România și Europa : criza orientală și cucerirea independenței de stat

Diplomația/ Relațiile Internaționale în secolul XIX :

După infrângerea lui Napoleon, prin Congresul de la Viena (1814-1815) se

restabilește o nouă ordine în Europa. Statele participante la Congres sunt recunoscute drept
mari puteri.
(Definiția) Mare putere : stat care are capacitatea de a-și extinde influența pe între
mapamondul și poate garanta protecție altor state mai mici - vorbim de state potente din
punct de vedere economic și influente în plan politic.
Marile puteri de la începutul secolului XIX erau : Prusia, Austria, Marea Britania, Rusia
Țaristă și Franța (care, deși învinsă, fusese reprezentată cu succes de ministru său
Talleyrand).
Ordinea instaurată o dată cu Convenția de la Viena este una nouă, dar se bazează pe
raporturile de putere deja existe. De ce spun asta? Spun asta pentru că odată cu Congresul de
Pace apre idea că, prin implicarea lor activa pe scena internațională, Marile Puteri puteau să
contribuie la menținerea păcii (ideea balansului de putere - acesta nu a funcționat). Cu toate
asta acestea, Marile Putere de la 1815 erau deja state influente din punct de vedere economic
și politic și era normal ca state mai mici să se consulte cu acestea sau să încerce să încheie
alianțe cu acestea pentru a se apăra. Dorința de a menține pacea e nouă, dar statele care
participă la așa zilul „balanș de putere” erau puternici încă dinainte de momentul Viena 1815.

Atenție ! Pe langă cele 5 mari puteri care au fost și participante la Convenția de la Viena,
istoricii și oamenii vremi au atribuit acest titlu și altor tari - exemplu: italia este numita astfel
deși importanța Italiei este clar mai mică.

Despre situația zonală (zona Mării Negre) :

Imperiul Otoman nu era o Mare Putere, ci o putere în declin. (Definiție) Criza orientală :
Criza Orientală descrie declinul Imperiului Otoman. Acesta începe după moarte lui Suleyman
Magnificul (1566) și trenează până după Primul Război Mondial. Trebuie să notăm că, deși
în decădere, Imperiul Otoman continua să joace un rol important în zona Mării Negre, unde
deținea o serie de teritorii și în secolul XIX:

Răscoalele poparelor din Balcani :

Primele răscoale au loc la 1848 (când are loc Primăvara Popoarelor) - ele nu duc ca
emanciparea popoarelor din Balcani și de la Sud de Dunăre. La finalul secolul XIX (1875-
1876) au loc răscoale în zona de azi a Bulgariei și a Bosniei și Herțegovinei. Aceste
frământări sunt văzute ca o oportunitate de către Rusia Țaristă care se oferă să sprijine
popoarele din Balcani (pretextul este cel al protejării religiei creștine\ortodoxismului). În
realitatea însă, ceea ce cauta Rusia este influența regională (pentru că așa funcționau relațiile
internaționale la acea vreme) și recâștigarea unor teritorii pierdute în Războaiele Crimeii.

Aceaste mutații (adică schimbări) de pe scena politică internațională sunt văzute ca o

oportunitate de către România. Pentru context trebuie să ținem cond de faptul că România era
un stat tânăr și se afla încă sub suzeranitate otomană, ceea ce făcea ca statul să fie lipsit de
libertate în plan internațional (pozițiile pe scena internațională erau formulate în așa fel încât
să nu lezeze interesele Porții).

Dorind emanciparea statului român, pe 4 aprilie 1877 este semnata la Bucureşti o Convenţie
româno-rusă prin care România îngăduia trecerea trupelor ruse pe teritriul ei, dar doar cu
condiția ca Rusia să respecte integritatea teritorială a României, iar traseul trupelor ruse să
ocolească Bucureștiul (de asemenea cheltuielile legate de deplasarea trupelor ruse urma sa fie
suportată de Rusia). Astfel, la 12 aprilie 1877 Rusia declară război Imperiului Otoman, iar
trupele ruse trec Prutul. În retaliere, Turcia bombardează localităţile românești de pe malul
Dunării: Brăila, Calafat, Bechet, Islaz, Corabia şi Giurgi, ceea ce face ca armata română să fie
nevoită să răspunde, bombardând Vidinul (Bulgaria). România intra în consecință în război
cu Imperioul Otoman.
În aceste condiţii, la 9 mai 1877 intr-o sedintă extrordinarp a Camera deputaţilor s-a votat
moţiunea prin care se declara independenţa. A doua zi pe 10 mai, cu ocazia aniversării urcării
lui pe tron, principele Carol a proclamat independenţa.

