Continuitate și discontinuitate în elementele cadrului natural de derulare a

istoriei rurale din Crișana în perioada de trecere spre Epoca Modernă

Viața umană se afla la începuturile epocii moderne la interfața dintre natură și cultură, între
elemente de continuitate (durata lungă) și elemente de noutate.

1. Elemente ale cadrul natural

Omul epocii trecute era în mai mare măsură dependent de factorii naturali decât omul
contemporan. Condițiile naturale au la rândul lor un caracter istoric: clima, solul au suferit
schimbări, pe când flora, fauna, apa au avut o dinamică accentuată.

Relieful Crișanei – dispunere în trepte, de la culmile Munților Apuseni spre șesul jos al Tisei. Au
avut loc unele mutații de-a lungul timpului a formelor de relief: în acest sens vorbim de
regularizările unor cursuri de apă și despre desecări (au avut în vedere luncile râurilor din zonă –
Cișurile, Barcăul, Mureșul) ce au conferit un nou aspect peisagistic Câmpiei de Vest.

Habitatul uman a utilizat câmpia înaltă, dealurile și munții cu altitudine mică (Codru-Moma,
Zarandului), iar pentru locuirea cu caracter temporal zona fânațelor și cea a pășunilor. Elementul
etnic dominant – românii locuiau în așezări situate la toate etajele menționate.

Un factor natural important asupra societății rurale este clima. În această direcție, menționăm că
Crișana este ferită de excese climatice, doar în partea sa de sud se resimt influențele
submediteraneeene, dar totuși trebuie subliniat faptul că fluctuațiile climatice sunt de la un sezon
la altul diferite și accentuate.

2. Conjunctura meteorologică

Conjunctura meteorologică s-a bucurat de atenția unei discipline de sine stătătoare: climatologia
istorică. În România, au adus contribuții în domeniu: Samuel Goldenberg, Paul Cernovodeanu,
Paul Binder, Teodor Nicoară și Florian Dudaș.

Documente din cadrul cărora s-au cules informații reprezentative pentru obiectul nostru de studiu:

a.cronici – consemnează evenimente și fapte cu caracter excepțional cele care depășesc cadrele
firești ale normalității, cărora se adaugă multe alte însemnări.
b. documente de ordin fiscal sau economic – registre de dijmă

c. mărturii ale călătorilor

d. mărturii obținute prin aplicare metodei dendrologice

Pentru Crișana cele mai reprezentative sunt datele adunate din cărțile tipărite sau manuscrise și
introduse în circuitul științific de către cercetători precum Florian Dudaș, Rodica Colta, Doru
Radosav sau Rodica Bărnuțiu, ce au depus munca de a prelucra în mod critic informațiile obținute.

Paul Cernovodeanu și Paul Binder într-o lucrare au stabilit pentru Transilvania: 17 ierni grele, 46
de ani ploioși, 37 de ani cu călduri excesive, în intervalul 1701-1800. Pe de-o parte iernile grele,
prelungite au adus cu sine consecințe dramatice pentru societatea rurală – vorbim despre urmări
fizice directe: degerarea, moartea prin înghețare, cât și despre epuizarea rezervelor alimentare,
energetice, care atrag după sine foametea (în special a vitelor care de multe ori ajung să fie
sacrificate și utilizate drept hrană pentru om). Pe de altă parte, iarna care se instala prea repede
reprezenta pierderi de recoltă prin înghețarea culturilor aflate încă la câmp, iar iarna persistentă
care se prelungea spre primăvară întârzia dezvoltarea vegetației, semănatul și evoluția culturii. Au
existat și ierni ce au impresionat prin blândețea lor (Ex: un manuscris descoperit în Bihor la 1724
vorbește de o iarnă caldă, fără zăpadă. O altă însemnare: din 1801 când în ziua de Crăciun a fost
așa cald la Oradea, încât oamenii umblau în haine de vară, etc.)

Numeroși în intervalul amintit sunt anii cu veri răcoroase și ploi excesive, marcați adesea de
inundații catastrofale. Consecințele acestor catastrofe pentru lumea rurală: distrugeri materiale,
neajunsurile recoltelor, vitelor, habitalului cărora se adaugă un element important pentru
mentalitatea țăranului transilvănean: impactul psihic, demoralizarea.

Un alt factor natural: vijeliile, furtunile, grindinile provocau distrugeri: culcă la pământ culturile,
dezrădăcinează pomii, descoperă casele și șurile, adesea ucid animale, ba chiar oameni.

