ROMANIA POSTBELICA

Gheorghe Gheorghiu-Dej. Romania in anii 1948-1965

Regimul comunist stalinist /sovietic

a) (1948-1960/1962) – fidelitate si supunere totala fata de URSS

(continuare)
In anii 1949-1950 au fost arestati toti fostii lideri politici care au ocupat o functie in stat
inainte de 1945 si au fost inchisi la Sighet, Arad, Gherla, Ramnicu Sarat. Deportarea in Baragan
a celor ce se opuneau politicii de sovietizare a Romaniei. La 1 dec. 1948, guvernul a decretat
unificarea Bisericii Greco-Catolice cu cea Ortodoxa si a luat masuri represive contra inaltilor
prelati care s-au opus “fuziunii”.
Paralel cu modificarile in toate structurile statului (economice, sociale, politice) a fost
declansata si o “revolutie culturala”. Totul a fost pus in slujba proslavirii U.R.S.S. si denigrarii
“imperialistilor” (occidentalilor), mai ales americani si englezi. P.M.R. viza formarea “omului
nou” de tip sovietic si “ruperea cu trecutul”; tot ce era national, adica romanesc, era blamat ca
venind in contradictie cu “internationalismul proletar”. Propaganda oficiala glorifica pe muncitor
si taran. E vorba de asa numitul “proletcultismul”= curent cultural ale carui principii estetice
erau reduse la ideea formarii unei culturi proletare cu respingerea mostenirii culturale a
trecutului. Proletcultismul a cunoscut maxima lui expansiune in anii ’50. Prelundu-se modelul
sovietic, a fost “revolutionata” si scoala: politizarea invatamantului, epurarilor masive din
personalul didactic “compromis”, instituirea manualului unic, falsificarea istoriei romanilor (prin
negarea oricarei valori nationale), rusificarea culturii prin impunerea limbii ruse ca obligatorie
din clasa a IVa.
In anii ’50, patriotismul era blamat cu vehementa, fiind asimilat cu nationalismul si
spiritul burghez. Cea mai mare parte a literaturii de dinainte de 1945 a fost interzisa. Scriitorii
erau chemati sa reflecte chipul muncitorului din fabrici, uzine, mine, al taranului colectivist, sa
redea procesul de transformare al societatii. In promovarea acestor idei, cenzura actiona in toate
sferele culturii pentru a asigura “puritatea” ideologica a creatiilor artistice, literare, a presei.
Dupa retragerea trupelor sovietice (1958) in conducerea P.M.R. s-a manifestat o tendinta
de iesire de sub hegemonia Moscovei.

b)Perioada distantarii de Moscova, (1960/1962-1965)

Desovietizarea a insemnat indepartarea treptata de modelul sovietic al comunismului.
Moartea lui Stalin (mart. 1953), a fost urmata de o destindere politica. Noul lider de la Kremlin,
N. Hrușciov, a acceptat o anumita libertate de miscare pentru liderii tarilor satelite (comuniste).
In 1956, P.Comunist al Uniunii Sovietice a criticat cultul personalitatii lui Stalin.
Dej a initiat unele masuri pozitive: desfiintarea sistemului de cote obligatorii pentru
U.R.S.S., eliberarea unor detinuti politici, dreptul deportatilor sa se intoarca in localitatile de
origine. Paradoxal, aceste masuri au fost urmate de un val de arestari politice, vrand sa
demonstreze Moscovei ca Romania era ferm hotarata sa urmeze calea socialismului. Dupa 1960,
din ordinul lui Dej au fost emise mai multe decrete de gratiere, culminand cu cel din 1964 cand
au fost eliberati din inchisoare ultimii 10.000 de detinuti politici.
In anul 1961, in locul Prezidiului Marii Adunari Nationale a fost creat Consiliul de Stat al
Republicii Populare Romane, organ al puterii aflat sub controlul Marii Adunari Nationale.
In 1964, Republica Populara Romana s-a opus planului sovietic propus de Consiliul de
Ajutor Economic Reciproc / C.A.E.R, asa-numitul Planul Valev prin care tara noastra devenea o
tara eminamente agrara in cadrul sistemului economic comunist.
In Declaratia cu privire la pozitia P.M.R. in problemele miscarii comuniste si
muncitoresti internationale – din apr. 1964 – s-a afirmat principiul suveranitatii si independentei
nationale, neamestecului in treburile interne, avantajului si respectului reciproc. Mass-media
occidentala a receptat cu entuziasm pozitia facuta in “lagarul” socialist de Romania.

