SINTEZĂ ROMÂNO-CHIRILICĂ

CURSUL I

Paleografia româno-chirilică = știința auxiliară care se ocupă cu citirea, studierea și transcrierea

corectă a documentelor – hrisoave, testamente, etc – și a manuscriselor scrise în limba română cu
alfabet chirilic.

Paleografia româno-chirilică se caracterizează prin faptul că în cazul nostru alfabetul chirilic este
folosit pentru o limbă neslavă care are un fonetism și o structură diferită (de aici derivă și necesitate
înlocuirii acestei grafii cu una specifică limbii române).

Păreri ale specialiștilor referitoare la scrierea româno-chirilică:

1. P.P Panaitescu – biruința scrisului în limba română a fost un fenomen cultural complex,
poate cel mai important din epoca medievală
2. N. Iorga – teoria ,,husită” susține că Reforma lui Jan Hus din Boemia a determinat
introducerea lb. române în biserică
3. Alți specialiști – propaganda catolică de lungă durat a determinat apariția primelor cărți
teologice în lb. română

Scrisul în limba română

1. Primele documente descoperite au fost așa-numitele texte rotacizante: Codicele

Voroneșian, Psaltirea Scheiană, Psalitrea Voroeiană. Psaltirea Hurmuzaki. Specialiștii au
plasat redactarea acestor texte între anii 1483 și 1585. Se tinde spre a crede că doi
cercetători români au copiat aceste text la mijlocul sec. XVI sub influența curentului
protestant
2. Liturghierul tipărit la Coresi în 1570 a fost rodul unei inițiative duse de episcopul calvin
Pavel Tordași
3. Texte românești din sec. XVI sunt în numări de aproximativ 200 (notițe, însemnări,
scrisori)
4. Primul document databil (1521) – scrisoarea lui Neacșu din Câmpul Lung (mulți specialiști
vorbesc despre existența unui astfel de scris chiar înainte de 1500)
 5. Zapis de vânzare a unei părți de moșie (1563-1564)
6. Mărturie a egumenlui mănăstirii Bistrița (decembrie 1573)
7. Zapis de cumpărare a unui teren (1576)
8. Două zapise de vânzare a unor locuri (1579-1580, 1582)
9. Testament al călugăriței Maria (1591-1600)
10. Tipul acesta de scriere pătrunde ușor în cancelaria lui Mihai Viteazul (1600). Trebuie să
luăm în calcul că acest tip de scriere a pătruns în vremea în care domnul muntean ocupă
Transilvania, astfel Mihai Viteazul a reușit să impună folosirea limbii române în cancelaria
din această provincie.
11. Actele și scrisorile emise în timpul stăpânirii Ardealului aparțineau unor mari dregători:
vistierul Dumitrachi, mare vistier Bărcan, logofătul Teodosie, etc.
12. În Moldova datează numeroase însemnări redactate în română de Petru Șchiopu (domnul
trăind multă vreme în mediul grecesc, cunoștea alfabetul chirilic)

Alfabetul chirilic român

A fost utilizat între secolele XIV-XV și până la anul 1863. S-a folosit pentru scrierea de acte
diplomatice, manuscrise, cărți, inscripții, diverse însemnări. Cel mai vechi document sub formă
originală în alfabetul chirilic datează din 1392.

Dimitrie Cantemir subliniază într-o lucrare de-a sa că moldovenii ar fi scris cu litere latine până la
Conciliul de la Florența (1439). Alexandru cel Bun susținea că el ar fi introdus alfabetul chirilic și
lb slavă ca o reacție la răspândirea catolicismului

Scrierea cu alfabetul chirilic a fost folosită până în a doua jumătate a veacului XIX. Decretul de
înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin a fost dat în 1862 de către Alexandru Ioan Cuza.
TRANSCRIEREA TEXTELOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ, PUBLICATE CU ALFABET
CHIRILIC.

PART I.

