Ca rezultat al Razboiului de Independenta din 1877-1878, Romania si-a dobandit suveranitatea si egalitatea juridica cu celealalte state.

Ea a devenit un
factor de sine statator al relatiilor internationale, avand posibilitatea de a promova o politica externa
proprie. Consecintele acestui razboi au stimulat activ lupta de eliberare nationala a romanilor aflati sub dominatie straina.

Redeschiderea chestiunii orientale

Obiectivul obtinerii independentei a rãmas una din problemele principale ale tânãrului stat român.

Ocazia favorabilã a apãrut odatã cu redeschiderea chestiunii orientale. Perioada anilor 1875-1876 s-a caracterizat printr-o intensificare a miscãrii de
eliberare a popoarelor din Balcani. Au izbucnit rãscoale antiotomane în Bulgaria, Bosnia si Hertegovina, iar Serbia si Muntenegru au declarat rãzboi
Imperiului Otoman.
Aceste actiuni erau sustinute si încurajate de Imperiul Rus, care dorea sã-si restabileascã influenta în Orient si sã-si refacã autoritatea internationalã,
prejudiciatã în urma înfrângerii în Rãzboiul Crimeii. Imperiul tarist a încurajat prin toate metodele lupta popoarelor aflate sub stãpânire turceascã sub
pretextul protejãrii credinciosilor ortodocsi. În aceste împrejurãri externe favorabile, guvernul român s-a orientat spre o aliantã cu Rusia.
În luna octombrie 1876, la Livadia (Crimeea) au avut loc tratativele dintre tarul Rusiei Alexandru al II-lea si reprezentanþii conducãtorilor tãrilor
dependente de Poarta Otomanã. Din partea României a fost trimisul special al principelui Carol – Ion C. Brãtianu. Conventia stabilitã la Livadia a fost mai
apoi semnatã la Bucuresti de cãtre ministrul afacerilor externe al României M. Kogãlniceanu în ziua de 4 aprilie 1877.

Conform documentului semnat, România permitea trecerea pe teritoriul sãu, spre Balcani, a armatelor ruse. Rusia, la rândul sãu, garanta mentinerea si
apãrarea integritãtii teritoriale a României si respectarea drepturilor ei politice.

Proclamarea independenþei României

La 12 aprilie 1877 Rusia a declarat rãzboi Turciei. Armatele au început trecerea prin România si însusi þarul Alexandru al II-lea a sosit la Ploiesti. Turcia a
considerat aceastã actiune drept o gravã încãlcare a vasalitãtii din partea României si începe, la 8 mai, sã bombardeze localitãtile românesti de pe malul
Dunãrii: Brãila, Giur-giu, Cãlãrasi s.a.
Artileria româneascã a rãspuns acestei provocãri, bombardând garnizoana turceascã din Vidin. La 29 aprilie Adunarea Deputatilor a declarat stare de
rãzboi între România si Turcia, iar la 9 mai (anuntat la 10) Parlamentul a hotãrât sã rupã orice relatii cu Poarta Otomanã si sã proclame independenta
statului român. Turcia a învinuit România de tentativa unei rebeliuni. Dupã trecerea Dunãrii, armata rusã a început ofensiva pe un front mare în trei
directii concomitent
.
În curând însã ea a fost opritã la Plevna, unde în douã bãtãlii consecutive, la 8 si 18 iulie, generalul turc Osman Pasa repurtã douã victorii. Acest insucces
a determinat guvernul tarist sã cearã ajutor militar din
partea României. Guvernul român îsi exprimase încã în primãvara anului 1877 dorinta ca armata românã sã lupte alãturi de armata rusã, dar atunci
tarul a refuzat colaborarea militarã.
La 20 august armata românã, în numãr de 58.700 ostasi, a trecut Dunãrea si s-a îndreptat spre Plevna.
La 30 august are loc un nou atac general asupra cetãtii. Dupã patru asalturi sângeroase a fost cuceritã reduta de lângã satul Grivita, cheie a Plevnei.
Ostasii batalioanelor cãpitanului Mãrgineanu si maiorului Sontu, cãzuti eroic în luptã, au ridicat deasupra redutei drapelul tricolor în locul celui rãpus, cu
semilunã. Dar succesele n-au fost dezvoltate mai departe.

Cel de-al treilea asediu nu si-a atins scopul. Principele Carol, care a condus armatele aliate la Plevna, a cedat comandamentul generalului rus Totleben,
care a trecut la blocada cetãtii. Ea a durat trei luni de zile. La 29 noiembrie garnizoana turceascã întreprinde o încercare de a iesi din încercuire, însã
ostirile ruso-române zãdãrnicesc planurile inamicului.

