Tema 8

România și concertul european. De la ”criza orentală” la marile alianțe ale sec. al XX-lea.

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1877-1878)

Acțiuni diplomatice ale României în scopul obținerii independenței

În codițiile unui posibil război între Rusia și Turcia, primul ministru I. C. Brătianu și ministrul de
externe Mihail Kogălniceanu se orientează spre tratative directe cu Rusia, în scopul de a evita
transformarea țări în câmpp de război. Astfel, la 4 aprilie 1877, la București este semnată Conveția
militară româno-rusă. Aceasta nu prevedea însă și participarea directă a României la conflictul militar
împotriva Turcii alături de Rusia.

Prevederi ale Conveției militare

- Trecerea trupelor rusești pe teritoriul României la sudul Dunării

- Rusia se angaja să respecte și să mențină integritatea teritorială a României
- Traseul trupelor rusești a fost stabilit în detaliu, ocolind Bucureștiul
- Cheltuielile de transport trebuiau suportate de guvernul rus

La 12 aprilie 1877 Rusia declară război Imp. Otoman, trupele rusești trec Prutul. Turcii răspund prin
bombardarea garnizoanelor românești din stânga Dunării (Calafat, Bechet, Izlaz, Corabia, Giurgiu).
Armata română ripostează, astfel că se declanșează conflictul militar dintre România și Imp. Otoman.

Proclamarea independenței

La 9 mai 1877 Parlamentul României votează independența statului român. Rusia acceptă
independența ca un fapt împlinit, Italia se manifestă cu simpatie, iar anglia, Germania și austro-Ungaria
au avut o atitudine rezervată, menționând că se vor pronunța la sfârșitul războiului.

Participarea României. Cucerirea independenței

Autoritățile ruse nu doresc colaborarea cu România, acestea credeau că vor reuși să înfrâng Imp.
Otoman fără ajutor românesc. Astfel trupele rusești sunt oprite la Plevna (coplex de fortificații condus
de Osman Pașa). În aceste condiții, comandantul armatei rusești, marele duce Nicolae, cere ajutorul lui
Carol, iar din august 1877 încep operațiunile militare asupra Plevnei; în noiembrie 1877, Plevna
capitulează. În ianuarie 1878, armata turcă este înfrântă pe toate fronturilem astfel că Poarta este
nevoită să încheie armistițiul.

Recunoașterea independeței

După încheierea războiului, diplomația românească a intensificat acțiunile de recunoașterea a

independenței pe plan internațional. În acest sens în ianuarie-februarie s-a desfășurat conferința de
pace de la San-Stefano, între reprezentanții Turciei și Rusiei. Reprezentantu României nu a fost acceptat
la discuții, dar marile puteri europene s-au temut de faptul că puerea Rusiei ar putea să crească la nivel
european, astfel că au cerut reluarea negocierilor în cadrul Congresului de pace de la Berlin.

Prevederi

României îi este recunoscută indepența condițioant:

- De schimbul teritoria: România cedează Rusiei sudul Basarabiei, cu cele trei județe: Cahul,
Bolograd, Ismail și primește de la Turcia: Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.
- De modificarea art. 7 din Constituția de la 1866 (cetățenia română era acordată doar creștinilor)
- Serbia și Muntenegru devin independente
- Bosnia și Herțegovina intră sub administrație austro-ungară
- Anglia primește Cipru
- Bulgaria devine autonomă, dar este redusă teritorial

Condițiile tratatului de pace au fost îndeplinite de România, iar din 1881 independeța României este
recunoscută la nivel internațional.

Consecințele obținerii independenței

Crește prestigiul României la nivel european, diplomația românească a dus o politică externă
activă pentru a consolida independența:

- în anul 1881 România este proclamată Regat, iar succesiunea la tron este stabilită

- în anul 1883 România încheie alianța politică defensivă cu Tripla Alianță (Puterile Centrale), alcătuită
din Germania, Austro-Ungaria și Italia.

