, Convorbiri Literare (1867). Ea a funcionat, totodat, ca un faimos cenaclu literar, n care s-au afirmat cei mai prestigiosi scriitori ai timpului, cenaclu n care s-au dezbtut diverse probleme teoretice ale artei, dar i probleme referitoare la modernizarea societii romneti. Junimea i-a difuzat ideile printr-o serie de preleciuni populare pe care membrii marcani ai societii le-au susinut muli ani. Junimismul a fost influenat de evoluionismul englez i de coala istoric german. Este contiina critic a identitii naionale i un program de reconstrucie a identitii culturale n coordonate moderne.

 Activitatea societatii Junimea s-a desfasurat in 3 etape, si anume: 1. Etapa Ieseana (1863 1874) 2. Etapa dintre anii 1874 1885 3. Etapa dintre anii 1885 1895 Etapa Ieseana (1863-1874) are un pronuntat caracter polemic si se manifesta in 3 directii: limba, literatura si cultura. In aceasta perioada se colaboreaza principiile sociale si estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele prelectiuni populare. Organizate pe teme variate, in diverse cicluri sistematice si tinute intr-o forma academica, ele au avut drept scop educarea publicului larg, care sa inteleaga cultura ca factor de progres si moralitate. Aceasta etapa marcheaza cautarile intense de modele capabile sa asigure progresul la care aspira Titu Maiorescu. Interesul pentru literatura se manifesta in 1865, cand se avanseaza ideea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari. Aceasta i-a determinat pe junimisti sa citeasca in sedintele societatii autori mai vechi, pe ale caror texte si-au exersat spiritul critic.

In anul 1864 , Junimea adopta un program prin care isi stabilea principiile ce ii vor calauzi activitatea culturala: orientarea literaturii spre specificul naional: promovarea specificitii esteticului; susinerea principiului de autonomie a artei(arta pentru arta);promovarea valorii estetice Organizarea , la Iai , a unei serii de prelegeri publice (prelectiuni populare); Organizarea , cu regularitate , in casa lui Vasile Pogor , a unor lecturi din opere autohtone,producii originale ale junimitilor,urmate de discuii; achiziionarea unei tipografii,cu ajutorul creia sa se tipreasc manuale colare , carti de tiina si literatura si , mai ales ,ediii stintifice,cu note explicative si index,ale tuturor cronicilor si istoriografilor romani; abordarea problemelor limbii si ale ortografiei ,combatand tendina latinizanta de promovare a ortografiei etimologice; alctuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone,de la poeii Vacaresti pana la Vasile Alecsandri. Societatea Junimea discuta si o multitudine de probleme filozofice,juridice si sociale,polemiznd cu muli dintre contemporani. Societatea isi creeaz puternice adversitati ,deoarece contemporanii dezaprobau tendina membrilor societatii de a pune in toate aspectele culturale ale vremii si de a le critica foarte sever. Din aceste polemici se nate un program general al Junimii, constnd in combaterea direciei de astzi din cultura romanasi afirmarea necesitaii unei direcii noi,adic a unor schimbri profunde in toate planurile culturii;combaterea formelor fara fond,respingerea elementelor de impostura si artificialitate rezultate din procesul de import grbit al tiparelor civilizaiilor occidentale.

Etapa dintre anii 1874 1885 este o etapa de consolidare , in sensul ca in aceasta perioada se afirma reprezentantii directiei noi in poezia si proza romana : Eminescu , Creanga , Slavici si Caragiale. Este o perioada in care se diminueaza teoretizarea criticismului in favoarea judecatilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare moderne , fara insa a neglija preocuparile din domeniul civilizatiei , dar mai ales din domeniul limbii literare , necesare si pentru ca in 1860 se facuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu sustine utilizarea imbogatirii vocabularului limbii romane prin neologisme de origine romanica , intr-un studiu in 1881 , intitulat chiar Neologismele. Etapa a treia incepe din 1885 , cand revista Convorbiri literare este mutata la Bucuresti , ca si intreaga societate Junimea. Aceasta etapa are un caracter preponderent universitar , prin studiile de specialitate din domeniile: istorie , filozofie , filologie , geografie. Aparitia revistei se prelungeste pana in 1944 , dar ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.

Trsturile junimismului
Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au creat un anumit mod de a nelege cultura, fenomenul primind, in ansamblu, numele de spirit junimist. Sintetizate de Tudor Vianu, trsturile caracteristice ale acestui spirit au fost urmatoarele: Inclinatia spre filozofie. Intelectualii foarte cultivai ,toi junimitii au fost oameni cu o pregtire filozofica, la curent cu evoluia tiinei si a literaturii. Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in public al generaiei anterioare,care contribuie la crearea unei frazeologii demagogice. Cuvantarile junimitilor se caracterizeaz printr-un sever control al expresiei. Ei creeaz un nou stil oratoric,caracterizat prin rigurozitate si laconism. Clasicismul. Junimitii au ncurajat promovarea literaturii clasice, intelegand prin aceasta att literatura ce aparinea curentului clasic propriu-zis, cat si operele contemporane ce ntruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice. Ironia. Junimitii cultivau umorul si ironia. Ei aveau convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua fara a distruge mai intai, cu ajutorul ironiei, prejudecatile si ideile greite. Una dintre intele ironiei lui Maiorescu a fost Betia de cuvinte. Spiritul critic. Junimitii au fost partizanii spiritului critic in cultura, adic ai acelei atitudini care nu admite nimic dect sub rezerva discuiei si a argumentaiei temeinice. In studiul intitulat In contra directiei de astazi in cultura romana ,Titu Maiorescu a fcut observaia ca ,de la 1821 ncoace, dezvoltarea tarii s-a realizat prin preluarea de la alte civilizaii europene a unor forme (adic a unor instituii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde fondului, adic spiritului tradiional ,felului de viata de la noi. Observaia maioresciana a devenit celebra sub numele forme fara fond.

Criticismul junimist
Dac scriitorii paoptiti au alctuit i au pus n practic un program coerent de construire a identitii naionale prin intermediul literaturii, generaia urmtoare se consider ndreptit s reaeze fundamentele culturii romne moderne, printr-o aciune critic viznd toate domeniile: cultura, politica, viaa social i cea moral. Junimitii sancioneaz evoluia grbit, arderea etapelor, n activitatea paoptitilor, considernd mai potrivit o evoluie pas cu pas, prin asimilri controlate de spiritul critic. Criticismul junimist se manifest mai nti n domeniul limbii, prin publicarea lucrrii lui Titu Maiorescu Despre scrierea limbii romne(1866). Lucrarea formuleaz prima tez a concordanei ntre form i fond, referindu-se la raportul necesar ntre alfabetul latin i limba romn: n momentul n care romnii s-au ptruns de adevrul c limba lor este o limb romn, n acel moment i forma extraordinar sub care avea s se prezinte aceasta, adic scrierea sau literele trebuiau luate tot de la romni. i, astfel, alfabetul slavon, care nvlea mai mult dect revela limba romn, i pe care l primisem numai dintr-o oarb ntmplare extern fu alungat din scrierea noastr cea nou i fu nlocuit prin alfabetul latin. (Despre scrierea limbii romne)

Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent

Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent este o lucrare monumentala, unica in peisajul literaturii romane. Conceputa initial in doua volume, devine, un singur volum compact ca o enciclopedie, cum afirma George Calinescu. La 15 aprilie 1941, George Calinescu anunta finalizarea volumului, a carui tiparire are loc in luna iulie, cand , impresionat de valoarea lucrarii, Al. Rosetti ii scrie autorului : Am volumul d-tale pe masa ! () Recitesc acum ici si colo pasaje care ma incanta . Dar, abia acum, realizez ca esti un monstru (in sens etimologic!). Atatea pagini! Atata munca! Clipe,zile,ore,ani! Ce forta! Ce facultate! Ce usurinta de a scrie! Si nicaieri oboseala, nici plictisealaDar ce fel de om esti d-ta? Lucrarea a fost intampinata cu entuziasm de toti literarii epocii si a ramas o lucrare de referinta si o autoritate critica de necontestat in zilele noastre. Calinescu are un remarcabil talent de polemist, de portretist insusiri literare valabile intr-o critica vie, militanta, primejdioasa insa intr-o istorie, oricata vivacitate stilistica i-ar da.

