Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dimensiunea religioasă a
existenţei
Elevi:
Argatu Adrian, Aiordachioae Antonio, Petrovan Razvan si
Cirstean Ioel
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Limba română s-a format prin contopirea limbii latine cu cea a daco-geţi-
lor, la care se adaugă elementul migrator, slava.
Dacă vom secţiona fiecare strat al limbii noastre maderne, vom observa
căci noi ne tragem dintr-un popor „păgân”, ce credea în zei(Zalmoxe), acesta
fiind poporul dac. Însă prin ocuparea Daciei de către romani, prin intermediul
romanizării, dacii din vremea aceea treptat au acceptat creştinismul, acesta fi-
ind adus de Imperiul Roman în „conştiinţa” dacilor.
Menţionez faptul că asemănare dintre cele două religii şi concepte era
foarte mare, această asemănare regăsindu-se în următoarele rânduri:”Dan
Oltean inventariază, în Religia dacilor, câteva dintre cele mai importante: şi
Zalmoxe, şi Isus sunt atestaţi istoric, amândoi au origine divină, un părinte
celest, amân-doi predică nemurirea sufletului, propun o eshatologie, participă
la ospeţe ini-ţiatice, recurg la simbolul vinului şi a viţei-de-vie, suferă moartea
şi învierea, coboară în infern, se înalţă la cer ş.a.[...] ”(Polimorfismul creştinis-
mului românesc, Vianu Mureşan).
Cu toate acestea, după despărţirea bisericii universale, romanii au avut ca
şi credinţă, catolicismul. Spre deosebire de romani, precum am scris adineauri,
acest popor ce odinioară a fost poporul Dacia, a devenit popor cu baza religiei
ortodoxismul.
Apariţia factorului slav în secolul VI a avut în glotogeneza română mare
importaţă asupra acesteaia. Următile apariţiei acestui factor o are în special
asupra credinţei şi-a bisericii(oficierea slujbei în biserică şi scrierea de cărţi în
limba slavonă).
O mare parte din cuvintele din lexicul românesc din domeniul bisericesc
sunt de origine slavă(slavă, schit, mucenic, munarh etc.).
2
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
3
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
4
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
rare. Zorii literaturii religioase poartă astfel amprenta cărţilor religioase care au
ieşit din aceste tipografii.
Religia este o componenta importantă a culturii unui popor. Sentimentul
religios se manifestă atât în cadrul bisericii, cât şi dincolo de zidurile ei. În bi-
serică, legătura cu Dumnezeu se exprimă public, prin mijlocirea clerului, după o
anumită rânduială. Însă credinţa se oglindeşte şi în afara instituţiei ecleziale, în
modul de a gândi al oamenilor, în comportament, în modul de a se exprima, în
obiceiurile lor, în ceea ce creează: în arhitectură, în arte plastice, în muzică, în
literatură.
Componenta religioasă a culturii române este foarte vie în perioada pre-
modernă. În Evul Mediu, creştinismul, care fusese adoptat timpuriu de strămoşii
românilor, devine o religie bazată pe carte. Chiril şi Metodiu au tradus Biblia şi
cărţile liturgice în slavonă şi le-au făcut să circule în tot spaţiul sud-est euro-
pean, pentru că traducerea cărţilor de cult greceşti a fost determinată de nevoia
Bizanţului de a creştina popoarele slave.
Religia şi literatura dezvoltă, începând cu secolul al XVI-lea, un etaj co-
mun, în care prelaţi şi cărturari contribuie la modelarea limbii romane în dorin-
ţa de a da glas credinţei. La acest etaj participa si cultura populara, prin compo-
nenţa religioasă, creştinismul popular, şi prin creaţia folclorică.
Cultura româneasc între secolele XVI-XVII poate fi abordată la nivelul
culturii cărturăreşti (religie creştină, carte religioasă şi literatura) şi la nivelul
culturii populare (creştinism popular şi folclor).