Aderarea României la Tripla Alianță

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, în Europa se constituie duă mari blocuri
politico-militare Tripla Alianță (Puterice Centrale) și Tripla Înțelegere (Antanta).

Tripla Alianță (Puterile Centrale) – Germania, Austro-Ungaria, Italia și România.

S-a constituit în anul 1882, în două etape:

a. Germania și Austro-Ungaria semnează un tratat în anul 1879, cu scopul izolării pe plan

internațional a Rusiei și Franței.

b. Italia se alătură tratatului în anul 1882; România se alătură în anul 1883, dar tratatul era
secret. La vremea respectivă era singură alianță existentă. Tratatul prevedea acordarea sprijinului militar
reciproc în cazul unei agresiuni armate îndreptate împotriva unuia dintre statele semnatare. Inițial
alianța avea un caracter defensiv, de apărare, dar după anul 1890 devine o alianță ofensivă. Acest tratat
nu a fos reînoit de către România, dar nici nu a fost anulat.

Antanta – Tripla Înțelegere – Marea Britanie, Franța, Rusia

În anul 1904 Franța și Anglia semnează un tratat de alianță cu caracter defensiv numit Antanta
Cordială, apoi, în 1907 se alătură Rusia.

Războiaele balcanice (1912/1913)

Între 1912 și 1913 se desfășoară o nouă etapă a ”problemei orientale”, cunoscută sub numele
de războaiele balcanice.

I. În primul război balcanic din anul 1912 Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria, realizează o aliană sub
protecția Rusiei, cu scopul de a înlătura dominația turcească. În urma conflictului Turcia este înfrântă, iar
tot în acel an se va desfășura Conferința de Pace. Bulgaria este nemulțumită de deciziile conferinței,
astfel că declară război foștilor aliați; Turcia se alătură Serbiei, Muntenegrului și Greciei.

II. Al doilea război balcanic izbucnește în anul 1913, atunci când Bulgaria declară război foștilor aliați.
România intervine în favoarea aliaților, iar la presiunea Marilor Puteri, Bulgaria capitulează.

Ca o recunoașterea a rolului pe care l-a avut România în acest conflict, tratativele de pace s-au
desfășurat la București. Pacea s-a încheiat în august 1913, în absența marilor puteri. România primește
de la Bulgaria Dobrogea de sud, cunoscută sub numele de Cadrilater.

Pariciparea României la Primul Război Mondial (1916-1918)

Context istoric

Antanta și Puterile Centrale intră în conflict în iunie 1914, declanșând astfel Primul Război
Mondial (1914-1918). Statele implicate au fost: Antanta (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia (din 1915),
România (din 1916), Grecia, Japonia, SUA); Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia,
Bulgaria). Pretextul izbucnirii războiului a fost asasinarea prințului moștenitor al Austro-Ungariei,
arhiducele Franz Ferdinand.

Obiectivul României, după obținerea independenței de stat din 1878, a fost crearea statului
național unitar român, prin unirea tuturor provincilor românești.

Neutralitatea României (1914-1916)

În iunie 1914 are loc atentatul de la Sarajevo (asasinarea arhiduceleui), astfel că regele Carol
convoacă, la Sinaia, în august 1914, Consiliul de Coroană pentru a consulta toți politicienii, în vederea
luării unei dezii referitoare la participarea Rom. la război. La acest consiliu participă reprezentanții
partidelor politice, prințul moștenitor Ferdinand, membrii guvernului. Ei au decis ăn favoarea
neutralității.
 În cei doi ani ai neutralității, cele două alianțe politico-militare au făcut demersuri pentru
atragerea României de partea lor. Opinia publică militează pentru alianța cu antanta, tocmai pentru a
elibera teritoriile românești (Transilvania, Banatul și Bucovina) de sub dominația austro-ungară.

La 4 august 1916, România semnează Tratatul de alianță și Convenția militară cu Antanta.

