România și concertul european de la ”criza orientală” la marile alianțe ale

secolului XX

Criza orientală sau Problema orientală a reprezentat un șir de conflicte între Imperiul Otoman,
Austria și Rusia, puteri care doreau împărțirea teritoriului otoman. Avem și partea de susținere a
otomanilor, în care se aflau Franța și Anglia, acestea având interesele personale asupra
strâmtorilor controlate de către Imperiu, care în timpul acestei crize a devenit „omul bolnav al
Europei”.
Cauzele acestei crize sunt multiple:
Al doilea asediu asupra Vienei din 1683 finalizat cu înfrângerea otomanilor de către
austrieci.
Politica expansionistă promovată de Rusia, care se declara apărătoarea ortodoxiei și a
slavilor din Balcani.
Politica expansionistă promovată de Imperiul Habsburgic.
Luptele de eliberare națională duse de popoarele aflate sub stăpânire otomană.

Principatele Române și criza orientală

Aflate în timpul regimurilor fanariote, Principatele Române au suferit schimbări interne, dar și
externe substanțiale în perioada 1711/1716-1821. De altfel, acestea au devenit teatru de război
pentru certurile dintre Rusia, Imperiul Otoman și Austria, războaie care de multe ori se țineau pe
teritoriul principatelor.
1710-1711 Război ruso-turc, având bătălii în Moldova, cea mai cunoscută fiind cea de
la Stănilești din iulie 1711. Războiul a început din cauza politicii expansioniste a Rusiei,
dar turcii au învins, încheind-se pacea de la Vadu Hușilor, în urma căreia Rusia pierde
cetatea Azov, iar în Moldova era instaurat pentru prima dată regimul fanariot sub Nicolae
Mavrocordat.
1716-1718 Război austro-turc, având bătălii în Serbia, Transilvania, Țara Românească
din cauza dorinței otomanilor în a modifica tratatul de la Karlowitz din 1699 care
prevedea cedarea Ungariei și Transilvaniei în favoarea habsburgilor. În urma conflictului
a fost semnat Tratatul de Pace de la Passarowitz, din iulie 1718 prin care otomanii
cedează austriecilor Belgradul, Banatul Timișoarei și Oltenia.
1735/1736 – 1739 Război ruso-austro-turc cu bătălii în Crimeea, Moldova, Țara
Românească, Balcani din cauza raidurilor tătărești în Ucraina. Turcii înving și are loc
Pacea de la Belgrad în septembrie 1739 Austria cedând Porții Oltenia.
1768-1774 Război ruso-turc cu bătălii în Ucraina, Siria, Egipt din cauza masacrului
comis de cazați, aliații rușilor, în Balta. Pacea este semnată la Kuciuk-Kainargi în iulie
1774, ruși ieșind câștigători, Bucovina fiind și ea anexată de Austria, Poarta pierzând
Crimeea.

1
 1787-1791/1792 Război austro-ruso-turc cu bătălii în Crimeea, Moldova, Țara
Românească, Balcani din dorința otomanilor de a recupera Crimeea. Austriecii sunt
învinși, se semnează Pacea de la Șistov din august 1791, unde austriecii renunță la
teritoriile cucerite cu excepția Orșovei. Un an mai târziu avem victoria Rusiei, care prin
Pacea de la Iași din 1792 primesc recunoaștere otomană de anexare a Crimeii, primind
teritoriul dintre Bug și Nistru.
1806-1812 Război ruso-turc cu bătălii la nord și sud de Dunăre din cauza schimbării
domnilor fanarioți rusofili din principate și ocuparea acestora de către trupele țariste.
Rușii înving, obținând Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru) în urma Păcii de la
București din mai 1812.
1828-1829 Război ruso-turc cu bătălii în Moldova, Brăila, Balcani, Caucaz din cauza
nerespectării convenției de la Akkerman a otomanilor. Rușii înving, iar prin Tratatul de la
Adrianopol Rusia devine putere protectoare a Țărilor Române (se instaurează
protectoratul rusesc în Principatele Române)

