Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A.,, Iar în 1290, fiind Negru voievod, pre Fagaras, ridicatu-s-a de acolo cu toata casa lui și
cu o mulțime de noroade, români, papistași, sași și de tot felul de oameni. Pogorându-se pe
apa Dâmboviței, inceput-au a face țara nouă. Întâi a făcut orașul ce-i zic Campulung. De
acolo a descalecat la Argeș și a făcut oraș mare, facand curți de piatra. Iar noroadele ce
pogorase cu dânsul….”
B.,, Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureș, adunând în jurul sau pe
românii din acel district, trecu pe ascuns in tara Moldovei, supusa coroanei regatului
ungar….., totuși sporind numarul locuitorilor romani, acea tara a crescut și a devenit un
stat.”
3. Numiți teritoriul din care a plecat Negru voievod, din sursa A, respectiv, Bogdan din sursa
B.
,,Domnitorul în statul său are putere deplină. Are dreptul de a declara război, de a încheia
pace, de a face vreo alianță, de a trimite soli la domnii vecini pentru treburile țării. Puterea
domnului se întinde nu numai peste boierii și cetățenii Moldovei, dar și peste negustorii turci.
Viața și moartea acestora le are în mâinile lui. Dreptul de a face legi, de a pedepsi pe
locuitori.”
3. Precizați factorii interni care au stat la baza formării statelor medievale românești.
II. 1. Domnitorului are următoarele atribuții militare: “de a declara război, de a încheia
pace, de a face vreo alianță, de a trimite soli la domnii vecini pentru treburile țării”.
2. Domnia în Țările Romane avea caracter bizantin. Domnul avea putere absolută și
era singurul proprietar al pământului.
3. Factorii interni care au stat la baza formării statelor medievale românești sunt
creșterea demografică, dezvoltarea economică, diferențierea socială și drumurile
comerciale.
5.
A.,, Primele cronici moldovene știu ca primul domn al Moldovei a fost Dragoș din
Maramureș. Este sigur însă că Dragoș nu a domnit decat peste o mica parte a Moldovei….
Țara lui s-a numit Moldova, după numele râului Moldova, desigur, pentru că stăpânirea lui
Dragoș se mărginea la valea acelui rau….Adevăratul întemeietor al Moldovei este Bogdan.”
B..,, Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureș, adunând în jurul sau pe
românii din acel district, trecu pe ascuns în țara Moldovei, supusă coroanei regatului
ungar….., totuși sporind numărul locuitorilor români, acea țară a crescut și a devenit un
stat.”
1.Numiți un spațiu istoric, în afara de Moldova , precizat atat in sursa A cât și în sursa B.
2. Numiți conducătorul precizat atât în sursa A cât și în sursa B.
,,Conducătorul noului stat era acum Basarab. În 1330 Carol Robert de Anjou a decis să
întreprindă o mare campanie împotriva Țării Românești, pentru a-l înlătura pe Basarab, în
locul căruia intenționa să numească un dregător regal. Înfruntarea de la Posada a fost proba
focului. Ea a însemnat eșecul definitiv al încercării de a lichida Țara Românească.”
3. Precizați factorii externi care au stat la baza formării statelor medievale românești.
I. 1. Un spațiu istoric, în afară de Moldova, precizat atât în sursa A cât și în sursa B, este
Maramureș.
4. Statutul politic al Moldovei este de stat supus coroanei regelui ungar.
5. Armata reprezintă instituția ce are rolul de a apăra țara. Domnul era comandantul
armatei.
6. Un izvor narativ referitor la formațiunile prestatale din Transilvania este “Faptele
ungurilor” sau “Gesta Hungarorum”, o cronică scrisa de Bela al III-lea, notarul regelui
Ungariei. Aceasta dezvăluie informații despre români și formațiunile politice existente în
spațiul intracarpatic.
7. În paralel cu cucerirea Transilvaniei, are loc organizarea politică, religioasă,
administrativă după model apusean.
3. Factorii externi care au stat la baza formării statelor medievale românești sunt cucerirea
Transilvaniei de către regatul maghiar și tendințele expansioniste ale acestuia în Țara
Românească și Moldova.
5.
În numele Sfintei Treimi una şi nedespărţită, Amin. Bela, din milă lui Dumnezeu regele Ungariei,
Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei şi Cumaniei de-a pururea. [...]
