I. Călătorii străini în spațiul românesc şi simbolistica frontierei (1710-1810).

Metodologia cercetării

1. Introducere

Încă de la finalul secolului al XVII-lea, tot mai numeroase persoane au fost interesate
să cunoască spaţiile aflate la periferia lumii civilizate, acolo unde se produceau transferuri
economice, culturale şi umane. Sensibilizarea anumitor cercuri occidentale cu privire la
spaţiul din partea răsăriteană a continentului se produsese deja, iar interesul a sporit
progresiv, odată cu trecerea timpului. „Acum“ - scria Paul Hazard - „italienilor li s-a
redeschis gustul pentru călătorii; iar francezii erau neastâmpăraţi ca argintul viu“ 1. „Neamţul
la care ne referim“, completa Paul Hazard, „nu-şi pregeta osteneala: urca munţii până pe
creste; urma cursurile râurilor de la izvor până la vărsare [...] vizita, luând notiţe, bisericile,
mănăstirile, abaţiile, pieţele publice, primăriile, apeductele, fortăreţele, arsenalele. [...] Pentru
englezi, călătoria era o completare a educaţiei; tineri nobili proaspăt ieşiţi de la Oxford şi de
la Cambridge, doldora de guinee şi însoţiţi de un înţelept preceptor, treceau strâmtoarea şi
începeau marele turneu“2. Istoricii, istoricii artei şi specialiştii în literatura anglo-saxonă au
asociat perioada dintre 1680-1780 cu anii de aur ai marelui tur3. Un mare număr de scrieri sau
de obiecte conservate pledează în favoarea importanţei pe care o are acest ritual prin care
tinerii bărbaţi din marile familii pleacă pentru trei ani pe marile drumuri ale Europei, în
compania unui perceptor sau alături de alte persoane aflate în serviciul lor4. Cunoașterea
lumii creștine romane și a celei răsăritene, dar și teritoriilor locuite de „ceilalți“ de alte religii
o regăsim consemnată în relatările călătorilor încă din primele secole ale Evului Mediu 5. Ea a
rămas o constantă în Renaștere și la începutul Epocii Moderne, doar că frontierele lumii
cunoscute erau mult mai extinse, iar formația intelectuală a voiajorilor era mult mai diversă 6.
La fel și rațiunile care îi animau pe călători să străbate zone întregi din Europa vremii erau
mult mai diverse comparativ cu acelea din secolele anterioare. În consecință și sursele
documentare elaborate de voiajori sunt mai numeroase și complexe în privința informațiilor
transmise autorităților politice și publicului interesat de spațiile descrise. De asemenea

1
Paul Hazard, Criza conştiinţei europene 1680-1715. Traducere Sanda Şora. Prefaţă Romul Munteanu,
Bucureşti, 1973, p. 5.
2
Ibidem, p. 6.
3
Gilles Bertrand, „Voyager dans l’Europe des années 1680-1780“, în Les circulations internationales en
Europe, années 1680- années 1780, Sous la direction de Pierre-Yves Beaurepaire et Pierrick Pourchasse,
Rennes, 2010, p. 243. Vezi pentru călătoria în Evul Mediu lucrarea lui Jean Verdon, Voyager au Moyen Age,
Paris, 2007, 385p.
4
Paul Hazard, op.cit., p. 6.
5
A se vedea Edouard Thomas Charton, Voyageurs anciens et modernes: ou Choix des relations de voyages les
plus intéressantes et les plus instructives depuis le cinquième siècle avand Jésus-Christ jusqu'au dix-neuvième
siècle, avec biographies, notes et indications iconographiques. Voyageurs du Moyen Âge, Paris, 1863, 440p.
6
A se vedea Edouard Thomas Charton, Voyageurs anciens et modernes: ou Choix des relations de voyages les
plus intéressantes et les plus instructives depuis le cinquième siècle avand Jésus-Christ jusqu'au dix-neuvième
siècle, avec biographies, notes et indications iconographiques . Voyageurs modernes. Quinzième siècle et
commencement du seizième, Paris, 1865, 422p.; Edmond Bonnaffé, Voyages tt Voyageurs de la
Renaissance, Paris, 1895, 172p.

1
istoricii, geografii, literații, istoricii artei și ai arhitecturii au fost și ei sensibili la această nouă
direcție de cercetare istoriografică7.
În același timp, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se produc mutații în privința
rațiunilor călătoriei, anume voiajul nu este înțelesc doar ca o experiență personală ci este pus
în legătură și contact direct cu vestigiile civiliației antice și medievale și este înțeles ca o
căutare permenentă de soluții, pentru rezolvarea problemelor din societate. În aceste călătorii
formative și culturale îi regăsim implicați pe artiști și pe oamenii de litere, dar și alte categorii
socio-profesionale, așa numiții oameni de știință8.
La finalul secolului al XVII-lea asistăm la o redesenare a hărții Europei în frontierele sale
Sudice și Estice, în urma înfrângerilor suferite de Imperiul Otoman. Evident, asemenea
evenimente au suscitat atenția oamenilor politici, a militarilor, fețelor bisericești și a
savanților interesați de realitățile din spațiile recent recuperate pentru Creștinătate. Țările
Române, precum și statele din vecinătatea lor, au reintrat în atenția marilor puteri europene pe
măsură ce teritoriile ocupate de turci au fost eliberate de armatele Imperiului Habsburgic 9.
Asistăm la o redesenare și redimensionare a Europei prin includerea în frontierele statului
austriac a provinciilor care aparținuseră anterior Ungariei. Încet, încet Europa recâștigă, după
câteva secole, teritorii care, prin originea locuitorilor, prin limbă și tradiție aparțineau de acest
spațiu. Întrebarea pe care ne-o punem este dacă locuitorii acestor teritorii se mai simțeau
atașați de cultura și civilizația Europei Occidentale, după o perioadă de dominație otomană.
Pentru a răspunde la această întrebare vom apela, în primul rând, la consemnările făcute de
călătorii străini despre Țările Române.
În lucrare suntem interesați să vedem cum era percepută lumea românească din cele trei
principate, prin ochii și prin mintea călătorilor străini. Dacă partea centrală a Ungariei,
transformată în pașalâc, și principatul autonom al Transilvaniei, înființat în 1540, au fost
reatașate lumii creștine, celelalte două state românești vor cunoaște în secolul al XVIII-lea și
în primele două decenii ale secolului următor o accentuare a dominației otomane și, implicit,
un fenomen de impunere a modului de viață oriental. După încercări nereușite de-a ocupa
Țara Românească și Moldova, aflate de-a lungul frontierei care delimita Imperiul Habsburgic
de cel Otoman, Austria reușea să se înstăpânească asupra Principatul Transilvaniei, iar după
1774 și pe partea de nord a Bucovinei. Rămân însă sub dominația efectivă a Porții provinciile
românești aflate de cealaltă parte a munților Carpați, Țara Românească și Moldova, în timp
ce Dobrogea, pașalâcurile și raialele care înconjurau ca un brâu Țările Române erau
încorporate Imperiului Otoman10.
Mutații semnificative se produc la începtul secolului al XVIII-lea și în relațiile
politice dintre Țările Române și Imperiul Otoman11. În primul rând, la conducerea celor două
țări, sultanii impun domni străini care vin însoțiți de familiarii lor puși în cele mai importante
poziții. După înlăturarea domnitorilor pământeni, Poarta a numit în fruntea Principatelor