Începuturile culturii scrise a românilor sunt profund legate de viata lor
spirituală, de credinţă în Dumnezeu şi de raportarea la sacru a fiecarui individ,
fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alături de istorie, este
cel dintâi fundal de manifestare a culturii scrise şi a literaturii. Cartea religioasă
românească este mai întâi o carte de cult în limba slavonă, apoi o carte de cult în
limba română. Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi exprimare a creativităţii prin
cuvânt în limba noastră. Trăirea religioasă determină trecerea prin mai multe fil-
tre a dogmei creştine şi a cărţilor sfinte; unul este cel al identităţii şi al culturii
colective, altul al identităţii şi al culturii individuale.
Dimensiunea religioasă a existenţei capătă treptat forme de expresie ro-
mânească mai întâi prin actul traducerii, apoi prin actul creaţiei individuale, fie
în cadrul bisericii, ca literatură religioasă, fie în afara ei, ca literatură de inspi-
raţie religioasă.
Cultura românească premodernă se constituie din interacţiunea mai mul-
tor grupuri culturale: cel eclezial, cel cărturăresc, cel folcoric. Între cele 3 zone
5
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
6
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
7
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
o mare importanţă pentru evoluţia şi unificarea limbii române. Ele au stat la ba-
za formării limbii române literare.
Coresi a deprins tehnica tiparului de la Dimitrije Ljubavić, care lucra pen-
tru Mitropolia Ungrovlahiei. A tipărit primele cărţi în limba română Tetraevan-
ghelul (1561) - o traducere din Noul Testament a celor patru evanghelii, Între-
bare creştinească (lucrare cunoscută şi sub numele de Catehism, apărută în
1560 — studiile mai vechi îl datează 1559), Liturghierul (1570), Psaltirea
(1570). Cărţile erau întrebuinţate atât în biserică cât şi la şcoală.
Munca de tipar consta din xilogravură şi necesita eforturi deosebite. Fieca-
re pagină trebuia sculptată în lemn. Pentru aceasta Coresi folosea 10-20 de uce-
nici, pe care îi amintea în prefaţa cărţilor editate de el.
Tiparniţa lui Coresi este expusă astăzi la Muzeul „Prima şcoală româneas-
că” din Braşov.
Oratoria religioasă
Cazania lui Varlaam
8
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
9
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
10
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
în an, din deceniu în deceniu, din secol în secol, şi cu toate acestea nu mor foile
din Cazania lui Varlaam, ca-re arată ce legături existau cândva între toţi
românii, din toate satele cuprinsu-lui românesc, măcar de ar fi fost pe alocuri
stăpânitori de alt neam decât al că-lugăraşului ajuns mitropolit al Moldovei. Şi
aceasta încă este operă de unitate naţională, o unitate care se face în suflete,
pentru că ardeleanul cere acelaşi grai pe care îl cere şi moldoveanul şi
munteanul. Nu o dată, când vine, în sa-tele de acum, un preot cu teologie şi
vrea să introducă în mintea sătenilor lui e-lemente de cărturărie, aşa cum de
multe ori nu le înţelege nici el singur, deşi a dat, sau, mai adevărat, tocmai
pentru că adat examene dintr-însele, se ridică din mulţimea aceasta un glas
care zice: „Părinte, zici foarte bine, dar mai bine după cartea cea veche.”
Cartea cea veche pentru toate provinciile româneşti este această carte a
părintelui Varlaam.”(Iorga, Istoria Critică a literaturii ro-mâne)
„Cazania” lui Varlaam a avut o considerabilă însemnătate în crearea pri-
mului nostru „stil cărturăresc”, deţinând în această privinţă în cultura româ-
nească dacă păstrăm proporţiile, locul Bibliei lui Luther în „acea germană”.
Prima parte cuprinde extrase din evanghelii şi comentariul lor potrivit
pentru treizeci şi două de duminici, partea a doua cuprinde vieţi de sfinţi ordo-
nate calendaristic, începând cu Semeon Stâlpnicul(1 Septembrie) şi sfârşind cu
tăierea capului Sfântului Ioan(29 august).