Rezumat: Textele vechi (manuscrise sau tipărite) trebuie să fie studiate, interpretate cât mai
adecvat. În articol se discută despre evoluția scrisului religios, interpretarea vechilor texte
religioase scrise în alfabet chirilic. Se expun modalități de transliterare/transcriere a acestora cu
alfabet latin.

- Scrierea cu alfabet chirilic – rădăcini seculare. Slavona – folosită în cancelariile domnești și în

cărțile de cult.

- Primele tipărituri religioase au apărut în slavonă – sec XVI-lea: LITURGHIERUL lui Macarie
1508, EVANGHELIARUL din 1512. În a doua jumătate a secolului apar scrieri religioase în română
cu caractere chirilice: PSALTIREA și LITURGHIERUL din 1570 de diaconul Coresi.

- Pe parcurs s-a scris secole întregi în alfabet chirilic.

- Trecerea la alfabetul latin se face oficial în 1860 în Transilvania și Muntenia, iar în Moldova în
1962 prin ordinul ministrului instrucțiunii, V.A.Urechia. BOR a adoptat hotărârea în 1881, dar
alfabetul chirilic s-a mai folosit sporadic până în sec. XX.

- În Basarabia limba oficială devine cea rusă, după 1812, iar în 1833 limba română a fost exclusă
din circuitul oficial, dar a mai fost folosită în activități eparhiale.

- În spațiul basarabean alfabetul chirilic s-a folosit până în secolul XX. Mitropolitul Gavriil
Bănulescu-Bodoni a fost cel care s-a preocupat de scrierile de cult care au fost într-un număr imens.
Cercetarea scrierilor s-a îndreptat spre catalogarea patrimoniului, spre aspecte istorice și spre cele
filologice.
- Orice inscripție sau carte reprezintă o mostră de exprimare și o etapă de dezvoltare a culturii
scrisului în Țările Române. Scrierea evoluează, se stabilesc reguli ortografice, încât ortografia unei
tipărituri din secolul al XVIII-lea diferă de cea din secolul al XX-lea.

- Cărți precum CAZANIA lui Varlaam sau BIBLIA de la 1688 – monumente de cultură care necesită
transcrierea în alfabet latin și examinarea particularităților grafice/ortografice.

- Cercetătorii români sunt de părere că soluția cea mai potrivită pentru redarea acestor texte este
transcrierea fonetică interpretativă; româniștii și romaniștii străini îndeamnă la transliterație.

- Editarea volumelor MONUMENTA LINGUAE DACOROMANORUM și BIBLIA din 1868 la Iași,

s-a făcut pe baza transcrierii interpretative. E Munteanu, coordonatorul ediției: „Transcrierea în
alfabet latin și în grafie actuală a textului BIBLIEI de la București este, așadar (...) una de tip
interpretativ. Prin transcriere interpretativă înțelegem (...) echivalarea constantă și sistematică a
slovelor chirilice prin corespondentele lor din alfabetul latin actual”.

- Conform lui E. Munteanu, transcrierea nu putea fi mecanică deoarece în alfabetul chirilic există
slove cu valori fonetice diferite sau mai multe slove cu valori fonetice identice. Atitudinea
științifică obligă la respect față de autenticitatea lingvistică, ceea ce implică excluderea
modernizărilor sau actualizărilor dar și a arhaizărilor artificiale.

- Fragment din Biblia de la București:

Evangheliia de la Ioan Cap 1:

1. De-nceput era Cuvîntul şi Cuvîntul era cătră Dumnezău şi Dumnezău era Cuvîntul.

2. Acesta era de-nceput cătră Dumnezău.

3. Toate pren el s-au făcut şi fără de el s-au făcut nice una carea s-au făcut.

4. Întru el viaţă era şi viaţa era lumina oamenilor.

 5. Şi lumina întru întunêrec luminează, şi întunêrecul pre ea nu o apucă’.

