Antim Ivireanul

Antim Ivireanul (n. circa 1640 - 1650, Iviria — d. 1716, asasinat în Rumelia) a fost un autor,
tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit
de București, autor al unor celebreDidahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile
Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii
române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în
secolul XVIII.

Biografie
Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), ucis cândva în intervalul septembrie–
octombrie 1716 de către ostași turci.
Luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în
preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia,
precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim și
hirotonit ieromonah.
Prin 1689 - 1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat
limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea
tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți.
După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15
cărți (7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă)
Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți (11 grecești, 2
românesti, una slavo-română, una greco-arabă
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea
Govora, tipărește alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române, 3 grecești)
Mitropolit al Ungrovlahiei
La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcție pe 22
februarie al aceluiași an. În această calitate, înființează ca și la Râmnicu Vâlcea o tipografie
la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (5 grecești, una slavo-română, una slavo-
româno-greacă, 11 românești), între care se remarcă cele românești:

 Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura

preoților (1710),
 Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți
și din diaconi deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale,
 Psaltirea (1710),
 Octoihul (1712),
 Liturghierul (1713),
 Evhologhionul (1713),
 Catavasierul (1714);
 În 1715 tipografia a fost mutată la București, unde a mai imprimat alte două cărți grecești. Prin
tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolitul
Kievului, cărțile religioase se răspândesc și contribuie la unificarea limbii române literare.

Rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române

Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși, coordonate sau patronate, în limbi diferite și de o
mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături deDiaconul
Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă. Deși
româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a
fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.
au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.
Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el și câteva manuscrise:

 Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor
celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a
istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor ... , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete
în medalion, 3 schițe și 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament
(Târgoviște, 1709, manuscrisul original se găsește la Kiev, iar în România există o copie
realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea).

Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim
Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci și una profană întrucât folosea nu doar
citate din Biblie, dar și din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea
o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așază, fără nicio îndoială, în rândul celor
mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.
Este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toți Sfinții" din București – numită azi Mânăstirea Antim -
(1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile
monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România. Pe seama veniturilor generate de
aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a
tuturor sfinților, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de asistență socială.

Caterisirea și martiriul său; canonizarea sa în 1992

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, dar mai ales din
pricina atitudinii sale fățiș antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn
fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic
și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre
locul exilului, a fost ucis de ostașii turci și trupul aruncat undeva în râul Marița sau în Tungea,
dincolo de Adrianopol. Câțiva ani mai târziu, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă
caterisire și a fost reabilitat.
A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27
septembrie.