Temă latină

1.Contribuția Mitropoliților români la dezvoltarea culturii naționale (Varlaam, Dosoftei, Antim

Ivireanul)

Biserica Ortodoxă s-a aflat în centrul vieţii poporului român încă de la începutul existenţei sale.
Ea a cultivat în sufletele credincioşilor săi adevărurile veşnice ale Evangheliei: dragostea de
Dumnezeu şi de oameni, buna înţelegere, frăţietatea, dreptatea. în vremuri grele, Biserica i-a
mângâiat sufleteşte, le-a întărit nădejdea într-un viitor mai bun; a fost, prin slujitorii ei,
îndrumătoarea culturii, artei, şi organizatoarea primelor instituţii de asistenţă socială pe întreg
cuprinsul românesc.
Mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi-au adus o contribuţie de seamă la consolidarea
conştiinţei de unitate naţională românească şi la apărarea credinţei ortodoxe în faţa acţiunilor
prozelitiste. Printre aceştia, amintim pe mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, şi Antim
Ivireanul al Ţării Româneşti.
●Mitropolitul Varlaam
S-a născut într-o familie de răzeşi din Vrancea şi a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Secu.
Pentru viaţa sa curată şi preocupările cărturăreşti a fost ales în anul 1632, mitropolit al
Moldovei.
Activitatea cultural-tipografică este cea mai de seamă din activităţile sale ca mitropolit. Venind în
scaunul mitropolitan, înfiinţează, în colaborare cu domnitorul Vasile Lupu prima tipografie din
Moldova, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi. Aici va tipări şi cărţile sale cele mai
valoroase.
Cazania sau Cartea românească de învăţătură (1643) este cea mai însemnată lucrare a sa, dar
şi cea mai de seamă din istoria vechii culturi româneşti, deoarece are cea mai îngrijită formă de
exprimare a limbii române din prima jumătate a secolului XVII. Cuprinde predici şi învăţături
prezentate în unele duminici şi sărbători creştine. Mitropolitul moldovean a strâns în această
lucrare vechile cazanii (învăţături) traduse de unii cărturari, le-a revizuit şi le-a dat o formă
literară românească curată. Această carte a cunoscut o largă difuzare în toate zonele ţării, spre
deosebire de alte cărţi româneşti vechi, contribuind astfel nu numai la întărirea ortodoxiei, ci şi
la păstrarea unităţii naţionale româneşti.
Şapte Taine şi Răspuns la catehismul calvinesc au fost cărţi scrise pentru a veni în sprijinul
românilor ortodocşi din Transilvania care se confruntau cu propaganda calvină.
Alte activităţi
în timpul păstoririi mitropolitului Varlaam, domnitorul Vasile Lupu a ctitorit Mănăstirea Sfinţii Trei
Ierarhi din Iaşi, capodoperă a artei moldoveneşti, şi în anul 1641 a împodobit-o cu moaştele
Sfintei Cuvioase Parascheva.
La îndemnul său, domnitorul Vasile Lupu pune bazele primei instituţii de învăţământ superior
din Moldova: Colegiul de la Trei Ierarhi, devenit mai târziu Academie. Mitropolitul Varlaam a
avut un rol însemnat în pregătirea Sinodului de la Iaşi, din anul 1642. în acest sinod s-a aprobat
Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului, lucrare ce prezintă adevărurile
de credinţă ortodoxă. Preţuirea de care s-a bucurat mitropolitul Varlaam în Răsăritul ortodox,
cât şi prestigiul la care ajunsese în timpul său ţara şi Biserica Moldovei, au fost evidenţiate şi de
alegerea sa printre cei trei candidaţi la scaunul patriarhal din Constantinopol. în anul 1653, când
Vasile Lupu şi-a pierdut tronul, Mitropolitul Varlaam se retrage la mănăstirea Secu, trăind în
liniştea mănăstirii până în anul 1657, când trece la cele veşnice. A fost îngropat lângă zidul de
sud al Bisericii Mănăstirii Secu. în ziua de 12 februarie 2007, Sinodul Bisericii Ortodoxe
Române l-a propus spre canonizare, care s-a realizat pe data de 29 (30) august 2007. Este
sărbătorit în fiecare an la data de 30 August.
●Mitropolitul Dosoftei
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 în Suceava. în anul 1658 este hirotonit şi ales
episcop de Huşi, apoi devine episcop de Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei.
El a tradus, pentru prima oară în româneşte, „Istoriile" lui Herodot. De asemenea, a mai tradus
un „Pateric grecesc" şi cartea „Mântuirea păcătoşilor".
Primele cărţi tipărite au fost „Psaltirea în versuri" şi „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu".
„Psaltirea în versuri" a fost prima versificare a Psalmilor într-o limbă naţională, din Biserica
Ortodoxă, realizată pentru a încuraja şi înlesni citirea şi înţelegerea Psalmilor. Ea a apărut în
1673, în Polonia, fiind prima lucrare poetică de mare întindere din limba română, având peste
