Consolidarea statului român modern

Carol I de Hohenzollern (1866-1914)

Dupa abdicarea lui Al.I. Cuza, in 11/23 februarie 1866, se punea problema gasirii unui print strain (o
dorinta exprimata de Adunarile ad-hoc) iar pe plan international, se punea chiar problema destramarii unirii din
1859, ceruta in special de Imperiul Otoman.
Imediat dupa abdicarea lui Al. I. Cuza se formeaza o Locotenenta domneasca si un guvern provizoriu
condus de Ion Ghica care sa conduca pana la numirea unui domnitor.
In secret, Ion C. Bratianu este trimis sa gaseasca un print strain care sa accepte conducerea Romaniei.
La propunerea imparatului Napoleon III si acceptata de cancelarul german Otto von Bismarck, este
indreptata atentia spre printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul regelui Prusiei. Acesta accepta sa
devina principe al României.
In aprilie 1866 se organizeaza un plebiscit in România pentru a intreba populatia daca este de acord cu
acest principe. Rezultatul este favorabil lui, iar la 10 mai 1866 este proclamat principe de catre Parlamentul
roman, devenind astfel Carol I de Hohenzollern. Era astfel atins un alt obiectiv al proiectelor politice prin aducerea
unui print strain la conducere României.
Carol I a cultivat un climat de ordine, disciplina si rigoare, a incurajat modernizarea economiei si a fost un
arbitru al vietii politice.
De ce doreau românii un print strain? Pentru mentinerea unitatii statului român, pentru inlaturarea luptei
pentru putere deoarece ar fi existat o dinastie, pentru prestigiu deoarece se dorea aducerea unui print strain dintr-o
dinastie domnitoare in Europa care ar fi dat statului roman o protectie din partea acelei dinastii, pentru siguranta,
pentru consolidarea autonomiei si chiar obtinerea independentei. Toate acestea le-a realizat Carol I in perioada cat
a domnit.
In 14 martie 1881 România a devenit Regat Din 10 mai 1881 Carol I îşi ia titlul de Rege al României.
Primul act pe care l-a semnat in calitate de principe al Romaniei a fost Constitutia promulgata la 1 iulie
1866.
Au fost create primele partide politice –
1. Partidul National Liberal (P.N.L.) a fost oficial infiintat la 24 mai 1875. Acesta ii reprezenta pe burghezia
industriala si comerciala, intelectuali. Ca lideri politici s-au remarcat Ion C. Bratianu si C.A.Rosetti.
Liberalii doreau sa dezvolte industria pentru a moderniza economia, sa preia modelul liberal de guvernare
din Europa.
2. Partidul Conservator s-a inchegat in perioada guvernarii din 1871-1876, dar oficial s-a infiintat la 3
februarie 1880. Reprezenta pe proprietarii funciari, burghezia bancara si intelectuali. Ca lideri politici se
remarca Lascar Catargiu si Manolache Costache Epureanu. Ei doreau sa respecte traditiile romanesti si sa
se dezvolte, in special sectorul agricol.

Carol I a instaurat in 1895 sistemul rotativei guvernamentale, adica alternarea la guvernare a celor doua
partide.
Partidul National Liberal a guvernat intre: 1876-1888; 1895-1899; 1901-1904; 1907-1910; 1914-1918
Partidul Conservator a guvernat intre: 1871-1876; 1888-1895; 1899-1901; 1904-1907; 1910-1914.

Pe plan extern:
A actionat pentru afirmarea autonomiei, cucerirea independentei de stat si intarirea prestigiului
international al statului roman.
In timpul razboiului de independenta a avut merite importante in desfasurarea operatiunilor militare. Dupa
Congresul de pace de la Berlin (1878) a respins cererea Rusiei de libera trecere a armatei tariste prin Dobrogea.
In contextul deteriorarii relatiilor romano-ruse, dupa 1878, s-a orientat spre Puterile Centrale (Germania,
Austro-Ungaria si Italia) cu care a incheiat Tratatul din oct. 1883. In timpul regelui Carol I, Romania s-a afirmat ca
un factor de echilibru in Balcani.
Ca urmare a participarii tarii noastre la al doilea razboi balcanic, incheiat cu Pacea de la Bucuresti ( august
1913), Cadrilaterul a revenit statului roman.
Monarhia a incurajat lupta românilor din teritoriile românesti aflate sub dominatie straina, prin diverse
modalitati: interventia regelui Carol I pe langa Curtea de la Viena pentru eliberarea conducatorilor miscarii
Memorandiste condamnati in procesul de la Cluj din 1894; sprijinul financiar pentru scolile romanesti etc.
In timpul Primului Razboi Mondial regele a acceptat neutralitatea Romaniei, hotarare adoptata in cadrul
Consiliului de Coroana de la Sinaia din 3 aug. 1914.
 CUCERIREA INDEPENDENTEI DE STAT
RAZBOIUL DE INDEPENDENTA AL ROMÂNIEI, 1877-1878
(redeschiderea Crizei Orientale)