Obținerea independenței statale în contextul Crizei Orientale

În momentul 1875-1876 România se afla sub suzeranitate otomană, plătind tribut și
nebeneficiind de o politică externă proprie. Această perioadă însă va reprezenta un moment
prielnic pentru obținerea independenței din cauza izbucnirii răscoalelor antiotomane din Bosnia
și Herțegovina, respectiv Bulgaria. Rusia, protectoarea ortodocșilor în Balcani, susținea aceste
mișcări, Imperiul Otoman fiind într-o continuă decădere.
Independența statală era dorită de toate forțele politice românești, însă modalitate de obținere a
acesteia diferea. Astfel, conservatorii doreau obținerea independenței pe cale diplomatică, cu
sprijinul unor puteri precum Germania și/sau Austro-Ungaria, lucru încercat de marii boieri după
1872, aceștia solicitând independența. Liberalii pe de altă partea doreau obținerea acesteia pe
orice cale posibilă, lucru care ne va duce la o alianță militară cu Rusia.
Desfășurarea evenimentelor:
1876: negocieri între Ion C. Brătianu și țarul Alexandrul al II-lea la Livadia, în Crimeea.
4 aprilie 1877: se încheie convenția româno-rusă cu următoarele prevederi:
o România acceptă trecerea trupelor ruse pe teritoriul său
o Rusia respectă integritatea teritorială a României
o Rusia respectă regimul politic existent în România
12 aprilie 1877: Rusia declasă război otomanilor, aceștia atacând orașele românești de pe
malul Dunării
29 aprilie 1877: România declară război Imperiului Otoman
9 mai 1877: Mihail Kogălniceanu declară că „suntem independenți, suntem o națiune de
sine stătătoare.”
10 mai 1877: Carol I proclamă independența de stat

2
În prima parte a conflictului, rușii refuză participarea românilor la război, ea urmărind de fapt
obținerea sudului Basarabiei. Însă din cauza proastei evoluții militare la Plevna, ducele Nicolae
cere ajutorul lui Carol I printr-o telegramă, cel din urmă acceptând, trupele române participând la
luptele pentru ocuparea Plevnei și ocupă reduta Grivița 1. În noiembrie 1877 Plevna capitulează,
iar trupele române continuă să lupte la Rahova, Smârdan și Vidin. În ianuarie-februarie 1878
ofensiva rusă obligă Imperiul Otoman să capituleze, acesta acceptând.

În urma războiului s-a semnat Tratatul de pace de la San Stefano, din 19 februarie 1878, care
avea următoarele prevederi pentru România:
Imperiul Otoman recunoștea independența României, Serbiei și Muntenegrului, Bulgaria
devenind autonomă
Schimb teritorial în care România primea Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor și
ceda sudul Basarabiei către Rusia. Prin acest schimb era încălcată convenția care
prevedea respectarea integrității teritoriale a României.
Tratatul nu a fost pus în aplicare din cauza opunerii marilor puteri.
Cel de-al doilea tratat organizat a fost între 1 iunie – 1 iulie, în cadrul Congresului de Pace de
la Berlin. Recunoașterea independenței României era condiționată de:
Acceptarea schimbului teritorial cu Rusia, în urma căruia România primea Dobrogea,
Delta Dunării și Insula Șerpilor, iar Rusia sudul Basarabiei (județele Cahul, Ismail,
Bolgrad)
Modificarea articolului 7 din Constituției, care făcea referire la acordarea cetățeniei
române străinilor.

Recunoașterea internațională a României a avut loc treptat, între anii 1878 și 1880. De acum,
România putea să promoveze o politică externă proprie și putea adopta o politică de protecție
economică. Deși independentă, după tratatele de pace România s-a aflat într-o poziție de izolare
diplomatică, căutând o alianță care să îi asigure securitatea internațională.
3
De asemenea, datorită câștigării independenței, România a devenit Regat în 1881.

