Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Introducere
Perioada medievală în spațiul românesc a fost marcată de conflicte armate frecvente, prin
intermediul cărora numeroase state doreau o emancipare recunoscută și o indepedență
categorică față de marii poli de putere ai vremii. În acest context, secolele XIV-XV se
remarcă atât prin intermediul bătăliilor care au influențat istoria spațiului românesc, dar și prin
relațiile internaționale pe care liderii politici din acea vreme le-au dezvoltat în diferite
circumstanțe.
2.Două acțiuni militare în spațiul românesc în sec.XIV și precizarea unei asemănări

Bătălia de la Posada

Tulburările politice din zona balcanilor de la începutul secolului XIV au creat un grav
dezechilibru în regiune, fapt ce i-a conferit regelui Carol Robert de Anjou contextul perfect de
a se impune categoric în fața ambitiosului domnitor Basarab I. Din dorința sa de a readuce
complet teritoriul Țării Românești sub dominația ungară, Robert de Anjou a invatat teritoriul
aflat la sud de Carpații Meridionali în 1330, continuându-și campania în ciuda ofertelor de
pace înaintate de Basarab. Bătălia a avut  un deznodământ dureros pentru regele ungar, acesta
fiind prins alături de armata sa într-o ambuscadă din care cu greu a reușit să scape, trupele
sale suferind în acel moment o înfrângere decisivă care au consolidat noua poziție a primului
stat românesc medieval.

Bătălia de la Rovine

Pericolului  maghiar i-a fost adăugat cel otoman, principalul motiv fiind dorința nestăvilită a
Înaltei Porți de a-și extinde cât mai mult influența în Europa de Est. Astfel, în contextul
deciziei domnitorului Mircea cel Bătrân de a avea o confruntare directă cu forțele otomane
după o lungă perioadă de hărțuire, cele două părți au purtat o bătălie crâncenă la Rovine în
toamna anului 1394 în urma căreia trupele otomane au fost învinse, Mircea cel Bătrân reușind
astfel să stăvilească, măcar pentru o perioadă, dorințele de expansiune ale Imperiului Otoman.

Asemănarea dintre cele două evenimente

Deși cele două mari bătălii menționate anterior au avut oponenți diferiți în cadrul desfășurării
lor, respectiv Carol Robert de Anjou și Sultanul Baiazid, ambele evenimente ale secolului al
XIV s-au soldat cu victoria trupelor române. Ca și consecință, ambele evenimente au rămas în
istorie ca episoade favorabile pentru emanciparea spațiului românesc pe plan european.

3.Acțiune diplomatică în secolul XIV

Anterior victoriei de la Rovine în fața otomanilor, Mircea cel Bătrân a încheiat un tratat de o
mare importantă cu alți reprezentanți ale puterilor europene, printre care Sigismund de
Luxemburg și regele Poloniei. În contextul amenințării constante pe care Imperiul Otoman o
reprezenta pentru echilibrul politic al bătrânului continent, cei trei conducători au încheiat pe
7 martie 1395 la Brașov un tratat prin intermediul căruia au stabilit prevederile combaterii
pericolului otoman. Astfel, fiecare semnatar al tratatului era obligat să intervină cu armata sa
dacă un alt aliat era atacat, asigurând astfel o forță unită în cazul  unui posibil atac otoman.
Deși nu se afla pe picior de egalitate cu Sigismund și regele Poloniei,  Mircea cel Bătrân a
dobândit  prin Tratatul de la Brașov o reafirmare a influenței pe plan intern, alianțele rezultate
din această înțelegere  fiind de asemenea și un sprijin esențial în cadrul confruntărilor cu
Înalta Poartă.

4.Cauza și consecința  unei acțiuni militare la care participă românii în sec.XV

Expansiunea otomană era însă departe de a putea fi potolită, acest aspect fiind cel mai bine
exemplificat și prin evenimentele secolului XV atat în spațiul românesc, cât și în  restul
Europei. Dorind să protejeze creștinismul european în fața ereticilor musulmani , conducătorii
statelor Europei occidentale decid inițierea unor serii de campanii, rămase în istorie sub
numele de Cruciadele Târzii, prin intermediul cărora s-a dorit împiedicarea expansiunii
otomane pe bătrânul continent. În acest context, conducatorul Transilvaniei, Iancu de
Hunedoara, s-a implicat masiv în organizarea și conducerea trupelor, consolidând de
asemenea și politica externă a statului său. O astfel de campanie este Cruciada de la varna, din
1444, când, în ciuda planurilor atent puse la punct de partea creștină, campania s-a soldat cu o
grea înfrângere în fața forțelor otomane. Principalele consecințe ale acestei bătălii
dezastruoase au fost numărul imens de victime de ambele părți, dar și crearea unui context
favorabil pentru viitoarele campanii împotriva inamicului otoman.

5.Punct de vedere cu privire la acțiunile militare desfășurate de români în deceniile 7,8


ale sec XV

În cea de-a doua jumătate a secolului XV se face remarcată o nouă personalitate extrem de
controversată în istoria spațiului românesc, respectiv Vlad Țepeș. În ciuda caracterul său
tiranic, acesta a reușit sa se impună decisiv în fața otomanilor prin intermediul Atacului de
Noapte de la Târgoviște din 26 aprilie 1462. În cadrul  acestuia, armatele otomane au fost
atacate din senin de oștenii lui Vlad Țepeș, creându-se o confuzie de neimaginat în rândul
trupelor otomane. În ciuda acestui succes răsunător, care părea să-i consolideze poziția
internă, Vlad Țepes nu a reușit să-și mențină influența la curtea Țării Românești, acesta
ajungând să fie prizonierul domnitorului Matei Corvin și să moară luptând împotriva
otomanilor. Acest eveniment, deși crucial în istoria noastră, demonstrează faptul că este
nevoie de perseverență și abilitate strategică  pentru a conserva influența într-un stat. Un
exemplu elocvent este reprezentat de Napoleon care, în ciuda victoriei răsunătoare de la
Austerlitz în 1805 prin intermediul căreia a îngenuncheat bătrânul continent, acesta nu a reușit
să-și gestioneze poziția, ajungând într-un final să fie înfrânt decisiv și scos complet din scena
politică a Europei.

6.Concluzie

Concluzionând, evenimentele din spațiul românesc în secolele XIV-XV au avut un impact


decisiv asupra dezvoltării regiunilor și afirmării lor pe plan european, pavând de asemenea
calea pe care statele romane urmau să o urmeze în emanciparea lor politică, economică și
socială.

S-ar putea să vă placă și