Tratatul de alianță. Prevederi

- România se obligă să declare război Austro-Ungariei și să deschidă conflict cu aceasta până la

data de 15 august 1916.
- Puterile Antantei trebuiau să trateze România în mod egal la viitoarea conferință de pace
- Nicio putere semnatară nu trebuia să încheie pace separată cu Puterile Centrale
- Se recunoaște dreptul României asupra Transilvaniei, Banatului, și Bucovinei

Convenția militară. Prevederi

- Armata anglo-franceză trebuia să inițieze o ofensivă la Salonic pentru a reține forțele bulgare în
sud.
- Rusia trebuia să trimită 2 divizii militare în dobrogea pentru susținerea armatei românești, să
furnizeze echipament militar armatei românești și să declașee o ofensivă în Buvovina.

Participarea României la P. Război Mondial (1916-1918)

La 14 august armata română începe ofensiva în Austro-Ungaria, trece Carpații și ajunge în

Transilvania. În septembrie 1916, Bulgaria declară război României , iar trupele germano-bulgaro-turce,
conduse de feldmareșalul von Mackensen intră în românia și ocupă Turtucaia. Armata română nu este
sprijinită de aliați, astfel că echipamentul militar promis româniei nu ajunge la timp, frontul de la Saloni
nu este coordonat corespunzător. În sept. 1916, armata austriacă începe o contraofensivă în
Transilvania, iar armata română este nevoită să se retragă în România. În noiembrie 1916, trupele
conduse de von Mackensen ocupă Bucureștiul. Casa regală, guvernul și o parte a populației se retrage în
moldova, Ișiul devine capitală provizorie, iar tezaurul este trimis la Moscova.

Anul 1917

Armata română se reorganizează cu ajutorul misiunii militare franceze conduse de generalul

Henry Berthelot. Pentru a crește moralul soldaților, regele Ferdinand le promite soldaților punerea în
aplicare a reformei agrare și a celei electorale (imediat după finalizarea războiului). De asemenea,
Regina Maria organizează sub patronajul ei serviciul sanitar de Cruce Roșie.

În iulie-august 1917, armata română oprește ofensiva Puterilor Centrale spre Moldova prin
luptele de la Mărăști, Mărășești ți Oituz (trupele românești se remarcă prin vitejie ți spirit de sacrificiu).
În octombrie 1917 Rusia iese din război (revoluția bolșevică din Rusia – Lenin instaurează comnunismul),
iar România rămâne singură pe frontul de est.

Anul 1918
 Rusia încheie pace separată cu Puterile Centrale, astfel că românia est obligată să facă la fel.
Pacea cu Puterile Centarle se încheie în aprilie 1918 la București-Buftea.

Prevederi

- Dobrogea este ocupată de Puterile Centrale

- România are acces la Marea Neagră de-a lungul unui drum până la Constanța
- Surplusurile de petrol și cereale intră în posesia Germaniei
- Germania controlează întreaga economie a României

Tratatul a fost ratificat de Parlament, dar nu a fost promulgat de regele Ferdiand (asta înseamnă că nu
putea intra în vigoare)

La noiembrie 1918 România declară război Germaniei și se alătură Antantei, iar la 11 noiembrie
1918, Germania capitulează și se încheie Primul Război Mondial. Gestul României de a reintra în război
are mai mul o valoare simbolică și politică decât una militară.

Consecințele participării la Primul Război Mondial

Obiectivul României a fost atins, provincile românești aflate sub dominație străină s-au unit cu
Vechiul Regat, formând România Mare. Granițele statului român au fost recunoscute la Conferința de
Pace de la Paris (1919-1920).