„Cu adevărat se veseleşte Dumnedzău de pocăinţa păcătoşilor, iară dracii
să scârbesc. Şi numai căt să găndeşte păcătosul să se scoale din păcate şi să în-
toarcă la pocăinţă, atâta-l tămpină Dumnezău cu mila sa şiâl cuprinde cu
agiutorul său.”
Cazania lui Varlaam conţine cele dintâi pagini cu valenţe literare din cul-
tura noastră, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj în care fumul devi-
ne un simbol al vieţii păcătoase:
“Când petreace omul în fum, atunci-i lacrămadză ochii şi de iuţimea fu-
mului doru-l ochii şi orbăsc: iar deacă iase la vazduh curat şi la vreame cu se-
nin de se prambla pre lângă izvoară de ape curaţatoare, atunce samtu mai vesel
ochii şi mai curaţi, şi sănătate dobândesc di în văzduh curat. Aşea şi noi, fraţi-
lor, deacă intrăm în fumul păcatelor lumiei aceştia, intru mancări fără vreame
şi în beţii, în lăcomia avuţiei aurului şi argintului satelor şi a vecinilor, şi intr-
alte pohte de păcate, atunce şi noua foarte lăcramadză ochii sufletului nostru, şi
de iuţimea acelui fum înşelatoriu durere şi orbie foarte cumplită rabdă ochii
noştri. Ca a nimica altă nu se asamănă isprăvile noastre într-această lume, nu-
mai fumului. Şi nu numai isprăvile noastre, ce şi dzilele şi anii şi viaţa noastră,
toate ca un fum trec. Şi cine va petreace într-aceaste fumuroase şi înşelatoare
lucruri, aceluia-i iaşte mentea întunecată cu întunearecul păcatelor şi pohtelor
trupului..”
11
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Varlaam este omul rezumatelor care se ţin mine, este cu siguranţă primul
nostru povestitor, ale cărui istorisiri pot fi asemănate, în primitivitatea lor plină
de farmec, cu picturile din bisericile medievale moldoveneşti.
Din partea a doua a „Cazaniei” se inspirau şi pictorii populari, lăsând ima-
ginaţia destul de liber în privinţa amănuntelor.
Detaliile psihologice, ca şi dialogurile „sunt aici cu deosibire izbitoare”,
probabil primele din proza noastră. Înainte de Neculce, nimeni n-ascris în ro-
mâneşte o nuvelă comparabilă cu aceasta a lui Varlaam.
12
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
tor din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul
traducator al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român
care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducă-
tori din literatura patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea lim-
bii literare româneşti.
Lucrări:
Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un
loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);
Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);
Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un
Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou
Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.
Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie,
după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în româneşte, Istoriile lui He-
rodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea pă-
cătoşiior a lui Agapie Landos şi fragmente din Viaţa şi minunule Sf. Vasile cel
Nou.
Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nico-
lae Milescu, care s-a tipărit la Bucureşti, în 1688. în timp ce se afla în exil în Po-
lonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan
Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa
Orbe-cche a italianului Giraldi, păstrtă fragmentar (154 de versuri); începe
acum şi traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din
cartea I).
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei şi a mitropolitului Varlaam la-
sinski al Kievului, a tradus din –greceşte în slavo-rusă mai multe lucrări teologi-
ce: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul, Constituţiile Sfinţilor Apostoli, Istoria
bisericească şi privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o
explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, şi despre credinţe noastre a
lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinţi Părinţi
(34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de
texte patristice şi liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.
13
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
14
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
15
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Cronicarii moldoveni
Letopiseţul lui Grigore Ureche
16
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
17
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
18
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
trecătoriu, petreacă.