4
România în relațiile internaționale antebelice
Politica externă a României din ultimele două decenii ale secolului XIX a fost influențată de
natura relațiilor cu Rusia. Astfel, după schimbul teritorial din 1878 aceasta amenința cu
dezarmarea armatei române și ocuparea teritoriului național. Prin urmare, România a căutat un
aliat care să îi garanteze securitatea internațională. Acest aliat urma să devină Germania.
1883: aderarea României la Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Acest acord a
fost secret din cauza faptului că politicienii și opinia publică erau în majoritate filofrancezi, dar și
fiindcă Austro-Ungaria deținea teritorii locuite de o majoritate românească (Transilvania,
Bucovina, Banat)
Tripla Alianță nu era însă singurul bloc diplomatic al Europei. La începutul secolului XX vedem
apariția Antantei, alianță între Rusia, Franța și Anglia.
Încă de la sfârșitul secolului XIX și puternic la început de secol XX, Peninsula Balcanică este
descrisă drept un butoi de pulbere suferind din cauza amplificării situațiilor țărilor Balcanice față
de Imperiul Otoman. Astfel, vor izbucnii războaiele balcanice între 1912-1913, care de altfel
evidențiază și noua orientare externă a României, cea spre Antanta, deoarece Austro-Ungaria
ducea o politică balcanică de ostilitate și război. România dorea exercitarea unei politici de
echilibru, diplomatice, respingând politica imperiului dualist. Dacă în cadrul primului război
balcanic România a rămas neutră (1912), în cel de-al doilea se implică. În 1913, Bulgaria își
atacă foștii aliați din primul război, Serbia, Grecia, Muntenegru, la care intervin România și

5
Imperiul Otoman. Cauza celui de-al doilea război era faptul că statele victorioase din primul nu
s-au înțeles la împărțirea teritoriilor cucerite de otomani, Bulgaria având anumite pretenții (care
erau susținute de Austro-Ungaria). În cadrul celui de-al doilea conflict, armata română trece la
sud de Dunăre, însă totul este mai mult un marș, nedesfășurând vreo acțiune militară. Pacea se
încheie la București, în august 1913, Bulgaria cedând României sudul Dobrogei (Cadrilaterul).

România în Primul Război Mondial

La 28 iunie 1914 are loc asasinarea prințului moștenitor, Franz Ferdinand, al Austro-Ungariei de
către un student sârb. Drept răspuns, toată Europa explodează, în cele din urmă Austro-Ungaria
declarând război Serbiei o lună mai târziu, la 28 iulie 1914. Europa a fost astfel împărțită în două
mari tabere politico-militare: Antanta sau Tripla Înțelegere și Puterile Centrale sau Tripla
Alianță.
Antanta (Tripla Înțelegere): Rusia, Anglia, Franța, Serbia (1914), Italia (1915), România
(1916), SUA și Grecia (1917).
Puterile Centrale (Tripla Alianță): Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman (1914),
Bulgaria (1915).
Deși România făcea deja parte din Puterile Centrale, tratatul semnat era unul defensiv, adică
eram obligați să ajutăm partenerii doar în cazul în care unul dintre aceștia este atacat, nu dacă
atacă. Prin urmare, România nu a fost obligată ”contractual” să participe alături de Puterile
Centrale în război, declarându-și neutralitatea la 21 iulie/ 3 august 1914 în urma Consiliului
de Coroană de la Sinaia. Această decizie este luată deoarece România nu avea o armată bine
pregătită și dorea să vadă cum se va desfășura războiul.
În anii de neutralitate (1914-1916), România a dus tratative atât cu Antanta, cât și cu Puterile
Centrale în vederea intrării în război. În acest timp s-au realizat și investiții importante în armată.
De asemenea, tot în această perioadă, la nivel social se vor forma două mari curente de opinii în
România: curentul germanofil (cei care doreau intrarea în război alături de Puterile Centrale) și
antantofil (cei care doreau intrarea în război alături de Antanta).
De ce a intrat România în război?
Principala cauză a fost dorința României de a îi elibera pe românii din Transilvania, Banat și
Bucovina de sub stăpânirea austro-ungară. Astfel, România a intrat în război de partea Antantei
deoarece clasa politică românească considera că aceasta are cele mai mari șanse de câștigare a
războiului.
Acțiuni diplomatice și militare:
4 august 1916: semnarea convențiilor cu Antanta
o Politică, cu următoarele prevederi: România trebuie să declare război Austro-
Ungariei; Antanta se angaja să respecte integritatea teritorială a României;
Antanta se angaja să trateze România ca partener egal la viitoare conferință de

6
 pace; Antanta recunoștea drepturile legitime ale României asupra teritoriilor din
Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina).
o Militară, cu următoarele prevederi: ajutor militar din partea Antantei pentru
România; aprovizionarea armatei române cu muniție și armament; ample
operațiuni militare ale Antantei în sprijinul României.
14 august 1916: România declară război Austro-Ungariei
15 august 1916: armata română trece Carpații în Transilvania și reușește să elibereze o
parte din teritoriu. Fiind un element surpriză primele acțiuni militare au fost un adevărat
succes.