Titu Maiorescu
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova - d. 18 iunie 1917, Bucureti) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician i scriitor romn, prim-ministru al Romniei ntre 1912 i 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Romne, personalitate remarcabil a Romniei sfritului secolului al XIX-lea i nceputului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fr fond, baza Junimismului politic i piatra de fundament pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici. nceputurile activitii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiai despriri de generaia anterioar. Spre deosebire de anii premergtori revoluiei de la 1848, cnd o nevoie acut de literatur original l fcea pe Heliade Rdulescu s adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri romneti, deceniul al aptelea al secolului XIX ajunsese s cunoasc o relativ afluen de poei i prozatori, ale cror mijloace artistice erau adesea mult disproporionate fa de idealurile i de preteniile lor.

Se punea acum problema unei selectri a adevratelor valori pe baza unor criterii estetice i o asemenea sarcin i asum Maiorescu. Adversarii de idei i-au numit depreciativ aciunea critic judectoreasc, ntruct studiile i articolele lui nu analizeaz detaliat opera literar discutat, ci conin mai mult sentine asupra ei. Acestea se ntemeiaz pe o vast cultur, un gust artistic sigur i pe impresionante intuiii. nsui mentorul Junimii considera acest fel de critic (net afirmativ sau negativ) necesar doar acelei epoci de confuzie a valorilor, urmnd ca modalitile ei de realizare s se nuaneze mai trziu, ntr-o via literar n care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic i, implicit, vor fi fcut s sporeasc exigena publicului. Aceast oper de ndrumtor, de lupttor pentru impunerea valorilor avea s-o duc Maiorescu ntreaga via, mprit ntre activitatea politic (n care avea s ajung pn la funcia de prim-ministru, dar i s piard un prieten din tineree, pe P.P. Carp), universitar (ca profesor a avut i a promovat discipoli de valoarea lui C. Rdulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade i alii), de avocat i de critic literar. I s-a reproat lui Maiorescu faptul c n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atta ct este, opera lui de critic marcheaz profund una dintre cele mai nfloritoare epoci din istoria literaturii romne: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu nsui, este legat de creaia i impunerea n contiina publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creang, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu i alii.

 n privina comportrii, a felului de a fi i s-a reproat lui Maiorescu rceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpian, care prea s ascund un suflet uscat; este celebr n acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga: Cald i frig nu i-a fost nimnui lng dnsul. Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii i discipolilor su, chiar adversarului su, DobrogeanuGherea, ntr-un moment important din viaa acestuia, ne relev ns un om de o mare i, n acelai timp, discret generozitate. Iar rndurile adresate lui Eminescu bolnav, care i fcea scrupule n legtur cu proveniena mijloacelor materiale permind ntreinerea sa la sanatoriul de la OberDbling, dovedesc la Maiorescu o admirabil delicatee sufleteasc: Vrei s tii cu ce mijloace eti susinut deocamdat? Bine, domnule Eminescu, suntem noi aa strini unii de alii? Nu tii d-ta iubirea (dac-mi dai voie s ntrebuinez cuvntul exact, dei este mai tare), admiraia adeseori entuziast ce o am eu i tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru poeziile d-tale, pentru toat lucrarea d-tale literar i politic? Dar a fost o adevrat exploziune de iubire, cu care noi toi prietenii d-tale (i numai acetia) am contribuit pentru puinele trebuini materiale ce le reclama situaia. i n-ai fi fcut i d-ta tot aa din multul-puinul ce l-ai fi avut cnd ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea dtale.

 Contributia lui Titu Maiorescu este foarte importanta in domeniul limbii, al literaturii, al esteticii si al filozofiei. Varietatea preocuparilor sale l-a facut pe criticul literar Nicolae Manolescu sa afirme, ca domeniul de activitate a lui Titu Maiorescu este toata cultura. Prin combaterea mediocritatii, a lipsei de talent, Titu Maiorescu a facut o necesara opera de salubrizare si ierarhizare a valorilor. El a desfasurat o activitate de indrumator al culturii si a literaturii romanesti intr-o perioada cand acestea erau amenintate de impostura si noua valoare. I. Contributia lui Titu Maiorescu in domeniul limbii Articole despre scrierea limbii romane (1866), Limba romana in jurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Raport citit in Academia Romana asupra unui nou proiect de ortografie (1880), Neologismele (1881), Oratori, retori, limbuti (1902) 1.Introducerea alfabetului latin in locul celui chirilic: Punctul nostru de plecare in stabilirea alfabetului roman a fost regula de a scrie sonurile romane cu litera latina corespunzatoare 2.Folosirea ortografiei fonetice: Fiecare cuvant se scrie cum se pronunta.

 3.Combaterea etimologismului: Ce voieste acum etimologismul in ortografia romana ? voieste sa ne aduca gramatica la forma cea mai etimologic pura, sa ne arunce limba cu secole inapoi 4.Imbogatirea vocabularului cu neologisme: Acolo unde astazi lipseste in limba un cuvant, vom primi cuvantul intrebuintat in celelalte limbi romanice, mai ales in cea franceza 5.Combaterea stricatorilor de limba: respingerea calcului lingvistic (traducerea literara a expresiilor idiomatice): Titu Maiorescu critica gazetarii care traduc cuvant cu cuvant expresii idiomatice nemtesti intraductibile ridiculizarea betiei de cuvinte (verbalism, vorbarie): Cuvantul, ca si in alte mijloace de betie, e pana la un grad oarecare un stimulant al inteligentei. Consumat insa in cantitati prea mari si mai ales preparat astfel incat sa se prea eterizeze si sa-si piarda cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine un mijloc puternic pentru ametirea inteligentei Parerile in domeniul limbii si-au dovedit valabilitatea. In 1880-1881 Academia romana aproba sistemul ortografic propus de Titu Maiorescu pentru intreaga tara. Astfel Junimea si Titu Maiorescu au constituit un factor important al unificarii limbii romane literare moderne.

 II. In domeniul literaturii Asupra poeziei noastre populare (1868), O cercetare critica asupra poeziei noastre (1867), Directia noua in poezia si proza romana (1876), Comediile lui I.L.Caragiale (1885), Poeti si critici (1886), Eminescu si poeziile lui (1889) 1.Aprecierea poeziei populare 2.Aprecierea traditiei, a inaintasilor, Vasile Alecsandri 3.Incurajarea tinerelor talente 4.Aprecierea operei in functia de valoarea artistica estetica 5.Combaterea mediocritatii si a lipsei de talent 6.Promovarea criticii literare stiintifice In acest domeniu Titu Maiorescu a dovedit intuitie, bun gust si simt al valorilor. III. In domeniul culturii In contradirectiei de astazi in cultura romana (1868) Teoria formelor fara fond: In aparenta avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatori, avem teatru, avem chiar o constitutie. Dar in realitate toate acestea sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar. Aceasta teorie cuprinde multe exagerari, dar prezinta si un aspect pozitiv in sensul ca respinge imprumuturile exagerate, neselective si imitatiile fara valoare. In realitate Titu Maiorescu si junimistii pledau pentru ridicarea fondului autohton la inaltimea formelor imprumutate.

 Conceptia estetica a lui Titu Maiorescu Nu este in intregime originala si nici unitara, adica are contradictii. Astfel Titu Maiorescu preia idei din: poeticile anticitatii (Platon, Aristotel) filozofia idealista germana (Kant, Hoegel, Schopenhauer) estetica clasica romantica si realista Titu Maiorescu regandeste aceste idei si le nuanteaza personal. Meritul lui Titu Maiorescu este ca a elaborat o conceptie estetica spre deosebire de inaintasii sai Alecu Russo, Vasile Alecsandri si Mihail Kogalniceanu, care au exprimat pareri despre diferite probleme literare in cateva articole. Cel mai important articol in care Titu Maiorescu isi exprima conceptia estetica este O cercetare critica asupra poeziei noastre (1867). In acest articol Titu Maiorescu porneste de la deosebirea fundamentala dintre arta si stiinta: arta, frumosul, pasiuni, emotii, sentimente exprimate intr-o forma frumoasa se adreseaza sufletului stiinta, adevarul, idei, se adreseaza ratiunii Pe baza acestor deosebiri si cu ajutorul celor doua elemente fundamentale ale operei literare (continutul si forma), Titu Maiorescu defineste poezia. Dupa el poezia cuprinde sentimente, pasiuni, emotii exprimate intr-o forma sensibila. Fondul nu trebuie inteles ca idee propriu-zisa, ci ca sentiment sau pasiune: Prin urmare iubirea, ura, tristetea, bucuria, desperarea, mania, etc. sunt obiecte poetice; invatatura, preceptele morale, politica, etc. sunt obiecte ale stiintei, niciodata ale artelor.