Ce e în lume să nu aibă nume Suptu vreme stăm, cu vreme ne mutăm
muritoriu? viiaţa,
Zice David prorocul: "Viaţa iaste Umblăm după a lumii înşelătoare faţa
floara, Vremea lumii soţie şi norocul alta,
Nu trăiaşte, ce îndată iaste El a sui, el a surpa, iarăşi gata.
trecătoarea". Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi
"Viiarme sântu eu şi nu om", tot acela Sau primejdii cându ne vin, sau câte o
strigă nevoe.
O, hicleană, în toate vremi cum să nu Norocului i-au pus nume cei bătrâni din
să plângă lume;
Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaşte Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să
Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu afume.
stăruiaşte El sus, el coboară, el viiaţa rumpe,
Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe.
Primeneşti şi nimica să stea în veci nu Norocul la un loc nu stă, într-un ceas
poate, schimbă pasul.
Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere Anii nu potu aduce ceasul.
mare, Numai mâini şi cu aripi, şi picioare n-
Minunată zidire, şi el fârşit are. are
Şi voi, lumini de aur, soarilă şi luna, Să nu poată sta într-un loc nici-
Întuneca-veţi lumini, veţi da gios odinioare.
cununa. Vremea începe ţările, vremea le
Voi stele iscusite, ceriului podoba. sfârşeşte.
Vă aşteaptă groaznică trâmbiţă şi doba.Îndelungate împărăţii vremea
În foc te vei schimosi, peminte, cu apa primeneşte.
O, pre cine amar nu aşteaptă sapa Vremea petrece toate; nici o împărăţie
Nu-i nimica să stea în veci, toate trece Să stea în veci nu o lasă, nici o avuţie
lumea, A trăi mult nu poate. Unde-s cei din
Toate-s nestătătoare, toate-s nişte lume
spume. Mari împăraţi şi vestiţi? Acu de-abiia
Tu, părinte al tuturor, doamne şi nume
împărate, Le-au rămas de poveste. Ei sântu cu
Singur numai covârşeşti vremi primejdii
nemăsurate. Trecuţi. Cine ai lumii să lasă nădejdii?
Celelalte cu vreme toate să să treacă. Unde-s ai lumii împăraţi, unde iaste
Singur ai dat vremilor toate să Xerxes,
19
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
20
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
21
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
22
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Si pentru ca sa fie bucuriia mai cu mult minunata pana si pruncii cei far’
de raotate,cu ramuri in maini si cu laude striga:” Osana,celui dintru inaltime”.
23
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Si gandul cel de taina a acestii invieri imi da mie pricina sa fac astazi, ina-
intea dragostei voastre,aceasta vorba.Insa voiu sa va arat cui sa inchipuiaste a-
cest Lazar si a cata mila are trebuinta pentru ca sa inviiaze,cele ce zace ca La-
zar mort de 4 zile in groapa.Ce asculti cu dragoste,de pohtiti sa va folositi su-
fleteste.”(Predoslovie la cuvând de învăţăturăîn duminica florilor, Antim Ivi-
reanul)
Cuvântul al şaptelea:
„Fraţilor şi feţii miei, să pricépeţi închipuirea pildei aceştiia. Era o cetate într-
o lature de loc, care o am auzit de nişte oameni foarte înţelepţi. Şi avea oroşanii
acei cetăţi obicéi aşa, încă din vremi de dămult: cându îşi punea împărat, ei lua
un om neştiut şi strein, care nu ştiia nimic cum iaste obicéiul acei cetăţi, şi pre
acela rădica şi-l punea împărat. Deacii el, deaca să sătura de toate bunătăţile