500 de pagini cu peste 8500 de versuri. Această lucrare a stat la baza poeziei culte române. La
sfârşitul acestei lucrări, Dosoftei a tipărit şi versurile lui Miron Costin privitoare la originea
neamului românesc.
De asemenea, a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română, atât de
necesare preoţilor şi credincioşilor, precum „Dumnezeiasca Liturghie", „Psaltirea de-nţăles",
care a stat de fapt la baza „Psaltirii în versuri", cu text paralel în română şi slavonă.
O însemnătate mare pentru literatura noastră veche are monumentala operă cunoscută
sub titlul de „Viaţa şi petrecerea sfinţilor" sau „Proloagele", tradusă după cărţi greceşti şi
slavone, cu scopul de a fi citită şi de a-i sensibiliza pe credincioşi.
Ca şi „Cazania" lui Varlaam, „Proloagele" au stat la temelia prozei literare române.
Mitropolitul Dosoftei a fost un neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său, unul
dintre cei mai mari cărturari din istoria română, primul poet naţional, primul versificator al
Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura universală şi din cea istorică în
româneşte, primul traducător al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar
român care a copiat documente şi inscripţii, ctitor al limbajului liturgic prin Liturghierul tradus şi
tipărit la Iaşi, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică
şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti. Moare în Polonia, în anul 1693.
●Mitropolitul Antim Ivireanul
Originar din Iviria (Georgia de azi), a căzut din tinereţe în robia turcilor, care l-au dus la
Istanbul. După eliberare, a trăit în preajma Patriarhiei Ortodoxe, unde a învăţat numeroase
meserii, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă. în anul 1690 este adus în Ţara Românească
de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Aici, îşi va pune toate cunoştinţele şi priceperile sale în
slujba poporului român şi a Bisericii sale.
Activitatea cultural-tipografică a început-o de când era simplu monah, apoi a continuat-o ca
episcop, la Râmnic. Din anul 1708, a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti. în decursul păstoririi
sale, a înfiinţat tipografii unde şi-a format şi ucenici tipografi. A tipărit în limba română un număr
mare de cărţi religioase şi filosofice atât pentru credincioşii români, cât şi pentru credincioşii
ortodocşi de limbă greacă, arabă şi georgiană.
Prin tipărirea a numeroase cărţi de cult în limba română (Psaltire, Liturghier, Ceaslov,
Molitfelnic etc), mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi desăvârşit introducerea limbii române
în toate slujbele bisericii şi de a crea o limbă liturgică românească, folosită în mare parte şi
astăzi.
Cartea numită Didahiile este una din operele sale valoroase cu care a îmbogăţit cultura
românească, datorită stilului ei literar. Valoarea acestei cărţi i-a adus şi meritul de a fi considerat
întemeietorul oratoriei religioase la români. Atât predicile sale elaborate cu o înaltă competenţă,
cât şi cărţile scrise pentru zidirea sufletească a credincioşilor, ni-1 înfăţişează pe mitropolitul
Antim ca pe un om cu o cultură deosebită.
Alte activităţi Vrednicul mitropolit este ctitorul Mănăstirii Antim din Bucureşti. Planurile de
ridicare a bisericii au fost întocmite de el.
Mitropolitul înfiinţează aici o instituţie de asistenţă socială pentru sprijinul celor aflaţi în
nevoi. S-a îngrijit cu multă dragoste şi de românii ortodocşi din Transilvania, care se aflau în
grea suferinţă produsă de dezbinarea Bisericii Ortodoxe din anul 1701. A trimis în Transilvania
un ucenic al său ca să tipărească la Alba Iulia cărţi pentru folosul sufletesc al ortodocşilor. Le-a
trimis scrisori de încurajare, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta credinţă. A hirotonit
preoţi şi diaconi pentru bisericile lor. Deşi nu era român, mitropolitul Antim a fost un patriot
înflăcărat şi un aprig luptător împotriva asupririi turceşti. Pentru aceasta a suferit în închisoare şi
a fost caterisit în urma unor învinuiri nedrepte. Urma să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta
Ecaterina din muntele Sinai. Mitropolitul Antim Ivireanul n-a mai ajuns acolo deoarece a fost
ucis în anul 1716 şi aruncat într-un râu, lângă Adrianopol, de către ostaşii turci care-1 însoţeau
spre muntele Sinai. La 250 de ani după moartea sa mucenicească, Patriarhia Ecumenică din
Constantinopol a anulat nedreapta caterisire, iar în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor. Pomenirea lui se face în fiecare an, la 27
septembrie.