După o îndelungată sfătuit cu fruntaşii şi baronii regatului nostru, ne-am oprit la această hotărâre,
luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele perceptor al caselor ospitalierilor din
Ierusalim din părţile de dincolo de mare, [...] îi dăm şi îi dăruim lui şi prin dânsul numitei case,
întreaga ţară a Severinului împreună cu munţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte ce atârnă de ea, precum
şi cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş până la râul Olt, afară de pământul cnezatului voievodului Litovoi, pe
care îl lăsăm românilor aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum. [...] Şi mai îngăduim ca jumătate
din toate veniturile şi foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la românii care locuiesc în ţara
Litua – în afară de Ţara Haţegului cu cele ce ţin de dânsa – să le culeagă sus zisa casă. Mai voim ca
sus zișii români să ajute pe jos zișii fraţi cu mijloacele lor ostăşeşti întru apărarea ţării şi înfrângerea şi
pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce de către străini, iar din partea lor aceşti fraţi să fie datori la
prilejuri asemănătoare să le dea lor sprijin şi ajutor, pe cât le va sta în putinţă. [...] Pe lângă aceasta, am
dăruit amintitului preceptor şi prin dânsul casei ospitalierilor toată Cumania, de la râul Olt şi munţii
Transilvaniei, sub aceleaşi îndatoriri ce sunt arătate mai sus cu privire la ţara Severinului – în afară de
ţara lui Seneslau, voievodul românilor, pe care le-am lăsat-o acelora, aşa cum au stăpânit şi până acum
– şi întru totul sub acele îndatoriri, rânduite mai sus cu privire la ţara Litua. Însă nu vrem să trecem cu
vederea acest lucru, că de la intrarea în stăpânire a des pomenitului fraţi, timp de douăzeci şi cinci de
ani, numita casă va strânge toate veniturile ţării Cumaniei în întregime, afară de cele din sus-amintită
ţară a lui Seneslau, din care vor avea numai jumătate din venituri şi din foloase. [...]
Formațiunile statale românești menționate în text sunt Țara Severinului, cnezatele lui Ioan și
Farcaș, cnezatul voievodului Litovoi, Țara Hațegului, Țara lui Seneslau.
În acelaşi an în care a murit vrednicul de pomenire Felician, adică în anul domnului 1330,
regele şi-a adunat o mare oaste [...] şi [...] s-a dus în persoană, în luna lui septembrie, prin
Severin în ţara voievodului românilor, Basarab, ţară care nu poate fi locuită de un popor
neobişnuit cu ea, ca să alunge din această ţară pe Basarab, sau cel puţin să dea în posesiune
ţara aceluia unuia dintre curtenii săi, cu toate că voievodul plătise întotdeauna cu credinţă
darea cuvenită maiestăţii sale regelui.
[...] Regele a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era cotită şi
închisă de amândouă părţile de râpe foarte înalte de jur împrejur, şi pe unde această cale era
mai largă, acolo românii în mai multe locuri o întăriseră [...] Mulţimea nenumărată a
românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat cu săgeţi asupra oastei regelui care
se găsea în fundul unei văi adânci. [...] Cădeau tineri şi bătrâni, principi şi nobili fără nici o
deosebire. Căci această tristă întâmplare a ţinut mult de la ziua a şasea a săptămânii până la
ziua a doua a săptămânii viitoare. [...] Şi a fost un cumplit dezastru, căci au căzut o mulţime
de ostaşi, de principi şi de nobili.
Iar regele îşi schimbase însemnele armelor sale. [...] Şi însuşi regele abia a scăpat cu câţiva
inşi. [...]
Locul luptei este descris ca fiind o cale cotită și “ închisă de amândouă părţile de râpe
foarte înalte de jur împrejur”.
“Mulţimea nenumărată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat
cu săgeţi asupra oastei regelui care se găsea în fundul unei văi adânci. [...] Cădeau tineri şi
bătrâni, principi şi nobili fără nici o deosebire.”
Moldova, până la venirea acestuia, era lipsită de locuitori de multă vreme datorită
vecinătăţii tătarilor.