 Pentru Titu Maiorescu poezia este un repaus al inteligentei, care trebuie sa exprime sentimente si nu idei politice pentru ca politicul se adreseaza ratiunii si nu fanteziei. Criticul literar N. Manolescu aduce o precizare esentiala aratand ca Titu Maiorescu nu elimina total politicul din poezie ci numai tendinta moralizatoare expresa, adica politicul si socialul insuficient transfigurat artistic. Asa se explica faptul ca Titu Maiorescu respinge o poezie manifest-social, ca Noi vrem pamant de G. Cosbuc, dar apreciaza lirica patriotica a lui O. Goga. Titu Maiorescu defineste conditiunea ideala si materiala a poeziei. Conditiunea ideala cuprinde totalitatea sentimentelor, emotiilor, pasiunilor exprimate de poet. Conditiunea materiala cuprinde cuvintele, expresiile, figurile de stil prin care poetul isi exprima sentimentele.

Studii despre literatura

1.O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867
2.Comediile d-lui I.L.Caragiale 3.Directia noua in poezia si proza romana 4.Poeti si critici 5.Eminescu si poeziile lui 6.Articolul despre cultura: In contra directiei de astazi in cultura romana

O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

Articolul a fost scris pentru o antologie a poeziei romane de pana atunci, realizata ca obiectiv al activitatii societatii Junimea. Articolul are doua parti: Conditiunea materiala a poeziei si Conditiunea ideala a poeziei. In acest articol, Titu Maiorescu defineste frumosul ca manifestarea ideii in materie sensibila. Maiorescu isi propune sa arate care este deosebirea dintre o poezie buna si o poezie proasta si sa alctuiasc o antologie cu cele mai bune poezii care s-au scris pana atunci. Pentru aceasta el trebuie sa foloseasca anumite principii estetice pentru ca poemele respective nu trebuiau selectionate la intamplare sau pe baza bunului gust. Aceste poeme, fiind cele mai bune, aveau sa serveasca drept model pentru poeziile contemporane. Titu Maiorescu considera ca o poezie, ca sa-si merite numele, trebuie sa indeplineasca doua conditii: conditia materiala si conditia ideala.

In prima parte, Titu Maioresu arata ca spre deosebire de pictura, sculptura si muzica, poezia nu are in cuvant conditia sa materiala, ci trebuie s-o creeze prin imagini artistice. Pentru realizarea conditiei materiale, poetul utilizeaza o serie de procedee: simbolul, epitetul, personificarea si metafora. Maiorescu nu are notiunea de simbol dar o intuieste, denumind-o alegerea cuvantului celui mai putin abstract, dnd exemple corecte din Andrei Muresanu: N-ajunge iataganul barbarei semilune, din Shakespeare: Orice te-ar deprta de la cercul de aur. Epitetele sunt luate din Homer: Minerva cu ochiul albastru, din Vasile Alecsandri: Galben ca faclia de galbena ceara. Personificarile le ilustreaza cu exemple din Grigore Alexandrescu Raul inapoi se trage, muntii varful isi clatesc, din Homer, Horatiu si Shakespeare. Exemplele de metafore si comparatii le ia din Goethe, Heine, Dimitrie Bolintineanu: Mihai mandru vine iara / Falnic ca un stalp de para, din Vasile Alecsandri. In capitolul al doilea, autorul se ocupa de fondul poeziei. Fondul nu trebuie inteles ca idee propriu-zisa, ci ca sentiment sau pasiune: Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare intelectuala. O poezie trebuie sa exprime neaparat sentimente, trairi sufletesti si nu rationamente sau idei politice.

 Considerat o scriere de referinta pentru estetica romaneasca, studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 are in intentie formarea unui spirit critic intemeiat pe un sistem viabil de valori. De aceea, investigatia estetica se bazeaza pe exemple extrase din scrieri majore (cum ar fi cele shakespeariene), dar si din productiile de duzina ale epocii. Maiorescu critica mediocritatea prin aprecieri si judecati estetice fulgeratoare pentru ca, dupa cum remarca un exeget al operei sale, are in intentie sa compromita nulitatile literare. Adevarul este ca Maiorescu are inclinatie spre catalogari definitive si structurari clare, ceea ce si da studiilor sale prestanta dincolo de epoca sa. El impune pentru prima data un sistem de valori, aducand exemple din productiuni adevarat poetice apartinand unor nume de referinta din literatura universala (Homer, Horatiu, Shakespeare), dar si unor scriitori romani deveniti modele pentru scriitorii epocii junimiste: Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu. Dar acest studiu poate fi considerat si primul tratat despre poezie din cultura noastra. Maiorescu expune mai intai deosebirile dintre arta si stiinta, explicand, in mare, ca stiinta se ocupa de adevar, in timp ce poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, respectiv prima informeaza (cuprinde idei), iar cea de-a doua sugereaza (cuprinde idei manifestate in materie sensibila). Aceasta definitie a artei poetice lamureste esenta artei de a transmite intr-un mod subtil idei; convertirea lor intr-o materie artistica constituie proba capitala pe care trebuie s-o treaca un creator.

 Si dizertatia asupra materialului brut din care ia nastere poezia este de interes. Trimiterile eseistice la celelalte arte, ca si simplitatea explicatiei readuc in memoria cititorului studiile clasice, pe care este intemeiata cultura maioresciana. Dupa ce stabileste ca materialul poeziei este cuvantul, Maiorescu se opreste asupra celor doua laturi ale creatiei: forma si continutul, numind forma conditiune materiala, iar continutul conditiune ideala. Rostul poeziei este de a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile infantazia auditorului. De aceea ideea artistica este in legatura cu sentimente autentice, caci, spune el, tocmai simtamintele si pasiunile sunt actele de sine statatoare in viata omeneasca; ele au o nastere si o terminare pronuntata, au inceput simtit si o catastrofa hotarata si sunt doar obiecte prezentabile sub forma limitata a sensibilitatii. Cu alte cuvinte, sentimentul insusi se deruleaza pe schema generala a oricarui fenomen de la incipitul derutant, la apogeul catastrofic si apoi la starea eliberatoare, pe care o aduce orice final. Dar emotia artistica pe care o traieste fiinta sub imperiul artei isi are originea in forta cuvintelor. Maiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si stabileste reguli concrete. Astfel, conditiunea materiala se realizeaza prin alegerea cuvintelor capabile sa concretizeze obiectul artistic.In opinia lui, cuvantul particularizeaza imaginea si o face sa prinda contur in imaginatia cititorului in masura in care cuvantul este uzual, simplu si perfect adaptat limbii, ceea ce face ca neologismele sa nu fie preferate ca material al poeziei.

Pe langa aceasta, arta literaturii are nevoie de exprimari figurate, de arhitecturi elaborate retoric. Intre figurile de stil, Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant, respectiv capabil sa incoroneze cuvantul prin sugestii multiple. Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic, pe cata vreme epitetul ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai multe nuante de sens. Tot astfel, folosirea metaforei, a personificarii, imbogatesc si diversifica fantezia receptorului. Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o comparatie trebuie sa fie noua si justa. Asadar, o comparatie nu reclama un sistem de referinta pentru a dirija intelegerea, ci trebuie sa uimeasca si sa ramana totodata credibila. Prin aceste procedee, poetul trebuie sa creeze imagini plastice, conform principiului horatian (ut pictura poesis), iar sugestiile create de aceste imagini au rolul de a aduce in mintea cititorului sentimente si idei, adica un continut. In ceea ce priveste conditiunea ideala (continutul), esteticianul face precizarea ca ideea poetica este totdeauna un simtamant sau o pasiune. In viziunea lui exista trei semne caracteristice ale afectelor, iar acestea sunt totdeodata cele trei calitati ideale ale poeziei. Respectiv, atat in opera de fictiune, cat si in declansarea si derularea unui sentiment, este nevoie de exagerarea obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie tensionata, cu deznodamant bine construit. Dintr-o perspectiva psihologica, obiectul artistic poate fi comparat cu incipitul obsesional, caci, spune el, lucrurile gandite iau dimensiuni crescande, iar, sub impresia unei pasiuni, toate ideile momentului apar in proportiuni gigantice si sub colori neobisnuite.