Seceta, un alt elemente devastator: pagube aduse recoltei, setea pentru oameni și animale. Ex:
cumplita secetă din 1717-1718, când în Câmpia de Vest n-a plouat, prin urmare au secat râurile și
a produs o foamete îndelungată datorită lipsei de recolte.
Elementelor menționate mai sus s-a adăugat invazia de lăcuste. Au fost atestate documentar astfel
de invazii pe teritoriul Crișanei, în 9 ani din intervalul 1701-1800, ravagiile lăcustelor au fost
semnificative. De ex: 1690, 1692, 1693 și 1694 – pagube mari culturilor de cereale și viilor.

Un ultim factor ce a făcut ravagii în perioada mai sus amintită: cutremurele de pământ.

3. Foametea

Situația lumii rurale devenea îngrozitoare în momentul în care calamitățile mai sus menționate
veneau împreună provocând oamenilor foametea, resimțită în mai multe rânduri pe parcursul
veacului al XVIII-lea.

S-au diferențiat două perioade crunte din această perspectivă: 1717-1719 (,,instaurată” peste o
societate deja zdruncinată de războaie, pământuri necultivate, ciumă) și 1813-1817 (provocată de
unele cauze meteorologice, manifestate în întreaga Transilvanie precum seceta din 1813, grindina
din toamna aceluiași an, primăvara friguroasă a anului 1814, ploile necontenite dintre anii 1815-
1817, ș.a).

4. Epidemiile

Dincolo de foamete, societate rurală din Crișana a fost îngrozită mai ales la nivel mental de
epidemii, reprezentate pentru secolul al XVIII-lea de ciumă - ,,hidra cu mai multe capete”. Ciuma
apărea mai ales în perioada verii și lovea comunitățile care au fost victime ale foametei. Interesant
este că ciuma a produs rata de mortalitate mai ridicată la orașe decât în zonele rurale.

Amintim marea epidemie din perioada anilor 1708-1711: mortalitate ridicată, depopulări,
pământuri rămase în paragină, cărora li se adaugă o foamete puternică în 1712. O altă perioadă în
care ciuma a făcut ravagii este cea din vara anului 1731, când a izbucnit în părțile Oradiei. Aparent,
în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, ciuma și-a pierdut din tărie, iar în secolul al XVIII-lea,
această epidemie nu și-a mai făcut simțită prezența în Crișana. Veacul al XIX-lea aduce cu sine
holera.

5. Epizootiile

Acestea reprezentintă un pericol major pentru țăranul transilvănean deoarece îi pun în pericol
vitele, principala avere.
Integrarea Transilvaniei într-un nou sistem politic și consecințele sale asuprea
lumii țărănești din Crișana

1. Crișana în contextul războaielor turco-austriece

La cumpăna secolelor XVII-XVII, în Europa centrală și sud-est are loc schimbare raporturilor de
forță: consolidarea puterii Imperiului Habsburgic în contrapondere cu slăbirea Imperiului Otoman.

Pentru a evita instaurarea dominației habsburgilor în zona Crișanei, otomanii au cucerit Oradea pe
care au transformat-o în pașalâc la 1660, fiind ultima provincie turcească organizată în Europa
Centrală.

După o serie de cuceriri în Europa Centrală, Casa de Habsburg își mută centrul de interes spre
Europa Răsăriteană. Momentul de cotitură în confruntarea autro-turcă a fost dat în 1683, când
turcii au eșuat în asediul asupra Vienei.

Cât despre Transilvania, încă din timpul asediului Vienei, s-au purtat tratative între imperial și
principele Mihail Appafy. Acțiuni ale Imperiului Habsburgic: la 1685 pătrund în Partium trupele
imperiale conduse de generalul Frederigo Veterani, concomitent cu pădrunderea altor trupe aflate
sub conducerea lui Anton Caraffa în Biho (preiau conducerea asupra întregului comitat cu excepția
Oradiei). În cele din urmă, imperialii ating victoria deplină: cucerirea Budei în urma bătăliei din
1686.

În cele din urmă, austriecii cuceresc și Aradul din mâinile turcilor, însă mai rămâneau unele puncte
de rezistență otomană: cetățile Ineu, Șiria, Dezna (cucerite abia în mai 1691) și Oradea, căzută în
mâinile austriecilor în 1692 (imperial încep refacerea vechiului comitat Bihor sub autoritatea
Cămării de la Buda, iar comite suprem este numite episcopul romano-catolic).