Comandantul trupelor turcesti Osman Pasa a dat ordin ca 40 000 de apãrãtori ai Plevnei sã depunã armele. Rãnit în luptã, el si-a dat sabia colonelului
român Mihai Cerchez cu cuvintele: “Capitulez cu armata mea, predându-mã în mâinile junei si bravei armate române”. Aceasta a fost cea mai însemnatã
victorie în decursul rãzboiului.

În decembrie 1877 armata rusã si voluntarii bulgari au reluat ofensiva peste Balcani în directia Constantinopolului, obtinând o serie de victorii
importante la Sipca si Plovdiv. Turcii au fost alungati din întreaga Bulgarie. În acelasi timp, unitãtile române s-au îndreptat contra fortelor turcesti din
Bulgaria de Vest, având ca obiectiv principal cucerirea cetãtilor Vidin si Belogragic.
La 19 ianuarie 1878 a fost încheiat un armistitiu între ruºi ºi turci care a pus capãt luptelor sângeroase. Rãzboiul României pentru independenþã s-a
terminat
Pacea de la San-Stefano
Înainte de încheierea pãcii cu Turcia, guvernul Rusiei, încãlcând brutal conventia ruso-românã
din 4 aprilie 1877, aduce la cunostinta guvernului României cã intentioneazã sã reia cele trei judete
din sudul Basarabiei, cedate Moldovei în 1856, în schimbul Dobrogei cucerite de ei de la turci.

Principele Carol si ministrul de externe M. Kogãlniceanu au înaintat o serie de proteste, la care Rusia a rãspuns cu amenintarea cã va
dezarma armata românã. Profitând de superioritatea fortei sale militare, ea a reanexat aceste trei judeþe – Cahul, Izmail, Bolgrad, fapt
consfintit mai apoi la San-Stefano si la Berlin.

Prin Pacea de la San-Stefano, încheiatã în martie 1878, România, Serbia si Muntenegru au fost recunoscute drept state independente.
Bulgaria a fost transformatã într-un principat autonom
sub protectoratul Rusiei, care lãsa aici o armatã de 50 000 de ostasi timp de doi ani. Basarabia
de Sud, a trecut la Rusia, care a cedat în schimb României Dobrogea.

Congresul de la Berlin
Nemultumite de prevederile Pãcii de la San-Stefano, care întãrea considerabil prestigiul international si pozitiile Rusiei în Balcani, celelalte
mari puteri au cerut convocarea unui congres. Rusia, fiind amenintatã de a rãmâne în izolare, a acceptat participarea la Congresul de la
Berlin, care si-a început lucrãrile la 1 iulie 1878.

Delegatii români prezenti la acest congres, Mihail Kogâlniceanu si Ion C. Brãtianu, nu au avut posibilitatea de a participa activ la lucrãrile
acestuia, ci doar au prezentat punctul de vedere al României,.

Prin tratatul încheiat la acest congres, marile puteri europene au recunoscut condiyionat actul de la 9 mai 1877 de independenþã a
României. A fost restabilitã autoritatea statului român asupra Dobrogei si Deltei Dunãrii si, în acelasi timp, a fost recunoscutã reanexarea
celor trei judeþe din sudul Basarabiei la Rusia.
Austro-Ungaria si Anglia au obþinut susþinerea revendicãrilor lor anexioniste, cea dintâi luând sub administrarea sa Bosnia si Herþegovina,
iar cea de a doua – insula Cipru. Serbia si Muntenegru, de asemenea, au fost recunoscute ca state independente. Bulgaria se împãrtea în
douã pãrti: de Nord – stat-vasal al Turciei, de Sud – provincie autonomã turceascã

Reanexarea Basarabiei de Sud la Rusia

“Mai cu seamã tratatul de la Cuciuc-Cainargi recunoscuse Domnilor Moldovei si Þarii Românesti calitatea de suverani si stabilise cã
Basarabia face parte din Moldova.
Asadar Basarabia era o tarã româneascã, cu instituþiuni si legi românesti, foarte lãmurit pãstrate de M. S. Împãratul Alexandru I.
Acest respect al vechii nationalitãþi era formulat în rescriptul împerial care confirmã organizaþiunea administrativã si judecãtoreascã a
acestei provincii în urma alipirii sale de Rusia, fãrã ca sã se facã acolo cea mai micã deosebire între Basarabia de jos si cea de sus.
Nici la 1878, precum nici la 1812, nu se poate cere României Basarabia pe baza unui fapt sau drept de cucerire. Ea aparþinea unui Principat
pe care însãºi Rusia, în tot cursul ultimului sãu rãzboi cu imperiul turcesc, l-a primit si l-a tratat ca pe un stat independent si aliat.
De altmintrelea chiar de la începutul campaniei, Rusia a încheiat cu România o convenþiune, prin care i-a garantat foarte lãmurit
integritatea actualã a teritoriului românesc.”