şi să îndulcea în toate biruinţele şi-şi făcea toată voia şi pohtele lui până într-un
an, şi începea de-acii înainte a fi făr' de grijă şi tot să ospăta şi să îmbăta şi să
veselea făr’ de grijă, şi gândea că va să împărăţească multă vréme tot aşa,
deci, făcând el tot aşa şi gândindu lucruri ca acéstea, numai ce să sculară
cetăţenii şi-l dezbrăcară de hainele céle împărăteşti şi-l scoaseră din cetate gol
şi-l tri-miseră la zatocenie, care era departe, într-un ostrov. Şi acolo n-avea
nici bu-cate, nici haine, nici nimic, ce lăcuia tot în flămânzie şi în golătate, mai
multă decât nădéjdea ce avea el cându era împărat, de bucurie. Şi toată
nădéjdea lui i să schimbă în maré grijă şi scârbă. Aşa făcând cetăţénii acéia,
precum le era obiceaiul, odată puseră împărat pre un bărbat foarte înţelept şi
socotit. Şi avea cugete roditoare şi gânduri, şi nu să apucă numaidecât de
bogăţiia care era înnaintea lui, nici era făr’ de grijă. Ci tot socotea şi cugeta de
scoaterea celoralalţi, cum fură scoşi şi goniţi pentru negrija lor, şi gândea cum
va face să-şi tocmească lucrurile sale bine. Deci aşa socotindu şi iscodindu,
auzi de un svetnic înţeleptu, şi-i spuse toate obiceiurile acelor cetăţéni, şi-i
spuse şi acel loc de izgoană şi de lipsă, şi cum să va întări, şi aşa toate le învăţa
să şi le tocmească, făr’ de sminteală. Deacii, deaca auzi aşa şi pricepu că după
24
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Aşijderea şi voi, feţii miei, nu fiţi ca acei împăraţi nebuni mai denainte, carii
nu-şi gătiră lăcaşuri într-acel ostrov, ci să déderă numai spre beţii şi spre
ospéţe şi spre alte lucruri care nu le era de folos, iar de numele lui Dumnezeu
nu grija, nici milostenie nu făcea, şi puţinea vréme să sfârşi zilele lor, şi fură
închişi în temniţile iadului. Iar voi, feţii miei, râvniţi acelui împărat înţeleptu
care-ţi trimesese bogăţiia sa mai nainte întracel ostrov şi faceţi milostenie şi
săracilor şi lipsiţilor, ca să aflaţi şi voi avuţiia voastră în cer, unde veţi să
lăcuiţi în véci, ca acolo iaste împărăţia cea vécinică şi bucuriia cea
netrecătoare.
O, iubiţii miei fii, că de aceasta bună şi credincioasă mărturie am pre sveti Ioan
Zlatoust. Că zice: „Mari lucru iaste de cei ce fac milostenie. Că milosteniia să
va lăuda la judecată şi milosteniia iaste lăudată, ca când ar eşi un împărat cu
oştile sale şi să pue o proşcă în vârful unui prăjini nalte, şi să zică să săgéte
oştile într-acea proşcă. Deacii oştile toate s-ar nevoi, care pre care s-ar întréce
să lovească semnul, ca să ia dar şi să aibă cinste de la împăratul. Aşijderea şi
cei ce fac milostenie săracilor şi mişăilor şi văduvelor de carei n-au nimeni nici
o grijă. Că aşa sunt şi oftările lor, şi mergu ca săgeţile în urechile domnului
Hristos Savaoth; deci numai un cuvânt de ale acestora de va întra în urechile
Domnului Savaoth, deacii toate păcatele voastre să vor curăţi“. Însă, feţii miei,
milostenie să cade să să facă cu curăţie, cu postu, cu smerenie, cu răbdare, cu
ţinére şi cu cinstea témerii lui Dumnezeu, carea iaste mai întâi de toate, cum şi
Ioan Léstvicinicul grăiaşte zicând: „Orice om va face milostenie fără lucruri ca
acéstea, acela să închipuiaşte unui om ce ar face o livade frumoasă şi să pue de