La finele secolului al XVII-lea, Transilvania a devenit parte componentă a unui noi sisttem politic,
cunoscând schimbări din punct de vedere social, economic, cultural. Câteva consecințe în plan
administrativ ale instaurării dominației habsburgice: acordul privind hotărârile comitatense,
dominate de nobilimea maghiară care au decis ca unele comitate din vestul Transilvaniei să se
desprindă de principat pentru a se alipi Ungariei, hotărâre confirmată în două rânduri – 1732, 1741.
La finalul secolui al XIX-lea și debutul veacului următor, Crișana încă aparținea din punct de
vederea administrativ, Ungariei.

2. Crișana în vâltoarea evenimentelor războiului antihabsburgic condus de Francisc

Racoczi al II-lea

Răscoala antihabsburgică vine în prelungirea războiul turco-autriac încheiat prin pacea de la

Karlowitz din 1699.

Cauzele izbucnirii mișcării antihabsburgice au fost reprezentate pe de-o parte de nemulțumirea

stărilor față de accenturarea tendințelor absolutiste ale Casei de Habsburg și de ofensiva
catolicismului, iar pe de altă parte de împovărarea supușilor prin sarcini și contribuții militare.

În iulie 1704, Francisc Racoczi al II-lea era proclamat de către opoziția maghiară antihasburgică
,,principe al Transilvaniei”. Trupele sale, au preluat controlul asupra Transilvaniei. Luptele s-au
desfășurat pe o perioada de 2 ani, pe parcursul cărora imperialii au reușit să recupereze o parte din
teritoriile din Ungaria și Transilvania. În 1708, imperialii obțin victoria decisivă la Trencin, iar
partida răsculaților este nevoită să semneze la 29 aprilie 1711, pacea de la Satu Mare.

3. Consecințele crizei politice de la cumpăna secolelor XVII-XVIII asupra viețiii rurale

din Crișana

Cele două elemente: meteorologic și istorico-militar au declanșat o gravă criză în mediul rural.
Contextul politico-militar a situat Crișana în zona de conflict pentru mult timp, aici amintim:
operațiunile militare desfășurate pe teritoriul său, staționarea îndelungată a multor trupe,
distrugerile provocate de război, obligațiile militare ale locuitprolor cărora li se adaugă unele
fenomene meteorologice nefavorabile. Dovezi în acest sens s-au putut indentifica de exemplu, în
rapoarteele comitatelor unde se vorbește despre aprovizionarea trupelor sau abuzuri: insolențe,
amenințări, jafuri, pradă, ș.a.

În această perioadă de instabilitate, populația era nevoită să-și schimbe modul de viață – asistăm
la o creștere a numărului de animale în viața comunităților agricole, iar locuitorii au învățat să se
adapteze prin refugierea în păduri, munte, la adăpostul zidurilor orașelor, etc. Creșterea vitelor era
în măsură să asigure posibilitățile de supraviețure. Are loc scăderea numărului de vite de tracțiune
în favoaarea animalelor care prin produsele ce le oferă asigură subzistența: vaci, oi, porci.
Un alt aspect ce merită a fi amintit este dat de scăderea demografică a Crișanei, drept urmare a
luptelor autro-turce, astfel multe localități bihorene au fost distruse și depopulate.

Totuși, dincolo de nemulțumirile și părțile negative ale noii conduceri asupra Transilvaniei,
asistăm la un proces relativ de schimbare, de modernizare a lumii transilvănene în spiritul Europei
Occidentale.

4. Politica de centralizare și modernizare a statului austriac – măsurile de protectie a

țărănimii

Împăratul habsburg, Leopold I introduce în politica de stat austriacă principiul cameralist al

intervenționismului statului în viața economică, socială, religioasă a supușilor săi. Monarhia a găsit
în țărănime baza de susținere ideală, dat fiind faptul că ultima menționată se afla într-o așteptare
mesianică a intervenției unui principe binevoitor, care să-i îmbunătățească soarta.

5. Politica economică a Curții de la Viena și consecințele sale în ruralitatea din Crișana

După perioada tulbere a veacului al XVII-lea, țărănimea cunoaște o perioadă de calm, fără
evenimente politie perturbatorii. Din această persectivă, veacul al XVIII-lea se caracterizează prin
derularea unui proces de modernizare a Europei central europene după model occidental.

Această perioadă corespunde cu epoca împăraților ,,iluminați” – vorbim despre expresia clasică a
despotismului luminat: iozefinismul. Încrederea în puterea de ridicare economică și socială a
statului, în modernizarea acestia prin valorificarea potențialului uman și material al monarhiei se
poate observa de-a lungul politicii mercantiliste, promovată de Curtea de la Viena.