2.Sărbătorile închinate Maicii Domnului

Biserica Ortodoxa pomenste viata Nascatoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice Anul
liturgic începe și se sfârșește cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora
dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de
pomenire.

●Nasterea Maicii Domnului

8 septembrie
Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai
înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creștinii
ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se
presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a
descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat. Biserica
Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind
concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi.

●Acoperământul Maicii Domnului

1 octombrie
Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din
Constantinopol în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos (Andrei
din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși
au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și
îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica
palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului - cămașa,
acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în
secolul al V-lea.

În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor
kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat,
cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat
acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii
Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de
sânge.

●INTRAREA IN BISERICA
Aducerea Maicii Domnului la Templu se sărbătorește la 21 noiembre
În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul
evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la
logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este
Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia
Copilăriei după Iacob.

Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan
Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui
Dumnezeu, biserică vie și templu al pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea. Biserica
vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi
locuința lui Dumnezeu.

●Soborul Maicii Domnului

26 decembrie
Este o sărbătoare care este privită ca un pandantiv al sărbătorii similare (soborului) a Sfântului
Ioan Botezătorul, de la 7 ianuarie. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în Canonul 79 al
Sinodului trulan, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului,
prin împărţirea de semidale (nişte pâinişoare făcute din făină făină de grâu).

Fiind legată de praznicul Naşterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ţinere (cu serbare), ca o
continuare a Crăciunului.

●BUNAVESTIRE
25 martie
Bunavestire este una din doar cele două zile în care este permis peștele în Postul Mare,
cealaltă fiind Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile).

În conformitate cu Evanghelia după Luca 1:26-38, Arhanghelul Gabriel îi apare Sfintei Fecioare
și îi spune că va concepe și naște un fiu, chiar dacă ea "nu a cunoscut bărbat". După sfânta
tradiție, Maria avea doar cincisprezece ani când a fost vizitată de Gabriel.

Această zi este exact la nouă luni înainte de Crăciun, fiind astfel aleasă de Părinții Bisericii ca
să indice că Hristos a fost conceput într-o perioadă de timp perfectă "din Duhul Sfânt și din
Fecioara Maria", așa cum este precizat în Crezul Niceo-Constantinopolitan.

●Adormirea Maicii Domnului

15 august
Și sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea
mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărțirea cerească a lui
Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica
Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii. Ea
a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii și
umane muritoare care este indisolubil legat de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduse în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu
excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață. Apoi,
ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns mai multe zile mai târziu; dorind să o vadă încă
o dată, ia convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au
descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga (primul rod)
al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.