ROMÂNIA ŞI CONCERTUL EUROPEAN;

DE LA ,,CRIZA ORIENTALĂ” LA MARILE ALIANŢE ALE SECOLULUI XX

Introducere. Concertul european desemnează eforturile puterilor europene din secolul al secolului
al XIX-lea pentru menţinerea echilibrului politico-militar şi statu-quo-ului teritorial în Europa. O impotantă
manifestare a politicii concertului european s-a produs în timpul Războiului Crimeii (1853-1856) când
Anglia, Franţa şi Sardinia au sărit în sprijinul Imperiului Otoman ameninţat cu o înfrângere serioasă de
Rusia. Puterile Occidentale au învins, pacea fiind încheiată la Congresul de la Paris (1856). – predat la
lecția Statul român modern de la proiect politic la România Mare.
Prezenarea Statutul politico-juridic al Principatelor înainte de Războiul Crimeii și exemplificarea lui
printr-un document internațional (denumirea actului referitor la statut, anul emiterii și o prevedere)
Înainte de Războiul Crimeii Principatele Dunărene se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman și
protectoratul Imperiului Rus. Acest statut a fost stabilit prin Convenția de la Balta Liman, din 1849.
Domnitorii celor două principate erau numiți de țarul Rusiei și de sultan pe 7 ani, iar Adunările obștești
erau înlocuite cu Divanuri, alcătuite din mari boieri, aleși de către domnitor.
Documente juridice internaționale, din prima jumătate a secolului al XIX-lea cu consecințe teritoriale
asupra Principatelor Române, care a adus o modificare statutului internațional al Principatelor
Tratatul de la Adrianopol (secolul XIX)
În urma războiului ruso-turc dintre anii 1828-1829 câştigat de către Rusia a fost încheiat în septembrie 1829
Tratatul de pace de la Adrianopol. Acest tratat prevedea pentru Principatele Române Moldova şi Valahia,
aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, următoarele: impunerea oficială a protectoratului Rusie
asupra Principatelor, restituirea către Ţăra Românească a raialelor/cetăţilor turceşti de pe malul stâng al
Dunării: Brăila, Giurgiu şi Turnu, graniţa cu Imperiul Otoman era stabilită pe linia Dunării, domnitorii
români trebuiau aleşi pe viaţă, libertatea comerţului românesc, menţinerea ocupaţiei ruseşti pânâ la plata
despăgubirilor de război de către turci şi obligaţia Porţii de a recunoaşte viitoarele regulamente
administrative ale Principatelor.
Tratatul de pace de la Paris (secolul XIX)
Lucrările Congresului de pace de la Paris din 1856, desfășurat ca urmare a Războiului Crimeii (1853-1856 ),
s-au finalizat cu încheierea Tratatului de pace de la Paris (1856). Acest tratat conţine pentru Principatele
Române prevederi precum: autonomia Principatelor sub suzeranitate otomană; înlocuirea protectoratului
rusesc cu garanţia colectivă a celor şapte puteri europene participante la Congres; consultarea românilor
în privinţa unirii, prin convocarea unor Adunări ad-hoc şi reintegrarea în graniţele Moldovei a celor trei
judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail.
Introducere. Redeschiderea ,,crizei orientale’’în 1875 sub forma mişcării de eliberare a popoarelor
din Balcani împotriva unei mari puteri, Imperiul Otoman, a implicat şi România. Astfel în anul 1876
guvernul român s-a pronunţat tot mai hotărât pentru recunoaşterea independenţei României trimiţând
chiar o notă diplo-matică în acest sens la Poartă. Răspunsul a venit abia la sfârşitul anului când Poarta a
promulgat o nouă Constituţie care declara România parte integrantă a Imperiului Otoman, cu statutul de
provincie privilegiată.
Convenţie româno-rusă (document / fapt istoric care ilustrează raportul României cu marile puteri)
Deoarece o mare putere Rusia dorea să se implice în „criza orientală” pentru a-i sprijini pe răsculaţi
si exista pericolul ca România (deşi se declarase neutră faţă de conflict) să fie transformată într-un teatru de
război a fost încheiată la 4 aprilie 1877 o Convenţie româno-rusă. Documentul stabilea trecerea trupelor
ruse pe teritoriul ţării noastre în regimul rezervat armatelor prietene, cheltuielile fiind suportate de guvernul
rus. El mai conţinea şi obligaţia guvernului rus de a respecta drepturile politice ale statului român şi de a
garanta integritatea teritorială a României. Astfel se evita se evita purtarea luptelor pe teritoriul României şi
ocuparea de pământurilor țării, întărindu-se totodată speranţa dobândirii independenţei.