7
Gilles Bertrand, Pierre Serna (dir.), La République en voyage, 1770-1830, Rennes, Presses Universitaires de
Rennes, 2013, 442p. Vezi și Gilles Bertrand, Le grand tour revisité. Pour une archéologie du tourisme : le
voyage des français en Italie, milieu XIIIe – début XIXe siècle, Rome, 2008, 791p.
8
Gilles Bertrand, Le grand tour revisité. Pour une archéologie du tourisme : le voyage des français en Italie,
milieu XIIIe – début XIXe  siècle, Rome, 2008, p. 24.
9
Vezi Călin Felezeu, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541-1688), Cluj-
Napoca, 1996, p. 107-119; David Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române,
Bucureşti, 1984, p. 134; Mathias Bernath, Habsburgii şi începuturile formării naţiunii române, Cluj, 1994, p. 87.
10
Istoria românilor, vol. VI, Românii între Europa clasică și Europa luminilor (1711-1821). Coordonatori: Dr.
Paul Cernovodeanu, Prof. univ.dr. Nicolae Edroiu. Secretar științific: Constantin Bălan, p. 13-30. Vezi şi Leonid
Boicu, Principatele Române în raporturile politice internaţionale (1792-1821), ediţie îngrijită de Victor Spinei,
Iaşi, 2001, 327p.; Veneamin Cioban, La graniţa a trei imperii, Iaşi, 1998, 204p.
11
Istoria românilor, vol. VI, p. 30-34. Pierre Chaunu, Civilizația Europei clasice, vol. 1. Traducere de Adrian
Aurelian Dobrescu și Mircea Gheorghe, București, 1989, p. 176-180.

2
persoane provenind în general din lumea grecească, levantină 12. Demnitatea supremă din stat
se obţinea prin cumpărarea tronului. La rândul său, domnul numit de sultan, pentru a-şi
recupera sumele de bani investite pentru a acupa tronul din Principate sau pentru a plăti
datoriile pe care le contractase, vindea funcţiile din administraţia superioară a ţării13. Acestea
erau în linii generale realitățile politico-sociale din spațiul românesc, aflat la confluența
intereselor marilor puteri din epocă14. Evident, în această nouă conjunctură politică, influența
Orientului în Țara Românească și în Moldova va atinge apogeul, îndeosebi în partea finală a
acestei epoci15. Prezența domnilor străini, în general greci, cărora li s-a alăturat un număr
mare de supuși străini din Imperiul Otoman, numiți în demnități politice, administrative și
bisericești, educați și formați într-o lume cu mentalități de tip oriental, a influențat puternic
realitățile din cele două țări.
În lucrarea de faţă ne-am propus să interogăm critic relatările călătorilor străini despre
Țările Române, tocmai în perioada de dominație maximă a Imperiului Otoman. Transilvania,
înțelească într-o accepțiune politică și geografică mai generoasă, se găsea, la momentul
respectiv, sub dominația Imperiului Habsburgic și era supusă unui experiment reformist care
viza modernizarea provinciei și care a avut, în durată lungă, consecințe pozitive pentru
români. Investigând realitățile, așa cum apar descrise de călătorii străini, în cele trei provincii,
două aflate sub dominația Porții, iar cea de-a treia provincie sub autoritatea Austriei, este
firesc ca însemnările străinilor să semnaleze diferențele majore care existau între Țara
Românească și Moldova, pe de o parte, și Transilvania, de cealalată parte. Primele două,
aflate sub dominația Porții, au înregistrat un regres în viața politică, economică și
administrativă, în timp ce în Transilvania, prin politica reformistă promovată de imperiali, s-a
redus decalajul existent față de lumea occidentală. Diferențele existente între cele trei
provincii româneşti apăreau în ochii călătorilor ca fiind mari datorită mesajului și a atitudinii
filoorientale și filootomane a elitelor din Principatele Extracarpatice, a formației, educației și
originii acestora. Remarcile călătorilor despre faptul că cele două țări românești ar fi provincii
otomane sunt exagerate și neconforme cu realitatea politico-juridică din epocă. Însă, mai
puternice decât realitățile politico-juridice privind statutul celor două Principate sunt
impresiile călătorilor străini, care, aproape de fiecare dată când părăseau Transilvania şi
intrau în Țara Românească sau în Moldova, consemnau faptul că se aflau în Imperiul
Otoman. Cu această afirmație, putem să punem în discuție atât calitatea informărilor care
reprezintă baza documentară a lucrării, cât și veridicitatea datelor consemnate și difuzate prin
lucrări, articole și cărți către opinia publică din Vestul Europei.

12
Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne (1800-1848). Traducere
de Maria Carpov, București, 1995, p. 41-58. Pompiliu Eliade, Influența franceză asupra spiritului public în
România. Originile. Studiu asupra stării societății românești în vremea domniilor fanariote. Traducere din
franceză de Aurelia Dumitrașcu. Ediția a II-a integrală și revizuită, București, 2000, p. 121-125.
13
Pompiliu Eliade, op.cit., p. 124.
14
Ibidem, p. 113-118. Vezi, pentru imaginea regimului politic din vremea fanarioților, articolul lui Liviu
Popescu, Imaginea regimului politic în principate. De la fanarioți la mișcarea lui Tudor Vladimirescu, în Ileana
Căzan, Irina Gavrilă (coordonatori), Societatea românească între modern și exotic, văzută de călătorii străini
(1800-1847), București, 2005, p. 27-92.
15
Marian Stroia, Între Levant şi Europa Modernă. Impact extern şi mentalitate tradiţională în spaţiul românesc
(1774-1848), Bucureşti, 2006, p. 11.