6. Fu om trimis de la Dumnezău, numele lui Ioán.

7. Acesta veni spre mărturie, ca să mărturisească pentru lumină, ca toţi să crează pren
el.

8. Nu era acela lumina, ce pentru ca să mărturisească pentru lumină.

9. Era lumina cea adevărată carea luminează pre tot omul, carele vine înlume.

- În Cazania lui Varlaam se poate observa procedeul scriptio continua. Constă în nesepararea
cuvintelor și este un lucru tipic scrierilor medievale. La transcriere acestea au fost separate,
evident, prin cratime conform regulilor ortografice actuale.

”Smeritul Arhiepiscop Varlaam și Mitropolitul de Țara Moldovei, Cuvînt cătră

cetitoriu

De mare jeale și de mare minune lucru iaste o, iubite cetitoriu, cînd toate faptele
ceriului și a pămîntului îmblă și mărg toate careași la sorocul și la marginea sa, la
carea înțelepciunea cea veacinică le-au făcut și nice puțin nu smentesc, nice greșesc
sămnul său.”

SEMINAR 2 – PARTEA A II-A

La transcrierea textelor tipărite la Chișinău în Tipografia Exarhicească a fost păstrată

structura originalului – nu s-au separat cuvintele scrise împreună și nici nu s-a intervenit cu
cratime.

Gavriil Bănulescu-Bodoni,Liturghier, Chișinău, 1814

Spre aceasta cu cuviință iaste a socoti, căfiind cineva chemat cu așa chemare, adecă: cu frica lui
Dumnezeu, și cu credință: trebue să știe că frica lui Dumnezeuîl îndatorește asă apropia gătit
către această Dumnezeiască masă, adecă afi mai întăiucurățit prin Ispovedanie, și prin pocăință
de tina păcatelor, afi înpace și dragoste cu aproapele său, iară credința îi învață acrede, că
această sfîntă Pricesștenie.

În aceeași perioadă cu textele tipărite în Tipografia Exarhicească, la Sankt-Petersburg apare

în limba română „BIBLIA adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ”. Se poate observa că, spre
deosebire de textele anterioare, aici se face o separare clară a propozițiilor prin punct, de asemenea,
este utilizată destul de consecvent și logic virgula, adică semnele de punctuație nu mai sunt plasate
arbitrar, ci capătă un rol similar cu cel pe care îl au în prezent.

Evanghelia, Sankt-Petersburg, 1818

Întru început era Cuvîntul, şi cuvîntul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta întru
început era la Dumnezeu. Toate prin trînsul sau făcut, şi fără de dînsul nimic nu sau făcut, ce sau
făcut. Întru dînsul viiaţă era, şi viaţa era lumină oamenilor. Şi lumina întru întunearec luminează,
şi întunearecul nu oau cuprins.

Secolul XX vine cu o nouă tehnică tipografică, cu caractere frumos elaborate și cu o

structură logică a textului, marcat de semne de punctuație. Cratima încă nu apare, dar se observă
separarea clară a prepozițiilor, care anterior apăreau legate, în special, prepoziția „în”.

Acatistul Acoperemântul Maicii Domnului, 1913

O mare Apărătoare celor năcăjiţi eşti, Născătoare de Dumnezeu Curată, grabnică ajutătoare,
mîntuirea lumii şi întărirea, noianul milei, izvorul al înţelepciunii lui Dumnezeu, al lumei
acoperemînt: pre Aceasta să o cîntăm credincioşii, luminatul Ei omofor lăudîndul nespus: Cea
plină de dar, buvurăte, cu Tine este Domnul, Cel ce dă prin Tine lumii mare mile!

Textele religioase, tipărite în secolele trecute cu alfabet chirilic, prezintă interes nu doar
pentru cercetători, dar și pentru un public mai larg, de aceea transcrierea lor cât mai clară și mai
aproape de forma originală poate facilita lectura și înțelegerea lor. Mostrele de texte publicate la
Chișinău în secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea demonstrează evoluția scrisului și
a tiparului în această zonă, dar și evoluția limbii române în perioada respectivă.