Dar desfasurarea sentimentului artistic are nevoie de tensiune si dezvoltare alerta: O mai mare repejune a miscarii ideilor. Observarea aceasta o poate face oricine. Exemplul cel mai lamurit dintre toate ni-l prezinta spaima, cu prodigioasa suma de idei ce ne pot strabate mintea in momentele ei. Alunecarea spre catastrofa, spre deznodamant, intretine curiozitatea cititorului. Maiorescu are vocatie didactica si stie sa explice cu claritate, fara sa coboare nivelul informatiilor, si de aceea si este capabil sa intemeieze un sistem. Estetica sa nu da doar retete de creatie in legatura cu forma si fondul, ci impune o metoda, o atitudine riguroasa si critica intr-un moment in care literatura noastra moderna isi cladea temelia.

Comediile d-lui I.L.Caragiale

Comediile d-lui I.L. Caragiale este al doilea studiu n care sunt prezentate ideiile estetice ale lui Titu Maiorescu, dup O cercetare critic asupra poeziei romneti de la 1867. Acum criticul i propune s explice din punct de vedere estetic raportul dintre art i realitatea social, rspunznd, n acelai timp, la ntrebarea dac arta are sau nu o misiune moralizatoare. n privina primei probleme, cea a raportului dintre art i realitate, criticul remarc: Lucrarea d-lui Caragiale este original; comediile sale pun pe scen cteva tipuri din viaa noastr social de astzi i le dezvolt cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul nfirii lor n situaii anume alese de autor. Maiorescu observ c meritul lui Caragiale este acela de a arta realitatea din partea ei comic, prin scoaterea i nfiarea plin de spirit a tipurilor i situaiilor din chiar miezul uneri pri a vieii noastre sociale, fr imitare sau mprumutare din literaturi strine. n continuare, criticul se oprete asupra unuia dintre reprourile care se aduc comediilor lui Caragiale, i anume c ar urmri scopuri politice. n acest sens, criticul susine c o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul i ia personajele sale din societatea contimporan cum este, pune n eviden partea comic aa cum gsete i acelai Caragiale, care astzi i bate joc de fraza demagogic, i-ar fi btut joc de ilic i tombater i i va bate joc mine de fraza reacionar i n toate aceste cazuri va fi n dreptul su literar incontestabil.

Totodat criticul precizeaz [. . .] subiectul poate fi luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate fi dect ideal-artistic, fr nici o preocupare practic. Astfel el mbrieaz ideea lui Immanuel Kant, conform creia arta este o finalitate fr scop. O alt problem pus n discuie de Maiorescu este cea referitoare la moralitatea comediilor lui Caragiale. Criticul afirm fr ezitare c arta a avut totdeauna o nalt misiune moral i c orice oper artistic adevrat o ndeplinete, deoarece orice emoie estetic [. . .] face pe omul stpnit de ea,pe ct vreme este stpnit, s se uite pe sine ca persoan i s se nale n lumea ficiunii ideale.Ptrunznd n aceast lume a ficiunii ideale, omul distruge pentru un moment egoismul, care este izvorul tuturor relelor, i i uit interesele individuale. Are loc, astfel, o combatere indirect a rului i, totodat o nlare moral. Acum putem vorbi despre o art devenit moral i n aceasta const moralitatea comediilor lui I.L. Caragiale, ca a tuturor operelor de art, deoarece nlarea impersonal este o condiie aa de absolut a oricrei expresii artistice, nct tot ce o mpiedic i o abate este un duman al artei[. . .].

Maiorescu folosete, n demonstraia sa, o idee filosofic conform creia egoismul este rezultatul voinei oarbe de a tri i deci, smburele rului din om, de care aceasta reuete s se elibereze temporar numai cu ajutorul contemplaiei estetice. Prin aceasta, arta l nal sufletete pe om i astfel criticul accept i ideea aristotelic a purificrii. n schimb, Maiorescu consider drept imoral n nelesul artei o pies de teatru cu direct tendin moral, adic punerea intenionat a unor nvturi morale n gura unei persoane spre a propaga n public nvturi. Fcnd referire la faptul c operele marelui dramaturg au fost considerate triviale, criticul combate aceast idee spunnd c tipurile nfiate n comediile d-lui Caragiale trebuie s vorbeasc cum vorbesc, cci numai astfel ne pot menine iluzia realitii n care ne transport, n schimb trivial nu aparine lumii ideale, fictive a artei, ci este o impresie relativ din lumea de toate zilele, ca i decent i indecent.

Pe lng ideile estetice exprimate, textul discutat pune n eviden nc dou aspecte: cultura vast a autorului, care face referiri la numeroase opere literare, sculpturale, picturi din cultura universal n demonstrarea ideiilor sale, i stilul polemic argumentativ al textului. Pornind de la opera lui I.L. Caragiale, el demonteaz, punct cu punct, acuzaiile aduse pieselor dramaturgului i ,apelnd la opera acestuia, i construiete argumentaia pe baza unor idei filosofice pe care le stpnete foarte bine. Avnd scopul de a desfiina afirmaiile adversarilor scriitorului, T. Maiorescu apeleaz la unele procedee oratorice, dintre care nu lipsesc structura ordonat i logic a ideeilor, folosirea unor formule prin care se realizeaz legtura dintre pri (Foarte bine: Este ns vremea s ne explicm odat asupra acestor lucuri, dac se poate; i cine tie de nu se va putea?; i fiindc ziceam c merit[. . .]; Adic cum am zice [. . .]; Numai c este punin lucru?; n ce consist dar moralitatea artei[. . .]). Aceste formule mai au rolul de a atrage atenia citiroului i de a-l implica n disput, strnindu-I curiozitatea. Aadar, Maiorescu se dovedete un nzestrata i fin receptor al ideiilor critice i estetice, dar i un nentrecut mnuitor al cuvntului n susinerea unor puncte de vedere care au marcat i au orientat activitatea critic n literatura romn. Multe dintre judecile sale de valoare asupra scriitorilor a cror oper a analizat-o cu atenie au valabilitate i astzi.

Un prim element de noutate al acestei lucrari este acela al perspectivei estetice asupra intregii evolutii a literaturii romane in timp , acordand atentie doar personalitatilor care au creeat o opera cu valori artistice si renuntand la autorii ( mai cu seama din literatura veche ) care au numai merite ce tin de istoria culturii in general , precum Coresi . Pe de alta parte , personalitati ale trecutului literaturii noastre sunt privite intr-o noua lumina, in masura in care anunta modalitati artistice ale unor scriitori de mai tarziu : la cronicarii munteni descopera , de exemplu , miscarea teatrului unui Delavrancea sau fraze caragialesti . G. Calinescu reia si aplica in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ideea , enuntata in lucrarea Principii de estetica , dupa care nu e cu putinta o critica fara perspectiva totala istorica , dupa cum si istoria literaturii trebuie sa apeleze la criteriile estetice ale criticului : [] istoria literara este o istorie de valori si ca atare cercetatorul trebuie sa fie in stare intai de toate sa stabileasca valori , adica sa fie critic . Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent , comparata de unii comentatori cu un roman ale carui personaje ar fi scriitorii , vadeste faptul ca , in personalitatea lui G. Calinescu , istoricul literar si criticul se asociaza cu prozatorul de mare talent : pagini precum cele dedicate portretului lui N. Iorga sau descrierii Rasinarilor se inscriu printre filele antologice ale literelor romanesti .

Directia noua in poezia si proza romana

Directia noua in poezia si proza romana (1872) reprezinta, in conceptia culturala si estetica a lui Titu Maiorescu, etapa constructiei, a afirmarii noilor valori, desi negativismul radical din articolul anterior, In contra directiei de astazi in cultura romana (1868), se aplica si literaturii, Maiorescu vorbind si aici de "lipsa de valoare a celor mai multi contimporani ai lui Alecsandri si Bolintineanu", nefiind recunoscuti in campul literelor nici Balcescu, nici Kogalniceanu, abia Costache Negruzzi fiind pretuit pentru meritele limbii sale. Cu toate acestea, aprecierile lui Titu Maiorescu sunt exacte, inca de aici el avand acea premonitie critica ce fixeaza marile valori intr-un tablou de vasta intindere al literaturii romane, in fruntea noii miscari il asaza pe Vasile Alecsandri, "cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta", care "paruse a-si fi terminat chemarea literara", dar acum se remarca printr-un nou suflu de creatie, prin Pasteluri, considerate de Maiorescu, fara greseala, "cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturei romane indeobste".