Nicolae Ceaușescu.
Evoluția Republicii Socialiste Romania (R.S.R.) în perioada 1965-1989

Regimul național-comunist.
a)Perioada destinderii relative, continuarea îndepărtării de Moscova (1965-1971/1974)
Dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965 și alegerea lui Nicolae
Ceausecu în fruntea partidului, a continuat politica de deschidere spre lumea occidentală, o
deschidere spre Occident printr-o relativa liberalizare economica si culturala.
La Congresul P.M.R. din iulie 1965 s-a revenit la denumirea de P.C.R., iar în funcția de
secretar general a fost ales N. Ceaușescu. La acest Congres s-a abandonat “modelul unic al
construcției socialismului” (adică cel sovietic), s-a renuntat la ploconirea față de ideile străine și
la formele de organizare a societății în contradicție cu realitățile românești. În spiritul acestor
orientări politice a fost adoptată o noua Constituție (aug.1965), statul numindu-se Republica
Socialistă România.
Politica de destindere a regimului comunist față de Moscova s-a accentuat în 1965, putem
spune că e începutul perioadei național-comunista. Național-comunismul lui N.Ceaușescu a fost
consolidat în urma condamnării intervenției militare a Moscovei în Cehoslovacia, în aug.1968.
In 1967, N. Ceaușescu a fost ales și în funcția de președinte al Consiliului de Stat.
Prin reforma administrativă din februarie 1968 s-a revenit la organizarea tradițională pe
județe și la denumirea de consilii pentru organele locale de conducere. (In anul 1950, s-a
infaptuit o reforma administrativă prin care vechile organe ale puterii de stat - consiliile
comunale și județene - au fost înlocuite cu “sfaturile populare”).
In apr. 1968 au fost criticate abuzurile si ilegalitatile din timpul lui Gh. Gheorghiu-Dej si
au fost reabilitați mai multi fruntași politici comuniști, printre care si Lucretiu Pătrășcanu.
Pe plan extern, România se apropie de statele democratice occidentale.
Destinderea internă și chiar o anumită liberalizare a creației artistice după 1964 au permis
reeditarea unei mari părți a operelor principalilor oameni de cultură români.

b) perioada neostalinista sau socialismul dinastic – regimul dictatorial al lui N. Ceaușescu și al

familiei sale (1971/1974 -1989)
 Aceste evoluții pozitive aveau să fie afectate de hotararea Plenarei a Comitetului Central
al P.C.R. din noiembrie 1974, care a aprobat programul ideologic al partidului, deschizând “noua
revoluție culturală”. In centrul acesteia se afla promovarea cultului personalității lui N.
Ceaușescu
In martie 1974, N. Ceausescu este ales în funcția nou creată de Președinte al Republicii
Socialiste România.
Practic, dupa 1974, N. Ceaușescu a preluat toate pârghiile de conducere din stat, fapt ce s-
a repercutat negativ asupra situației generale a țării.
In noiembrie 1974, la Congresul al XI-lea al P.C.R., Elena Ceaușescu a fost aleasă in
Comitetul Politic Executiv, devenind practic, a doua persoana politică în partid și în stat. Acest
fapt a acreditat ideea ca in România se experimenta un “socialism dinastic”, mai ales că și alte
rude ale cuplului prezidential au primit diverse funcții oficiale (aproximativ 200 de rude).
Prin metoda “rotirii cadrelor” a putut sa anihileze orice rival sau nemultumire din
conducerea PCR-ului sau a statului, precum si orice manifestare critica oficiala.
Dificultațile economiei – aflată intr-o criză profundă din cauza neperformanței economiei
statelor comuniste– de la începutul anilor 1980 au amplificat tensiunile sociale, fiind urmate de
restrângerea drepturilor cetățenești, limitarea contactelor cu lumea occidentală, de crearea și
amplificarea unui exagerat cult al personalității lui N. Ceaușescu. In 1981, România avea o
datorie externa de 10,2 mld. dolari la F.M.I. Ceaușescu hotărăște să achite această datorie
externa într-un termen cât mai scurt. Pentru achitarea datoriei a impus privațiuni pentru popor
(“raționalizarea” căldurii, a curentului electric, distribuirea alimentelor pe bază de rații / cartele,
a exportat multe bunuri de consum sub prețurile de producție).
In timp ce populația era supusă la privațiuni de tot felul s-au ridicat, cu eforturi financiare
enorme, complexe și clădiri grandioase precum Casa Poporului și combinatul chimic Midia-
Năvodari.
In acest context, legat de criza și diminuarea aproape totală a drepturilor omului, s-au
amplificat acțiunile de nemulțumire precum cele desfășurate în aug.1977 – greva minerilor din
Valea Jiului și manifestațiile de strada ale muncitorilor de la uzinele “Steagul Roșu” din Brasov,
din noiembrie 1987.
Venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov (1985) in URSS, a inaugurat politica de
reformare a sistemului socialist prin “glasnost” = transparență și “perestroika” = reformare adica
un “socialism cu fata umana”, Ceaușescu a respins orice liberalizare a vieții politice, sociale sau
economice ceea ce a acutizat criza politică din România.
In aprilie 1989 s-a anunțat că R.S.R. și-a achitat întreaga datorie externă. Restricțiile și
privațiunile se mentin însă.
Dupa 1980, România intra într-o izolare diplomatică din cauza politicii neostaliniste a lui
Ceaușescu și a degradării vieții românilor. Legăturile externe economice s-au bazat mai mult pe
relații cu statele lumii arabe (Liga Araba) și a țărilor din Lumea a Treia.