3
 2. Obiectivele şi metodolologia cercetării

În lucrare ne-am propus să surprindem maniera în care realitățile din spațiul românesc
sunt reflectate în relatările călătorilor străini care au traversat Țările Române 16. De aceea, am
avut în vedere să identificăm și să analizăm, într-o primă etapă, realităţile care au legătură
directă cu frontiera definită ca un spațiu care delimitează statele 17. În general, prima impresie
despre țara în care intră călătorul este decisivă în conturarea imaginii pe care acesta și-o face
despre locul respectiv. De aceea, ne-a interesat să surprindem care era starea de spirit a
voiajorilor, încă de la primele contacte cu realitățile din țara în care intrau. Dorim, ca într-un
prim nivel al cercetării, urmând sugestiile metodologice ale lui Michael Metzeltin 18, să
identificăm, să definim și să comentăm elementele surprinse de călătorii străini care se pot
constitui în repere, în indicatori și martori care definesc frontiera. În al doilea nivel al
investigației, urmărim să identificăm care sunt lucrurile ce îl anunță pe călător că se apropie
de frontiera dintre state. În această etapă a cercetării, ne-am propus să extindem investigaţia și
în spaţiul frontierelor culturale şi de civilizaţie. Pentru a putea realiza acest deziderat a trebuit
să părăsim teritoriul frontierelor politico-juridice şi geografice şi să pătrundem în interiorul
Principatelor Române, să luăm contact cu mijloacele de călătorie, locurile de cazare şi
calitatea drumurilor în călătoria pe care voiajorii o fac spre capitalele celor trei provincii. Cu
alte cuvinte, ne-am propus să-i însoțim pe voiajori, de la intrarea în Principate, până la
destinație pentru a le surpinde trăirile și experiențele de care au avut parte aici. Odată călătorii
ajunși la Sibiu, Iaşi şi Bucureşti, vom fi atenţi la ceremonialul de la curţile principilor şi la
influenţele venite din Orient, prin intermediul fanarioţilor, şi din Occident, în vestimentaţie,
ceremonial politic, comportament şi atitudini ale elitei din Principate. Nu în ultimă instanță,
suntem interesați de maniera în care călătorii străini relaționează cu românii și felul în care
populația autohtonă este descrisă de voiajori. Cu alte cuvinte vom încerca să răspundem la
câteva întrebări privitoare la români, așa cum sunt ei reflectați în relatările voiajorilor străini.
Cine sunt românii, ce limbă vorbesc ei, care sunt calitățile și defectele acestui popor de
origine romană, aflat pe frontiera sud-estică a Europei.
Înaintea de-a purcede la prelucrarea și analizarea informaţiilor din memorii, jurnale,
rapoarte și corespondenţa călătorilor străini, suntem datori să ne precizăm metodologia de
cercetare, laboratorul de lucru. Într-un prim nivel al cercetării, ne-am propus să-i identificăm
pe călătorii care au străbătut spaţiul românesc şi ne-au lăsat consemnări documentare. Sub
noţiunea de călători, îi avem în vedere atât pe cei care au avut ca punct final al călătoriei lor
Țările Române, cât și pe cei care doar au tranzitat spațiul românesc, dar care ne-au lăsat
consemnări despre aceste realități. Alte trei probleme, aflate în legătură una cu cealaltă, și pe
care dorim să le clarificăm din punctul de vedere al metodologiei de cercetare sunt: stabilirea
16
Vezi analiza deosebită realizată de Sorin Mitu privind direcțiile de cercetare și principalele contribuții asupra
cercetărilor de imagologie din România, în Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități, Iași,
2013, p. 93-98.
17
O interesantă descriere a tipurilor de frontiere din Europa, e drept pentru realitățile contemporane nouă, la
Mircea Brie, Ioan Horga, „Le frontiere europee – espresisioni dellʼidentità“, în Transylvanian Review, Vol.
XXIII, Supplement, No. 1, 2014. Categorie europee. Rappresentazioni Storiche e Letterarie del ˊPoliticoˊ.
Edited by Sorin Șipoș, Federico Donatiello, Dan Octavian Cepraga, Aurel Chiriac, Cluj, 2014, p. 202-216. Mai
aproape de tema noastră de cercetare este volumul coordonat de Romanița Constantinescu, Identitate de
frontieră în Europa lărgită. Perspective comparate, Iași, 2008, 349p. Vezi, de asemenea, Robert Muchembled,
„Introduction: Frontières vives: la naissance du Sujet en Europe (XV e ˗ XVIIe) siècle“, în Frontiers of Faith.
Religious Exchange and the Constitution of Religious Identities 1400-1750. Edited by Eszer Andor and István
György Tóth, Budapest, 2001, p. 1-8.
18
Michael Metzeltin, „Geneza frontierelor în Europa și valoarea lor emoțională“, în Identitate de frontieră în
Europa lărgită. Perspective comparate, coordonator Romanița Constantinescu, Iași, 2008, p. 23-39.

4
formaţiei călătorului, raţiunile călătoriei şi direcţia de intrare în Ţările Române. Formaţia
intelectuală a călătorului este importantă pentru stabilirea valorii surselor documentare,
deoarece călătorul, care are studii și este instruit, are posibilitetea de-a face observaţii
temeinice și critice asupra realităţilor din Principate. De asemenea, pregătirea sa îi oferă șansa
de-a obţine informaţii, cel puţin teoretic, din lucrările publicate şi să se informeze cât mai
bine de la elita politică din Principate.
Raţiunile călătoriei sunt şi ele importante pentru calitatea informaţiilor culese. Un călător
grăbit să ajungă la destinaţie are mai puţin timp şi interes să descrie locurile străbătute şi
oamenii întâlniţi. În schimb, vizitatorii sosiți cu misiuni politice şi economice vor redacta
memorii mult mai documentate. Pentru istoric important este de-a stabili gradul de
obiectivitate al consemnărilor, știut fiind faptul că relatările reprezentanților diverselor state
aflați în Ţările Române conțin un mare grad de subiectivitate. Principatele Române au fost
tranzitate îndeosebi de voiajori care îşi reprezentau țările din care proveneau și nu de liber
profesioniști, ultimii nefiind condiționați de diverse rigori să spună adevărul, spre deosebire
de primii care îşi datorează funcția regatului sau imperiului care i-a trimis în misiune.
Considerăm, de asemenea, ca fiind importantă pentru investigaţia noastră și locul prin
care peregrinii pătrund în spaţiul românesc, precum şi locul de proveniență, pentru a înţelege
maniera în care percepe Principatele după ce au traversarsat frontiera. Direcţia de intrare în
Principate şi locul din care provin călătorii deschid o altă temă de cercetare, anume ce a
raportului dintre centru şi periferie, dintre spaţiul civilizat, unde există lege şi instituţii care
impun ordinea, şi cel necivilizat, unde arbitrariul şi corupţia reprezintă principalele
coordonate. Unele din atitudinile negative față de români, pe care le regăsim la unii dintre
voiajorii străini, care provin din vestul Europei, le înţelegem mai uşor dacă le analizăm pe
relaţia dintre centru și periferie. Bunăoară, cu anumite impresii va trece un călător din
Transilvania în Ţara Românească, şi alte stări de spirit și atitudini vom identifica în relatările
aceluia care părăseşte Moldova sau Ţara Românească şi intră în Transilvania. În cazul celor
trei provincii, Transilvania reprezintă centrul, iar Ţara Românească şi Moldova sunt
periferiile. La rândul ei, Transilvania, în comparație cu Austria sau Ungaria este, la rândul ei,
periferie. În acest tip de analiză important este ca istoricul să precizeze unde este centrul,
pentru a afla unde se află periferia. Majoritatea spaţiilor geografico-culturale pot să devină
periferie, în raport cu alt spaţiu. Sper exemplu, contele de Ségur, trecând din Prusia în
Polonia, în iarna dintre anii 1784-1785, era conștient de faptul că traversa o graniță
importantă. Simțea că „ieșise complet din Europa“ și mai mult că „ajunsese cu zece secole în
urmă“19. La distanță de câteva decenii, marchizul de Custine, aflat în Rusia, nota următoarele
în chip de concluzie la vizita sa: „Trebuie să fi trăit în această pustietate fără tihnă, în această
închisoare fără răgaz, ce se numește Rusia, pentru a simți cum se cuvine întreaga libertate de
care te bucuri în celelalte țări din Europa, indiferent de forma lor de cârmuire. Dacă veți
întâlni nemulțumiți în Franța, folosiți metoda mea, și spuneți-le: Duceți-vă în Rusia. Este o
călătorie folositoare oricărui străin; cine va fi văzut cum trebuie această țară va fi mulțumit să
poată trăi oriunde în altă parte“ 20. În ambele relatări de călătorie regăsim o idee, omniprezentă
la majoritatea voiajorilor, anume că se regăseau fie la marginea Europei, înăuntrul sau în
afara frontierelor sale Răsăriteane, fie într-un alt spaţiu geografic, pe alt continent, care avea
puține lucruri comune cu Europa.
Istoricul, pentru a reconstitui trecutul comunităţilor umane, interpretează critic
informaţiile din sursele documentare şi le pun într-o anumită ordine în funcţie de metodele de

19
Larry Wolff, Inventarea Europei de Est. Harta civilizațiilor în Epoca Luminilor. Traducere din engleză de
Bianca Rizzoli, București, 2000, p. 21.
20
Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia în 1839. Ediție, prefață și dosar de Pierre Nora. Traducerea din
franceză de Irina Negrea, București, 2007, p. 337.