Al doilea poet al momentului, in 1872, este Mihai Eminescu, acesta fiind chiar asimilabil integral "noii directii", desi in cazul poetului viziunea asupra trecutului literar, in poezia Epigonii, publicata in Convorbiri literare in 1870, difera sensibil de aprecierile criticului. Fraza despre Eminescu este o capodopera a stilului critic inca reticent fata de influentele romantice puternice ale poeziei sale, cu o distilare bine calculata a aprecierilor pozitive si cu o insertie subtila a rezervelor, cu ocolisuri mari de sintagme antitetice, pana la judecata finala, intarita prin repetitie, pentru a-i da greutate in fata timpului care vine: "Cu totul osebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format, incat ne vine greu sa-1 citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului, este d. Mihai Eminescu". Alaturi de previziunea critica de la moartea poetului in 1889, de acea fraza in care prevedea, pe cat e "omeneste" posibil, "ca literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui", aceasta afirmatie de inceput de cariera poetica releva marea putere de premonitie a criticii maioresciene.

Poeti si critici
In a doua perioada de creatie, dupa luptele de tinerete pentru a impune o directie noua in literatura romana, Titu Maiorescu practica in genere o critica de sustinere, cu polemici putine, prin care culege roadele dezvoltarii literare si culturale sau combate tendintele adversarilor de a-i diminua succesul. Este ceea ce face si in studiul Poeti si critici. Aparut in 1886, la 14 ani de la impunerea "directiei noi", este, in prima parte, un articol de bilant, consemnand "directia sanatoasa a lucrarilor intelectuale in Romania", implinirile si creatiile ce se constituie intr-un "adevarat progres": "Alecsandri ne-a inavutit poezia cu Ostasii nostri si cu drame, indeosebi cu Fantana Blanduziei; Eminescu a adus lirica noastra la o culme de perfectiune." Demne de mentionat sunt comediile lui Caragiale, nuvelele lui Slavici, Creanga si Delavrancea, creatia poetica a lui Al. Vlahuta. Maiorescu apreciaza ca misiunea criticii literare a fost indeplinita, dar ca inca trebuie sa vegheze la instaurarea unui climat literar echilibrat, in care, fara a abdica de la principiul inlaturarii mediocritatilor (celebrul "in laturi!" maiorescian), trebuie temperate si excesele polemice, ce pot frana mersul pe calea cea buna a culturii romane.

 Dupa aceasta pregatire argumentativa indelunga, Maiorescu isi focalizeaza atentia asupra criticilor formulate de Vlahuta si Delavrancea impotriva dramelor istorice ale lui Alecsandri, cu referire speciala la "Despot-Voda". Maiorescu recunoaste, ca si la inceputul articolului, meritele celor doi scriitori in literatura romana, dar le contesta capacitatea de a formula opinii critice intemeiate si justificate teoretic, aducand ca argument opozitia ireductibila, dupa parerea lui, intre poeti si critici, persoane specializate fiecare in domeniul sau, lipsite de posibile interferente, ceea ce exemplele ulterioare din literatura romana au infirmat cu convingere. Argumentarea lui Maiorescu are insa farmecul ei. Mai intai enunta incompatibilitatea celor doua instante literare ("intre natura poetului si natura criticului este o incompatibilitate radicala."), apoi le defineste competentele. Poetul primeste impresii din toate directiile, pana cand acestea depasesc barierele cunoscute ale existentei, transpunandu-le in forma lirica: "Poetul este mai intai de toate o individualitate. De la aceleasi obiecte chiar despre care noi toti avem o simtire obisnuita el primeste o simtire asa deosebit de puternica si asa de personala in gradul si in felul ei, incat in el nu numai ca se acumuleaza simtirea pana a sparge limitele unei simple impresii si a se revarsa in forma estetica a manifestarii, dar insas aceasta manifestare reproduce caracterul personal fara de care nu poate exista un adevarat poet.

Negarea compatibilitatii poetului cu ipostaza de critic literar se face printr-o comparatie cu un fenomen fizic. Poetul se aseamana cu o prisma, prin care razele de lumina venite din toate directiile sufera o dubla rasfrangere, deformand perspectiva si adevarul estetic: "Caci prisma poetului este menita a rasfrange raza directa a luminei, dar nu este menita a mai rasfrange raza o data rasfranta de o prisma straina". Criticul este impresionabil in alt fel, la razele de lumina rasfrante din prisma altcuiva: "Caci criticul este tocmai foarte impresionabil pentru razele rasfrante din prisma altora, si individualitatea lui este dar consumata in intelegerea si simtirea altor individualitati." Concluzia, in spiritul retoricii clasice, vine cu o claritate imbatabila: "Criticul este din fire transparent; artistul este din fire refractar. Esenta criticului este de a fi flexibil la impresiile poetilor; esenta poetului este de a fi inflexibil in propria sa impresie. De aceea criticul trebuie sa fie mai ales nepartinitor, artistul nu poate fi decat partinitor...".

Eminescu si poeziile lui

Studiul critic al lui Titu Maiorescu din 1889, memorabil prin previziunea finala asupra destinului poetic al lui Mihai Eminescu, este o prima incercare in critica literara romaneasca de a contura un portret moral si intelectual al lui Mihai Eminescu: "Daca ne-ar intreba cineva: a fost fericit Eminescu? am raspunde: cine e fericit? Dar daca ne-ar intreba: a fost nefericit Eminescu? am raspunde cu toata convingerea: nu! Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era, prin urmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plangerea marginita a unui egoist nemultumit cu soarta sa particulara, ci era eterizat sub forma cea mai senina a melancoliei pentru soarta omenirii indeobste; si chiar acolo unde din poezia lui strabate indignarea in contra epigonilor si a demagogilor inselatori avem a face cu un simtamant estetic, iar nu cu o amaraciune personala." Eminescu facea totul cu o seriozitate si o competenta intelectuala iesita din tiparele obisnuite: "era omul cel mai silitor, vesnic cetind, meditand, scriind", "lipsit de orce interes egoist", toate asezate sub semnul unei seninatati abstracte.

Rememorarea unor scene de la Junimea releva detasarea cu care isi prezenta propria creatie, dupa ce lucrase in nenumarate variante la ea: "Cand venea in mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care ii castigase de mult inima tuturor, si ne aducea ultima poezie ce o facuse, o refacuse, o rafinase, cautand mereu o forma mai perfecta, o cetea parca ar fi fost o lucrare straina de el. Niciodata nu s-ar fi gandit macar sa o publice: publicarea ii era indiferenta, unul sau altul din noi trebuia sa-i ia manuscrisul din mana si sa-1 dea la Convorbiri literare". Remarcabil este portretul de "om al timpului modern" pe care criticul i-1 face cu exacta intuitie: "Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta sub semnul culturei europene de astazi. Cu neobosita lui staruinta de a ceti, de a studia, de a cunoaste, el isi inzestra fara preget memoria cu operile insemnate din literatura antica si moderna. Cunoscator al filozofiei, in special a lui Platon, Kant si Schopenhauer, si nu mai putin al credintelor religioase, mai ales al celei crestine si buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedand stiinta celor publicate pana astazi din istoria si limba romana, el afla in comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde sa-si formeze inalta abstractiune care in poeziile lui ne deschide asa de des orizontul fara margini al gandirii omenesti." Versurile lui Eminescu arata "profunda lui emotiune asupra inceputurilor lumii, asupra vietei omului, asupra soartei poporului roman."

Poeziile lui Eminescu sunt strabatute de un fior transcendent, pentru ca descopera, in mod obiectiv, un adevar esential asupra amorului, asupra realitatii naturii sau a simtamantului national. Eminescu valorifica "povara suferintei mute prin farmecul exprimarii". Concluzia criticului nu poate fi decat una singura, remarcabila prin adevarul ei de necontestat, confirmat peste timp: "Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti."

