Statul român în perioada 1866-1930

În cadrul adunarilor ad-hoc din 1857, românii și-au manifestat pentru prima
dată dorința de a se unii într-o monarhie sub conducerea unui prinț dintr-o
dinastie europeană. Acest lucru aduce prestigiu țării noastre si putea facilita
înlăturarea suzeranității otomane și obținerea independentei de stat.
În anul 1859 s-a format statul român modern prin dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza la 5 ianuarie în Moldova și 24 ianuarie în Țara Românească. Noul stat
format a fost recunoscut de Marile puteri în cadrul conferinței de la
Constantinopol din 1861.
În 1866 gruparea politică a liberalilor radicali și a conservatorilor s-a constituit
într-o coaliție care a impus abdicarea lui Cuza. În același an, în baza solicitărilor
din cadrul Adunarilor ad-hoc, este adus în țara prințul prusac Carol I, care este
acceptat ca domnitor al României pe 10 mai.
Prima masură în plan legislativ, luata de noul domnitor a fost adoptarea unei
legi fundamentale (1866) care oficializa regimul democrat prin principiile pe
care le conținea: separarea puterilor în stat, suveranitatea naționala și
responsabilitatea ministeriala.
În anul 1875 s-a redeschis chestiunea orientala prin care popoarele din balcani
au declansat o revolta de eliberare împotriva dominației otomane. În sprijinul
acestora a intrat în conflict Rusia, în urma Convenției din anul 1877, care i-a
permis acesteia sa traverseze teritoriul României păstrand integritatea
teritoriala.
În urma bombardamentelor lansate de Imperiului Otoman asupra teritoriilor
românești de la Dunăre, în Parlamentul României Mihail Kogălniceanu citește
Declarația de Independență ( 9 mai 1877 ), iar țara noastra intra in razboi
împreună cu Rusia, România participa la luptele de la Plevna, Rahova, Vidiu,
Smârdan, iar Imperiul Otoman este învins.
În 1878, în cadrul tratatului de pace de la Berlin se recunoaște independența
României cu condiția modificării articolului 7, ce condiționa aparteneta
religioasa pentru obtinerea cetateniei, cedarea judetelor Cahul, Ismail și
Bolgrad catre Rusia și preluarea Dobrogei cu Delta Dunarii și Insula Șerpilor.
Dupa moartea regelui Carol I, succesiunea la tron i-a revenit nepotului sau,
Ferdinand, un antantofil care a pregatit Romania pentru participarea la Primul
Razboi Mondial. Astfel în 1916, România a semnat cu Antanta o Constitutie
militara și un tratat de alianță în scopul întregirii teritoriale existente.
Principala consecința a participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial a fost
marea unire din 1 decembrie 1918 prin alipirea Basarabiei, Bucovinei și
Transilvaniei sub conducerea lui Ferdinand.
În concluzie, între anii 1919-1930, practicile politice utilizate de statul roman
au determinat modernizarea și democratizarea societații romanesti.