5
lucru folosite21. În cazul acestor tipuri de surse, dar şi în altele, intervine adesea factorul
subiectiv, superficialitatea, graba, lipsa de cunoaştere, care fac ca unele informaţii vehiculate
în relatările călătorilor străini să fie lipsite de adevăr, de corespondent în realitatea epocii22.
După ce călătorii străini pătrund în Țările Române, ei au parte de experiențe noi pe
care simt nevoia să le consemneze. După traversarea frontierelor politice din Ţările Române,
voiajorii intră în contact cu alte tipuri de frontiere, anume cu cele de civilizație şi cu
frontierele mentale23. Acestea din urmă sunt, uneori, mai puternice şi mai greu de dislocat
decât frontierele politico-administrative, deoarece se originează în stereotipuri, în imagini
deja conturate despre popoare şi ţări, care sunt transmise din generație, în generație. Călătorul
venit din Occident ajunge în spațiile româneşti aflate la frontiera cu Orientul, având uneori
imagini deja formate. În unele situații, voiajorii își modifică imaginile despre lumea
românească, după contactul direct cu realitățile de aici. Alteori, călătorul încearcă să găsească
explicații pentru a înțelege decalajul existent între Principate și lumea din care provine.
Cea mai generală reprezentare născută în cuprinsul culturii Occidentale cu privire la o
alteritate care este în același timp radicală, nemijlocit învecinată și profundă poartă numele
exotic de Orient24. Ea este destinată, prin excelență, să ofere „principalul reper identitar de
contrast al occidentalilor, [...] iar în această distincție strict topografică, importantă nu este
geografia, ci axiologia. Occidentalii nu sunt caracterizați, la modul esențial, de situarea
geografică mai la vest, ci de un set de valori și atitudini specifice celor care locuiesc în
această parte a Pământului și care le asigură, în cele din urmă, supremația. Occidentul se
identifică, așadar, cu binele, cu normalitatea și cu superioritatea, în timp ce Orientului i-a fost
rezevat reversul acestor ipostaze“25. Potrivit istoricului Sorin Mitu, în realitate, nici
Occidentul nu este altceva decât un ansamblu de realități eterogene și identități hibride
(omogenizate doar în imaginar), este supus schimbărilor, este reprezentat mental și construit
social, potrivit unor scopuri ideologice, cu aportul decisiv al elitelor politice și intelectuale 26.
În consecință, nici Orientul și, implicit, nici Țările Române nu pot fi asociate doar cu
reprezentări și adevăruri negative. Pornind de la realitatea documentară că reprezentarea
Orientului și implicit a Țărilor Române este precumpănitor negativă, iar a Occidentului, doar
pozitivă, trebuie să găsim mijloace de control a informațiilor consemnate de călătorii străini27.
Ce trebuie să facă istoricul în această situaţie? Cum trebuie acesta să citească sursele
documentare pentru a ajunge la adevăr? Suntem de acord cu sugestia de lucru făcută de Paul
21
A se vedea și lucrarea, care propune înnoiri metodologice și tematice, Istoria României prin concepte.
Perspective alternative asupra limbajelor social-politice Editori Victori Neumann, Armin Heinen, Iași, 2010,
527p.
22
Vezi, pentru acest tip de izvor documentar, Ovidiu Cristea, Relația de călătorie ca izvor istoric, în Ileana
Căzan, Irina Gavrilă (coordonatori), Societatea românească între modern și exotic, văzută de călătorii străini
(1800-1847), București, 2005, p. 13-26.
23
Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“ Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-
lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“
à la „Grande Europe“ Témoignages français de la fin du XVIII e et du début du XIXe siècle sur la frontière
orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu,
Oradea, 2006, p. 6-7. (În continuare Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“).
24
Melinda Mitu, Sorin Mitu, Ungurii despre români. Nașterea unei imagini etnice, Iași, Polirom, 2014, p. 29.
Vezi și Carmen Andraș, România și imaginile ei în literatura de călătorie britanică, Cluj-Napoca, 2003, 447p.
25
Melinda Mitu, Sorin Mitu, Op. cit., p. 29.
26
Ibidem.
27
Vezi, despre valoarea de izvor istoric a relatărilor de călătorie pentru Evul Mediu, Maria Holban, Introducere
generală, în Călători străini despre Țările Române, volum îngrijit de Maria Holban, București, 1968, p. XI-XII;
Ovidiu Cristea, Relația de călătorie ca izvor istoric, în Societatea românească între modern și exotic, văzută de
călători străini (1800-1847), coordonatori: Ileana Căzan și Irina Gavrilă, Editura Oscar Print, București, p. 13-
26. Pentru epoca modernă, a se vedea studiul lui Paul Cernovodeanu, Imaginea celuilalt: tipologia imaginii
societății românești în viziunea călătorilor străini (sec. XVIII - prima jumătate a sec. XIX), în Orașul românesc
și lumea rurală, Brăila, 2004, p. 7-40.