Articolul despre cultura: In contra directiei de astazi in cultura romana

Articolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si culturale: "Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane, este neadevarul, pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public." Cufundata pana la 1820 in "barbaria orientala", societatea romaneasca, trezita "din letargia ei", este atrasa de ideile "Revolutiunii franceze" si se indreapta spre cultura si civilizatia principalelor state occidentale, Franta si Germania.

Din nefericire, romanii au preluat, din acest promitator proces, numai "o parte din lustrul societatilor straine", de fapt "lustrul dinafara". Greseala fundamentala consta in lipsa de pregatire si de observatie profunda cu care tinerii porniti sa studieze in afara au receptat cultura si civilizatiile respective, vazand numai efectele progresului, nu si cauzele, numai formele exterioare, nu si "fundamentele istorice mai adanci": "Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor, tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern." Teoria formelor fara fond, elaborata de critic si devenita, pentru multa vreme, dominanta a societatii romanesti, se observa tocmai in aceasta neconcordanta intre principiu si forma: "in aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune." insa aparentele sunt inselatoare, pentru ca toate aceste infrastructuri sunt "pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula". Singura realitate tangibila in lumea de astazi este "taranul roman", aflat mereu intr-o continua suferinta.

Eroarea, fundamentala in viziunea lui Maiorescu, caci prin imitatie romanii "au falsificat toate formele civilizatiunii moderne", este exprimata intr-o retorica a argumentarii perfecte si de mare efect: "inainte de avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica...". Continuarea acelorasi erori intr-o astfel de societate-simulacru nu mai este posibila, caci "plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au ajuns la culme." Maiorescu trage de aici cateva concluzii, care pot fi solutii pentru viitor, in efortul de radicala insanatosire a spiritului public in Romania: "De aci trebuie sa invatam marele adevar ca mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cat poporul este mai incult, cu atat mai mult, fiindca tocmai atunci sunt primejdioase. ". A doua concluzie ("al doilea adevar") exprima chiar doctrina filozofica si estetica a lui Maiorescu: "Forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos", dar va perpetua si amplifica eroarea initiala, va produce "un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai putin lung fara fondul lor propriu". Conceptia lui Maiorescu, radicala si inoperanta, din punct de vedere dialectic, in separarea celor doua notiuni, fond si forma, va fi combatuta de Eugen Lovinescu, in Istoria civilizatiei romane moderne (1924-1925), prin teoria sincronismului si a imitatiei.

Studii despre limba romana

Despre scrierea limbii romne

Anii 1866-1868 marcheaza abordarea de catre Maiorescu a ctorva probleme fundamentale ale culturii noastre(limba, literatura, folclorul), ntr-un efort de definire a "caracterelor" momentului intelectual romnesc, realizat de pe platforma unei serioase pregatiri teoretice, a unei ntemeiate ierarhizari valorice. Maiorescu este continuatorul, aici, al generatiei de la 1848, si ea interesata de formele vietii spirituale autohtone., dar actiunea mentorului junimist se aplica unei alte perioade n care problemele fusese deja puse, urmnd a li se da rezolvarea pe masura stadiului actual al evolutiei societatii si culturii noastre, n care acumularile realizate de predecesori (culegeri de folclor, volume de literatura, studii) dadeau posibilitatea generalizarilor si definirii logice a fenomenelor. Maiorescu institutionalizeaza, deci, parametrii culturii noastre moderne si o face cu pregatirea si ardoarea de tnar savant dornic de a le da o noua rezolvare, cea a vremii sale, a conceptiei, ideologiei pe care o reprezinta.

Maiorescu are, astfel, vocatia, am numi-o cetateneasca, a ridicarii, n fata opiniei publice, de aspecte fundamentale pentru momentul respectiv conform unei intentii nobile de constructor arhitect al culturii, asa cum cu doua decenii n urma se afirmase Kogalniceanu sau, naintea acestuia, Petru Maior si Samuil Micu. Fara ndoiala, ca si acestia, Maiorescu nu este singur sau singurul care initiaza diferite discutii n epoca sa, dar este cel mai reprezentativ, unind maturitatea si pregnanta formularilor teoretice cu directa lor raspndire practica n rndul marelui public.

Prima problema pe care o abordeaza este cea a limbii si, n linii generale, el continua initiativele lui Heliade ce militase n a sa "Gramatica" din 1828 pentru simplificarea alfabetului, primordialitatea limbii vorbite, deci, a fonetismului, ale lui Russom, acel patrunzator spirit teoretic al genratiei de la 1848, autor n 1846 al "Criticii criticii", sau, 10 ani mai trziu, al studiului "Contra latinizantilor ardeleni". nca din 1848 membrii Junimii sunt preocupati de ortografia romneasca, de elaborarea unui proiect unitar de scriere a lmbii romne, att de necesar n aceste momente cnd se legiferase nlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin. Iacob Negruzzi si aminteste, astfel, de propria sa initiativa privind ortografia, facuta, nsa, dupa cum spune el nsusi: "fara vreo sistema hotarta, ci mai mult dupa fantezie li capriciu amestecnd fonetismul cu etimologicul n mod cu totul arbitrar". Discutiile continua n cadrul sedintelor Junimii, unde proiectul lui Negruzzi provoaca opinii contradictorii, astfel nct sarcina elaborarii unui studiu este asumata de Maiorescu care, la sfrsitul anului 1865, citeste prima parte, de principii generale, din ncercarea sa asupra ortografiei romne.
si face astfel intrarea studiul Despre scrierea limbii romne. "n iunie 1866 am terminat cartea mea Despre scrierea limbii romne a carei idee fundamentala (partea I) o concepusem si o scrisesem n noaptea de 15-16 noiembrie 1865. Important pentru mine ca cea dinti lucrare originala si conceputa cu iuteala fulgerului. Ultima parte, critica etimologismului, am scris-o n nopti n care mica mea Livia zacea bolnava de un nceput de holera, cnd am vazut cu cea mai adnca strngere de inima resignarea micei creaturi."

Studiul are patru parti: despre literele latine primite de noi fara schimbare; despre scrierea lui ; despre principiul scrierii si o critica a sistemului fonetic; cercetari limbistice si critica sistemului etimologic.Urmnd scolii Ardelene, lui Heliade si miscarii lingvistice continuate de Aaron Pumnul si Cipariu, Maiorescu reia o problema de baza a culturii noastre, ca de altfel a oricarei culturi n genere, dezvoltnd, n cea mai mare parte, idei care astazi ni se par de domeniul firescului, dar care atunci, la ctiva ani dupa Unire, erau n centru controverselor stiintifice din care vor rezulta regulile scrierii romnesti valabile peste timp. Considernd ca principiul fonetic "nu este un principiu absolut si general al scrierii romne, ci trebuie restrns n mod esential", Maiorescu combate, n numele "dependentei rationale a regulei fonetice de principiul logic n scrierea limbei", teoriile lui A. Pumnul, uneori cu slabe ndreptatiri, cum ar fi discutia n jurul sunetului pentru care nu vede necesar, cal putin n stadiul respectiv al limbii, un semn special, alaturi de a. Contestabila n aceasta directie, teoria maioresciana este nsa pe deplin valabila n directia criticii etimologismului (sustinut atunci de Cipariu), care ncerca a anula sau a considera falsa metamorfoza fonetica de sute de ani, "prin care a trecut limba cu secole napoi", care dorea o revenire "la sonurile primitive ce corespundeau unui grad de dezvoltare a notiunilor lui, peste care poporul romn a trecut de mult", netinnd seama de "propria viata a limbei si a inteligentei unui popor". Acestor argumente impecabile ale mentorului junimist le dau palide raspunsuri cei vizati, iar Societatea Academica Romna, nfiintata n 1866 si inaugurata un an mai trziu, reia dezbaterea, optnd pentru o solutionare diferita de cea a lui Maiorescu. Consecinta: acesta si da demisia.

