Dimensiunea

Religioasa a existentei
De Mandache Filip
Alex Neagu
 

Introducere -
Dimensiunea
religioasă a
existenţei
  "A tăia latura religioasă din istoria literaturii
româneşti înseamnă a renunţa la cunoaşterea trăsăturii ce
Analiza lei mai caracteristice din cultura noastră veche şi una din
cazului - feţele ei de glorie.”
 (Istoria literaturii române vechi, Nicolae Cartojan)
Dimensiunea
religioasă a  „Omul trebuie sa creada in ceva.Vai de cei care nu cred in
existenţei nimic!”
 (Victor Hugo)
 Începuturile literaturii române sunt legate de contextul ariei culturale dinrăsăritul Europei,
un spaţiu complex format pe temeliile tradiţiei bizantine. În Dacia, creştinismul pătrunsese,
fără îndoială, chiar de la începutul co-lonizării romane, adus de legionari , mai ales din
răsăritul imperiului. Pe aceastao dovedesc numeroase vestigii arheologice, precum şi limba,
unde toate cuvin-tele despre ceea ce poate numi “Crestinişmul de bază” sunt latineşti:
Dumnezeu(de la Dominus Deus), duminică, cruce, creştini, biserică, lege (lege sacră -reli-
gie), rugăciune, altar, Scripturi, sfânt (mai ales în cuvinte compuse ca SfântaMaria,Sin
Nicoară).Cu toate acestea, instalarea unei ierarhii bisericieşti au aşteptat sfârşitulmarilor
năvăliri barbare. Iată de ce românii au păstrat slavona veche drept limbă bisericească până la
sfârşitul secolului al XVII- lea, însă tot timpul au fostsupuşi, de departe, patri-arhatului
Constantinopolului. Urmarea este că cei maimulţi termeni privitori la organizarea
ecleziastică, precum şi la teologie sau înliteratura religioasă sunt de origine slavă-
greacă.Începând cu secolul al XVII-lea, limba slavonă, limba oficierii serviciuluidivin în
biserică, începe să fie înlocuită treptat cu limba romană. În această pe-rioadă s-au tradus şi
tipărit carţi religioase de care aveau nevoie toţi credincioşii.Acestea au fost
cazaniile(evanghelii explicate, cuprinzând învăţături morale de-zvoltate pe marginea
textului biblic) şi pravilele(corpuri de legi). Cultura celor 3ţări române demonstrează că
mentalitatea religioasă, caracteristică Evului Me-diu este dominantă în aceste ţări.Domniile
lui Matei Basarab, în Muntenia şi Vasile Lupu, în Moldova, aumarcat începutul unei epoci de
înviorare culturală.
 Pin tipografiile înfiinţate cu sprijinul lui Petru Movilă, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit
al Kievu-lui, cărţile religioase se răspândesc şi contribuie la unificarea limbii romane literare. Zorii
literaturii religioase poartă astfel amprenta cărţilor religioase care au ieşit din aceste tipografii.
Religia este o componenta importantă a culturii unui popor. Sentimentul religios se manifestă atât
în cadrul bisericii, cât şi dincolo de zidurile ei. În biserică, legătura cu Dumnezeu se exprimă public,
prin mijlocirea clerului, după o anumită rânduială. Însă credinţa se oglindeşte şi în
afara instituţiei ecleziale, în modul de a gândi al oamenilor, în comportament, în modul de a se
exprima, în obiceiurile lor, în ceea ce creează: în arhitectură, în arte plastice, în muzică, în literatură.
Componenta religioasă a culturii române este foarte vie în perioada pre-modernă. În Evul
Mediu, creştinismul, care fusese adoptat timpuriu de strămoşii românilor, devine o religie bazată pe
carte. Chiril şi Metodiu au tradus Biblia Şi cărţile liturgice în slavonă şi le-au făcut să circule
în tot spaţiul sud-est euro- pean, pentru că traducerea cărţilor de cult greceşti a fost determinată
de nevoiaBizanţului de a creştina popoarele slave.Religia şi literatura dezvoltă, începând cu secolul
al XVI-lea, un etaj co-mun, în care prelaţi şi cărturari contribuie la modelarea limbii romane în dorin-
ţa de a da glas credinţei. La acest etaj participa si cultura populara, prin compo-
nenţa religioasă, creştinismul popular, şi prin creaţia folclorică.Cultura româneasc între secolele XVI-
XVII poate fi abordată la nivelul culturii cărturăreşti (religie creştină, carte
religioasă şi literatura) şi la nivelul culturii populare (creştinism popular şi folclor).Începuturile culturii
scrise a românilor sunt profund legate de viata lorspirituală, de credinţă în Dumnezeu şi de
raportarea la sacru a fiecarui individ,fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alături
de istorie, estecel dintâi fundal de manifestare a culturii scrise şi a literaturii. Cartea religioasă
românească este mai întâi o carte de cult în limba slavonă, apoi o carte de cult înlimba română.
Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi exprimare a creativităţii princuvânt în limba noastră. Trăirea
religioasă determină trecerea prin mai multe fil-tre a dogmei creştine şi a cărţilor sfinte; unul este cel
al identităţii şi al culturii colective, altul al identităţii şi al culturii individuale.Dimensiunea religioasă
a existenţei capătă treptat forme de expresie ro-mânească mai întâi prin actul traducerii, apoi prin
actul creaţiei individuale, fieîn cadrul bisericii, ca literatură religioasă, fie în afara ei, ca literatură
de inspiraţie religioasă.Cultura românească premodernă se constituie din interacţiunea mai multor
grupuri culturale: cel eclezial, cel cărturăresc, cel folcoric. Între cele 3 zone
 de cultură şi cei care participă la ele(prelaţi, cărturari, oameni simpli)
se produc schimburi, influenţe, asimilări, determinate de mediul de
formare şi de mediile culturale pe care le traversează indivizii.Primele
forme de manifestare ale culturii româneşti scrise sunt legate de
religia creştină, de instituţia eclezială şi de necesitatea comunicării în
interiorul comunităţii de credinţă. Manuscrisele creştine în limba
slavonă şi în limba ro-mână, apoi tipăriturile deschid calea pentru
exprimarea sentimentului religios.Biblioteca creştinismului conţine
două compartimente: cel destinat spa-ţiului eclezial (literatura
patristică, liturgică, apologetică, teologală, canonică, pastorală,
duhovnicească) şi cel destinat spaţiului extraeclezial (pe de o parte, o
literatură destinată educaţiei creştine şi edificării duhovniceşti a
“bunului creştin”, legată de religia trăită- Biblia, rugăciuni zilnice,
cântări bisericeşti, ode şiimnuri, canoane, acatiste,Psaltirea,
catehismul; pe de alta parte, o literatură pioasă: cărţi de rugaciune,
scrieri apocrife, creaţii hagiografice, literatură mistico-ascetică,
calendare, literatură moral-edificatoare, literatură cultă de inspiraţie
religioasă).
 Omul medieval are altă mentalitate decât omul modern,
Mentalitatea trăind în alt orizont cultural. Omul medieval este prin
excelenţă un homo religiosus, care comunică cu Dumnezeu, şi
medievala: homo cu sfinţii, crede în semne şi minuni, are cultul moaştelor, face
pelerinaje la locuri sfinte.
religiosus
 Omul medieval vede lumea ca pe o creaţie divină, I se supune
necondiţionat lui Dumnezeu, iar cataclismele şi războaiele îi apar ca
moduri de aver-tizare sau pedeapsă din partea lui Dumnezeu ori ca
intervenţie a puterii diavo-lului. În ambele cazuri, iesirea din impas
presupune recunoaşterea păcatelor şi îndreptarea lor prin
penitenţă.Realitatea din jur oferă semne la care au acces cu precădere
cei iniţiaţi:călugări şi peoţi, astrologii de pe lângă curţile domneşti,
voievodul însuşi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe
pământ ”.Mentalitatea medievală se confrunt cu marile epidemii de
ciumă, catastrofe naturale (cutremure, inundaţii), perioade lungi de
secetă şi foamete, războaie ce durează uneori zeci de ani. Toate
generează sentimentul de instabilitatea lumii şi nesiguranţă a
vieţii.Religia oficială şi autoritatea bisericii coexista cu creştinismul
popular;de-alungul secolelor s-au perpetuat superstiţii, credinţe şi
practici păgâne legate de vechile religii ale naturii.
 Galdi a semnalat în Psaltirea slavo-
română a lui Coresi din 1577
şi Tetraevanghelul aceluiaşi din
1560-1561 procedee de proză
ritmică şi unele clausule ritmate,
concluzia lui fiind următoarea:
”Primele traduceri aletextelor
biblice au valorificat atâta numite
sonorităţi ale versului
românesc popular, cât şi efecte
bazate pe paralelism; lipsea însă şi -
nici nu putea fialtfel, având în
vedere medelele greco-slave -
aplicarea principiului izosilabismului
şi în domeniul poezizi culte. În
această privinţă, poezia cultă,din
diferite motive, lua o atitudine mai
şovăitoare decât poezia folclorică”.
 Coresi a avut o mare influenţă asupra evoluţiei limbii române, deoarece acesta a creat
primele scrieri cu alfabet chirilic în ţara noastră. precum scriam mai devreme, el a scris
anumite texte printre care cea mai importantă fiind Tetraevanghelul din 1560-1561.