România în politica externă în prima jumătate a sec. al XX-lea

Context istoric

În perioada interbelică (1919-1939) politica externă a României are drept obiectiv menținerea
statu-quo-ului (adică a situației existente) și a păcii, în condițiile afirmărilor politicilor revizioniste (unele
state doreau revizuirea tratatelor din 1919-1920), și conciliatoriste (Franța și Marea Britanie erau extrem
de îngăduitoare cu statele agresoare) și a instaurării regimurilor autoritare în Europa. Astfel, diplomația
românească încheie alianțe de securitate colectivă la nivel regionale, dar acționează și la nivel mondial,
prin aderarea la Societatea Națiunilor.

În perioada interbelică relațiile internaționale s-au degradat din cauza instaurării regimurilor
totalitare (comunism, fascism, nazism) și al eșecului politicii conciliatoriste dus de Franța și Marea
Britanie, astfel că sistemul de securitate al întregii lumi este compromis, ceea ce va determina izbucnirea
celui de-Al Doilea Război Mondial. În cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, România se va implica cu
scopul recuperării teritoriilor pierdute în anul 1940 (din cauza politicii revizioniste duse de Ungaria și
URSS).
 Relații internaționale în perioada interbelică (1919-1939)

După finalizarea Primului Război Mondial, statele învinse au semnat tratate de pace cu statele
învingătoare în cadrul Conferinței de la Versaille (Paris) din anii 1919-1920. Prin intermediul acestor
tratate este recunoscută la nivel internațional unirea de la 1918 și noile granițe ale României.

Tratatele de pace referitoare la românia sunt:

- Tratatul de la Saint Germaine (1919) Austria recunoaște unirea Bucovinei cu România

- Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) Ungaria recunoașt unirea Transilvaniei cu România
- Tratatul de la Neuilly (1920) Bulgaria recunoaște Cadrilaterul ca aparținând României

Rusia nu a recunoscut unirea României cu Basarabia, dar recunoașterea internațională s-a realizat printr-
un tratat semnat cu puterile europene la Paris, în 1920. Rusia va avea o atitudine ostilă pe toată
perioada interbelică.

Relațiile internaționale dintre statele europene pe toată perioada interbelică, se caracterizează

prin două atitudini: revizionistă, dusă de Germania, URSS, Ungaria și bulgaria, nemulțumite de
prevederile tratatelor de pace și conciliatoristă, promovată de Franța și Anglia, care pentru a menține
pacea în europa, acordau concesii statelor revizioniste.

Astfel politica externă a României se va concentra pe menținerea satu-quo-ului (adică de a

menține granțele stabilite după Congresul de la Paris) și a păcii. România încheie alianâe regionale și se
alătură Societății Națiunilor.

În anul 1919, România devine membră a Societății Națiunilor, organizație mondială având scopul
de menținere a păcii în lume. Un rol important l-a avut Nicolae Titulescu , ministru de Externe al
României, ales președinte al Societății Națiunilor în 1930 și 1931.

Guvernul român aderă la câteva înțelegeri internaționale, precum Pactul Briand-Kellog din
1928, care scotea în afara legii războiul ca mijloc de rezolvare a disputelor dintre state; Conferința de la
Geneva din 1932-1933, care definește agresorul și agresiunea, condamnă războaiele de agresiune și
achizițiile teritoriale rezultând din acestea.

În reazlizarea alianțelor politico-militare regionalem cu scopul menținerii statu-quo-ului se

remarcă diplomatul Take Ionescu. În anul 1921 apare o alianță politico-militară regională numită Mica
Înțelegere (alianță între România, Cehoslovacia și Iugoslavia). Ea avea scopul de a acorda ajutor militar
reciproc în cazul unui atac provocat de Ungaria. În acelașii spirit, dar față de revizionismul bulgar, a fost
încheiată în anul 1934, Înțelegerea Balcanică, semnată de România, Grecia, Turcia și Iugoslavia.
 Pe toată perioada interbelică, România a încercat să se apropie de Franța și Anglia, cu scopul de
a se apăra de amenințările din partea URSS-ului, Germaniei și a statelor revizioniste mai mici- Ungariași
Bulgaria.