Dupa unirea Principatelor Romane, obtinerea independentei a devenit un obiectiv esential al luptei
nationale.
România era un stat vasal Imperiului Otoman si astfel platea un tribut anual Portii Otomane, statul român
nu putea incheia tratate si aliante cu alte tari şi trebuia sa accepte stapanirea otomana asupra Dobrogei.

Intre 1875-1876 a inceput o noua Criza Orientala prin declansarea luptei antiotomane de catre
Bosnia, Hertegovina, Bulgaria, Serbia si Muntenegru. La inceput, desi simpatiza cu cauza acestor state,
România si-a proclamat neutralitatea fată de conflict crezand ca isi poate obtine independenta pe cale dipomatica
prin tratative. Aceasta era credinta guvernului conservator de atunci. Imperiul Otoman invinge razboaiele si
rascoalele antiotomane din 1875-1876. Rusia anunta ca va interveni de partea statelor invinse de catre Imperiul
Otoman. Era un prilej pentru România sa se alieze cu Rusia pentru a lupta alaturi impotriva otomanilor.
La Bucuresti este ales un nou guvern in frunte cu liberalul Ion C. Bratianu in iunie 1876. Acesta a incercat
sa se apropie de Rusia pentru a incheia o intelegere, mai ales ca armata rusa trebuia sa traverseze teritoriul
romanesc pentru a ajunge la sud de Dunare. Calea obtinerii independentei era evident razboiul pentru ca Imperiul
Otoman nu avea de gand sa recunoasca fara lupta independenta României (acest lucru era clar pentru ca in dec.
1876 s-a revizuit Constitutia otomana in care era descrisa România ca fiind o “provincie a Imperiului”).
Astfel, la 4 aprilie 1877 s-a incheiat la Bucuresti o Conventie româno-rusa care prevedea: trecerea armatei
ruse prin România dar Rusia accepta sa respecte integritatea teritoriala si politica a României si sa suporte
cheltuielile deplasarii armatei rusesti pe teritoriul românesc.
Rusia nu avea insa de gand sa colaboreze in razboi cu România. La 12 apr. 1877, Rusia declara razboi
Imperiului Otoman si incepea traversarea teritoriului românesc. Imperiul Otoman observa ca România nu
riposteaza la trecerea armatei rusesti pe teritoriul sau si isi da seama ca exista o intelegere intre Rusia si România.
Astfel, incepe sa bombardeze orasele romanesti dunarene (Bechet, Islaz, Corabia, Calafat, Giurgiu) fara sa existe
vreo declaratie de razboi intre Imperiul Otoman si România. Armata româna raspunde, bombardand Vidinul si
Turtucaia. Practic, razboiul incepuse.
In acest context, ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu declara la 9 mai 1877, in cadrul Camerei
Deputatilor, ca România isi proclama independenta. Declaratia de indepententa a României a fost votata in acea zi
de Camera Deputatilor, iar la 10 mai 1877, Senatul a votat-o si el iar apoi domnitorul Carol I a promulgat-o.
Marile Puteri nu s-au pronuntat in privinta acestei declaratii de independenta asteptand sa vada rezultatul
razboiului. Singura care a recunoscut-o a fost Rusia ca un gest de prietenie pentru ca armata sa se deplasa pe
terioriul românesc.