Coresi (cunoscut şi ca Diaconul Coresi) (d.1583,Braşov) a fost un diacon, traducător şi
meşter tipograf român originar din Târgovişte. Este autorul primelor cărţi în limba
română. A editat în total circa 35 de titluri de carte,tipărite în sute de exemplare şi
răspândite în toate ţinuturile româneşti, facilitând unitatea lingvistică a poporului român
dar şi apariţia limbii române literare.Coresi este originar dinTârgovişte, unde şi-a început
activitatea tipografi-că. În 1559-1560 se stabileşte definitiv la Braşov, unde i s-a oferit
posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci şi în limba română, fapt imposibil la
vremea respectivă în Muntenia, din cauza opoziţiei Mitropoliei Ungrovlahiei. Tipă-
riturile lui, apărute în mare parte la Braşov între 1556 şi 1583 sub influenţa curentelor de
reformă religioasă luterană şi calvină răspândite atunci înTransilvania, sunt adevărate
„monumente” de limbă veche românească, importante şi prin predosloviile scrise de el,
în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre şi claritate, problema introducerii limbii
româneşti în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi utilizau graiul dinŢara Românească şi
sud-estul Transilvaniei şi au avut
 o mare importanţă pentru evoluţia şi unificarea limbii române. Ele au
stat la ba-za formării limbii române literare.Coresi a deprins tehnica
tiparului de la Dimitrije Ljubavić, care lucra pentru Mitropolia
Ungrovlahiei. A tipărit primele cărţi în limba
română Tetraevanghelul (1561) - o traducere din Noul Testament a
celor patru evanghelii, Întrebare creştinească (lucrare cunoscută şi sub
numele de Catehism, apărută în 1560 — studiile mai vechi îl datează
1559), Liturghierul (1570),Psaltirea (1570). Cărţile erau întrebuinţate
atât în biserică cât şi la şcoală.Munca de tipar consta din xilogravură şi
necesita eforturi deosebite. Fiecare pagină trebuia sculptată în lemn.
Pentru aceasta Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în
prefaţa cărţilor editate de el.Tiparniţa lui Coresi este expusă astăzi la
Muzeul „Prima şcoală românească” din Braşov.
Oratoria
religioasă
Cazania lui
Varlaam
 ţară, primeşte vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării Domnitorului Miron
Barnovschi, ceea ce îl determină să se retragă la Mănăstirea Secu. În scurt timp însă, în anul1632, în timpul
domniei Voievodului Alexandru Iliaş,

 Arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iaşi şinumit în fruntea Mitropoliei Moldovei in locul Mitropolitului
decedat Atanasie (1629-1632). Ca nou mitropolit, Varlaam reuşeşte să aibă multe realizări, maiales că
reuşeşte să-şi atragă şi sprijinul Domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit şi deSfântul Mitropolit Petru Movilă al
Kievului, Mitropolitul Varlaam reuşeşte chiar înfiinţarea primei tipografii româneşti din Moldova, în
anul 1640, pe carea instalat-o la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi. De asemenea, în 1645 a convocat
un sinod al ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iaşi. Mitropolitul Varlaam s-
a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al
Constantinopolului. În timpul Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa şi renumita biserică a
Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, ctitoria cea mai cunoscută a Domnitorului Vasile Lupu. În anul 1641, în
aceasta biserică, a adus moaştele Cuvioasei Sf. Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia
Ecumenica de Constantinopol. În anul 1640, cu ajutorul Domnitorului Vasile Lupu, reuşeşte să întemeieze la
Iaşi, prima şcoala de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei Duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo
de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Drept reacţie la propaganda calvină din Transilvania a redactat "Cartea care se
cheamă "Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc", prima scriere românească de polemică teologică.În
aprilie 1653 s-a retras la mânăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657. La propunerea Sinodului mitropolitan
al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ,în data de 12 februarie 2007 , Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de
pomenire la 30 august .

 Opere:

 Cazania Sau Cartea românească de învăţătură Considerată de Iorga, drept opera cea mai populară a epocii
noastre vechi, eaconţine primele versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei
Moldovei prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu întipărirea cărţii.Cazania are două
părţi: partea I cuprinde extrase din Evanghelieşi comentariul lor pentru 32 de duminici; partea a II-a
povesteşte vieţile
 Varlaam a fost un simplu fiu de ţăran din părţile Odobeştilor.
Cea mai populară operă a sa este „Cazania” din 1643.