tot feliul de pomet într-însa, iar apă să nu fie. Deacii, de ce folos îi iaste?“
Pentracéia, fraţii miei, înţelégeţi şi vă aduceţi aminte, cum am zice, să
împreunaţi milostenia cu curăţiia, cu postul, cu ruga, cu oprirea cu alte
25
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Veniţi, fraţilor şi feţii miei, veniţi şi vă apropiaţi cătră Domnul nostru Iisus
Hristos şi vă rugaţi lui în toate zilele şi în toate nopţile şi în toate ceasurile, ca
să vă izbăvească pre voi şi sufletele voastre din focul ce va să fie şi de cugetele
céle réle şi ficléne ale sataniei. Că hicleanul satana multe meşteşuguri are şi
ştie, şi în multe chipuri muncéşte să dăsparţă zidirea lui Dumnezeu de la
luminata faţa lui. Socotiţi şi vedeţi câte meşterşuguri are satana de réle în inima
sa. Că Dumnezeu făcu pre om după chipul şi după podoaba sa, adecă pre
Adam, şi-l puse în raiu şi-i déde hrana cea bună a raiului şi cu mirosélele lui
céle frumoase, şi-l făcu să fie moşnean raiului. Şi fu Adam zidit şi făcut de
mâinile lui Dumnezeu, iar nu din păcate ca noi, şi-i déde duhul său cel sfântu şi
fu viu şi-i déde şi învăţătură bună. Iar pizmaşul şi duşmanul nostru satana, cu
hicleşugul său acel rău, cum scoase pre Adam den raiu şi cu sfatul lui călcă
porunca şi învăţătura lui Dumnezeu. Ce însă, măcar deşi greşi, iar nu căzu în
oceainie, ci şăzu împotriva1 raiului şi plânse cu umilinţă şi cu lacrăme calde şi
cu glas de amărăciune zise: „Miluiaşte-mă, Doamne, pre mine cel căzut şi care
m-am lipsit de hrana şi de bucuriia raiului“. Deacii Dumnezeu cel bun, cu mila
sa cea bună, să milostivi şi-l priimi iarăşi. Încă mai socotiţi şi aceasta, feţii
miei, şi vedeţi, fraţilor, că şi din cei 12 ucenici ai lui Hristos, carii şădea în
toate zilele şi în tot ceasul întru învăţăturile céle bune şi nespuse ale lui
Dumnezeu şi era toţi dinpreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, şi dintr-aceştea
încă nu putu răbda pizmaşul şi vrăjmaşul nostru satana, ce cu meşteşugul lui
cel mult şi hiclean şi cu gândul lui cel rău şi cu înşălăciunea lui înşălă pre Iuda
cel nebun şi făr’ de minte den Iscariot. Şi-l priimi făcătoriul cel făr’ de lége
Iuda şi nu vru să priceapă lucrurile lui Dumnezeu, ci să împrieteni cu satana şi
de bună voe a sa luo muncile céle cumplite şi tartarul cel rece şi întunérecul cel
osebit. Şi iarăşi, pre cei 40 de mucenici, fiind diavolul cu ranele sale céle réle,
nu putu răbda, ci şi dintraceştea încă luo unul şi-l pierdu. Iar Dumnezeu cel viu
nu vru să lase să să umple gândul lui cel rău şi hiclean, ce grăbi şi tocmi altul
din făptura sa, şi-l sculă în locul celui căzut, şi fură cuvintele lui Dumnezeu
deplin. Şi fură adevărat 40 de mucenici încununaţi cu cununi, iar socoteala şi
chibzuiala hicleanului diavol fu stricată şi sfărâmată. Pentr-acéia, fraţilor şi
feţii miei, fugiţi şi iar fugiţi de cugetele céle réle şi hicléne ale satanii, cum fugi
şi Lot de Sodoma şi de Gomora, aşa fugiţi şi voi ziua şi noaptea şi în tot ceasul
şi vă curăţiţi minţile şi vă le trezviţi. Şi să nu vă lăudaţi că veţi birui şi veţi
sfărâma pre pizmaşul nostru, pre satana, şi-l veţi zdrobi suptu picioaréle
26
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
Ce, iată, fraţilor şi feţii miei, că vă învăţ cu ce veţi putea zdrobi capul satanii.