Mobilizarea trupelor Puterilor Centrale la sudul Dunării a dus la înfrângerea României pe frontul
de sud al țării, mai exact la Turtucaia, unde România pierde bătălie după bătălie. Armata română
fiind împărțită în două parți (una care intră în Transilvania și una care apăra granița de sud) este
obligată să se retragă din Transilvania pentru a putea ajuta partea sudică. În cele din urmă
Bucureștiul a fost atacat, iar bătălia pierdută. Două treimi din teritoriul țării intră sub stăpânire
străină. Moldova rămâne liberă, capitala fiind mutată, împreună cu familia regală, administrația
și civilii dispuși să plece la Iași, iar tezaurul trimis în Rusia.
Vara 1917: „pe aici nu se trece”, celebra lozincă a acestei veri sub care sunt obținute
victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz ale armatei române.
Octombrie 1917: revoluția bolșevică scoate Rusia din război, lăsând România singură
pe frontul de est, nereușind să facă față singură inamicilor.
Mai 1918: ca urmare a izolării de pe front, România încheie Pacea de la Buftea, cu
următoarele prevederi: Puterile Centrale ocupau Dobrogea; Austro-Ungaria își extindea
stăpânirea de-a lungul crestelor Carpaților; Surplusurile de petrol și cereale intrau în
posesia Germaniei; Economia românească intra sub controlul Germaniei
o ***Acest tratat nu a fost niciodată promulgat de regele Ferdinand I***
10 noiembrie 1918: după o serie de înfrângeri suferite de Puterile Centrale, România
găsește prilejul de a reintra în război alături de Antanta.
11 noiembrie 1918: ia sfârșit Primul Război Mondial.

7
După terminarea războiului se derulează Congresul de Pace de la Paris 1919 – 1920 unde se
semnează Tratatul de Pace separat cu țările învinse: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria,
Turcia. Tratatul conține noile granițe, despăgubirile de război, etc. Țările învingătoare vor fi și
ele prezente la Congres, fiind factori de decizie (Anglia, Franța, Italia, SUA). Hotărârile se iau în
baza celor 14 puncte promovate de SUA (au la baza principiul autodeterminării si principiul
naționalității în fixarea noilor granițe). De asemenea, în cadrul Congresului au participat și țări
învingătoare de categoria a doua, precum România. Din 1918 dispar statele multinaționale, adică
imperiile, harta Europei fiind reconfigurată.
Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România se produce pe calea voinței poporului,
decizia acestuia fiind recunoscută prin tratatele semnate în cadrul Congresului de Pace de la
Paris:
28 iunie 1919, Versailles – Tratatul de Pace cu Germania
10 septembrie 1919, Saint-Germain – Tratatul de Pace cu Austria
27 noiembrie 1919, Neuilly – Tratatul de Pace cu Bulgaria
4 iunie 1919, Trianon – Tratatul de Pace cu Ungaria
În urma războiului și a tratatelor încheiate s-a obținut recunoașterea internațională a noilor
granițe ale României, formate încă din 1918 prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu
Vechiul Regat. Prin această unire, teritoriul și populația țării s-a dublat.

Noua hartă a Europei cu noile țări și granițe după Primul Război Mondial

8
România în relațiile internaționale interbelice (1919-1939)
Obiectivele României în perioada interbelică a fost apărarea păcii și asigurarea securității
colective. În acest sens, o să se implice în cât mai multe acțiuni diplomatice care să ajute la
îndeplinirea acestor obiective.
1920: Societatea Națiunilor (Liga Națiunilor)
o România este membru fondator, aceasta fiind o organizație internațională care
avea misiunea de a asigura pacea universală.
o Ideea creării acestei organizații i-a aparținut președintelui american Woodrow
Wilson, însă SUA nu a făcut niciodată parte din Ligă.
o Societatea Națiunilor nu dispunea de armată și din aceasta cauza nu a reușit să
rezolve conflictele apărute post război dintre state.
1921: Alianță defensivă între România și Polonia
o Tratatul este reînnoit în 1926
1921: Mica Înțelegere (sau Mica Antanta)
o Alianță defensivă care avea ca scop apărarea statu-quoului teritorial
o Membrii: România, Cehoslovacia, Iugoslavia.
1926: Tratat între România și Franța
o Franța garanta granițele României

1928: România semnează Pactul Kellogg-Briand

9
 o Se dorea eliminarea războiului din relațiile internaționale
o Pactul eșuează fiindcă nu conținea mecanismele prin care această prevedere să fie
pusă în aplicare.
1934: ia naștere Înțelegerea Balcanică
o Alianță defensivă între România, Iugoslavia, Grecia și Turcia cu scopul de a apăra
statu-quoul teritorial.
o Personalitatea lui Nicolae Titulescu marchează această perioadă de politică
externă a României. El susținea politica securității colective, fiind ales de 2 ori în
1930 și 1931 ca Președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor. Titulescu
a fost artizanul Înțelegerii Balcanice.