Seminar 3:

Alfabetele slave vechi Textele vechi slave păstrate până astăzi sunt scrise în două alfabete:
glagolitic și chirilic. Denumirea celui de-al doilea alfabet este veche, fiind legată în mod evident
de numele lui Chiril (Constantin), deși nu el este creatorul lui. Termenul glagolitic este mai nou,
fiind luat din limba sârbo-croată: în Croația, preoții catolici care oficiau liturghia în limba slavonă
erau numiți glagoljaši, cuvânt derivat de la glagoljati „a vorbi, a oficia slujba (în limba slavonă)”.
Între cele două alfabete slave există o serie de asemănări, ceea ce a condus pe cercetători la ipoteza
unei origini apropiate: se observă cu ușurință că alfabetul chirilic provine din alfabetul uncial
grecesc; în ceea ce privește alfabetul glagolitic, se admite că modelul său principal îl constituie
alfabetul minuscul grecesc. Problema anteriorității unuia dintre cele două alfabete slave a fost și
continuă să fie și astăzi obiectul a numeroase cercetări și dispute științifice. Totuși, în prezent,
majoritatea cercetătorilor sunt de acord să interpreteze știrile transmise de călugărul Hrabr, în
lucrarea sa, Despre litere, în sensul că Constantin-Chiril a creat alfabetul glagolitic și că înainte de
epoca chirilo-metodiană nu a existat o scriere slavă în adevăratul înțeles al cuvântului, deși
rudimente de scriere evident că au putut fi cunoscute de popoarele slave. Alfabetul slav – spune
Hrabr – a fost alcătuit de Constantin Filosoful, numit Chiril, care a făcut 38 de litere, dintre care
24 după sistemul celor grecești, iar 14 potrivit pronunțării slave. Cercetătorii au arătat că, după
părăsirea alfabetului glagolitic în țările slave (cu excepția Croației), a fost posibil ca tradiția să
atribuie lui Chiril singurul alfabet folosit ulterior, și anume pe cel pe care astăzi îl numim chirilic.
Seminar 4: Câteva observații referitoare la literele alfabetului chirilic În texte, unele cuvinte des
întrebuințate erau scrise de copiși prescurtat, pentru economie de spațiu. Pentru aceasta se folosea
un semn special, numit titlă, scris deasupra cuvântului: ~ Drept semne de punctuație se foloseau
(.), punctul și virgula (;), cu valoare interogativă, două sau mai multe puncte (:, :.), la sfârșitul unei
perioade etc.

Principalele centre de scriere

Perioada secolelor XVI-XVIII reprezintă o epocă de mari transformări economico-sociale

