Descoperirile spaniole
Epoca marilor descoperiri geografice a fost totodata si o epoca de inoiri care a cuprins societatea
europeana in toata complexitatea ei. Fara indoiala ca procesul a fost indelungat si a inceput mai de mult,
dar bazele s-au pus in secolul al XV-lea.
O jumatate de mileniu ne desparte azi de epoca marilor descoperiri. In anul 1460 a murit principele
Henric Navigatorul , care a organizat explorarea coastei atlantice a Africii si colonizarea insulelor din
Oceanul Atlantic. Peste zece ani portughezii au atins Guineea si s-au instapanit peste bogatiile si
locuitorii ei. Era prologul expansiunii europene peste mari, oceane si continente , prologul suprematiei
civilizatiei europene. Oamenii din vechiul continent au patruns apoi in zone necunoscute, au venit in
contact cu tari exotice si popoare stranii, au acaparat bogatiile marilor spatii explorate, au largit
necontenit limitele acestor spatii , le-au subordonat stapanirii lor, le-au patruns cu formele de civilizatie
si de cultura proprii. Urmarea a fost ca stiinta, munca, initiativa si capitalul Europei au organizat , in
folosul aproape exclusiv al popoarelor colonialiste, productia lumii descoperite si subordonate,
transformand o serie de tari europene in ateliere ale universului si reducand teritoriile supuse la rolul de
producatoare de materii prime si de cliente ale industriei europene. Cu marile descoperiri barierele
Lumii Vechi au fost depasite, a inceput “istoria universala” a vechiului continent.
Marile descoperiri geografice nu au fost intamplatoare. Ele au fost pregatite de intreaga evolutie
istorica, din perioada evului mediu dezvoltat, a continentului European, de premisele economice si in
special de avantul industrial si commercial din a doua jumatate a secolului al XV-lea, de progresul
stiintific si tehnic, de cel din artei navigatiei, indisolubil legat de avantul schimbului , de
internationalizarea treptata a comertului , de calatoriile precursorilor si de rezultatele lor pozitive care
au largit orizontul omenirii, in sfarsit, de renasterea intelectuala.
Marile descoperiri geografice, care au produs modificari radicale si profunde in viata oamenilor si a
popoarelor si care, prin multiplele lor consecinte au miscat, au zguduit lumea, nu au aparut deci
spontan,fara radacini din [Link] reprezinta incoronarea logica a unei serii de eforturi indraznete si
rabdatoare , care secole de-a randul le-au pregatit.
Ratiuni, cauze de natura economica, au determinat natiunile europene unele mai devreme, altele mai
tarziu , sa iasa din orizontul ingust spre marile cai si spre spatii largi. La acestea s-au asociat, avand un rol
mai redus, si motive de ordin religios.
Primele calatorii care au depasit marile interne, europene, si au deschis orizonturi noi, peste oceane si
continente, vizau aproape toate, aceeasi tinta, Orientul, “insulele mirodeniile”, Imperiul Marelui Han.
Mitul bogatiilor , reale sau fictive, ale Orientului a fost un puternic imbold in explorarea si descoperirea
tarilor si insulelor din Africa si Asia si, indirect , a Americii.
Tocmai pentru ca erau atat de solicitate, mirodeniile erau si scumpe. Si mai erau scumpe pentru ca se
aduceau de departe, din Tidore, Amboina sau Ternate, din Banda, de peste mari si oceane, prin pustiuri,
peste ape, vehiculate prin numeroase tari, supuse pericolului de a fi pierdute in furtuni, jefuite de
beduini sau de corsari. Ele treceau prin zeci de maini, zeci de intermediari realizau profituri exorbitante
din negotul cu “spiteriile” destinate Occidentului.
Articolele orientale ajungeau in Europa pe mai multe cai. Prima era artera continentala, transasiatica, si
ducea peste colonia genoveza Caffa sau peste cea venetiana Tana, din Crimeea, cale care a avut de
suferit in urma islamizarii Asiei centrale si a declinului hanatului mongol din secolul al XV-lea. Celelalte
cai sudice, maritime si terestre, erau controlate de arabi.
In anul 1453, a cazut Constantinopolul si s-au pus , sub Mahomed al II-lea , temeliile imperiului ottoman.