Proclamarea independenţei României eveniment / fapt istoric care ilustrează implicarea în criza orientală/
acțiune din activitatea legislativului care modifica pe plan intern statutul politico-juridic internațional al României
 Deoarece la Dunăre începuseră bombardamentele între militarii turci și cei români un deputat a făcut
o interpelare în Parlament solicitând ministrului de Externe precizarea clară a situației României. Așadar
Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de Externe, a ținut un discurs memorabil prin care a declarat
independenţa României la 9 mai 1877. Camera Deputaţilor plăcut impresionată a votat independenţa
absolută a României şi starea de război cu Turcia, iar a doua zi, la 10 mai 1877, într-o atmosferă solemnă,
principele domnitor Carol I a proclamat independenţa României .
Războiul de independenţă (1877-1878) eveniment / fapt istoric care ilustrează implicarea în criza orientală /
fapt istoric care ilustrează raportul României cu marile puteri
Românii au participat la razboiul ruso- turc din Balcani, urmărind obiectivul de a obține
recunoașterea independenței României, motiv pentru care e cunoscut în istoria naţională sub denumirea de
războiul de independenţă. Implicare în război s-a făcut la solicitarea Marelui Duce Nicolae, fratele ţarului
Rusiei.(Alexandru al II-ea). Solicitarea făcută printr-o telegramă adresată principelui Carol I arăta că turcii îi
nimiceau pe ruşi fiind necesară intervenţia trupelor române. În acestă situaţie armata română a fost angajată
în operaţiunile militare antiotomane din sudul Dunării. Soldaţii şi ofiţerii români au săvârşit adevărate
minuni de vitejie în cucerirea redutelor Griviţa, Rahova, Plevna, Vidin şi Smârdan. Însuşi Osman Paşa,
comandantul suprem al trupelor otomane s-a predat la Plevna cu toată armata lui colonelului român Mihail
Cristodulo Cerchez. S-au mai evidenţiat în conducerea luptelor generalul Alexandru Cernat şi principele
domnitor Carol I, care a fost decorat de ţarul Rusiei. Participarea la războiul din Balcani a adus României
importante consecinţe: cucerirea şi recunoaşterea independenţei, unirea Dobrogei cu patria-mamă/România
Tratatele de pace (documente internaționale care stabileau statutul politico-juridic internațional)
În ianuarie 1877 s-a semnat armistiţiul dintre Rusia şi Imperiul Otoman, iar în februarie 1878 a fost
încheiat Tratatul de pace de la San Stefano fără participarea reprezentantului României şi în dauna
intereselor ţării noastre. (conform tratatului Rusia reanexa sudul Basarabiei dând în schimb României
Dobrogea de Nord) Înscrierea prevederii referitoare la reanexarea sudului Basarabiei în Tratatul de pace
de la San Stefano a dus la tensionarea relaţiilor româno-ruse. Trupe ruseşti au fost aduse din Balcani în
România şi domnitorul Carol I a ordonat regruparea armatei române în nordul Olteniei şi Munteniei în
vederea organizării rezistenţei.
Tratatul de la San Stefano a nemulţumit nu doar România ci şi Marile Puteri Europene: Anglia şi
Austro-Ungaria care au determinat rediscutarea problemelor legate de războiul ruso-româno-turc în cadrul
Congresului de pace de la Berlin (1 iunie-1 iulie1878 ). Delegaţia României alcătuită din primul-ministru
Ion C. Brătianu şi ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu nu a fost admisă la tratative. Totuşi, după
stăruitoare insistenţe, i s-a permis să prezinte un memoriu-protest în legătură cu pierderea judeţelor din
sudul Basarabiei. Tratatul de pace de la Berlin a fost semnat la 1 iulie 1878 şi conţinea pentru România
următoarele prevederi:
- independenţa deplină a României era recunoscută, dar condiţionată de: schimbarea articolului 7 al
Constituţiei din 1866 şi acceptarea schimbului făcut de Rusia la San Stefano
- Rusia reanexa cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail (prevedere teritorială)
- teritoriile Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor reveneau României (prevedere teritorială)
. Obţinerea independenţei a avut consecințe /urmări importante pentru statul român: a îngăduit afirmarea
unei politici externe proprii şi a permis instituirea unui sistem protecţionist necesar progresului economic.
Iar reintegrarea Dobrogei a o ferit o nouă perspectivă legăturilor economice cu lumea.
Un punct de vedere referitor la consolidarea statului român modern prin aderarea la o mare alianță în
secolele XIX-XX este acela că astfel România a ieșit din izolarea în care intrase la sfârșitul războiului ruso-
româno-turc din anii 1877-1878.
Un argument istoric prin care susțin acest punct de vedere este reorientarea politicii externe a
României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Deoarece relatiile dintre statul român si Rusia s-au deteriorat rău în urma prevederilor tratatelor de
pace din 1878 și prin anexarea sudului Bsarabiei a fost necesară o reorientare a politicii tării prin aderarea la
o mare aliantă. Astfel în anul 1883 România a aderat la Tripla Alianță denumită și Puterile Centrale formată
din Germania, Austro-Ungaria și Italia. Tratatul a scos România din izolarea diplomaticǎ ȋn care se gǎsea, i-a
asigurat unele avantaje pe piața Europei Centrale, dar a stânjenit sprijinul acordat românilor ardeleni.