Principala caracteristică a acestei politici - ,,a produce pentru a cumpăra cât mai puțin de la străini”.
Politica mercantilistă de la Curtea Vieneză a fost aplicată și de unii mari seniori. În acest sens,
amintim de Bihor, prin marile domenii ecleziastice: domeniul Episcipiei romano-catolice,
domeniul Capitlului dar și prin marile domenii laice – cel a familiei Karolyi.

Rezultat al politicii menționate a apariția unor manufacturi pe teritoriul Bihorului: manufactura de

fier de la Vașcău, topitorii de fier la Briheni (1721), Drăgănești și Pocioveliște (1738). Au
funcționat manufacturi de sticlă: Săldăbagiu (1722), Hășmaș, Beliu, ș.a. Numeroase manufacturi
de bere: Beiuș, Rontău, Oradea și manufactura de hârtie de la Finiș.
În pofida încercărilor, politica mercantilistă n-a fost în măsură să aducă bunăstarea nici dezvoltarea
necesară.

6. Politica populaționistă și consecințele ei

Alături de mercantilism, Curtea de la Viena a promovat cu desăvârșire sporul demografic – în

opinia imperialilor o populație numeroasă însemna o valorificare intensă a potențialului natural,
prin urmare a sporirii puterii statului.

Măsuri de protecție a țărănimii – pentru ca țărănul (principala unitate impozabilă a statului) să

dispună de lichități, era necesară prezența ritmică pe piață, dublată de decizia statului de a restrânge
numărul serviciilor datorate stăpânului. Politica de atragere a țăranului de partea sa, statul austriac
va adopta măsuri prin care țăranii putea să se plângă forurilor comitatense împotriva oricărui tip
de abuz.

Altfel spus, ridicarea țărănimii era vizată de statul austriac și din dorința de a constitui în jurul
tronului a tuturor popoarelor de limbi și confesiuni diferite, din cadrul Imperiului.

7. Intervenționisml statal în favoarea țărănimii

În plan social, eforturile au fost mult mai mari și de mai lungă durată. Reglementarea urbarială a
fost concepută de Viena ca un prim pas spre dărâmarea anacronimsului ce constituia principala
opoziție pentru politica modernizatoare a Curții.

O primă măsură ce trebuia impusă: reglementarea obligațiilor urbariale – trebuia intervenit în

favoarea țăranului în ceea ce privește raporturile dintre stăpânul de pământ și țăran și în cele din
urmă sesia trebuia transformată într-o unitate țărănească de producție liberă.

Atenția împărătesei Maria Tereza s-a îndreptat asupra părții estice a Imperiului și datorită
mișcărilor țărănești din Bihor (1749-1751). În acest sens, amintim de faptul că în 1756 a avut loc
o reglementare urbarială în Croația, dublată în 1767 de cea din Ungaria. Patenta din 23 ianuarie
1768 pentru Ungaria de care a beneficiat și Crișana, a constituit cea mai completă reglementare a
raporturilor sociale țărănești, înfăptuită până atunci în Imperiu. A stat la baza relațiilor dintre
stăpânii de pământ și țărani până la 1848. În Transilvania, din cauza rezistenței nobiliare,
reglementarea a rămas incompletă, lucru ce va duce la izbucnirea răscoalei din 1784.
 8. Iozefinismul – expresia clasică a despotismului luminat în Europa Centrală și de
Răsărit

Iozefinismul – cea mai însemnată încercare de reformă înainte de Revoluția franceză. Acesta a
vizat modernațarea prin suprimarea drepturilor stărilor și confesiunilor, prin realizarea unui drept
civil general, egal pentru toți și prin realizarea unei ,,națiuni de stat”.

Iosif al II-lea, era convins de importanța toleranței religioase pentru dorita unitate a Imperiului. În
acest domeniu, adoptă Edictul de Toleranță.

În plan social, a fost adeptul măsurilor radicale: eliminarea definitivă a servituții, desființarea
iobăgiei, acordarea unei asistențe sporite gospodăriei țărănești, eliminarea unor sarcini fiscale.
Împăratul considera că statul austriac era parazitat de nobilime, care și-a păstrat intacte privilegiile.
A adoptat patentele de desființare a șerbiei, date în decurs de cinci ani – 26 august 1785 pentru
Ungaria și Transilvania. Prin patenta din noiembrie 1781, au fost anulate cele mai multe dintre
elementele servituții personale.

Trebuie să menționăm că programul ambițios a lui Iosif al II-lea, n-a putut fi pus în totalitate în
practică datorită opoziției marii nobilimi.