Franța a manifestat o lipsă de interes față de românia, astfel că abia în anul 1926 este semnat un
tratat formal de alianță româno-francez, dar care nu conține clauze militare și nu obligă Franța să vină în
ajutorul României. Relațiile cu Marea Britanie erau modeste, aceasta având doar interese de ordin
economic (petrolul românesc).

Relațiile diplomatice cu URSS-ul au fos de-a lungul perioadei interbelice încordate. În 1918, Rusia
rupe legăturile diplomatice cu statul român. Astfel, oamenii politici au încercat să restabilească aceste
relații printr-o serie de convorbiri româno-ruse (de ex. în 1924 ei s-au întâlnit la Viena, dar relațiile
diplomatice nu au fost restabilite; cel care reușește restabilirea relațiilor diplomatice este Nicolae
Titulescu în anul 1934). Totuși problema Basarabiei nu a fost ridicată, astfel că Rusia nu recunoaște
oficial unirea acesteia cu România.

După anul 1930, regimurile autoritare se instalează în câteva state din europa, ceea ce duce la
degradarea relațiilor internaționale, semnalându-se încălcări ale tratatelor de pace stabilite la Paris
(Versailles). Imediat după instaurarea regimului nazist în Germania (1933), Hitler inițiază o politică de
înarmarea a Germaniei (deși nu avea voie să facă acest lucru), încală prevederile tratatului de pace de la
Versailles, părăsește Societatea Națiunilor. În același timp Italia fascistă ocupă Etiopia (în Africa), iar
Japonia ocupă Manciuria (aparținea Chinei). Statele cu regimuri autoritare hotărăsc constituirea, în anul
1937, a Axei Roma-Tokyo-Berlin, alianță militară cu caracter ofensiv.

În anul 1938, Germania anexează Austria, iar Franța și Marea Britanie semnează Acordul de la
Munchen, prin care sunt de acord cu cedarea sudului Cehoslovaciei către Germania (politică
conciliatoristă – Sudul Cehoslovaciei mai era numit și Regiunea Sudetă, aflată la granița Cehoslovaciei cu
Germania, locuită în mare parte de etnici germani). În aceste condiții, regele Carol al II-lea al României
întreprinde vizite la Paris și Londra, dorind să obâină garanția integrității statului român. Franța și M.
Britanie vor garanta doar independența, nu și integritatea teritorială (exista pericolul ca statele
revizioniste să ocupe părți din teritoriul României).

Politica de securitate a României fiind compromisă, rege Carol se îndreaptă spre Germania.
Astfel, în noiembrie 1938 el se întâlnește cu Hitler la Berghof (reședința lui Hitler din Obersalzberg
situată în Alpii Bavarezi), solicitând sprijin față de pretențile reizioniste ale URSS-ului și Ungariei; în
martie 1939 se semnase un Tratat economic între cele două state, valabil 5 ani.

Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, între Germania și URSS,

a constituit ultimul mare moment al realțiilor internaționale înaintea izbucnirii celui de-Al doilea Război
Mondial. În acel pact exista o anexă secretă în care URSS-ul își manifesta interesul de a anexa
Basarabia.. La 1 septembrie 1939, Germania atacă Polonia ți cel de-Al Doilea Război Mondial se
declanează.
 România în cel de-Al doilea Război Mondial. Pierderi teritoriale

Pierderi teritoriale (1940)

Cele două mari blocuri politico-militare care se vor înfrunta în acest conflict vor fi: Axa
(Italia, Germania, Japonia), căreia i se alătură Ungaria și Bulgaria + coaliția Națiunilor Unite, alcătuită
din M. Britaie, SUA și URSS.

Imediat după izbucnirea războiului, regele Carol Al II-lea, proclamă la 6 septembrie 1939,
neutralitatea României. Statele revizioniste, URSS, Bulgaria și Ungria, solicită cedării teritoriale din
România.

