COLEGIUL NAŢIONAL BĂNĂŢEAN TIMIŞOARA

ROMANTISMUL ROMÂNESC

Ideologie:

“Deşi în programul “Daciei literare” nu apare cuvântul romantic şi nici nu se face aluzie
la vreo apartenenţă de şcoală, acest articol (Introducţie, n.n.) reprezintă manifestul
romantismului românesc (s.n.). El este sincronic cu acela din Rusia, Spania, Portugalia şi din alte
ţări." (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, vol. I)

“[…] generaţia lui Kogălniceanu are meritul de a fi făcut romantismul plauzibil

conştiinţei româneşti." (George Ivaşcu)

In studiul Principii de estetică, George Călinescu defineşte romantismul în antiteză cu

clasicismul, evidenţiind deosebirile dintre cele două curente literare.
Clasicul este "un om ca toţi oamenii", pe când romanticul este cu totul ieşit din comun,
"un monstru de frumuseţe sau de urâţenie, de bunătate ori de răutate", reliefând astfel caracterul
cu totul excepţional al celui din urmă.
Clasicul este "inteligibil" în exprimarea ideilor sau construirea situaţiilor, romanticul este
"bizar" si deloc moralist, aşa cum este cel dintâi.
Cu totul dezinteresat de natură, clasicului îi lipsesc sentimentele pentru frumuseţile
acesteia, pe când romanticul este copleşit de natura ocrotitoare şi participativă la toate stările lui
interioare.
Călinescu susţine interferenţa curentelor literare de-a lungul istoriei literare, argumentând
că şi in antichitatea elină clasica se regăsesc "umbre romantice", iar in Evul mediu romantic se
manifesta si "forme clasice".

Trăsături specifice:

1. Curentul apare la noi cu o întârziere de un deceniu faţă de Franţa; prima generatie

romantică (Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu) se afirmă spre
sfârşitul deceniului al treilea şi începutul celui de-al patrulea al secolului al XIX-lea.
2. Romantismul se prelungeşte la noi, prin scriitorii paşoptişti (Vasile Alecsandri, Nicolae
Bălcescu, Alecu Russo), până la Eminescu, socotit ultimul mare poet romantic european.
3. Epoca romantic suportă numeroase influenţe clasice. Niciodată estetica nouă, a
romantismului, nu a fost în întregime degrevată de elemente ale esteticii clasice. Specii literare
clasice (precum fabula) coexistă cu specii romantice (precum meditaţia, rondelul) la
Alexandrescu sau Heliade.
4. Romantismul românesc se dezvoltă în plină epocă a luptelor pentru eliberare socială şi
naţională, adoptă numeroase elemente patriotice şi are un caracter militant mai pronunţat decât
în ţări precum Germania şi Franţa.
5. Influențele curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene,
atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic
European.

PROF. OTILIA PINTEA – CLASA A XI-A

COLEGIUL NAŢIONAL BĂNĂŢEAN TIMIŞOARA

Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:

1. preromantismul (cunoscut şi ca romantism al scriitorilor paşoptişti)

– caracterizează gustul omului mediu, al burghezului;
– domestic, idilic, conservator;
– cultivă confortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple;
– creațiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada imitării literaturii
romantice din Europa de Vest, în special Franţa;
– reprezentanți: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri,
Dimitrie Bolintineanu;
2. romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
– dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces;
– misticism, occultism;
– pasiuni înflăcărate;
– capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale;
– reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creației sale asupra autorilor ce
i-au urmat este incomparabil mai mare decât acela al oricărui alt romantic din
spațiul românesc;
3. romantismul posteminescian
– reactualizează teme și mijloace clasice și romantice, conferindu-le o nouă forță
expresivă;
– marchează reacțiile lumii literare românești la depășirea apogeului de creație
pentru Eminescu, sprijinind apariția multor epigoni ce nu s-au impus, dar și a
unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism,
impregnându-le cu elemente de expresie aparținând simbolismului,
semănătorismului etc.;
– reprezentanți: George Coșbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu
Ștefănescu-Delavrancea.

Specii literare romantice:

– elegia, epopeea, epistola, oda, meditaţia, satira, fabula, drama, poemul în versuri sau în
proză;
– spesifice romantismului românesc: doina, balada, legenda istorică.

Operele reprezentative pentru romantismul românesc sunt: Poezii populare ale

românilor, Coana Chiriţa la Iaşi(Vasile Alecsandri), Cântarea României (Alecu Russo).

PROF. OTILIA PINTEA – CLASA A XI-A