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA RAZBOIUL DE INDEPENDENTA, 1877-1878

Ajungand la sud de Dunare, in iunie 1877, armata rusa nu a facut fata asediului asupra cetatii Plevna – o
cetate foarte bine aparata de redute si condusa de generalul otoman Osman Pasa. Astfel, printr-o telegrama trimisa
principelui Carol I, la 19/31 iulie 1877, Rusia cere ajutorul României. Telegrama era trimisa de Marele Duce
Nicolae, comandantul trupelor rusesti la Plevna.
Desi nu exista o conventie militara intre Rusia si România in privinta aliantei pe front, Armata
Româna condusa de Carol I trece la sud de Dunare indreptandu-se spre Plevna. La 30 aug. 1877, fortele
romano-ruse puse sub comanda principelui Carol I au executat un atac general asupra Plevnei. Singura
victorie a fost obtinuta de români prin cucerirea redutei Grivita I. Dupa acest atac foarte dur, respins in
general de otomani, Carol I si-a sustinut opinia ca Plevna nu poate fi cucerita decat printr-un asediu. La 9
nov. 1877, românii au cucerit reduta Rahova iar la 28 nov. 1877 cetatea Plevna s-a predate armatei române.
Dupa capitularea Plevnei, rusii s-au indreptat spre Sofia-Adrianopol–Istanbul iar românii spre Vidin-
Belogradcik. Românii au obtinut victorii in lunile ian-febr. 1878 asupra cetatilor Vidin si Smârdan.
Otomanii au capitulat in ianuarie 1878. In ultima parte a razboiului, Rusia s-a aratat neprietenoasa fata de
români anuntand ca vor sa integreze in teritoriul lor cele 3 judete din sudul Basarabiei date Moldovei in 1856.
 Astfel, fara participarea altor state, nici macar a României ca aliata a Rusiei, s-a semnat la San Stefano la
19 febr. 1878 un Tratat de pace intre Rusia si Imperiul Otoman. Tratatul de la San Stefano recunostea independenta
României conditionata. Atitudinea Rusiei a nemultumit Marile Puteri (Anglia, Austro-Ungaria, Germania) ceea ce
a dus la anularea hotararilor luate la acest tratat si reluarea discutiilor in cadrul unui congres de pace.

CONGRESUL DE PACE DE LA BERLIN desfasurat intre 1 iunie -1 iulie 1878. In cadrul acestui
congres s-a semnat Tratatul de pace de la Berlin semnat la 1 iulie 1878, care recunostea independenta de
stat a României.
Tratatul de pace de la Berlin hotăra in privinta României: independenta de stat era recunoscuta dar
conditionat de modificarea articolului 7 din Constitutie in sensul acordarii cetateniei române pentru
locuitorii de alta religie decat crestina; statul roman primea Dobrogea, Delta Dunarii si insula Serpilor dar
pierdea sudul Basarabiei luat de Rusia.
Dupa Razboiul de Independenta al României, relatiile statului roman cu cel rus s-au deteriorate in primul
rand din cauza ocupării terioriului din sudul Basarabiei (reintrate in granita Moldovei in 1856) si a agresivitatii
Rusiei. Rusia de altfel nu si-a respecta angajamentul semnat prin Conventia romano-rusa din 4 apr. 1877 deoarece
acolo se obliga sa respecte integritatea teritoriului român, ceea ce nu a facut-o.

In octombrie 1883, Romania a aderat in secret la Tripla Alianta/Puterile Centrale (formata din
Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar si Italia). Motivele: Carol I era german; Rusia devenise un stat
neprietenos dupa 1878, nerespectandu-si propriile tratate cum s-a intamplat in 1878 prin anexarea sudului
Basarabiei; România era izolata intre imperii multinationale (rus si autro-ungar). A fost secret acest tratat deoarece
românii nu simpatizau cu Austro-Ungaria şi dorinţa cea mai mare era unirea României cu Transilvania.

Redeschiderea Crizei Orientale

In 1912 se redeschide Criza Orientala prin razboiul declansat de Bulgaria, Serbia, Grecia si
Macedonia impotriva Imperiului Otoman. In cadrul acestei etape a Crizei Orientale au avut loc doua
Razboaie Balcanice:
In 1912 incepea primul Razboi Balcanic. Razboiul se termina cu infrangerea Imperiului Otoman. România
a fost neutra fata de acest razboi balcanic. Nemultumita de prevederile Pacii de la Londra si incurajata de Austro-
Ungaria, Bulgaria declanseaza al doilea Razboi Balcanic atacand Imperiul Otoman si pe fostii aliati.
In 1913 are loc al doilea Razboi Balcanic. Romania considera gestul Bulgariei o agresiune asupra
securitatii colective din Balcani si intervine impotriva Bulgariei. Austro-Ungaria i-a cerut României sa nu
intervina.
România a participat la al doilea Război Balcanic (1913), înfrângând Bulgaria. Gestul sau a fost de
fapt o indepartare fata de Tripla Alianta. Prin Pacea semnată la București în aug.1913, România ocupa
Cadrilaterul (sudul Dobrogei).