Neologismele (1881)
Teoria formelor fara fond are proiectii in lucrari ulterioare vizand literatura romana,precum Neologismnele. Maiorescu sustine in acest studiu alfabetul latin si principiul ortografiei fonetice(impuse de Academie in 1881),imbogatirea vocabularului cu neologisme, dar fara exagerari,si combate bombasticismele,etimologismele,se manifesta impotriva stricatorilor de limba. Critica vroia ,pe de-o parte,sa combata constructiile arbitrare ale filologilor ,care,sub un cuvant de purificare, intocmeau un vocabular de termeni necunoscuti romanului si departau vorbirea claselor culte de la izvorul de viata a limbei populare; iar pe de alta,voia sa loveasca in germanismele infiltrate printre scrierile de peste Carpati si Molna, care falsificau geniul propriu al limbei romane si micsorau astfel valoarea luptei lor pentru existenta nationala. Asupra principiului Departarea tuturor cuvintelor slavone,latina franceze din limba romana si inlocuirea lor cu neologisme ar fi o greseala si este cu neputinta, parerile scriitorilor romani sunt inca foarte dezbinate. Vorbele de origine neromanica nu potu si nu se cade se aiba locu intr-un dictionariu romanescu.(Prefatione) Si asa,am vedea scriindu-se dupa acel dictionar: Ciconia in loc de Barza Amare in loc de Iubire Dracone in loc de Zmeu Popinariu in loc de Carciumar

Cuvintele rai si bolnav sunt slavone. Dictionarul etimologilor zice sa le departam si sa le inlocuim cu paradis si morbos. Se poate una ca aceasta? Vei scoate vreodata din capul romanului versurile: Pe-un picior de plai, Pe-o gura de rai, Iata,vin in cale, Se cobor la vale. Trei turme de miei, Cu trei ciobanei? Si va fi bine sa le scoti? Sau il vei face sa uite:
De trei zile-ncoace Gura nu-ti mai tace, Or iarba nu-ti mai place, Or esti bolnavioara, Miorita,Mioara, Si sa zica Miorita morboasa? Adevaratele cuvinte cu intelesul cel bogat, insufletit prin cantec si rugaciune, prin proverbe si prin povestiri ,ar fi cele slavone,iar alaturea de ele s-ar mai afla niste neologisme latine , sarace in inteles;

Teoria formelor fara fond

Cel care ofer o analiz a formelor fr fond ca o teorie a procesului de modernizare romneasc este Titu Maiorescu, continuat i dezvoltat de M. Eminescu. Titu Maiorescu vorbete de form fr fond: ,,Al doilea adevr, i cel mai nsemnat, de care trebuie s ne ptrundem, este acesta: forma fr fond nu numai c nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul striccioas, fiindc nimicete un mijloc puternic de cultur. i, prin urmare, vom zice: este mai bine s nu facem o coal deloc dect s facem o coal rea, mai bine s nu facem o pinacotec deloc dect s o facem lipsit de arta frumoas; mai bine s nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii i neonorai ai unei asociaiuni dect s le facem fr ca spiritul propriu de asociare s se fi manifestat cu siguran n persoanele ce o compun; mai bine s nu facem deloc academii, cu seciunile lor, cu edinele solemne, cu discursurile de recepiune, cu analele pentru elaborate dect s le facem toate aceste fr maturitatea tiinific ce singur le d raiunea de a fi . Fruntaul junimist menioneaz enunul ,,form fr fond, destul de rar, dar aceasta s-a impus ca una dintre cele mai populare sintagme datorit impulsului dat cu articolul n contra direciei de astzi n cultura romn, aprut ntr-o perioad de mari controverse i convulsii sociale, cnd Romnia prea neguvernabil, iar filosoful a cutat o explicaie a acestei situaii. Maiorescu susine c orice form fr fond trebuie nlturat, ntruct numai astfel se reconstruiete cultura romn incepind cu fundamentul ei.

 Concepia despre formele fr fond a lui Eminescu deriv din viziunea sa organicist i evoluionist despre progres, care nu accept dezvoltarea social: se poate realiza un adevrat progres, pe care nu-l vedem i nu-l aprobm dect n dezvoltarea treptat i continu a muncii fizice i intelectuale. Cci cine zice progres nu-l poate admite dect cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptat. Pentru Eminescu, perioada de natere a formelor fr fond epoca de tranziiune este cea cuprins ntre 1848 i 1866, cnd s-au copiat masiv forme instituionale din Europa Occidental. El dezbate esena procesului de modernizare romneasc, anume acordul dintre noul organism politico-juridic de sorginte occidental i fondul romnesc. Romnii nu au participat la edificarea noii civilizaii moderne ci doar au adoptat prin copiere o cantitate enorm de forme care cu greu se configureaz n structuri instituionale eficiente. Introducerea tuturor formelor noi s-a fcut fr elementul moderator al tradiiilor trecutului. n loc ca un spirit nou de munc i de iubire de adevr s intre n formele vechi ale organizaiei noastre, s-a pstrat din contra incultura i vechiul spirit bizantin, care a intrat n formele nou ale civilizaiei apusene. Nu ceva esenial, nu mbuntirea calitii a fost inta civilizaiei romne, ci meninerea tuturor neajunsurilor vechi, mbrcate n reforme foarte costisitoare i cu totul n disproporie i cu puterea de produciune a poporului i cu cultura lui intelectual. Eminescu amintete de forme exterioare sau de forme lipsite de cuprins. n adoptarea formelor exterioare s-a plecat de la convingerea c acestea vor schimba rapid realitile vechi fcute responsabile pentru situaia societii romneti. Formele fr fond exprim lipsa unor legturi reale ntre instituiile moderne i fondul autohton, precum i un coninut vechi ntr-o form nou, fr s se schimbe nimic:

Astfel, oricari ar fi formele n cari se mbrca viaa public i orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este acelai ca i n trecut. A-l boteza din nou pe un om nu va s zic a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va s zic a schimba starea de lucruri.

O form nu schimb prin sine o realitate, ci ea doar o ntrete sau, dimpotriv, o falsific. Fondul este ntotdeauna organic, iar forma, sub care apare, i se asociaz numai dac i ea capt organicitate. Fondul are o stabilitate mult mai mare, ntruct el ine de durata lung a unei societi, pe cnd forma, adoptat din alt societate, exprim mai mult durata scurt a societii care o preia deoarece nu deriv din fondul autohton. Au fost introduse forme strine care, n loc s duc la nlturarea efectelor negative ale celor vechi, le-au scos i mai mult n eviden i, totodat, au dat natere la fenomene noi, cu consecine dezastruoase n viaa poporului romn. Spre deosebire de ali gnditori romni, Eminescu nu vede n formele fr fond doar o simpl nepotrivire ntre instituiile de tip occidental introduse la noi i fondul autohton, ci ar reprezenta o falsificare brutal a profilului poporului romn, o contradicie ntre aceste instituii i spiritul romnesc. Formele fr fond sunt consecina modernizrii societii romneti, predominat rurale, cu activitate agrar axat pe cultivarea pmntului. Dinuirea unui regim politic agrar, bazat pe sate, i nu pe orae, a intrat n contradicie cu spiritul capitalist. Satul romnesc a fost depozitarul principal al civilizaiei romneti, pentru c era mai puin supus presiunii externe.

 Rolul dinamizator n civilizaia romn modern l-a avut oraul, dar susinut material i cultural de ctre sat, pentru c oraul era lipsit de industrie performant i cu profit. Comunismul a radicalizat ceea ce a ncercat regimul burghez din Romnia i a forat industrializarea, dislocnd n acest fel mase uriae de rani, mutndu-i n zone urbane i industriale. Romnii triesc ntr-o continu tranziie, pentru c nu au rezolvat nici astzi problema lor din totdeauna: chestiunea agrar i rneasc.

Beia de cuvinte (1873)

n Beia de cuvinte(1873), inta polemicii este Revista Contimporan care luda unii autori mediocri. Acetia, pentru a exprima o singur idee, foloseau o iniruire de sinonime fr rost. Titu Maiorescu ridiculizeaz discrepana dintre form i fond. Acest studiu este subintitulat Studiu de patologie literar. Din acel moment, ziaristica noastr nu a mai fost privit doar prin prisma opiniilor exprimate, ci i a modului n care acestea erau exprimate. Titu Maiorescu pornea ofensiva mpotriva celor ce denaturau spiritul propriu naional, care nu par a avea contiina rului, ci rspndesc ncrederea de a fi cei mai buni stiliti ai literaturii romne", cu armele omului de tiin, cu rigoarea n demonstraie, ce a fost caracteristic profesorului de logic i, bineneles, criticului, atunci cnd devierile stilistice mbrcau formele ,patologiei literare".