Astfel, în iunie 1940, URSS solicită cedarea Basarabiei și a nodului Bucovinei în termen de 48 de
ore. În aceste condiții la 28 iunie 1940, trupele sovietice ocupă teritoriile cedate.

În 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România este nevoită să cedeze Ungariei nord-
vestul Transilvaniei, iar prin Tratatul de la Craiova, din 7 august 1940, Cadrilaterul este cedat Bulgariei.
La data de 6 septembrie 1940 Carol al II-lea abdică în favoarea fiului său Mihai I, în vârstă de 19 ani. De
asemenea îl numește pe generalul Ion Antonescu prim-ministru.

Participarea României la conflagrația mondială:

- 1940-1944 a fost de partea puterilor Axei

-1944-1945 a fost de partea coaliției Națiunilor Unite

I. Alianța cu Axa

Preocuparea guvernului Antonescu a fost consolidarea relației externe cu Germania, considerată cea
mai bună soluție pentru a recupera teritoriile pierdute. Astfel în noiembrie 1940, România aderă la Axa
Roma-Tokyo-Berlin.

În 22 iunie 1941, Germania atacă URSS, iar armata română participă la invazie alături de armata
germană. Inițial armata română trebuia doar să elibereze Basrabia și nordul Bucovinei, dar la solicitarea
lui Hitler, ea va trece dincolo de Nistru (lupte ale armate române în sudul Rusiei, în Caucaz, la Cotul
Donului și la Stalingrad (1942-1943).

După victoria armatei rusești la Stalingrad, începe contraofensiva coaliției Națiunilor Unite, astfel că
România începe negocierile cu Națiunile Unite. Atât ministru de Externe, Mihai Antonescu, cât și liderul
Partidului Țărănesc, Iuliu Maniu, poartă discuții cu N. Unite. Ion Antonescu nu acceptă propunerea de
armistițiu, el considerând că acest lucru semnifică o capitulare față de URSS.

II. Alianța cu Națiunile Unite

În mai 1944, guvernul britanic și cel sovietic au hotărât să împartă Europa de sud-est în zonemilitare
operaționale. Britanicii (ei au avut propus această împărțire) au propus ca Grecia șă rămână în zona lor,
iar românia în zona sovietică. Bulgaria va fi adăugată zonei sovietice. SUA este de acord cu această
împărțire, dar aceste aranjamente vor constitui delimitarea sferelor de influență de după cel de-Al
Doilea Război Mondial.

La 20 august 1940 începe ofensiva sovietică pe frontul românesc. În acest context, generalul Ion
Antonescu este arestat pe 23 august 1944. Regele Mihai I anunță Proclamația Regelui către Țară, prin
care se rup relațiile diplomatice cu Germania, iar România trece de partea Națiunilor Unite. În
septembrie 1944 este semnată convenția de armistițiu cu puterile aliate, convenție ce oferă URSS-ului
control politic și economic integral asupra României.

Convenția prevedea:

- alăturarea armatei românești la cele ale Națiunilor Unite

- plata unor sume mari de bani către URSS drept despăgubiri de război

- anularea Dictatului de la Viena

- Libertatea de mișcare a forțelor militare aliate pe teritoriul României (în special trupele URSS-ului).

Armata română continuă războiul până în mai 1945, trecând în Ungaria, Cehoslovacia și Ungaria.

Consecințele participării României la Al Doilea Război Mondial

Scopul României a fost recuperarea teritoriilor pierdute în 1940 și menținerea statului român
independent și suveran. Prin Tratatul de pace de la Paris din 1947 României nu i s-a recunoscut
cobeligeranța (adică că a participat alături de ambele tabere, practic a fost considerat stat învins), pierde
Basarabia și nordul bucovinei în favoarea rusiei, în plus trebuie să plătească despăgubiri de război față
de URSS. Singura prevedere favorabilă a fos redobândirea nord-vestului Transilvaniei.