Europa Interbelică (1919-1939)

10
România și al Doilea Război Mondial (1939-1945)
Contextul internațional al izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial este strâns legat de
prevederile Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920 și de acțiunile statelor în perioada
interbelică. Printre cele mai importante:
Revizionismul promovat de unele state învinse (Germani, Ungaria, URSS) și
învingătoare (Italia, Japonia)
atitudinea conciliatoristă adoptată de Anglia și Franța față de pretențiile revizioniste ale
Germaniei
ineficiența măsurilor aplicate de Societatea Națiunilor
izolaționismul american (SUA nu făcea parte din Liga Națiunilor)
pactul de neagresiune sovieto-german – Pactul Ribbentrop-Molotov – încheiat la 23
august 1939, prin care Germania și URSS își împărțeau sferele de influență din Europa
de Est
atacarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939, izbucnind astfel cel de-al
Doilea Război Mondial.
Principala cauza pentru care România intra în cel de-al Doilea Război Mondial au fost pierderile
teritoriale impuse din 1940, an în care România pierde o treime din suprafața sa și aproximativ 6
milioane de locuitori:
26-27 iunie 1940: ultimatumuri din partea URSS față de România, cea din urmă pierzând
Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în favoarea Uniunii Sovietice.
30 august 1940: Dictatul de la Viena, unde România ceda Ungariei nord-vestul
Transilvaniei.
6 septembrie 1940: regele Carol al II-lea renunță la tron în favoarea fiului său Mihai I,
însă adevărata putere este deținută de prim-ministrul Ion Antonescu.
7 septembrie 1940: Tratatul de frontieră, în care România ceda Bulgariei Cadrilaterul.

11
Acțiuni diplomatice și militare:
23 noiembrie 1940: România aderă la Pactul Tripartit (Axa)
o Pactul Tripartit sau Axa Berlin-Roma-Tokyo reprezenta baza alianței politico-
militare dintre Germania, Italia și Japonia care s-a opus Aliaților.
22 iunie 1941: România participă alături de Germania la luptele împotriva URSS-ului
o Se eliberează Bucovina și Basarabia, se poartă lupte grele la Sevastopol,
Stalingrad. După bătălia de la Stalingrad, Armata Roșie (armata URSS) trece la
contraofensivă.
23 august 1944: Ion Antonescu este arestat, iar România întoarce armele împotriva
Germaniei
8-9 mai 1945: Germania capitulează, cel de-al Doilea Război Mondial ia sfârșit.

Conferința de pace de la Paris (1946-1947):

Deși a întors armele împotriva Germaniei, României nu i-a fost recunoscută
cobeligeranța.
România pierde definitiv nordul Bucovinei și Basarabia în favoarea URSS, iar
Cadrilaterul în favoarea Bulgariei. Recuperează însă nord-vestul Transilvaniei cedat
Ungariei în Dictatul de la Viena din 1940.

12
După 23 august 1944, România intră în sfera de influență a Uniunii Sovietice și începe
procesul de sovietizare a României.