Construirea de fortarete la Dardanele (1463) transforma statul ottoman in stapan incontestabil al
stramtorilor, iar Marea Neagra, treptat, intr-o mare interna, otomana. Pornind de la aceasta realitate,
istoricii au formulat, multa vreme opinia despre criza comertului levantin ca principala cauza a marilor
descoperiri
Mitul aurului
Setea de aur, explorarea teritoriile necunoscute, cu eventuale resurse de aur si de argint, a fost cauza
economica principala si esentiala a expansiunii europene si a marilor descoperiri.
Avantul inregistrat in industrie si comert, in a doua jumatate a secolului al XV-lea , inviorarea schimbului
de marfuri in regiunea bazinului Marii Mediterane si in special in Europa occidentala, favorizat de calmul
relativ care domina raporturile dintre state dupa incheierea razboiului de 100 de ani, au accentuat lipsa
de instrumente de schimb si au postulat sporirea circulatiei monetare, adica a aurului si argintului.
Lipsa de numerar era endemica si lovea in primul rand tranzactiile internationale. Nevoile crescande ale
economiei depasesc in mod regulat posibilitatile sale. In marile centre ale continentului se pune cu
acuitate si mereu aceeasi problema: care e nivelul numerarului disponibil si prin ce mijloace s-ar putea
spori rezervele. In acelasi timp, formarea statelor centralizate,complicarea si perfectionarea aparatului
de stat , a administratiei cu care se inzestrau statele moderne, solicitau mjloace materiale, deci banesti,
sporite. O adevarata foamete de metale nobile in economia statelor occidentale.
Robii si pirateria
Comertul de sclavi, care luase un nou avant in secolul al XIII-lea , a stimulat si el explorarile si
descoperirile geografice. Veniturile realizate din acest comert si folosirea muncii robilor au contribuit la
consolidarea capitalului commercial. Spre exemplu, o buna parte dintre matelotii castillani care au
participat la expeditiile lui Cristofor Columb , s-au antrenat , s-au format in aceste calatorii de comert
licit si ilicit, in special cu robi. Din acest motiv este explicabil de ce Columb, dupa descoperirea Americii a
expus regilor catolici foloasele ce s-ar putea realiza din comertul cu sclavi indieni si s-a aratat dispus sa
trimita in Spania transporturi de sclavi: de ce in anul 1499 Alonso de Ojeda, pentru a recupera
cheltuielile calatoriei sale, a rapit 300 de indieni de pe insulele Bahamas, pe care i-a vandut apoi in
Spania.
Pirateria s-a practicat concomitant cu comertul de sclavi. Piratii, ca si corsarii, care actionau cu invoirea
suveranului sau a autoritatii urbane, atacau cu scopul de a captura si de a jefui corabiile altei puteri, ale
altui stat sau oras. Expeditiile de piraterie au insemnat adesea unica scoala a unora dintre temerarii care
au descoperit marile si oceanele globului in epoca marilor descoperiri. Pirateria si comertul au pus la
dispozitie capitalurile necesare pentru echiparea navelor in vedea explorarii zonei Oceanului Atlantic, iar
oamenii de afaceri au stimulat si finantat opera de colonizare, de exploatare a teritoriilor descoperite.
Misionarism
In sfarsit, printre cauzele care au dus la realizarea marilor explorari si descoperiri geografice, la
expansiunea transoceanica a europenilor , unii plaseaza si prozelitismul religios.
Misionarismul si idea de cruciada au fost factori a caror importanta este in mod vadit exagerata de
cronicarii si istoriografii contemporani ai evenimentelor si de unii dintre istoricii moderni. Expeditiile si
cuceririle spaniole si, partial, cele portugheze au fost intelese ca un capitol din istoria omenirii, plin de
dinamism misionar, de suprema manifestare a solidaritatii crestine, a religiozitatii si exaltarii, realizat sub
forma de cruciada, de razboi sfant, in vederea convertirii paganilor si a raspandirii invataturii lui Hristos ,
un fel de continuare a Reconquistei iberice, dar in scopul convertirii musulmanilor si a paganilor de pe
alte meleaguri, transoceanice.
Fara a nega influenta elementului religios, intr-o epoca si la popoare caracterizate inca prin adanca
religiozitate, prin fanatism , rezultate din lupta seculara impotriva musulmanilor, pentru eliberare
nationala, azi e evident ca motivul religios a ocupat un loc minor in preocuparile individuale ale
exploratorilor si conquistadorilor si un loc subordonat in politica monarhiilor iberice.