și ideologice. Este epoca Renașterii și a Reformei, a Umanismului și Iluminismului, cu largi și
adânci implicații în toate compartimentele societății. Cultura scrisă nu rămâne în afara acestor
înnoiri. Producția scrisă crește enorm înspre veacul al XVIII-lea, se diversifică. Altă trăsătură
esențială a scrierii chirilice românești este laicizarea progresivă a ei. a) scrisul laic Româno-
chirilica a oferit posibilități de lărgire a sferei creatorilor de texte scrise. Prin aceasta rolul
predominant jucat de biserică în cultura scrisă de până atunci este preluat de factorii laici
(cancelaria domnească, ale dregătoriilor, cancelariile boierești, orășenești și ale târgurilor, ale
comunităților sătești). - cancelaria domnească: cel mai important creator de texte româno-chirilice
în secolele XVII-XIX, reprezintă locul de scriere cel mai caracteristic, dătător de ton în evoluția și
perfecționarea scrisului româno-chirilic. Ea a fost o instituție stabilă, dovadă stând formularul
actelor, funcționarea unor logofeți și dieci sub mai multe domnii, scara ierarhică existentă în
cancelarie etc. - logofătul: mare dregător, șef al cancelariei domnești. În latină avem cancellarius
(sau notarius), dar în statele sud-est europene avem logofăt; numele provenind din Bizanț
(logothetis sau megas logothetis), cel ce se îngrijea de corespondența împăratului. În actele
româno-chirilice este numit vel logofăt (marele logofăt) sau logofăt. În Moldova este socotit
primul mare dregător, iar în Țara Românească ocupă poziția a doua sau a treia (după ban și vornic).
Marele logofăt avea ca subalterni pe al doilea și al treilea logofăt, uricarii și diecii. - al doilea
logofăt: corespunde vice-cancelarului din documentele latine, fiind primul subaltern al marelui
logofăt. În lipsa marelui logofăt, al doilea logofăt (vtori-logofăt) semnează hrisoavele de
cancelarie. - al treilea logofăt: sau treti-logofăt este menționat mai des în Moldova. Acesta scrie și
citește actele după ce au fost alcătuite, ajutându-l pe al doilea logofăt. - uricarii: se recrutau dintre
dieci. Aceștia erau știutori de carte și limbi, scriu documente slavone și definitivează traduceri în
limba română a unor documente de cancelarie. - diecii sunt cei care în cancelaria domnească, după
introducerea limbii române, vor scrie mai ales actele românești, pe care le vor iscăli, în colțul de
jos, din dreapta. Diecia era considerată începutul unei cariere public-administrative. Cei mai mulți
veneau din păturile sociale de jos. În cancelaria domnească se găseau și dieci pentru limbi străine
(latină, greacă, turcă, polonă, maghiară), pentru relațiile cu actele sau cancelariile statelor ce
redactau în aceste limbi.

Cancelariile dregătorilor

În secolul XVII, fiecare mare dregător are o mică cancelarie și câte un logofăt datorită unei
bune organizări ale principalelor dregătorii din țară. Pe lângă aceste mici dregătorii au apărut
curând și diecile. Au existat cancelarii mitropolitane și episcopale în Țara Românească
(Târgoviște, Argeș, București), în Moldova (Iași și Roman) și în Transilvania (Sibiu, Alba-Iulia,
iar după mutarea sediului greco-catolic la Blaj se pun bazele unei cancelarii episcopale românești
de unde vor rămâne numeroase texte scrise cu alfabet chirilic). În cadrul acestor cancelarii activau
caligrafi instruiți și cărturari de frunte.

Mănăstirile

Scriptoriile mănăstirilor și chiliile călugărilor au reprezentat adevărate ateliere de scriere.

Se desfășura în cadrul acestora diverse activități de traducere și copiere a manuscriselor religioase.
Cu această ocazie, au ieșit în evidență caligrafi pricepuți la mănăstirile din Neamț, Voroneț, Putna.
Tismana, Cozia, Mărgineni, iar în Transilvania a fost dusă o activitate asemnătoare la centrul de
pe lângă biserica Sf. Nicolae din Șcheii-Brașovului.

Parohii

În urma activității desfășurate în rândurile parohiilor, ni se păstrează condici parohiale din

secolele XVII-XIX care includ veniturile și cheltuielile parohiei, registre unde sunt trecute
nașterile, decesurile, căsătoriile.

Școlile

În cadrul școlilor se învăța scrisul-cititul și se instruiau cei ce urmau să ducă o activitate

scrisă în diferite cancelarii. Au fost create texte-exercițiu, care într-o mică măsură se mai păstrează
și în prezent. Se redactau gramatici, manuale, se realizau traduceri din alte limbi, astfel s-a putut
crea o literatură didactică, pedagogică. În timp a fost pusă la punct și terminologia gramaticală și
a scrisului, ceea ce a dus la crearea unor baze a terminologiei științifice românești.