Desfășurarea Războiului Ruso-Româno-Turc:

Pe teritoriul României au loc bătălii la care participă și armată română, dar și cea rusă, deși inițial
rușii nu îți doreau colaborarea cu românii.
Plevna se dovește a fi greu de cucerit, astfel că se formează o alianța între România și Rusia.
Forţele româno-ruse sunt puse sub comanda lui Carol I, asistat de generalul Zotov şi Al.
Cernat; (armata română: 38.000 oameni şi 108 tunuri), iar la 30 august are loc asaltul asupra
Plevnei; din 14 redute au fost cucerite doar trei, Griviţa I fiind singura păstrată de unităţile
române.
Războiul evoluează în favoarea românilor și a rușilor, iar la 28 noiembrie 1877, înfrânt,
Osman-paşa se predă colonelului Mihai Cerchez
În continuarea, armata română acţionează în nord-vestul Peninsulei Balcanice în zona Vidin,
iar ruşii ajung aproape de Constantinopol. Amenințarea la adresa capitalei, îî forțează pe
turci să ceară un armistiții
Pacea de la San Stefano sau despre cât de neînsemnată era Românie pe scena internațională:

Părțile beligerante s-au reîntâlnit la San Stefano (februarie 1878) pentru a negocia pacea.
România nu a fos primită, negocierile desfășurându-se în format bilateral între Rusia și
Imperiul Otoman. Tratatul de la San Stefano (19 februarie / 3 martie 1878) recunoaște
independența României și a Serbiei, însă, totodată confirmă și creşterea influenţei ruseşti în
Balcani: spre exemplu în Bulgaria, urmau să rămână staţionate trupe ruseşti,  Turcia ceda
Rusiei Dobrogea,Delta Dunării și Insula Șerpilor, Rusia primea de asemenea sudul
Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail);

Congresul de la Berlin :
(de reținut) într-un sistem de „echilibru al puterii” orice evoluție ce sporea influența unei țări
era văzută ca o amenințare de toate celelalte țări, de aceea sistemul propus la Congresul de la
Viena nu va duce la menținera păcii pe continent

După Congresul de la San Stefano, puterea Rusiei în zonă a crescut foarte mult, lucru care le-
a nemultumit pe Anglia si Austro-Ungaria care au anulat hotărârile Congresului de la San
Stefano și au organizat un nou Congres la Berlin. În urma acestuia se recunoște independența
României, dar aceasta era condiţionată de modificarea art. 7 din Constituţia din 1866 , articol
prin care cetățenia română era acordată doar creștinilor (acest lucru poate fi vazut ca un
amestec în problemele interne și o încalcare a suveranitâți statale, dar, în același timp,
articolul 7 era unul discriminator). Schimbul de teritorii facut la San Stefano este recunoscut
oficial, cee c înseamna că vom ceda Rusiei sudul Basarabiei, Dobrogea,Delta Dunării și
Insula Șerpilor revenindu-ne nouă.

Independenţa României a fost recunoscutâ imediat de Rusia, Imp Otoman,

Serbia şi Austro-Ungaria şi abia în 1880 de către Franţa, Anglia şi Germania.

Importanţa independenţei( consecințe ale implicării României în criza orientală)

-România putea să desfăşoare o politică externă proprie ( de fapt aceasta va fi foarte
activa diplomatic la începutul secolul XX)
- România se dezvoltă economic
-prestigiul internaţional al ţării creşte, în 1881 România fiind ridicată la rangul de
regat
- în anul 1883 România aderă, pe fondul răcirii relațiilor cu Rusia și pentru a
evita izolarea diplomatică, la Puterile Centrale ( o grupare de state din care făceau
parte :Germania, Austro-Ungaria, Italia). Alianța a fost una secretă, de ea având cunoștință
doar regele și câțiva oameni politici.