Regatele iberice. Spania
Portugalia si Spania au devenit promotoare ale marelui current al descoperirilor, ele au intemeiat , cele
dintai si pentru intaia oara, imperii planetare, reunind sub o conducere unica tari si teritorii din
continente diferite, despartite numai de oceane. Se afirma ca in imperiul regelui spaniol soarele nu
apune niciodata. Spania si Portugalia au explorat, au cucerit si supus teritorii extraeuropene intinse,
radicand pretentii de dominatie exclusiva, delimitand sferele lor de interese si de dinfluenta. Dar
intentiile nu erau pe masura mijloacelor. Cele doua tari nu au fost in stare sa-si mentina monopolul si de
aceea au fost mai tarziu depasite, infrante , imperiile lor s-au dezagregat.
La inceputul secolului al XV-lea, patru regate crestine – Navarra, Aragon ( cu Catalonia si Valencia ),
Castilla ( cu Leon), si Portugalia – si un regat musulman, Granada, isi imparteau stapanirea insulei.
La inceputul veacului al XV-lea, Spania era faramitata sub raport politic. Regatul Navarrei, o monarhie
minuscula, invecinat cu regatul francez si unit cu acesta in anii 1285 – 1329, fu subordonat, in anii 1425-
1431, Coroanei Aragonului, apoi celei a CAstiliei. Aragonul s-a dovenit viabil si trainic, a reusit treptat sa-
si asigure Catalonia si nucleul acesteia, Barcelona, sa ocupe,dupa un razboi de sapte ani, regatul
Neapolului, sa se fixeze solid in peninsula Apenina si sa-si intareasca stapanirea in Sicilia. Corsica ,
Sardinia si Mallorca fusesera anexate in prealabil. AStfel, partea apuseana a bazinului Marii Mediterane
se gasea sub influenta aragoneza.
Imperiul colonial spaniol
Intr-o jumatate de secol spaniolii au descoperit si au cucerit un teritoriu urias care se intindea din
California si pana in Chile si care cuprindea : Nueva Espana ( Mexicul), Castilla de Oro – coasta Americii
Centrale de la Honduras pana la Darien – Nueva Castilla si Nueva Toledo, adica partea de nord si cea de
sud a Perului, apoi Tierra Firme sau Costa Firme, adica Oanama , Nueva Granada - Columbia, Venezuela,
Nueva Extremadura ( Chile ) si Antilele. Un continent cucerit in jumatate de secol cu o mana de oameni :
Cortes cucerise Mexicul cu 1300 de oameni, Pizarro pornise sa cucereasca Peru cu 114 spanioli , iar
numarul total al marinarilor, soldatilor si colonistilor sositi in Lumea Noua in acest rastimp era cu mult
sub 100 000 de oameni.
Care au fost cauzele colapsului Amerindian? In explicarea motivelor succesului spaniolilor in America s-
au invocat cauzele cele mai variate. Pentru unii, factorul fizic, “triumful sanatatii” , era menit sa clarifice
de ce un numar redus de conquistadori , dar cu media de vasrsta de circa 30 de ani , deci rezistenti si
capabili sa infrunte primejdiile junglelor si arsita cumplita a pustiilor, aerul rarefiat al inaltimilor si
malaria din regiunea Americii Centrale, au invins pe indieni. Pentru altii, primordial era factorul militar,
superioritatea in armament, dar in special prezenta calului, a acestui mijloc neintrecut de lupta, calul
blindat al vremii, in expeditiile spaniole de pe continentul American. Decisiv a fost insa factorul politico-
social intern. Spaniolii au dat peste state rivale, peste triburi exploatate de alte triburi, au profitat de
rivalitatile dinastice, de disensiunile si luptele [Link] au avut aproape intotdeauna , de partea lor, ca
aliati, popoare si triburi supuse, care sperau sa obtina eliberarea cu ajutorul spaniolilor. In cazul cel mai
rau, spaniolii au actionat in conditiile indiferentei celui oprimat fata de schimbarea stapanului sau.