6
Cernovodeanu, chiar dacă era făcută într-un anumit context politico-ideologic, potrivit căruia
„cercetătorii trebuie să folosească mărturiile călătorilor cu toată răspunderea cuvenită. În
cazul în care constatările critice ale peregrinilor nu erau obiective, ci deformau realitatea fiind
calomnioase, trebuie a se lua poziție pentru a se explica atitudinea autorilor respectivi și
combaterea aprecierilor lor eronate; tot așa și în cazul laudelor nemeritate pentru anumite
stări de lucruri defectuoase sau a apologiei gratuite făcute unor domnitori sau guvernanți
politici“28. În acest sens, din jurnalele de călătorie trebuie să stabilim, într-o primă etapă,
valorile la care se raportează străinii când emit judecăți despre lumea românească. Pentru
atingerea acestui deziderat este necesar să-i identificăm pe călătorii străini care au străbătut
Principatele Române, să precizăm formația lor intelectuală, rațiunile călătoriei și locul pe
unde au intrat în țară. Aceste elemente sunt importante pentru a înțelege și a analiza în
context mai larg considerațiile făcute de voiajorii străini despre lumea românească. Dar,
dincolo de analiza critică și onestă a relatărilor de călătorie este și un aspect în care ne
despărțim de sugestiile lui Paul Cernovodeanu, anume atitudinea noastră în raport cu acei
peregrini care au opinii diferite față de realitățile din lumea românească. Credem că și aceia
dintre voiajori care greșesc voit sau neintenționat în relatările lor merită o atenție din partea
cercetătorilor, deoarece atitudinea lor reflectă o stare prezentă în Occident, în raport cu
realitățile din spațiile aflate la frontierele Estice sau cu cele din Europa Orientală. În
consecință, acei peregrini care vin cu idei preconcepute despre realitățile din Principatele
Române dau glas unei stări de spirit prezente în vestul Europei, față de popoarele aflate în
această parte a Europei.
Din perioada de timp analizată în lucrare, anume cea dintre anii 1710-1810, am
identificat relatări de călătorie de la 171 de călători care au străbătut spaţiul românesc 29.
Datele prezentate nu sunt absolute, cel mai probabil viitoarele cercetări vor identifica noi
voiajori care au ajuns în Principate. În consecință, pornim în analiza noastră metodologică
privind numărul și profilul călătorilor de la datele pe care le-am cules până în acest moment.
Dacă luăm ca element analiză originea etnică a voiajorilor, așa cum ne-am propus în
cercetarea noastră, avem următoarea situație: 30 dintre călători sunt francezi, 20 sunt
germani, 18 englezi, 15 austrieci, 15 polonezi, 14 italieni, 12 ruşi, 8 greci, 5 unguri, 4
suedezi, 3 scoţieni, 2 danezi, 2 turci, 2 spanioli, 2 armeni, 2 sași din Transilvania, 2 belgieni,
28
Paul Cernovodeanu, op.cit., p. 39. A se vedea lucrarea de referință a Mihaelei Grancea, Călători
străini prin Principatele Dunărene, Transilvania şi Banat (1683-1789). Identitate şi alteritate, Sibiu, 2002,
340p.
29
Analiza s-a realizat îndeosebi pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările
Române, vol. VIII. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre
Țările Române, vol. IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni
în Ţările Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu
introductiv şi note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X,
partea I, volum îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu
(redactor-responsabil), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române,
vol. X, partea II, volum îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu
(redactor-responsabil), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române.
Serie nouă, vol. I (1801-1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner,
Maria Stroia (secretar de volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2004; Călători străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu
(redactor responsabil), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la
Marea Europă“ Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre
frontiera răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages
français de la fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et
documents. Traducerea textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea,
Oradea, 2006.

7
1 evreu, 1 croat, 1 elvețian, 1 gruzin, 1 olandez, 1 irlandez, 1 ucrainean, 1 lituanian, 1 ceh, iar,
la doi, originea este nesigură: grec sau levantin, ungur sau austriac30.
Deşi nu este întotdeauna relevantă originea celor care au traversat spaţiul românesc,
remarcăm prezenţa în fruntea listei a călătorilor de origine franceză. Franţa reprezenta încă
principala putere a Europei la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Francezii
sunt urmaţi de germani, englezi și austrieci, puteri importante şi cu interese majore în Orient.
Avem consemnări și de la 14 călători din peninsula Italică, dar aceștia sunt prezenți, mai ales,
cu interese comerciale și religioase. Sunt şi 12 călători ruşi prezenți pe fondul creșterii
intereselor Rusiei, față de Principatele Române și de Poartă.

35
30
30

25
20
20 18
15 15
15 14
12
10 8
5
5 4
3
2 2 2 2 2 2 2
1 1 1 1 1 1 1 1 1
0
zi ni zi ci zi ni şi ci ri zi ni li ni zi ci ni ia u z at n in z n n h rt
nce m a gle trie one alie Ru Gre ngu ede ţie anio me ane Tur lgie van Evre nde Cro eţia ruz nde inea ania Ce nce
a r n s l t U Su Sco Sp Ar D l a v G rla ra tu I
Fr Ge E Au Po I Be nsi Ol El I c Li
ra U
T
in
iş d
Sa

Graficul 1. Etnia călătorilor31

30
Pentru stabilirea originii voiajorilor care au ajuns în spațiul românesc, datorită modificărilor frecvente a
frontierelor pe parcursul secolului al XVIII-lea, am optat pentru frontierele stabilite după anul 1918, chiar dacă
mergând pe acest argument, nu se respectă în totalitate realitatea istorică.
31
Analiza s-a realizat pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările Române, vol. VIII.
Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre Țările Române, vol.
IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările
Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea II, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-
1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Maria Stroia (secretar de
volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004; Călători
străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu (redactor responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016;; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“

8
 În cercetarea de față ne-am propus să precizăm și profesiunile voiajorilor care au străbătut
spaţiul românesc. Din analiza realizată de noi a rezultat următoarea situaţie pentru intervalul
1710-1810: 54 din călători sunt funcţionari superiori în Ministerul Afacerilor Străine, anume:
consuli, comisari cu afaceri comerciale, diplomaţi. Apoi, 53 dintre voiajori sunt ofiţeri sau
persoane care au legătură cu armata; 24 sunt fețe bisericești, iar 22 dintre călători au
profesiuni liberale (8 medici, 3 arheologi, 1 explorator, 2 geologi, 1 profesor, 1 statistician, 1
director de teatru, 1 orientalist, 1 muzeograf, 1 pictor, 1 academician, 1 negustor). Avem şi un
țar, un arhiduce, iar la 6 călători, nu le cunoaștem profesiunea.
Marea majoritate a călătorilor au pregătire superioară. În cadrul profesiunilor călătorilor
majoritari sunt reprezentanţii civili şi militari ai marilor puteri, anume 107. Doar 22 dintre
călători au profesiuni liberale şi sunt animaţi de curiozităţi ştiinţifice şi profesionale. Acest
lucru ne arată că raţiunile călătoriilor din aceste zone erau legate de statele care îi trimiteau şi
de interesele lor. Cu alte cuvinte, primează interesele politico-economice ale marilor puteri
din epocă, în detrimentul celor ştiinţifice şi de cunoaştere personală. Marile rute de formare
profesională erau prezente deocamdată în regatele și imperiile din vestul Europei 32. Interesele
politice ale marilor puteri faţă de această parte a Europei, îndeosebi ale Imperiului Ţarist şi
ale Imperiului Habsburgic, sunt în legătură cu Poarta Otomană, aflată într-o criză profundă.
În consecință, relatările acelor voiajori trimiși de marile puteri trebuie să le analizăm cu mare
atenție, deoarece există foarte multe indicii că ar fi tributare puterilor care i-au trimis.
Numărul mic al voiajorilor animați de curiozități științific și intelectuale, și care teoretic pot
să relateze după cum cred de cuviință, este mic în raport cu acela al funcționarilor trimiși de
marile puteri.

Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera
răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages français de la
fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea
textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2006.
32
Gilles Bertrand, op.cit., p. 247.

