DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A EXISTENŢEI

Religia este o componentă importantă a culturii unui popor, deoarece

sentimentul religios este o trăsătură definitorie a omului în raport cu lumea
înconjurătore. Credința se oglindește în modul de gândire al oamenilor, în
comportament, obiceiuri, modul lor de a exprima, dar și în ceea ce ei creează:
literatură, sculptură, pictură și muzică.

Biserica a avut un rol esenţial în formarea şi în menţinerea unităţii

poporului român, precum şi în apariţia şi transmiterea primelor forme culturale
ale acestuia:
 Poporul român s-a creştinat odată cu propriul proces de formare:
 încă din primul secol al erei creştine, apostolii Andrei, Pavel şi Filip îşi
îndreaptă paşii către Dacia Pontică şi în ţinuturile getice dintre Dunăre şi
Întorsura Carpaţilor (Diaconescu, Mihail, ,,Istoria literaturii dacoromane”
 apar primele scrieri religioase în spaţiul românesc (în limba latină), care
înlocuiesc treptat scrierile păgâne
 În Evul Mediu, cultura religioasă era dominantă în procesul de formare
a cărturarilor şi în celelalte forme de manifestare culturală: istorie, arte
plastica
 Numeroși cărturari români s-au format într-un mediu religios, precum:
 Grigore Ureche, acesta menționează că, în lupta cu turcii, Ștefan cel
Mare a fost ajutat de Sf. Procopie
 Miron Costin, a realizat poemul ,,Viiața lumii” , pornind de la un motto
din Ecleziast: ,, Deșertarea deșertarilor și toate sunt deșarte” , poemul
având ca temă soarta schimbătoare .

Creștinismul devine o religie bazată pe carte, dovadă fiind preocuparea

deosebită pentru scrierea și traducerea de lucrări religioase și mai ales pentru
tipărirea lor în limba română:
 Cea mai importantă scriere religioasă este ,,Viața Sfântului Ioan cel
Nou”, întocmită de Grigore Țamblac, în anul 1402, la porunca lui
Alexandru cel Bun
 Diaconul Coresi tipărește peste douăzeci de cărți în limba slavonă și în
limba română, între care: ,,Catehismul românesc”, ,,Întrebare
 creştinească” , ,, Apostolul” , ,,Evanghelie cu învăţătură”, ,,Liturghierul
românesc”.
 În 1582, se tipărește ,,Palia de la Orăștie”, considerată prima încercare
de traducere a Bibliei în limba română
 În 1688, se tipărește ,,Biblia de la București “, ediție integrală în limba
română a Bibliei
Scrierile religioase au avut un rol esențial în dezvoltarea limbii române
literare și în apariția primelor manifestări de literatură artistică:
 Secolul XVII- ,,Cazania” lui Varlaam, în prima prefaţă, ,,Cuvânt
împreună cătră toată semenţia românească”, exprimă dorinţa autorului
de a se folosi în biserică o limbă unitară, pe înţelesul românilor,
eliminându-se diferenţele dialectale , arhaismele şi elementele de limbă
slavonă transmise de scrierile bisericeşti
 Secolul XVIII- ,,Didahiile” lui Antim Ivireanul sunt scrieri ecleziastice
de o valoare literară deosebită, în stilul oratoriei bizantine, persuasiv, cu
multe repetiții, interogații, sensurile existenței umane fiind exprimate
metaforic, ca o expresie a sorții schimbătoare, alunecoase, dincolo de
care se simte imperativul moral al unei vieți cucernice
 În secolele următoare, filonul religios al literaturii române dobândește
o pregnantă diversificare tematică și expresivă în opere precum:
 ,, Sărmanul Dionis” (Mihai Eminescu)
 ,, Psalmi” (Tudor Arghezi)
 ,,În grădina Ghetsemani” (Vasile Voiculescu)

Bibliografie:
 Mircea Eliade- ,, Istoria credinţelor şi ideilor religioase”
 Mircea Păcurariu- ,,Istoria bisericii ortodoxe română”