 „În această operă masivă, cu groasa slovăceteaţă, de tăietură
galiţiană, este desigur o parte originală, dar stilul este al
autorului:Varlaam a lăsat toată învăţătura câtă o ştia şio
putea şti şi a vorbit pe înţelesul ţeranilor săi. De aici vine un
fapt pe care l-am constatat în Ardeal nu o dată: în biserici
părăsite prin prfulîngrămădit de sute de ani poate, iese din
când în când câte o foaie cu acea slovă mare,hotărâtă, în care
recunoşti imediat Cazania lui Varlaam. În biseri-că nu se mai
slujeşte, glasurile au amuţit de multă vreme, în
cuprinsul zidurilor pustii s-a mai îngrămădit pulberea
 uitării din an în an, din deceniu în deceniu, din secol în secol, şi cu
toate acestea nu mor foile din Cazania lui Varlaam, care arată ce
legături existau cândva între toţi românii, din toate satele cuprinsu-
lui românesc, măcar de ar fi fost pe alocuri stăpânitori de alt neam
decât al călugăraşului ajuns mitropolital Moldovei. Şi aceasta încă
este operă de unitate naţională, o unitate care se face în suflete,
pentru că ardeleanul cere acelaşi grai pe care îl cere şi
moldoveanul şi munteanul. Nu o dată, când vine, în sa-tele de acum,
un preot cu teologie şi vrea să introducă în mintea sătenilor lui
elemente de cărturărie,aşa cum de multe ori nu le înţelege nici el
singur, deşi a dat, sau, mai adevărat,tocmai pentru că adat
examene dintr-însele, se ridică din mulţimea aceasta un glas care
zice: „Părinte, zici foarte bine, dar mai bine după cartea cea
veche.”Cartea cea veche pentru toate provinciile româneşti este
această carte a părintelui Varlaam.”
 (Iorga, Istoria Critică a literaturii ro-mâne)„Cazania” lui Varlaam a
avut o considerabilă însemnătate în crearea primului nostru „stil
cărturăresc”, deţinând în această privinţă în cultura românească
dacă păstrăm proporţiile, locul Bibliei lui Luther în „acea
germană”.Prima parte cuprinde extrase din evanghelii şi
comentariul lor potrivit pentru treizeci şi două de duminici, partea
a doua cuprinde vieţi de sfinţi ordonate calendaristic, începând cu
Semeon Stâlpnicul(1 Septembrie) şi sfârşind cu tăierea capului
Sfântului Ioan(29 august).
„Cu adevărat se veseleşte Dumnedzău
de pocăinţa păcătoşilor, iară dracii să
scârbesc. Şi numai căt să găndeşte
păcătosul să se scoale din păcate şi să
întoarcă la pocăinţă, atâta-l tămpină
Dumnezău cu mila sa şiâl cuprinde cu
agiutorul său.”
 Cazania lui Varlaam conţine cele dintâi pagini cu valenţe
literare din cultura noastră, un exemplu elocvent
constituindu-l acest pasaj în care fumul devine un simbol al
vieţii păcătoase:
 “Când petreace omul în fum, atunci-i lacrămadză ochii şi de
iuţimea fumului doru-l ochii şi orbăsc: iar deacă iase la vazduh
curat şi la vreame cu senin de se prambla pre lângă izvoară de
ape curaţatoare, atunce samtu mai vesel ochii şi mai curaţi, şi
sănătate dobândesc di în văzduh curat. Aşea şi noi, fraţilor,
deacă intrăm în fumul păcatelor lumiei aceştia, intru mancări
fără vreame şi în beţii, în lăcomia avuţiei aurului şi argintului
satelor şi a vecinilor, şi intr-alte pohte de păcate, atunce şi
noua foarte lăcramadză ochii sufletului nostru, şi de iuţimea
acelui fum înşelatoriu durere şi orbie foarte cumplită rabdă
ochii noştri. Ca a nimica altă nu se asamănă isprăvile noastre
într-această lume, nu-mai fumului. Şi nu numai isprăvile
noastre, ce şi dzilele şianii şi viaţa noastră, toate ca un fum
trec. Şi cine va petreace într-aceaste fumuroase şi înşelatoare
lucruri, aceluia-i iaşte mentea întunecată cu întunearecul
păcatelor şi pohtelor trupului..”
 Varlaam este omul rezumatelor care se ţin mine, este cu
siguranţă primul nostru povestitor, ale cărui istorisiri pot fi
asemănate, în primitivitatea lor plină de farmec, cu picturile
din bisericile medievale moldoveneşti.Din partea a doua a
„Cazaniei” se inspirau şi pictorii populari, lăsând imaginaţia
destul de liber în privinţa amănuntelor.Detaliile psihologice,
ca şi dialogurile „sunt aici cu deosibire izbitoare”, probabil
primele din proza noastră. Înainte de Neculce, nimeni n-a
scris în româneşte o nuvelă comparabilă cu aceasta a lui
Varlaam.