9
 60
54 53
50

40

30
24

20

10 8
6
3 2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
0
AE ta ști ici gi gi tor or an tru ist raf or ian tor r
Ţa duc cut
e ă
M rma rice ed eolo eolo ora ofes tici tea ntal og ct s
în M rh s e Pi mic gu hi os
ri u
a i se G xpl Pr tati de rie uz de Ne Ar cun
ir o ă c e b M E S r O M a
ne
e ur ț cto Ac
up t Fe re ne
r i s leg ă Di s iu
na u e
of
c ţio au a Pr
n s
Fu eri
ţ
Ofi

Graficul 2. Profesia călătorilor33

O altă problemă pe care ne-am dorit să o clarificăm este cea a locului de unde şi-au
început călătoria şi a direcţiei de intrare în Ţările Române. Din analiza realizată de noi, avem

33
Analiza s-a realizat pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările Române, vol. VIII.
Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre Țările Române, vol.
IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările
Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea II, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-
1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Maria Stroia (secretar de
volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004; Călători
străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu (redactor responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016;; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“
Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera
răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages français de la
fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea
textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2006.

10
un număr de 93 de voiajori care vin din Vestul şi Nordul Europei şi 66 dintre călători, sosesc
din Imperiul Otoman și din Imperiul Ţarist.
Rezultatul pe care îl avem reflectă într-o oarecare măsură raportul de forţe dintre marile
puteri şi interesul acestora pentru spaţiul românesc, în perioada cercetată. Majoritari sunt
voiajorii care vin din Vestul şi Nordul Europei. Raportul acesta reflectă şi interesului
regatelor din Europa Occidentală și din Europa Centrală pentru spaţiul românesc 34. Dar
pentru noi este importantă stabilirea traseului și a locului prin care voiajorii au ajuns în Ţările
Române. Relatările călătorilor și starea lor de spirit la traversarea frontierei vor fi influenţate
și de acest aspect. Voiajorii care veneau din Vestul și Nordul Europei vor privi cu reținere și
chiar frică călătoria în Țările Române, datorită apropierii lor de Imperiul Otoman. În schimb,
călătorii occidentali ajunși în Principatele Române din Istanbul vor răsufla ușurați la intrarea
în Transilvania, deoarece provincie era parte a Imperiului Habsburguc și apropiată de cultura
și civilizația din țările lor de baștină.

Din Imperiul Otoman şi Ţarist Din Europa de Vest şi de Nord

42%

58%

Graficul 3. Direcţia de intrare în Principatele Române35

34
Andrei Oţetea, Scrieri istorice alese, prefaţă de acad. David Prodan, ediţie şi studiu introductiv de Florin
Constantiniu și Şerban Papacostea, Cluj-Napoca, 1980, p. 69-176. Vlad Georgescu, Mémoires et projets de
réforme dans les Principautés roumaines, 1769–1830, Bucureşti, 1970. Pompiliu Eliade, op.cit., p. 176-198;
Jean Nouzille, „La diplomatie française et les Principautés au début du XIXe siècle“, în Revue Roumaine
d’Histoire, tome XXXVIII, no. 1-4, janvier-décembre 1999, p. 3-36.
35
Analiza s-a realizat pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările Române, vol. VIII.
Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre Țările Române, vol.
IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările
Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea II, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-
1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Maria Stroia (secretar de

11
 În legătură cu stabilirea direcţiei de intrare a voiajorilor în Țările Române, avem în
vedere și identificarea numărului de călători şi creionarea rutelor de călătorie, pentru
intervalul de timp investigat. Analiza cantitativă realizată pe baza rapoartelor de călătorie a
relevat următoarea situație: doar prin Ţara Moldovei au trecut 61 de voiajori; pe rutele dintre
Moldova și Țara Românească – 22 călători; pe traseele ce legau Țara Românească și
Transilvania – 17 călători; prin Transilvania, Țara Românească și Moldova – 9 călători. În
Țara Românească am identificat 10 călători; pe direcţia Partium şi Transilvania – 8 călători;
prin Partium, Transilvania și Țara Românească – 6 călători; doar în Partium – 5 călători, prin
Transilvania și Moldova – 4 călători, prin Partium, Transilvania, Țara Românească și
Moldova, – 2 călători, prin Transilvania – 1 călător, iar prin Partium,Transilvania și
Moldova – 4 călători.
Despre Moldova avem, în intervalul de timp studiat, mai multe relatări de călătorie,
datorită numeroaselor conflicte militare desfăşurate aici. Prezenţa aici a regelui Carol al XII-
lea şi a ţarului Petru cel Mare, primul refugiat la Bender şi Varniţa, iar al doilea aflat în
fruntea oştilor ruseşti din Moldova, este una din explicaţiile pentru numărul mare de relatări.
În consecință, numărul mare al consemnărilor despre Moldova va privilegia această provincie
în raport cu celelalte. De asemenea, important pentru o analiză comparativă între cele trei
principate este faptul că avem câțiva voiajori care le-au străbătut şi ne-au lăsat informaţii
despre ele. De aceea, relatările voiajorilor care au avut șansa să călătorească în 2, 3 sau chiar
4 provincii sunt prețioase datorită oportunităților pe care le aveau de-a analiza și compara
experiențele pe care le-au trăit în Țările Române.

volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004; Călători
străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu (redactor responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016;; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“
Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera
răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages français de la
fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea
textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2006.

12
 1% 1%
3%
3%
3%

4%
Moldova
Moldova şi Valahia
5%
Valahia şi Transilvania
Valahia, Transilvania şi Moldova
41%
Valahia
Transilvania şi Partium
7%
Valahia, Transilvania şi Partium
Partium
Transilvania şi Valahia
Partium, Transilvania, Valahia şi
6% Moldova
Transilvania
Partium, Transilvania şi Moldova

11%

15%

Graficul 4. Ţările traversate36

Un alt indicator privindu-i pe voiajorii din spațiul noastru pe care l-am urmărit în
cercetarea noastră a fost de-a stabili tipul călătoriei pe care au efectuat-o. Trebuie precizat că,
din cei 171 de călători despre care avem informații până în momentul de față, 89 dintre
aceștia doar au tranzitat spațiul românesc, iar 81 au avut ca destinație Țările Române. Este
important de făcut această analiză, fiindcă relatările acelora care au tranzitat lumea noastră

36
Analiza s-a realizat pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările Române, vol. VIII.
Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre Țările Române, vol.
IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările
Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea II, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-
1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Maria Stroia (secretar de
volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004; Călători
străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu (redactor responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016;; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“
Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera
răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages français de la
fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea
textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2006.

13
sunt, cel puțin teoretic, subiective și superficiale, datorită timpului redus petrecut în Ţările
Române. Iar consemnările reprezentanților marilor puteri care au rezidat în Țările Române o
perioadă mai îndelungată de timp ar trebui să aibă mai multă substanță și să fie obiective în
raport cu primele note de călătorie. Este adevărat că analiza surselor documentare ne-a
demonstra că teza de mai sus nu s-a verificat în toate cazurile. De aceea, după intrarea
călătorilor în Principate a fost urmărit și analizat de noi traseul urmat de voiajori pentru a
vedea îl tranzitau sau urmau să rămână mai mult timp. Rezultatul e fost că majoritatea
reprezentanților marilor puteri au tranzitat spațiul românesc, și mai puțin de jumătate din
aceștia aveau misiuni la noi. Cu alte cuvinte, Principatele Române erau, pentru o bună parte
din călători, doar un spațiu de tranzit în drum lor spre marile capitale.
Prinicipatele Române În tranzit

48%
52%

Graficul 5. Destinaţia37

37
Analiza s-a realizat pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările Române, vol. VIII.
Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre Țările Române, vol.
IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările
Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea II, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-
1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Maria Stroia (secretar de
volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004; Călători
străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu (redactor responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016;; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“
Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera
răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages français de la
fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea
textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2006.

