INDUSTRIA ENERGETICĂ

Energetica îndeplineşte un rol esențial în dezvoltarea social-economică a statelor lumii, in accelerarea

progresului tehnic şi a civilizației în ansamblu. Ea este una dintre ramurile de bază ale industriei.

Consumul mondial de energie se măreşte concomitent cu dezvoltarea progresului tehnic și creșterea

confortului uman. În ultimele două secole energetica mondială a parcurs în dezvoltarea sa doua etape
principale.

Prima etapă de dezvoltare a energeticii mondiale cuprinde sec. al XIX-lea - prima jumătate a sec. al XX-
lea şi este numită etapa cărbunelui, întrucât în structura balanței mondiale de energie și combustibil
predomina cărbunele. Apoi a urmat etapa a doua - a petrolului şi gazelor naturale, a hidroenergiei şi
energiei nucleare. Ea se caracterizează prin multiple avantaje ale acestor combustibili in comparație cu
cărbunele.

Ponderea surselor de energie in balanța energetică a diferitor ţări este foarte variată, ea fiind determinată
de resursele energetice de care dispune ţara respectivă sau de posibilitățile de import al energiei. Astfel,
în balanța energetică a țărilor bogate în petrol şi gaze predomină utilizarea acestor surse de energie.

În balanța energetică a unor ţări bogate în cărbune (China, Germania, Polonia) o pondere mare are
utilizarea cărbunilor, iar în balanta energetică a unor ţări bogate în căderi de apă (Norvegia, Elveția,
Canada, Tadjikistan etc.) predomină utilizarea energiei hidraulice.

După cel de-al Doilea Război Mondial dezvoltarea economiei țărilor industriale din Europa, America de
Nord, Japonia a avut loc în mare măsură pe seama utilizării cantităților mari de petrol ieftin. Cele mai bo
gate resurse petroliere din Orientul Apropiat, America Latină, Indonezia aparțineau monopolurilor
țărilor înalt dezvoltate din Europa şi S.U.A. Petrolul era ieftin pentru ţările industrializate, deoarece
companiile mari petroliere plăteau statelor exportatoare numai o parte neînsemnată din costul petrolului
extras. Prețurile la petrol pe piața mondială erau cu mult mai mici decât la cărbune.

Din anul 1960, odată cu fondarea Organizației Tărilor Exportatoare de Petrol (O.P.E.C.), în care au intrat
numai țări în curs de dezvoltare ce dispun de resurse petroliere de importantă mondială, marile monopo
luri străine şi-au slăbit treptat pozitiile în acest sector economic impor tant pentru țările slab dezvoltate.
La inceputul anilor '70 ai sec. al XX-lea industria petrolieră in tarile O.P.E.C. a fost naționalizată, s-au
majorat preturile petrolului pe piata mondialä, tärile din Vest fiind nevoite să platească sume
considerabile pentru importul lui. In anii 1973-1975, în tările industrializate s-a inregistrat o criză
energetică acută determinată de majorarea preturilor la petrol pe piața mondială. Criza energetică a
marcat şi o nouă etapa in dezvoltarea economiei mondiale in ansamblu. precum şi a industriei energetice
in particular. În anii 70-80 ai sec. al XX lea târile dezvoltate au reuşit să elaboreze şi să aplice tehnologii
noi, care au permis de a micsora substantial consumul de energie şi combustibil la o unitate de producție,
ceea ce a condus la scăderea treptată a ponderii petrolului în balanța energetică mondială pe seama
sporirii consumului de cărbune şi a altor surse de energie.
INDUSTRIA PETROLIERĂ
Petrolul a devenit unul dintre cele mai importante tipuri de combustibil in economia mondialä. El constituie,
în acelaşi timp, o importantă materie prima pentru industria chimică. Petrolul este transportat indeosebi pe
cale maritimă cu nave-tancuri petroliere
Circa 65% din resursele mondiale de petrol sunt concentrate în țările în curs de dezvoltare. Aceste țări se
înscriu și printre principalii producători de petrol.
Industria de prelucrare a petrolului a avansat esențial mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Mari
rafinării funcționează în S.U.A., Rusia, Japonia, China, Italia, Germania, Marea Britanie, Olanda etc.