Că i-l veţi zdrobi cu acéstea: cu inimă curată şi cu minte întreagă, cum grăiaşte
şi prorocul, de zice: „Începătura înţelepciuni-i frica lui Dumnezeu“. Că frica
lui Dumnezeu iaste mumă tuturor bunătăţilor, frica lui Dumnezeu curăţéşte
mintea şi o înalţă către Dumnezeu, şi de la Dumnezeu să pogoară mila şi mila
întăréşte pre om şi întărirea lui Dumnezeu iaste rădicina bucuriei şi din
rădăcina dumneziirii să naşte postul. Postul naşte ruga, rugă naşte smerenie,
smereniia naşte curăţie, curăţiia naşte milostenie, iar mila lui Dumnezeu va
sfărâma şi va zdrobi capul satanii.
Deci, iubiţii miei, unde va omul să cérce altă milă sau să să îndulcească cu
cugetul de alt raiu sau să afle altă bucurie, fără numai luminata faţa lui
Dumnezeu? Că nu iaste omului altă milă mai mare decât să moştenéze cu faţa
lui Dumnezeu. Pentr-acéia, fraţilor şi feţii miei, vă păziţi să nu cumva să vă
lipsiţi de această faţă bună şi dulce a acestuia, că de vă veţi dăspărţi şi veţi
27
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
rămânea săraci de faţa cea bună a Dumnezeului celui viu, décii câtă jale şi
muncă şi foc cumplit va fi atunci omului aceluia ce să va dăspărţi di dânsa.
Aşijderea iar ne aduce aminte şi ne spune Scriptura şi de înfricoşatul şi adâncul
iad şi de muncile céle cumplite şi de tartarul cel réce şi gheena focului cea
nestinsă şi de întunérecul cel osebit şi viermii cei neadormiţi şi scrâşnirea
dinţilor şi de alte munci multe, réle, cumplite şi amară. Care muncile şi
răutăţile lui nimeni nu le poate spune care au făcut Dumnezeu vrăjmaşului
nostru diavolului. Şi acolo lăcuiescu toţi cei ce vor sluji rélei şi spurcatei voiei
lui. Pentr-acéia, fraţilor şi feţii miei, ştim şi noi şi cunoaştem acéle munci réle şi
amară. Ci deaca ne vom dăspărţi şi ne vom lipsi de faţa Domnului nostru Iisus
Hristos, deacii ce văpae şi foc iute vom aştepta atunci sau ce judecător vom mai
aştepta să ne judece, că nu ne vor mai trebui alţi mozaviri, nici alte mărturii
mincinoase să ne mărturisească lucrurile céle réle, care iaste grozav şi urât şi a
le grăi omul şi a le auzi. Că noi înşine ne vom osândi şi ne vom judeca şi vom
vădi viaţa noastră, care o am vieţuit rău şi vom fi daţi tuturor muncilor celor
réle şi amară. Drept acéia, iubiţii miei, păziţi-vă şi vă feriţi trupurile şi sufletele
curate şi nespurcate de toate spurcăciunile şi de toate lacrimile ce nu să cad
nici să cuvin, şi de mozaviriia hicleanului, ca să vă îndulciţi de Domnul şi să fiţi
jertvă priimită şi plăcută lui Dumnezeu şi nevinovată. Că lumea aceasta va
tréce şi cu toate pohtele ei, că zice şi Dumnezeu: „Păziţi-vă, să nu să îngreuiaze
inimile voastre cu mâncări peste sătul şi cu beţii şi cu grijile lumii aceştiia“. Că
iaste scris, că are puşcării den care nimeni nu va putea scăpa să fugă, şi
încuitori vécinice; că nimeni nu va putea scăpa din mâinile lui céle
dumnezeieşti. Într-alt loc, iar zice: „Nu vă feriţi a face bine celui ce-i trebuiaşte
facerea de bine, că în toată vrémea are mâna voastră ajutor“. Şi iar zice:
„Înprumutaţi pre Dumnezeu pe pământ, deaca vă iaste voia să luaţi plată
cerească?, cum am zice viaţa cea de veci. Pentr-acéia, fraţilor şi feţii miei, căci
şădeţi şi vă leneviţi cu lucrurile aceştii lumi înşălătoare şi pentru ce priimiţi
bucurie în inimile voastre şi vă daţi trupurile lenii? Au doară nu ştiţi că vom să
ne trécem ca o umbră? Dar ce vă foloséşte bucuriia şi veseliia, care o aveţi
pururea în inimile voastre? Dar nu ştiţi, o, fraţilor şi feţii miei, că 3 lucruri stau
totdeauna înaintea ochilor noştri şi veţi să le cercetaţi şi să le ispitiţi şi cu
trupurile şi cu sufletele voastre? Iar voi niciodată nu vă aduceţi aminte de frica
şi de grija lor.