A. …conducatorul ales, care a asumat titlul de mare voievod; titlul exprima atât funcția
primordial militară(…) uns de mitropolit, marele voievod adoptă odată cu coroana,semn al
suveranității, și titlul de domn (authentic în titulatura greacă),care a conservat în limba română
semnificația de dominus atribuit împăraților romani din epoca târzie a imperiului, cea a
dominatului. Prin ungere, domnii deveneau conducători politici ,,din milă lui Dumnezeu
’’(Dei gracia în latină, bojiu milostiu din textele slave); afirmare de suveranitate atât externă,
în raport cu puterile vecine, cât mai ales internă, față de toți supușii, inclusiv pătura stăpânilor
de moșii din rândurile cărora proveneau.(…) Introducerea în titulatura domnilor înaintea
numelui lor a cuvântului Io, prescurtare de la Ioannes, ,,cel ales de Dumnezeu’’, afirmă
răspicat sursa divină a puterii domnești. Această calitate, domnii o dobandeau prin ceremonia
religioasă a ungerii și încoronării care le transfera harul divin și confirma sprijinul divinității
pentru puterea lor. (Mihail Bărbulescu, Istoria României)
B. Dar crearea Mitropoliei Țării Românești în cooperare cu Bizanțul mai însemna și
înfruntarea altui aspect al politicii lui Ludovic de Anjou: prozelitismul catolic. Conferind
bisericii ortodoxe din țara sa o organizare superioară, obținută de la Patriarhia din
Constantinopol, care coordona efortul de îndiguire a progreselor catolicismului în lumea
ortodoxă. Nicolae Alexandru a pus stavilă încercării lui Ludovic de a smulge Țara
Românească confesiunii răsăritene și de a o converti la catolicism sub controlul ierarhiei
ecleziastice a regatului său. Înființarea Mitropoliei Țării Românești în 1359 a dat țării în
același timp un izvor de legitimare a puterii domnului autocrat, în legătură cu una din cele
două surse de de legitimare ale lumii europene medievale, și o organizare ecleziastică în
opoziție directă cu tendințele prozelitismului angevin. Prin acest act, Nicolae Alexandru a
desăvârșit instituțional emanciparea Țării Românești de sub tutela regatului angevin, proces
inițiat cu arma în mână de către tatăl său.
4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că Nicolae Alexandru
a desăvârșit instituțional emanciparea instituțională a Țării Românești de sub tutela regatului
angevin.
3. Domnitorul din sursa B este Ludovic de Anjou care a creat Mitropolia Țării Românești
în 1359.
4. Sursa B.
5. Cauză: “Înființarea Mitropoliei Țării Românești în 1359”. Efect: “a dat țării în același
timp un izvor de legitimare a puterii domnului autocrat, în legătură cu una din cele două
surse de de legitimare ale lumii europene medievale, și o organizare ecleziastică în opoziție
directă cu tendințele prozelitismului angevin”.
6. Două atribuții ale domnului precizate în sursa A sunt de conducător militar și politic.
A. Şi plecat-au din Maramureş cu toţi tovarăşii lor şi cu femeile şi cu copiii lor peste munţii cei înalţi, şi tăind pădurile
şi înlăturând [pietrele], trecut-au munţii [Carpaţi] cu ajutorul lui Dumnezeu, şi le-au plăcut locul şi s-au aşezat acolo şi-
au ales dintre dânşii pe un om înţelept, cu numele Dragoş, şi l-au numit sieşi (...) voievod. Şi de atunci s-a început, cu
voia lui Dumnezeu, Ţara Moldovenească. (Cronică anonimă)
B. Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureş, adunând în jurul său pe românii din acel district, trecu
pe ascuns în ţara Moldovei, supusă coroanei regatului ungar şi cu toate că a fost lovit de multe ori de armata regelui
[Ungariei], sporind mult numărul locuitorilor români, acea ţară a crescut [devenind] un stat.”
(Cronica lui Ioan de Târnave)
C. Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoştinţa tuturor că, întorcându-se căutătura privirii noastre spre
viteazul bărbat Balc, fiul lui Sas, voievodul nostru maramureşean, iubitul şi credinciosul nostru, şi rechemând în
amintirea înălţimii noastre nemăsuratele lui slujbe, prin care acesta s-a făcut plăcut Maiestăţii Noastre, (...) a venit din
ţara noastră moldovenească în regatul nostru al Ungariei, aducându-ne slujbele ce a văzut el cu înnăscuta sa iscusinţă
că sunt spre folosul sporirii cinstei şi puterii noastre. Iar noi (…) am dăruit şi am hărăzit pomenitului voievod Balc (…)
moşia numită Cuhea, ce se află în ţara noastră a Maramureşului, cu alte două sate trecute în mâinile noastre regeşti de
la voievodul Bogdan şi fiii săi, credincioși învederează ai noştri, pentru blestemată lor vină de necredinţă, din aceea că
acel Bogdan şi fiii săi (…) plecând pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în sus pomenită ţară moldovenească
uneltesc să o păstreze spre pagubă maiestăţii voastre; drept care noi […] am lipsit şi am despuiat cu totul, ca pe nişte
nevrednici, pe acel Bogdan şi fiii lui sus ziși de sus-numitele moşii. (Diploma regelui
Ludovic de Anjou, 1366