14
 În privința raportului dintre călătorii bărbați și femei care au lăsat consemnări despre
Principatele Române avem de-a face cu raport zdrobitor al bărbaților, din 171 voiajori, 167
sunt de sex masculin și doar 4 sunt femei. Christine Reinhard și Clarissa Catherine Porter își
însoțesc soții trimiși în diverse misiuni, deci nu sunt pe cont propriu. Dar nu contează de
fiecare dată numărul, ci, calitatea analizelor realizate de călători. Și în acest caz, relatările
doamnelor au ceva special pentru epocă, anume sunt firești și abundă de considerații
personale. Cele patru doamne care ajung în Principatele Române nu au însărcinări politice
sau de altă natură și își permit să scrie așa cum simt. Christine Reinhard vine din Hamburg,
unde soțul ei Charles Reinhard fusese acreditat pe lângă orașele hanseatice și Saxonia
inferioară, și îl însoțește în noua sa misiune, aceea de rezident și comisar general pentru
relațiile comerciale în Principatele Române38. Din mărturiile sale se degajă o mare
sensibilitate și grijă pentru siguranța călătoriei datorită faptului că alături de ei călătoreau și
cei doi copii ai lor, de doar câțiva ani.
Personalitate interesantă este și lady Elisabeth Craven, născută în Anglia, care a
efectuat numeroase călătorii, începând cu anul 1785, în St. Petersburg, Constantinopol, dar și
în Țările Române, despre care ne-a lăsat numeroase informații. Ajunsă la Istanbul din Rusia,
a obținut sprijinul ambasadorului Franței la Constantinopol, pentru a obține o autorizație de la
Poartă de-a călători prin Bulgaria, Țara Românească, până la frontiera cu Transilvania, ea
beneficiind și de o escortă pe parcursul călătoriei 39. În fine, Clarissa Catherine, fiica baronului
Elbert de Hochepied, ambasadorul Olandei la Poarta (10 dec. 1747-11 febr. 1763) s-a
căsătorit cu James Porter, ambasadorul Angliei la Poartă. Ei ne-au lăsat pe drumul de
întoarcere în Anglia, doar scurte descrieri despre Moldova 40. Marianne von Herbert-Rathkeal
era soția internuțiului imperial și regal la Poarta Otomană, care în 1785 se întorcea de la
Constantinopol la Viena, împreună cu ficele sale. Marianne von Herbert-Rathkeal a traversat
și Țara Românească, iar domnul Mihail Șuțu, la insistențele lui Stephan Ignaz Raicevich,
agentul imperial în Țarile Române, i-a organizat o primire fastuoasă41.
Singura dintre cele trei care nu este însoțită de soț în călătoriile sale este Elizabeth
Craven. După o ședere în Franța, în Touraine, a început o adevărată expediție prin țările
Europei, combinând împreună caracteristicile clasicului „Grand tour“, al tinerilor aristocrați
englezi, cu condițile mai puțin obișnuite ale unei apariții meteorice pe la Curțile domnitoare,
germane și ruse, și pe la ambasadele franceză și rusă, de la Constantinopol42.

Cercetarea se circumscrie cronologic anilor 1710-1810, în care identificăm și analizăm

impresiile voiajoriilor străini despre cele trei centre de putere: Iași, Sibiu și București. După
ce intră în Principatele Române, călătorii se îndreaptă spre capitale Principatelor, unde rămân
sau unii dintre ei doar tranzitează cu gândul spre alte destinații. Investigaţia noastră se
concentrează şi pe descrierea rutelor de călătorie pe drumul spre capitalele celor trei
Principate și asupra însemnărilor voiajorilor străini. De asemenea suntem interesați să

38
Lettres de Madame Reinhard a sa mėre, 1798-1815: une femme de diplomate / traduites de l'allemand et
publiées pour la Société d'histoire contemporaine, par la Baronne de Wimpffen, née Reinhard, sa petite-
fille, Paris, 1901, p. XIII-XIV; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-1821), p. 239.
39
Călători străini despre Ţările Române, vol. X1, partea a I-a, volum îngrijit de Maria Holban, Maria M.
Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil), Editura Academiei Române,
Bucureşti , 2000, p. 717.
40
Călători străini despre Țările Române, vol. IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria
M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997, p. 490.
41
Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, I, p. 697.
42
Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum îngrijit de Maria Holban, Maria M.
Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2000, p. 716. (În continuare Călători străini despre Ţările Române, vol. X1).

15
analizăm ceremonialul de la curtea domnească din Moldova și Țara Românească și din Sibiu,
unde își avea reședința guvernatorul Transilvaniei, pentru a suprinde influențele lumii
orientale, manifestate în protocolul de la curte, în discuțiile oficiale, dar și în diverse întâlniri
cu membrii elitei politice a țării. Vom remarca cu surprindere că multe din elementele lumii
occidentale au pătruns deja în Principatele Române, aspect remarcat cu plăcere de unii dintre
călători, chiar dacă uneori acestea erau completate de ritualuri și practici care proveneau din
Imperiul Otoman43. O altă direcție de analiză este consacrată românilor, mai precis a
reflectării atitudinilor și comportamentelor acestora, așa cum apar în însemnările voiajorilor.
Un alt segment important al investigației noastre îi vizează pe români și maniera în care sunt
descriși ei în relatările voiajorilor străini. Cine sunt românii, ce limbă vorbesc ei, care sunt
trăsăturile fizice și psihologice ale acestui popor, sunt doar câteva din întrebările la care
încercăm să răspundem.
Informațiile din relatările de călătorie trebuie analizate cu spirtit critic și judecate în
contextul politic și mental al timpului. De aceea, un alt aspect important pe care îl avem în
vedere din perspectiva metodologiei cercetării este cel privind tipurile de surse documentare
care ni s-au păstrat de la călătorii străini44. După prelucrarea informaţiilor despre documentele
păstrate a rezultat următoarea situaţie: 123 rapoarte/jurnale; 33 de istorii/descrieri, iar de la 19
călători ni s-au păstrat scrisori. Este important să vedem tipurile de documente care ni s-au
păstrat de la voiajori, deoarece în funcție de anumite surse, avem și un anumit tip de
informație consemnată de călători de o anumită valoare. De asemenea, pentru dintre doi
călătorii străini ni s-au păstrat câte două tipuri de relatări, nume rapoarte și scrisori. Istoricii
cunosc faptul că între aceste tipuri de surse documentare există o diferență în privința valorii
lor istorice. Bunăoară, între memoriile redactate la câțiva ani de la efectuarea călătoriei și
scrisorile și jurnalele de cîlătorie, unde consemnările sunt făcute zilnic și sub imperiul
experiențelor trăite, există o mare diferență de valoare istorică.

rapoarte/jurnale istorii/descrieri scrisori

11%

19%

70%

43
A se vedea pentru o perioadă anterioară lucrarea de referință a Mihaelei Grancea,  Călători
străini prin Principatele Dunărene, Transilvania şi Banat (1683-1 789). Identitate şi alteritate, Sibiu, 2002.
340p.
44
O analiză a acestor surse şi construirea unor tipologii a fost realizată de Paul Cernovodeanu, pentru călătorii
francezi din Principatele Române în Paul Cernovodeanu, Les voyageurs français en présence des réalité
roumaines de la période phanariote, în Revue Roumanine dʼHistoire, t. XIII (1974), nr. 5-6, p. 737.