INDUSTRIA GAZELOR NATURALE

În prezent gazele naturale constituie 27% din balanța energetică a țărilor înalt dezvoltate. Cele mai mari
zăcăminte se află în Rusia (26%), Orientul Apropiat şi Mijlociu (15%). Zăcăminte bogate sunt concentrate în
Europa Occidentală (Olanda, regiunea de şelf a Mării Nordului, care aparţine Marii Britanii și Norvegiei), de
asemenea, în România (Transilvania), Africa de Nord (Algeria), America Latină (Venezuela, Mexic), S.U.A.
(statele din Sud),
Principalii producători de gaze natu rale sunt Rusia şi S.U.A., cărora le revin circa 40,5% din extracţia
mondială (a. 2011). Ceilalți producători (Canada, Marea Britanie, Algeria, Olanda, Iran, In donezia, Románia
etc.) au o pondere mai mică in producția mondială
În ultimul timp au fost construite conducte subacvatice de gaz din Africa de Nord (Algeria) spre sudul Italiei
și al Franței şi din Algeria spre Spania (prin Stramtoarea Gibraltar). Este proiectată o conductă din Nigeria,
prin Deşertul Sahara şi Marea Mediterana, spre Europa Occidentală.

Conducte subacvatice de gaz există, de asemenea, in Marea Britanie, Norvegia, Germania (pe şelful Mării
Nordului), Mexic, S.U.A. (in Golful Mexic).
În prezent se foloseşte pe larg transportarea gazului lichefiat cu nave ma ritime speciale (metaniere). Astfel
este transportat, bunăoară, gazul din Africa de Nord şi Orientul Apropiat spre Japonia, Franta, Germania.
Acest mijloc de transportare a gazului lichefiat este costisitor, intrucât necesită prezenţa unor stațiuni
speciale de lichefiere (in tarile exportatoare) şi de regazificare (in tarile importatoare), totodată implică mari
pierderi de gaze (circa 7, din cantitate).

INDUSTRIA CARBONIFERĂ
Zăcămintele de cărbune sunt pe larg răspândite în mai multe țări, mai ales în cele din Emisfera de Nord. Însă
cele mai mari rezerve se află în: Rusia, Ucraina, Kazahstan, S.U.A., China, în subsolul cărora sunt
concentrate circa 80% din totalul mondial. Rezerve importante de cărbune au, de asemenea, Germania,
Marea Britanie, Polonia, India, Australia, Republica Africa de Sud, Canada etc.

În China, cele mai mari cantități de cărbune sunt extrase in provinciile din nord-estul țării - în bazinele
Fuchun, Taiyuan şi Datong. Principala regiune de extracție a cărbunilor din S.U.A. este Bazinul Appalaşi,
unde există cele mai favorabile condiții de exploatare a zacămintelor ce permit de a practica pe larg cea mai
ieftină metodă de extractie - extracția la zi. A doua bază carboniferă este cea din bazinul de mijloc al fluviului
Mississippi, a treia bază cuprinde regiunile din vest (statele Wioming, Colorado, Utah, Dakota de Nord). In
Rusia carbunele este extras în bazinele Kuznetk, Irkutsk, Peciora, Neriungri (cărbune superior), Kansk-
Acinsk (carbune brun).
In Germania cărbunele superior se extrage in bazinele Ruhr, Saar, in Marea Britanie-in bazinele Scoției,
Northumberland, Yorkshire, Lancashire, Tara Galilor, iar in India cel mai mare bazin carbonifer este Bazinul
Damodar situat in estul țării.
Comertul mondial cu cărbune și transportarea lui la depărtări mari sunt favorizate de progresul tehnic in
transportul maritim constructia unor nave specializate de mare capacitate (ating deseori sute de mii de
tone).
INDUSTRIA ENERGIEI ELECTRICE

Energia electrică are o importanță vitală pentru dezvoltarea economico-so cială a lumii contemporane,
consumul de energie electrică fiind indispensabil tuturor sectoarelor de activitate. Utilizarea largă a
tehnologiilor moderne (me canizarea, automatizarea proceselor de producție, robotizarea etc.) nu poate fi
realizată fără energie electrică. În plus, creșterea nivelului vieții materiale şi spirituale a populaţiei
mondiale, fie ea urbană sau rurală, este strâns legată de producția și consumul energiei electrice, acestea
devenind indicatorii de bază ai aprecierii nivelului de dezvoltare economico-socială şi ai standardului de
viață.

In funcție de sursele primare energetice utilizate se disting mai multe tipuri de centrale electrice:
termocentrale, hidrocentrale, centrale nuclearoelectrice, geotermice, mareomotrice, eoliene, solare etc.

Termocentralele folosesc pentru producerea energiei electrice combustibili fosili: cărbuni, petrol, gaze
naturale, şisturi bituminoase, turbă. Acest tip de centrale prezintă avantaj prin faptul că pot fi construite
intr-un timp relativ scurt, cu cheltuieli relativ mici, deşi consumul de combustibil ridică preţul de cost al
producției de energie electrică. Cea mai mare parte din energia electrică produsă în lume revine
termocentralelor.

