POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creangă

Basmul-trăsături ale speciei:

 specie a genului epic,naraţiune deliberat fabuloasă,implicând supranaturalul;naraţiunea la persoana a III-a se
realizează din perspectiva unui narator omniscient;
 întrepătrunderea planurilor real-fabulos;
 tema basmului : triumful binelui asupra răului;
 motivele prin care se realizează tema : superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleşug,probele,demascarea antagonistului,pedeapsa şi căsătoria;
 conflictul fundamental dintre forţele binelui şi ale răului se finalizează cu victoria binelui;
 protagonistul-care poate avea trăsături omeneşti,dar şi supranaturale-este ajutat obiecte magice şi de fiinţe
supranaturale cu formă antropomorfă (umană) sau teriomorfă (animalieră) să învingă antagonistul-reprezintă
forţele răului; acestea sunt personaje adjuvante - care sprijină eroul să treacă diverse probe din călătoria iniţiatică
sau donatoare – care dăruiesc obiecte magice ;
 călătoria iniţiatică impune o compoziţie tipizată ,lineară :
 expoziţiunea defineşte starea iniţială de echilibru, surprinde statutul deţinut de personaj într-o ierarhie
prestabilită ,dar şi nedeterminarea spaţio-temporală specifică lumii basmului ;
 intriga sau momentul de incidenţă conflictuală marchează distrugerea echilibrului iniţial prin apariţia unor
ostacole ce se cer depăşite prin iniţiere ;
 desfăşurarea acţiunii se asociază cu trecerea probelor de pe parcursul călătoriei iniţiatice cu ajutorul adjuvanţilor
şi a donatorilor;
 punctul culminant se asociază cu demascarea antagonistului;
 deznodământul presupune restabilirea echilibrului din incipit prin îndepărtarea ostacolelor , răsplata eroului şi
pedepsirea antagonistului;
 clişee compoziţionale : formule iniţiale, mediane,finale;

Arta povestirii - scriitorul individualizează acţiunile şi personajele cu ajutorul detaliilor descriptive şi

dramatizează acţiunea prin dialog . În text , aglomerările de amănunte concrete nu îndreaptă atenţia asupra peripeţiilor,
ci asupra stărilor sufleteşti ale personajelor. Dialogul , la rândul său,are menirea de a dinamiza acţiunea ,de a
dramatiza textul şi de a caracteriza personajele .

Nota comică-rezultă din:

 exprimarea mucalită:”să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”;
 ironia:”Doar unu-i Împăratul Roş,vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi
milostenia lui cea neauzită”;
 porecle şi apelative caricaturale:”mangosiţi”,”farfasiţi”;
 zeflemisirea:”tare-mi eşti drag…Te-aş vârî în sân,dar nu încapi de urechi…”;
 diminutive cu valoare augmentative:”buzişoare”,”băuturică”;
 caracterizări pitoreşti:înfăţişările pitoreşti ale luiGerilă,Ochilă;
 scene comice:cearta dintre Gerilă şi ceilalţi,discuţia dintre împărat şi peţitorii stârniţi de ideea ospăţului;
 citate cu expresii şi vorbe de duh:”Dă-i cu cinstea, să peară ruşinea.”;

Erudiţia paremiologică :
 proverbele,zicătorile,vorbele de duh dinamizează acţiunea,provocând şi efecte hilare (“Capul de-ar fi sănătos că
belele curg gârlă”).

Limbajul-oralitatea stilului:
 vocabularul specific, de origine populară, are un aspect fonetic moldovenenesc ;
 exprimarea este frecvent locuţionară (“Apoi nu mă faceţi din cal măgar,că vă veţi găsi beleaua cu mine”) ;
 versuri populare sau fraze ritmate:”La plăcinte, / Înainte / Şi la război / Înapoi ”;
 limbajul afectiv se exprimă stilistic prin folosirea interjecţiilor şi a dativului etic(“Şi odată mi ţi-l înfaşcă”) ;
 textul se mai remarcă şi prin : economia de mijloace stilistice , oralitatea stilului, generată de expresiile
onomatopeice (“Şi pornesc ei,teleap-teleap…”), verbele imitative şi interjecţii (“Măi Păsărilă , iacătă-o , ia!…”).
 economia de mijloace stilistice : Creangă evită metafora , generalizând comparaţia şi epitetul ;