16
 Graficul 6. Surse documentare45

Un alt aspect important al cercetării este cel legat de analiza critică a informațiilor din
sursele păstrate. Reprezentanții regatelor sau imperiilor, care îşi aştern în jurnale însemnările
ce descriu experienţele trăite în spaţiul românesc, fac referire și la momentele trăite la
traversarea frontierelor politice. Simpla traversare a unei țări nu îți poate oferi informații
complete și veridice asupra ei. Iar majoritatea călătorilor fie tranzitează Principatele, fie
rămân puțin aici și nu au timp suficient să se informeze corect despre organizarea țării. De
aceea, este bine să luăm cu prudență informațiile furnizate de călători, să le supunem unei
analize critice, să le comparăm și cu alte tipuri de surse documentare.
Jurnalele și rapoartele de călătorie descriu trăirile și stările de spirit ale voiajorilor în
momente deosebite, cum ar fi traversarea frontierei dintr-o țară în alta, experiențele trăite pe
drumurile din Principate, ceremonialul de la curtea domnească. Călătorul își va forma un
punct de vedere despre realitățile din Principate în funcție de experiențele prin care a trecut și
de întâlnirile avute cu elita politică a țării. Protocolul de la curtea domnească, atitudinea
principelui și rezultatele discuțiilor avute de reprezentanții marilor puteri vor influența mult
opinia lor față de țară și, implicit, de regimul politic. Pentru a înlătura cât mai mult din
aspectele subiective, vom interoga relatările călătorilor străini după o anumită matrice de
interpretare, respectiv primirea soliei de reprezentanții domnului, ceremonialul de la curtea
domnească, audiența la domn, obiceiurile de la curte, precum și rezultatele obținute de
călători.
Doar puțini dintre peregrinii din spaţiul românesc au reușit să obțină audiențe la
principii Țărilor Române și au descris ceremonialul de la curte. De un asemenea privilegiu au
beneficiat în primul rând reprezentanții marilor puteri aflați în misiune la Constantinopol, la
fel reprezentanții marilor puteri acreditați la Iași și București. Uneori au fost primiți de domn
și persoane care voiajau în interes personal, la intervenția ambasadorilor țărilor lor din
Constantinopol. Audiențele oficiale sau întâlnirile private cu suveranii fanarioți erau dublate
de facilități de călătorie. S-au păstrat totuşi suficiente informații din partea călătorilor care ne
permit să ne formăm o imagine complexă despre influențele Orientului și ale Occidentului, în
capitalele Principatelor Române. Am preferat să identificăm personajelor care au poposit la
curtea domnească, să le analizăm descrierile concentrându-ne pe influențele venite din
45
Analiza s-a realizat pe baza următoarelor surse documentare: Călători străini despre Țările Române, vol. VIII.
Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; Călători străini despre Țările Române, vol.
IX. Volum îngrijit de Maria Holban (redactor-responsabil), Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997; Petre P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările
Române, Bucureşti, 1930; Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
note de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea I, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000; Călători străini despre Ţările Române, vol. X, partea II, volum
îngrijit de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (redactor-responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001; Călători străini despre Ţările Române. Serie nouă, vol. I (1801-
1821), volum îngrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Maria Stroia (secretar de
volum). Redactor-responsabil Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004; Călători
străini despre Ţările Române, Supliment I, Ştefan Andreescu (coordonator), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2011; Călători străini despre Ţările Române, Supliment II, Ştefan Andreescu (redactor responsabil),
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016;; Ioan Horga, Sorin Șipoș, De la „Mica la Marea Europă“
Mărturii franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea despre frontiera
răsăriteană a Europei. Studii şi documente. De la „Petite“ à la „Grande Europe“ Témoignages français de la
fin du XVIIIe et du début du XIXe siècle sur la frontière orientale de l’Europe. Études et documents. Traducerea
textelor. Traduction des textes: Delia-Maria Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2006.

17
Orient, precumpănitoare, și din Occident, incipiente și timide încă. De asemenea, am optat
adesea să lăsăm textul reprezentanților marilor puteri să vorbească, deoarece imaginea curții
domnești din vremea fanarioților i se dezvăluie cititorului mult mai ușor. Ne-am concentrat
analiza pe identificarea acelor lucruri, gesturi, atitudini și comportamente specifice Orientului
și Occidentului, prezente la curtea domnească. Am avut în vedere atât dimensiunea calitativă
a influențelor din Principate, cât și cea cantitativă, frecvența cu care influențele și elementele
specifice Orientului și Occidentului se regăsesc la curțile domnești.
Prezentarea mărturiilor s-a realizat cronologic, începând cu anul 1710 până în 1810, pentru
a putea surprinde fenomenul orientalizării Moldovei și a Țării Românești, după instaurarea
domniilor fanariote. Occidentalizarea, sau pătrunderea influențelor occidentale în Principate
sunt observabile la începutul domniilor fanariote, datorită faptului că acestea s-au aflat în
vremea domnilor pământeni într-un contact permanent cu marile puteri europene. Prezenţa
acestor contacte şi influenţe le vom regăsi de la finalul secolului al XVIII-lea datorită
mediatorilor culturali proveniţi din Occident şi a contactului cu marile puteri creştine din
vecinătatea Ţărilor Române, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist 46, iar cauzele acestui
fenomen le vom discuta la momentul potrivit.

Concluzii

În urma recitirii surselor documentare şi a interpretării lor într-o manieră modernă se

desprind câteva elemente care aduc originalitate analizei noastre. În demersul nostru ştiinţific
privind metodologia cercetării ne-am concentrat asupra identificării călătorilor și a precizării
originii şi a formaţiei intelectuale a voiajorilor care au străbătut spaţiul românesc. Aceste
două aspecte sunt importante pentru valoarea ştiinţifică a informaţiilor din sursele
documentare elaborate de voiajori. De asemenea, am identificat direcţiile prin care au intrat
călătorii străini în spaţiul românesc şi am stabilit destinaţia finală a lor, pentru a surprinde
starea de spirit și experiențele lor, în raport de locul prin care au intrat în Ţările Române. O
altă direcţie de analiză s-a concentrat asupra stabilirii tipului de călătorie și a surselor
documentare lăsate de voiajorii străini.
Reconstituirea traseului urmat de peregrini s-a realizat în lucrare dinspre frontiera politico-
administrativă către capitalele Principatelor, ţinând cont de aşa numiţii martori ai frontierelor
politice și de civilizație care delimitează Occidentul şi Orientul. O analiză importantă în
lucrare este consacrată manierei în care românii sunt descriși în relatările călătorilor.
Interpretarea relatărilor de călătorie calitate va câștiga în profunzime și în calitate dacă se va
ține cont de sugestiile metodologice propuse de noi, în înțelegerea realităților din Principatele
Române, în perioada de timp analizată în lucrare.

46
Pompiliu Eliade, op.cit., p. 121-328.

18
19