Centrele tipografice

În centrele tipografice se îmbinau mai multe tehnici de scriere: activitatea manuscrisă

(textul trebuia întâi tradus sau redactat), tehnica tipografică (scos în carte tipărită, multiplicat). Cel
mai vechi centru tipografic româno-chirilic – Sibiul: în 1544 s-au tipărit Catehismul românesc și
Evangheliarul slavo-român. La mjilocul sec. al XVI-lea apare un alt centru tipografic la Brașov.
La mijlocul veacului al XVII-lea se tipăresc cărți în toate cele trei țări române (de ex: la București
în 1688 este tipărită Biblia). Spre sfârșitul secolului apar mai multe centre tipografice: la Snagov,
Râmnic, etc. S-a realizat o activitate tipografică în lb română și peste granițe: la Vinea, Buda.

I. Originea alfabetului chirilic și răspândirea lui la români.

- Alfabetul chirilic reprezintă o modalitate de exprimare în scris a limbii slave vechi, el aparținând
sistemelor de scriere fonografică.
- Noțiunea de scriere – activitate grafică menită să consemneze sau să comunice ceva pentru cel
care scrie sau pentru cei cărora se adresează produsul respectiv.

- Transpunerea gândirii în sistem grafic a avut o evoluție: scrierea pictografică (desenarea

conturului ființelor și obiectelor), scriere ideografică (prezentarea unei idei și noțiuni), scriere
cuneiformă sau hieroglifică, scrierea feniciană din care au rezultat sistemele alfabetice de azi.

- După fenicieni, grecii au contribuit cel mai mult. Alfabetul grecesc ajunge la romani care prin
scrierea etruscă pun bazele alfabetului latin. În secolele VI-IV BC se folosea scrierea romană
arhaică, în secolul III BC scrierea romană folosea litere capitale (epigrafice, cvadrată și rustică).

- Secolele VI-IX – scriere cursivă nouă sau minusculă.

- Apare scrierea semiuncială care folosește prelungirile superioare și inferioare ale minusculelor.
Scrierile irlandeză, anglo-saxonă și variante ale celor italiene se bazează pe scrierea semiuncială.
Scrierile carolingiene.

- Apare la 50 de ani distanță se naște, din scrierea greacă uncială cea slavă (glagolitică sau
chirilică). La început a fost una capitală (majusculă).

- Primul alfabet destinat limbii slave vechi apare în sec IX la Salonic prin Chiril și Metodiu.

- Numele alfabetului vine de la Chiril (n-ai fi zis). Înainte de a se călugări îl chema Constantin, zis
Filozoful.

- În 862, Rostislav, cneazul Moraviei Mari, trimite o ambasadă în Bizanț cu rugămintea de a primi
învățați din răsărit care le dea o scriere și să îi inițieze în ortodoxism. Unii au văzut interesele
politice anume încercarea de încheiere a unei alianțe între Moravia Mare și Bizanț împotriva lui
Ludovic Germanicul. Alții au văzut aspectele militare sau religioase, misionarii catolici încercând
să pătrundă dinspre apus.
- După numirea lor în această misiune, pun bazele unui alfabet în care transcriu traducerile în limba
slavă făcute după cărțile liturgice grecești sau chiar latine. Misiunea lor a iscat îngrijorare printre
clerul catolic, fiind chemați la Roma pentru a-și explica activitatea.

- După moartea lui Chiril, la Roma, în 869, fratele său Metodiu își va continua activitatea printre
slavii din bazinul Dunării de Mijloc.

- Realizarea celor doi are o semnificație importantă. Apare un nou sistem de scriere, se deschide
acces larg unei noi culturi scrise, anume cultura slavă. Apare o nouă limbă bisericească, limbă care
se pa propaga pe teritorii largi, cu implicații asupra scrisului și culturii de la noi.

Scrierea glacolitică:

- Chiril a pus bazele unui alfabet numit glacolitic bazat pe scrierea minusculă greacă de tip
uncial cunoscută la mijlocul secolului al IX-lea, alfabet care s-a răspândit apou și în alte
teritorii locuite de slavi.
- Alfabetul glacolitic avea, în ultima formă de evoluție, 40 de semne, dezvoltându-se în două
direcții: glacoliticul cu duct rotud – cunoscut la bulgari – și glacoliticul cu duct pătrat –
folosit de croați.