Numai amerindienii care au stiut sa-si apere libertatea impotriva altor amerindieni ( de exemplu ,
triburile pampas, chauras etc ) au opus si o rezistenta indarjita, seculara, aproape pana la
autodesfiintare, cuceritorilor europeni superiori ca tehnica, armament si numar. Atasarea continentului
American la lumea atlantica europeana s-a facut cu pretul unor mari suferinte si al unei distrugeri in
masa de oameni. Spre exemplu, in Mexic, din 25 de milioane de locuitori , au supravietuit in primii 30 de
ani ai Conquistei numai 25%. Dupa 90 de ani, populatia indigena a Mexicului s-a redus cu 96% , unele
triburi disparand in totalitate. Indicele atat de ridicat al mortalitatii la indieni se explica insa si prin socul
microbian generalizat, prin maladiile importate de europeni pe continentul American, boli fata de care
amerindienii, neimunizati, erau cu desavarsiti lipsiti de aparare. De altfel, un factor demografic
important care a afectat intregul Mexic a fost si excedentul constant al deceselor in raport cu nasterile.
Dar factorul hotarator care a dus la decimarea populatiei indigene a fost violenta, dezorganizarea sau
distrugerea structurilor social-economice ale societatii amerindiene, munca istovitoare in mine ( mita) ,
munca istovitoare de pe domenii.
Dupa cucerire, spaniolii s-au vazut siliti sa edifice si sa colonizeze. Intrucat la inceput economia
dominanta era o economie de subsistenta, de autoconsum, deci un sistem de economie naturala, bazata
pe imensa bogatie de zacaminte si de mana de lucru, forma proprietatii si a relatiilor sociale, feudalismul
hispano-american, s-a dezvoltat ca un sistem asemanator celui iberic. Proprietatea asupra pamantului se
obtinea prin cucerire, deci prin forta, apoi prin privilegii, prin uzurpare sau favoruri. O obtineau
conquistadorii, curtenii, ordinele calugaresti.
Sistemul feudal instituit in America se distingea insa de cel European. In primul rand, conquistadorii au
gasit pe continentul American raporturi sociale deosebite de cele din Europa. Pe de o parte, pentru ei
prezenta un avantaj faptul ca oamenii asupra carora exercitau “drepturile” lor, apartineau unei alte rase,
nu erau crestini si le erau inferiori din punct de vedere tehnic, de aici rezultand o dominatie deosebit de
dura si de lunga [Link] de alta parte, intrucat din cauza distantei dintre continentul American si
Spania si din cauza monopolului Coroanei, o participare a clanului conducator hispano-american la
schimbul de marfuri intercontinental devenise aproape imposibila, profitul unic putea fi realizat numai
prin punerea in aplicare a institutiei servitutii, prin exploatarea populatiei indios, legata, prin statutul de
oameni dependenti, de stapanii lor.
Climatul politic a fost si el favorabil celor ce dominau si defavorabil celor ce erau dominate. Slabirea
puterii centrale, consolidarea fortelor periferice, sfidarea legii de catre functionarii superiori, civili sau
militari – caci metropola era departe - favorizau domnia arbitrarului. “ Dios esta en el cielo, el rey esta
lejos, yo mando aqui “ ( Dumnezeu e in ceruri, regele e departe, aici poruncesc eu ) era un dicton
raspandit si aplicat in acea vreme.
Organizarea coloniala
Cucerirea Lumii Noi, exploatarea ei, a fost, in esenta, o antrepriza privata. Rolul statului era la inceput cel
de arbitru si se exercita prin organele administrative create in acest scop. Primele rudimente de
organizare dateaza din timpul lui Columb, dar marile institutii “exportate” din Spania in America, ca si
cele aparute direct in America spaniola, au fost create sub Carol al V-lea. Institutiile locale din perioada
Conquistei au fost subordinate institutiilor metropolitane.
Organul suprem era Cojeso de las Indias ( Consiliul Indiilor ), creat in 1511 si organizat definitiv in 1524
ca Consejo Real supremo de las Indias. In competenta sa exclusiva intrau toate hotararile privind
coloniile transoceanice. De consiliul Indiilor depindea Casa de Contratacion, infiintata de regii catolici in
1503, dupa modelul institutiei portugheze , Casa da India. Ea avea resedinta la Sevilla. Personalul acestei
institutii era format din oameni culti, din burghezie, in majoritatea lor. Aceasta administratie avea drept
scop sa asigure pentru Coroana un randament maxim al intreprinderii, dar nu neglija profiturile proprii si
cele ale unei clientele. Prezidat de trei functionari superiori, - un “factor”, un trezorier si un contabil, la
care s-a adaugat apoi si un cosmografo mayor - Casa de contratacion supraveghea aplicarea legilor
relative la comertul transoceanic, transa conflictele dintre companiile comerciale, inregistra iesirea si
intrarea corabiilor in porturi, exercita justitia in treburile privind rentele Coroanei si dirija aparatul fiscal
care finanta reteaua de comunicatii transatlantice.
