DACIA LITERARĂ

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Europa a fost marcată de schimbări

profunde atât în plan politic, cât și în plan social sau cultural. Spațiul românesc
apare, la începutul veacului al XIX-lea, ca un tot fărâmițat de istorie, un spațiu locuit
de un popor însuflețit de idealul unității naționale. În acest context, apare generația
pașoptistă, câteva spirite luminate, care depuneau eforturi considerabile pentru a
construi instituțiile culturale ale societății lor: teatre, reviste și tipografii, școli și
academii, societăți literare și filarmonice.
Pașoptismul este mișcarea de emancipare social-politică, culturală și
națională dintre 1830 și 1860, având în centru Revoluția de la 1848 (termenul de
pașoptism este o derivare cu sufixul –ism, de la pașopt, pronunțare prescurtată a lui
patruzeci și opt).
Generația pașoptistă, pune bazele unor instituții de cultură de mare importanță
prin dezvoltarea învățământului în limba română, a presei, a unui teatru național, a
literaturii și a științelor prin înființarea bibliotecilor și a librăriilor.
Dezvoltarea culturală a avut la bază un program politic animat de promovarea
specificului național, trezirea conștiinței patriotice și a idealului unității naționale.
În cadrul mișcării s-au conturat mai multe etape, avându-i ca reprezentanți pe:
 în Moldova: Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri
 în Țara românească: Nicolae Bălcescu, Grigore Alexandrescu
 în Transilvania: Avram Iancu, Andrei Mureșanu (autorul textului
Imnului național, poezia „Un răsunet”), Andrei Șaguna
După 1830, literatura și cultura română cunosc o largă dezvoltare, încercându-
se o rapidă integrare în cultura europeană.
Un rol deosebit în evoluția și direcționarea literaturii române spre romantism
l-a avut revista „Dacia literară”. Apărută la Iași, în 1840, sub îndrumarea lui
Mihail Kogălniceanu, „Dacia literară” a fost numită „întâia revistă de literatură
organizată” (G. Călinescu).
Titlul revistei este unul cu valoare simbolică: Dacia trimite cu gândul la
vechiul spațiu istoric, sugerând idealul de unire a provinciilor românești. Rolul
revistei este ca românii să aibă o limbă și o literatură comună.
Revista a apărut doar în trei numere, dar a produs o efervescență culturală
deosebită în toate provinciile locuite de români, astfel încât a dat naștere unui
adevărat curent de idei, cunoscut sub numele de curentul național popular.
Ideile curentului au fost lansate de Mihail Kogălniceanu în Introducție,
articolul-program din primul număr al revistei, considerat a fi primul manifest
literar al romantismului românesc. Kogălniceanu introduce și un element aproape
revoluționar pentru acea epocă, el construindu-și demersul cultural pe axa unui
anume spirit critic, care lipsea aproape cu desăvârșire în acea perioadă. Prin ideile
sale, Kogălniceanu își depășește cu mult epoca, anunțând și prefigurând lupta pentru
autonomia esteticului, câștigată, mai târziu, de Titu Maiorescu
Introducție este un articol structurat pe trei părți.
 Astfel, la începutul articolului, Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor
românești apărute anterior, afirmând că „Albina nu este prea moldovenească”,
„Curierul nu ne prea bagă în seamă”, iar „Foaia inimii, din pricina unor greutăți
deosăbite, nu este în putință de a avea împărtășire de înaintările intelectuale ce se
fac în ambele principaturi.” Față de acestea, revista „Dacia literară” își propune să
aducă un suflu nou. Se respinge amestecul politicului, revista adresându-se
scriitorilor români de pretutindeni pentru a publica scrieri originale.
Cuprinsul aduce în prim plan cele patru idei care, în mare parte se suprapun
pe estetica romantismului:
 Întemeierea spiritului critic obiectiv în literatura română bazat pe principiul
estetic „Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu
persoana”.
 Apelul către românii de pretutindeni spre unirea forțelor în vederea realizării
unei limbi și literaturi naționale: „țălul nostru este... ca românii să aibă o
limbă și o literatură comună pentru toți”.
 Combaterea imitațiilor și a traducerilor: „foaia noastră va primi cât se poate
de rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate
coloanele”, „Dorul imitației...omoară duhul național...Traducțiile nu fac o
literatură”.
 Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație în
conformitate cu specificul național și cu estetica romantică: istoria patriei
(„istoria noastră are destule fapte eroice”), natura ( „frumoasele noastre țări
sunt destul de mari”) și folclorul românesc („obiceiurile noastre sunt destul
de pitorești și de poetice”).
Pentru o aplicare reală a ideilor susținute, Kogălniceanu publică, chiar în
primul număr al revistei, nuvela istorică a lui Costache Negruzzi, „Alexandru
Lăpușneanul”.
În încheierea articolului-program, Kogălniceanu anunța structura revistei,
împărțirea ei în patru părți.
Ideile enunțate în articolul-program și promovate de revistă se reflectă în
literatura română de la mijlocul secolului al XIX-lea. O generație de scriitori s-a
întors cu admirație spre cultura populară. Mitul Zburătorului și-a găsit, de pildă,
expresia în celebra baladă a lui Heliade Rădulescu, așa după cum figuri pitorești ale
basmului au stat la baza unor balade ale lui Vasile Alecsandri. Marile figuri ale
istoriei, de la întemeietorii Decebal și Traian și până la voievozii care s-au afirmat în
lupta pentru independență: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul au
devenit personaje în operele unor scriitori precum: I. Heliade Rădulescu, C.
Negruzzi sau V. Alecsandri.
Programul Daciei literare fundamentează principiile romantismului românesc
în ceea ce privește sursele de inspirație: istoria, natura sau folclorul. Despre o
generație românească propriu-zis romantică se poate vorbi doar după 1830. Aceasta
este generația pașoptistă, care debutează înainte de revoluția de la 1848.
Romantismul românesc e cuprins, așadar, între Vasile Cârlova, care publică în
Curierul românesc din 1830 primele poezii și Mihai Eminescu, debutant la Familia
orădeană în 1866.