Dar nu ştiţi care sunt acéste 3 lucruri mari? Lucrul cel dintâi iaste ceasul
morţii, când să desparte sufletul de trup, ca cum s-ar dăspărţi un priiaten de alt
priiaten al lui drag şi foarte iubit. Deci atunce câtă frică şi cutremur, cu jale şi
28
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
cu plângere, va fi într-acel ceas înfricoşat, care nu poate omul să spue, nici să-
şi aducă aminte, câte lacrăme şi suspini şi plângeri cu umilinţă vor trebui
atuncea den toată inima, căci că trupul va mérge în pământ, după cum au
poruncit Dumnezeu şi au zis: „Din pământ eşti şi iarăşi într-acelaşi pământ te
vei întoarce“, iar sufletul va mérge să să ispitească.
Al doilea lucru sunt vămile céle înfricoşate, unde stau vrăjmaşii şi înşălătorii
noştri, carii totdeauna ne învaţă să facem rău, ca să ne dăspărţim de faţa lui
Dumnezeu; iar noi n-am gândit niciodată că vor să stea înaintea noastră toate
lucrurile noastre aiavea, unde sunt, cumpenile céle drepte şi nefăţarnice.
Şi îngerii lui Dumnezeu încă vor sta cu frică, pre carii noi pânacum încă nu i-
am văzut, nici i-am cunoscut. O, vai de noi, fraţii miei, ce răspunsu vom da
atuncea înaintea lui, când nici un lucru bun n-am făcut, ca să ne fie ajutoriu
înaintea sfinţilor lui îngeri!
Al treilea lucru iaste mai mare şi mai înfricoşat, unde va şădea împăratul pre
scaunul său în ceriuri şi-i vor sluji mii de mii de întunérece de îngeri, iar
sufletul omului celui păcătos va sta înaintea lui legat cu lanţuri de hier. Şi
împăratul acela iaste drept şi nefăţarnic şi nu judecă pre mită, ce judecă pre
fieştecine după lucrurile şi faptele sale. Deacii, deaca să vor sfârşi şi să vor
umplea acéstea 3 lucruri, numai ce va aştepta sufletul omului răspunsu de la
atotţiitoriul Dumnezeu, să să trimită şi să încorunéze în raiu, sau să fie osândit
şi întărit cu legături de hier şi aruncat în focul cel de veci şi în adâncurile
iadului céle mai den fundu. O, iubiţii miei, atuncea când vom fi osândiţi de la
faţa Domnului nostru Iisus Hristos, ce ne vor ajuta lacrămile şi plânsul cel cu
suspini, când ne vor sfărâma vrăjmaşii noştri sufletele şi ne le vor dărăpăna
făr’ de milă?
Vedeţi, iubiţii miei fraţi şi fii, câte nevoi şi frici şi griji şi patime au sufletele
omeneşti până vor întra întru bucuriia Dumnezeului lor. Dreptu acéia, în tot
ceasul să aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi să iubiţi poruncile lui şi
să faceţi voia lui, ca să moşteniţi cu Hristos întru cămara lui cea cerească şi să
fiţi părtaşi hranei raiului, în bucurie netrecătoare, şi în vécii vécilor, amin.”
29
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
30
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
www.wikipedia.org Biografii
31
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
32
Studiu de caz-Dimensiunea religioasă a existenţei
33