La inceput coloniile s-au organizat spontan si rudimentar, abia pe parcurs luand fiinta principalele
institutii coloniale. Imperiul era impartit in viceregate si audiencias - organe consultative ale viceregilor,
tribunale supreme si consilii administrative, care au aparut in 1511 la Santo Domingo si au devenit
institutii guvernamentale in Indiile Apusene.
Viceregele – primul vicerege a fost instalat oficial in 1535 – era numit direct de catre suveran. In
principiu el guverna si administra, dar in unele perioade autoritatea sa era mai mult nominala. De
asemenea, el comanda fortele armate, avea atributiuni fiscale si chiar bisericesti. In schimb, nu avea
niciun drept de amestec in domeniul aplicarii justitiei, caci Coroana nu dorea concentrarea puterii intr-o
singura mana. Functionarii superiori, presidents, adelanttados, capitanii generali, erau inzestrati si ei cu
atributii administrative si militare si conduceau provinciile.
Convietuirea
Mutatiile social-economice , politice si schimbarile religioase au lasat o puternica amprenta asupra vietii
indienilor. Ei erau considerati ca o rasa ifnerioara, dispretuiti, tinuti deoparte sau izolati in mod constient
in “reductiuni”. Nu e deci de mirare ca efectul a fost o scadere rapida a energiilor vitale, care a insotit
regresiunea demografica acuta.
Contactul societatii mai evoluate a albilor, cu societatea Indiana a provocat dezorganizarea ,
dezagregarea acesteia din urma, reducerea numerica sau chiar disparitia ei. Un alt aspect a fost
transferul in America a unui numar considerabil de negri africani, constituirea unei populatii de sclavi,
considerate inferioara si dispretuita.
Incercarile de a crea o societate unitara, intreprinse mai ales pe plan religios, nu au dat rezultate.
Dimpotriva, ele au dus chiar pana si in sanul bisericii la diferende si dispute indarjite intre aparatorii
drepturilor indienilor, mai ales dominicanii si celelalte oridine, franciscanii, iezuitii – promotorii
principiului inferioritatii indienilor.
Pe continentul American s-a cristalizat , treptat, o lume noua care purta amprenta spaniola. Spaniolii au
venit si si-au fixat aici existenta, modul lor propriu de viata, cu mentalitati , idei si iluzii ce pot fi cuprinse
in conceptul de “hispanidad” ( R. Romano ) . Hispanizarea a cuprins un teritoriu de patru ori mai mare ca
India , de la 37 grade latitudine Nordica pana la 41 grade latitudine sudica; a fost o intreprindere grea,
de precursori. In timp ce pe plan politic ea era sortita esecului, ea s-a dovedit viabila pe plan demografic,
cultural si lingvistic.
Cucerirea Americii a fost o actiune relativ rapida, ea s-a efectuat cu mijloace improvizate, cu o
profunzime de acte deosebit de indraznete. Colonizarea Lumii Noi, inghegarea imperiului colonial, a fost
in schimb o opera grea, de durata. Ea a deschis perspective noi, dar Spania nu a stiut sa profite de pe
urma lor. Afluxul de bogatii , in loc de a fi un remediu , a subminat temeliile economiei. Bunul jefuit nu s-
a putut subtitui muncii, izvor principal si hotarator al bogatiei si prosperitatii oricarui stat. Incepand cu
mijlocul secolului al XVI-lea, elanul descoperirilor si al expansiunii spaniole a diminuat. In acelasi timp,
concurenta altor popoare atlantice, redusa si sporadica pana atunci, s-a afirmat tot mai mult, indeosebi
in urma razboaielor religioase care au opus natiunile europene, una alteia. Hegemonia spaniola a fost
curmata. Incepu expansiunea maritima engleza, apoi cea neerlandeza.
Marile descoperiri din secolele XV – XVI au largit orizontul, au adancit experienta popoarelor europene,
au contribuit la cresterea indoielii in autoritatile antice si medievale, au stimulat spiritual de curiozitate,
de observatie, spiritul critic, au pus noi probleme, au inspirit noi idei despre divinitate, despre Pamant,
despre univers si oameni, despre religii, au largit orizontul intelectual al omenirii si au contribuit la
formarea spiritului modern.
Descoperirile geografice au permis omenirii ca, in limitele spariului pamantesc biruit, sa recunoasca cu
mandrie si curaj propria marire.