Un alt domeniu ce a intrat în atenția iozefinismului a fost învățământul (țăranul trebuia să devină
un cetățean conștient). În acest sens: Ratio educationes – 1777, pentru Austria și Ungaria, Norma
Regia – 1781 pentru Transilvania, prin care țăranilor li se permitea accesul la formele de bază ale
educației.

9. Fiziocratismul

Doctrină economică, dar și cu conotații de ordin social-politic, componentă a iluminismului. Apare

ca o reacție împotriva mercantilismului în lansarea economică. Argumentul de bază a fiziocraților:
agricultura se bazează pe valorificarea singurei bogații capabilă de regenerare anuală, cea care prin
producția obținută an de an, prin impozitele ce se pun pe această producție. Fiziocratismul readucea
din prim-planul preocupărilor nu numai pământul, ci și pe țăran, considerat cel mai de seamă factor
productiv (țăranul trebuia trecut neapărat în rândul oamenilor).
În Transilvania, fiziocratismul a fost impus ca și component al politicii de stat austriacă, stimulând
propaganda intensă în vederea modernizării agriculturii: sfaturi pentru cultivarea rațională a
pământului, îndemnuri pentru introducerea unor culturi noi, metode moderne de agricultură, ș.a.

În acest sens, aducem aminte de câteva documente oficiale: Învățătură pentru combaterea gălbezii
la oi, Meșteșugurile pentru curățirea grâului de neghină și tăciune, Cultura tabacului, ș.a.

O amplă acțiune a vizat extinderea rețelei de școli românești, în care s-a remarcat Gheorghe Șincai,
director pentru Transilvania a școlilor greco-catolice și Ioan Piuariu-Molnar, director pentru
Transilvania al școlilor ortodoxe și Grigore Obradovici, director pentru școlile românești din
Banat. Aceste școli trebuiau dotate cu învățători și manuale.

Întrebarea care intervine acum: Lumea țărănească transilvăneană era capabilă să se arate sensibilă
la astfel de stimuli sau s-a cantonat în securitatea tradiției? Cert este că o parte dintre operele
amintite mai sus au ajuns în lumea țărănească, astfel a crescut numărul țăranilor știutori de carte.
Pe de altă parte, ierarhiile bisericești s-au ocupat de dotarea școlilor cu manuale.

Totuși în ciuda evoluției, societate țărănească rămâne în general, reticentă la nou, respingând
adesea noutățile care i se propun deoarece în mentalitatea colectivă acestea însemnau trădarea unei
tradiții în care era ancopartă de secole. Pe umerii episcopului luminat Samuil Vulcan, va cădea
responsabilitatea de a ridica gospodăria țărănească pe domeniul Beiușului, încercând să impună
prin măsuri administrative sisteme de cultură, respectarea calendaruli agricol, oprirea fânațelor la
23 aprilie, ș.a.

10. Problema exemplului senioral

Schimbarea de stăpânire în favoarea austriecilor a însemnat începutul unei reașezări în ceea ce

privește regimul proprietății funciare. Statul intervine în favoarea instituțiilor ecleziastice catolice.
În condițiile sprijinului oferit din partea Curții de la Viena, domeniul Episcopiei romano-catolice
redivine unul dintre cele mai întinse și prospere din întreaga monarhiei – în 1732 declară ca fiind
ale sale 171 de localități. Domeniul capitular se componea din 56 de sate și 21 de predii.

Domeniile rămase fără stăpân în urma reașezării propietăților, au intrat în proprietatea statului.

În primele decenii ale veacului al XIX-lea, asistăm la adoptarea unor mpsuri ce vizează mărirea
suprafețelor alodiale, mai buna organizarea, modernizarea modului de exploatare.
Chiar dacă progresele făcute în agricultură nu se pot compara cu cele din Occident, totuși este
sesizabilă o ușoară evoluție. Se constată o organizare superioară: sunt angajați administratori cu
pregătire agronomică, se folosesc îngrășăminte eficiente, se introduc lucerna și trifoiul și are loc
generalizare sistemului cu 3 câmpuri, etc. Tendințe semnalate sunt evidente atât pe domeniile
ecleziastice bihorene, cât și pe cele laice.

Față de aceste experimente, economia țărănească rămâne din punct de vedere tehnic și
organizatoric, solidară secolelor anterioare. Țăranul, legat de pământ are doar ambiția de a produce
ceea ce îi este necesar pentru a asigura supraviețuirea sa și a familiei sale.