TABEL CRONOLOGIC

Perioadă Personalitate Acțiune

1710-1711 - Război ruso-turc
1711 Dimitrie Cantemir Bătălia de la Stănilești
1711 - Pacea de la Vadu Hușilor
1716-1718 - Război austro-turc
1718 - Pacea de la Passarowitz
1735/1736-1739 - Război ruso-austro-turc
1739 - Pacea de la Belgrad
1768-1774 - Război ruso-turc
1774 - Pacea de la Kuciuk-Kainargi
1787-1791/1792 - Război ruso-austro-turc
1791 - Pacea de la Șistov
1792 - Pacea de la Iași
1806-1812 - Război ruso-turc
1812 - Pacea de la București
1828-1829 - Război ruso-turc
1829 - Tratatul de la Adrianopol
1875-1876 - Răscoale Bosnia și Herțegovina, Bulgaria
1876 Ion C. Brătianu Negocieri convenție româno-rusă
4 aprilie 1877 - Convenție româno-rusă
12 aprilie 1877 - Declarație de război Rusia-Imperiul Otoman
29 aprilie 1877 - Romania declară război Imperiului Otoman
9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu Declarație
10 mai 1877 Carol I Proclamarea independenței statale
Ianuarie 1878 - Imperiul Otoman capitulează
19 feb. 1878 - Pacea de la San Stefano
1iun.-1iul. 1878 - Congresul de Pace de la Berlin
1881 - România devine regat
1883 - Aderarea României la Puterile Centrale
1912 - Primul Război Balcanic
1913 - Al doilea Război Balcanic
August 1913 - Pacea de la București
1914-1918 - Primul Război Mondial
1914-1916 - Neutralitatea României
28 iunie 1915 - Asasinarea lui Franz Ferdinand
21 iulie 1914 - Declararea neutralității
August 1916 - Semnarea convențiilor cu Antanta

13
14 august 1916 - Declarare război Austro-Ungaria
15 august 1916 - Trecerea Carpaților spre Transilvania
Vara 1917 - Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz
Oct. 1917 Lenin Revoluția Bolșevică
Mai 1918 - Pacea de la Buftea
10 nov. 1918 - Reintrarea în război
11 nov. 1918 - Sfârșitul Primului Război Mondial
1919-1920 - Conferința de Pace de la Paris
28 iunie 1919 - Tratatul cu Germania
10 sept. 1919 - Tratatul cu Austria
27 nov. 1919 - Tratatul cu Bulgaria
4 iunie 1920 - Tratatul cu Ungaria
1919-1939 - Perioada interbelică
1920 - Liga Națiunilor
1921 - Alianță cu Polonia
1921 - Mica Înțelegere
1926 - Tratat cu Franța
1928 - Pactul Kellogg-Briand
1934 - Înțelegerea Balcanică
1939-1945 - Al Doilea Război Mondial
August 1939 - Pactul Ribbentrop-Molotov
1 sept. 1939 - Izbucnirea războiului, Hitler atacă Polonia
1940 - România pierde Basarabia
1940 - România pierde Nordul Bucovinei, ținutul Herța
1940 - Tratatul de frontieră
1940 - România pierde nord-vestul Transilvaniei
1940 - Dictatul de la Viena
1940 - România aderă la Axa Berlin-Roma-Tokyo
1941 - România participă la luptele împotriva URSS-ului
1944 - Ion Antonescu este arestat
1944 - România întoarce armele
1945 - Germania capitulează
1946-1947 - Conferința de Pace de la Paris

14
 MIC DICȚIONAR EXPLICATIV

Capitulare – A înceta ostilitățile și a depune armele.

Cobeligeranță – (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic
comun.
Conciliator – Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre
înțelegere între părți opuse.
Expansionism – Atitudine prin care se urmărește extinderea politică și economică asupra unui
teritoriu străin; politică de expansiune.
Filofrancezi; francofil - care aprobă, admiră, iubește tot ce este franțuzesc sau vine de la
francezi.
Izolaționism - Opinie sau atitudine politică dusă de o țară care se opune participării statului
respectiv la soluționarea problemelor vieții politice internaționale.
Lozinca – Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată
pentru propagandă politică, publicitate etc. Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un
astfel de conținut.
Ostilitate – Atitudine dușmănoasă, plină de ură.
Principiul autodeterminării - Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură
statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală.
Principiul naționalității - pretențiunea unor certe grupuri sociale a fi recunoscute libere și egale
cu alte asemenea grupuri este pretenția indiscutabila etica a popoarelor a se dezvolta liber,
conform spiritului lor particular a egalității pe baza condițiilor generale de dezvoltare.
Revanșard – Care încearcă să-și ia revanșa, care vrea să se răzbune; caracterizat prin dorința de
răzbunare.
Revizionism – Atitudine sau acțiune care urmărește revizuirea și modificarea unei legi, a unui
tratat, a unei concepții etc.
Rusofili – (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa.
Teatru de război – teritoriu, spațiu maritim sau aerian unde în timp de război au loc acțiuni
militare de o mare importanță strategică.

15
16