Cel mai răspândit tip de termocentrale sunt cele care funcționează pe baza turbinelor cu aburi, folosind o
mare cantitate de combustibil și apă po tabilă. De regulă, aceste centrale electrice sunt amplasate de-a
lungul râurilor navigabile, surse importante de apa industrială, dar şi căi de transportare a
combustibilului. Se cunosc adevărate grupuri liniare de termocentrale de-a lungul râurilor Rhin, Odra,
Ohio etc.

După modul de amplasare, termocentralele se clasifică în două categorii: construite în apropierea bazei de
combustibil (folosesc combustibil ce nu e rațional să fie transportat la depărtări mari - deşeuri lemnoase,
turbă, şisturi bituminoase, lignit) şi cele construite în apropiere de consumator (funcționează pe baza
combustibilului de calitate - gaze naturale, păcură, cărbune superior).

Hidrocentralele necesită mari investiții pentru construcție, se construiesc un timp mai indelungat, dar
exploatarea lor este cu mult mai ieftină. Facto rul principal în amplasarea hidrocentralelor este prezenţa
fluviilor cu debit mare. Totuşi, hidrocentralele au dezavantajul fluctuației producției în funcţie de
variațiile de debit al râurilor. Datorita cheltuielilor reduse de exploatare, energia electrică produsă la
hidrocentrale este de 3-4 ori mai ieftină decât cea produsă la termocentrale.

Centralele hidroelectrice au un rol tot mai important în industria electroenergetică mondială. Cantități
enorme de energie electrică la astfel de centrale se produc în Canada, Brazilia, S.U.A., China, Rusia,
Norvegia etc. Perspective mari în construcția de hidrocentrale au țările în curs de dez voltare, care dispun
de 65% din resursele hidraulice mondiale şi unde acestea sunt încă foarte slab utilizate (Africa, America
Latină).

Centralele nuclearoelectrice. Energetica nucleară este cea mai tânără ra mură a industriei
electroenergetice, care a început să se dezvolte la mijlocul anilor '50 al sec. al XX-lea. În prezent în lume
sunt circa 450 de reactoare nucleare. În producția de energie şi capacitățile instalate la acestea se
evidențiază S.U.A., Japonia, Franța, Germania etc.

Actualmente centralele nuclearoelectrice (CNE) reprezintă cea mai avansată formă de obţinere a energiei
electrice, în plus, produc energie electrică cu 60% mai ieftină decât termocentralele.
Centralele nuclearoelectrice folosesc drept surse energetice metalele radioactive.
Ca factori de amplasare a centralelor nuclearoelectrice serveşte prezența consumatorului care necesită
volume mari de energie elec trică când aici lipsesc alte surse de energie. Totodată, CNE sunt mari
consumatori de apă potabilă necesară pentru răcirea reactoarelor. CNE necesită măsuri costisitoare de
securitate, legate de depozitarea deşeurilor radioactive.

În afară de statele înalt dezvoltate, centrale nuclearoelectrice au ost construite în unele țări cu nivel
mediu de dezvoltare şi în curs de dezvoltare (China, Brazilia, Argentina, Mexic, India etc.).

Catastrofa de la CNE Cernobál (Ucraina) din anul 1986 şi cea de la Fucushima (Japonia) din anul 2011 au
schimbat esențial atitudinea opiniei publice față de realizarea noilor proiecte de exploatare a CNE
existente. Urmările catactrofelor au moderat ritmurile de dezvoltare a energeticii nucleare.

Tot mai mult in lume iau amploare sursele ecologice pure de energie, aşa numitele surse netradiționale
de energie.

Lideri în producția mondială a energiei solare sunt: Germania - 34,1%; Italia - 16,9%; Spania - 16,4%;
Japonia - 8,1% și China - 4,5%.
Dintre zonele deosebit de bogate in energie geotermica, unde apele fierbinți sunt aproape de suprafață, se
remarcă aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului.

Prima centrala geotermică din lume a fost construită in 1897 în Italia. As tăzi astfel de centrale
funcționează în S.U.A., Noua Zeelandă, Japonia, Mexic, Rusia, China, Indonezia, Filipine, Islanda etc. În
ultimul timp multe state, spre exemplu Germania, S.U.A.. Spania, Danemarca, India, Olanda, Italia,
Marea Britanie, China, Suedia, utilizează pe larg energie eoliană.

Principalele capacități energetice mareomotrice funcționează în Franța, Canada, Marea Britanie, Rusia,
S.U.A., India, China, Republica Coreea, Australia, Argentina etc.

În epoca R.Ş.T., pe mă sura dezvoltării electro nicii, automatizării comp lexe, informatizării, pro ducţia
mondială de energie electrică crește cu ritmuri înalte.