 Atacul ncepe n gama pamfletului, citndu-l pe Darwin, care vorbeste despre ameeala artificial" observat n regnul animal. Demonstraia nu se abate de la aceast premis, urmrind simptomele patologice ale ameelii produse prin ntrebuinarea nefireasc a cuvintelor", care ,,ni se nfieaz treptat, dup intensitatea mbolnvirii": Darwin ne spune c multe soiuri de maimue au aplecare spre butura ceaiului, a cafelei i a spirtoaselor; ele sunt n stare, zice el, s fumeze i tutun cu mult plcere, precum nsumi am vzut. Acest studiu reprezint, deopotriv, modelul unei analize stilistice laborioase care disec fiecare exemplu, dar i al unui pamflet care, prin comparaia pe care o face chiar de la nceput, caut s nscrie obiectul atacului su ntr-o zon ridicol. Titu Maiorescu avea, din toate punctele de vedere, autoritatea s duc aceast ofensiv, deoarece stilul scrierilor sale, n mare majoritate polemice, mpotriva attor direcii greite ale culturii noastre din acea vreme, vdete rigoare, economie de mijloace, rostiri sentenioase, un vocabular care nu ceda curentelor lingvistice artificiale din acea vreme.

 Toate aceste nzestrri au fcut ca ceea ce a scris atunci Titu Maiorescu s capete valoarea unor adevruri cu caracter peren. Un exemplu l reprezint textul n care a fost formulat ceea ce s-a numit de atunci (din 1868) i a rmas pn n prezent ,teoria fr fond". Expus n studiul n contra direciei de astzi n cultura romn, demonstrarea teoriei care a marcat gndirea social romneasc ocup un spaiu extrem de restrns, fiind un model de conciziune, de esenializare stilistic. Frazele au o simetrie perfect n alctuirea lor riguroas, repetiiile au o valoare stilistic , ca apoi s se arate, ca o ncununare negativ, la ceea ce s-a ajuns. Exemplele sunt luate din viaa de fiecare zi, sunt concrete, i accenturile prin cteva cuvinte vin s pun n eviden o stare de fapt ce nu poate s fie contestat. Cea de-a doua reacie mpotriva stilului artificial, grandilocvent, a beiei de cuvinte", a vocabularului preios i pretenios, mpovrat de expresii i cuvinte preluate fie din latin, fie din limbi strine, a fost de esen satiric i aparine lui Caragiale. Se integreaz universului parodic al marelui scriitor i va fi studiat la capitolul celui ce are o importan covritoare n evoluia stilisticii presei romneti.

Vasile Pogor
Scriitor i om politic. Dup absolvirea cursurilor pensionului Malgouverne din Iai, pleac la Paris (1849) unde studiaz dreptul. La ntorcerea n ar se angajeaza n cadrul Tribunalului din Iai, unde lucreaz pn n anul 1859,cnd se transfer la Curtea de Apel. A fost unul dintre fondatorii societii "Junimea". A scris versuri, proz i a realizat importante traduceri ("Faust", de Goethe traducere realizat mpreun cu Nicolae Skeletti) pentru revista "Convorbiri literare". n februarie 1866 este numit prefect al judeului Iai.S-a lansat n politic alturi de "junimiti".n perioada 20 aprilie - 23 mai 1870 ocup funcia de ministru al Cultelor i Instruciunii. A fost unul dintre membri marcani al Partidului Constituional ("junimist") formaiune politic nfiinat n anul 1891. Alte funcii politice deinute: deputat i primar al oraului Iai (februarie - aprilie 1881; iulie 1888 - aprilie 1891; mai 1892 - noiembrie 1894). Dei a fost motenitorul unei imense averi a murit urmrit de creditori.

Petre P. Carp
Petre Carp s-a nscut la 28 iunie 1837 la Iai dintr-o veche familie boiereasc. Este trimis nca de copil la Berlin (1850) unde nva la "Franzosische Gymnasium". n anul 1858 i ia bacalaureatul i se nscrie la Facultatea de Drept i tiine Politice din cadrul Universitii din Bonn. n anul 1962 revine la Iai i contribuie la punerea bazei societii "Junimea. Adept al ideilor "junimiste" s-a remarcat ca unul dintre fruntaii Partidului Conservator din acea perioad. A fost ales n numeroase rnduri deputat i senator in Parlamentul Romniei. n anul 1891 gruparea "junimist" se desprinde din cadrul Partidului Conservator i formeaz Partidul Constituional, iar Petre Carp este ales preedinte. Acesta se stinge din via la data de 19 iunie 1919 fiind nmormntat n comuna Tibneti din judeul Iai.

Theodor Rosetti
Theodor Rosetti era descendentul unei vechi familii boiereti. Prinii si erau postelnicul Gheorghe Rosetti i Caterina Sturdza.Sora sa mai mare, Elena Rosetti, va fi viitoarea soie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Tnrul Rosetti ncepe liceul la Lemberg, dar l termin la Viena n anul 1855. Studiile universitare le urmeaz la Facultatea de Drept din Viena(1855 - 1859), iar licena n tiine juridice o obine la Paris.Dei era cumnatul domnitorului, Theodor Rosetti nu se implic n viaa politic, prefernd s ocupe diferite funcii n magistratur,administraie i practicnd avocatura. Totodat, Theodor Rosetti se numr printre fondatorii Societii literare Junimea n 1863, participnd i la ntocmirea principalelor linii de direcie pentru Convorbiri literare i Timpul. Ajuns la btrnee, Rosetti se retrage din viaa politic, dar se va numra printre puinii romni care au trit cele dou Uniri, pe cea din 1859, respectiv pe cea din 1918. Theodor Rosetti se stinge din via pe 17 iulie 1923, la vrsta de 85 de ani.

Iacob Negruzzi
Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi i-a fcut studiile n Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iai i preedinte al Academiei Romne.Membru fondator al societii Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.La 28 octombrie 1866, Iacob Negruzzi a intrat n masonerie, n 1867 a ajuns al doilea secretar i mare expert iar n 1868 ajunsese venerabil.n 1888, Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camerei Deputailor o petiie din partea unui numr de ceteni din toate prile rii,pentru un proiect de lege prin care s se i se acorde poetului Mihai Eminescu, de ctre stat, o pensie viager.

Curiozitati
Zeflemea i spiritual la Junimea! Societatea Junimea era zeflemist. Ea a transmis partidului junimist aceasta nsuire. Junimea trecea n ochii dumanilor ei de o societate cu moravuri stricate cu spirit depravat care nu avea nimic sfnt, care-i btea joc de toate, ncepnd cu ideea naional i cu patriotismul. Se rdea foarte mult de patrioi i de naionalitii ultra, care-i fceau o profesiune din acest sentimente. Se zeflemiseau lucrrile literare care cutau ca s treac patriotismul i tiradele naionale drept ntregul fond literar. Niciodat ns nimeni la Junimea nu i-a btut joc de naionalitate i de popor. O chestie pe sedin Ceea ce fcea caracteristica Junimii era c totdeauna, n toate edinele, se discuta o chestie oarecare, i dac nu era nicio chestie la ordinea zilei, atunci se improviza una fr nicio preparare, o chestie venit din senin i acea chestie pasiona pe toi i edina trecea peste miezul nopii. Improvizul i spontaneul caracterizau discuiile de la Junimea. O chestie care se punea ntr-o sear trebuia epuizat n seara aceea cu riscul ca s stm pn la dou sau trei noaptea. n edina consecutiv nici nu mai era vorba de ea.

La Junimea
Cel ce ddea i a dat la Junimea porecle i epitete a fost dl Pogor i chiar cuvntul de gogoman, adresat junimitilor, tot lui i revine. Dl Carp ns i azi pretinde a avea paternitatea cuvntului. Cine are de scos ceva, s scoat! Aceasta era expresia sacramental, cu care se invitau cei care aveau buci literare n buzunar, s le scoat.

Concluzii

Ne-am propus la inceputul studiului sa va aducem informatii noi despre junimism ,despre o parte a istoriei limbii noastre.Am incercat prin lucrul in echipa sa prezentam cat mai multe idei despre tema studiului de caz. La inceput am fost oarecum tematori, fiincda am crezut ca tema va fi una plictisitoare dar, dupa ce ne-am documentat, am realizat ca este chiar foarte interesanta. Speram ca v-am atras atentia si ca ati adaugat la cultura voastra generala noi informatii in urma acestui studiu. Va multumim pentru atentie!

Anexe

Sfarsit !!!