Divortul la crestini

Divortul sufletesc are loc intotdeauna inaintea celui trupesc si juridic. Asa cumdragostea si harul lui Dumnezeu ii uneste pe cei
casatoriti, tot asa, racirea dragostei si caderea in patimi ii desparte pe cei doi, fiecare ajungand sa lupte impotriva celuilalt, cu
mult mai inainte de divortul exterior.
Cand sotul si sotia se casatoresc de bunavoie, iubindu-se curat, cred cu tarie ca au toate sansele sa nu ajunga la divort.
Deoarece iubirea nu este autonoma, putand veni sau pleca in functie de o serie de factori exteriori, ci este dependenta de
vointa si faptele noastre, este clar ca fiecare e responsabil pentru modul si masura in care iubeste. Iubirea trebuie pazita si
hranita neincetat, prin rugaciune si jertfire de sine.
Cand un divort are loc intre doi necredinciosi, care nu cauta sa umble in cele ale lui Dumnezeu, acest lucru este mai lesne de
inteles, inca cand doi crestini credinciosi ajung sa divorteze, acest lucru este cu mult mai de plans, ca unii care cunosc bine
Calea Vietii, dar nu voiesc sa mearga pe ea. Pentru a nu ajunge la divort, sotii trebuie sa se fereasca de motivele care duc la
divort, cele mai multe dintre acestea, daca nu chiar toate, avandu-si inceputul in gandurile cele rele.
Divortul sufletesc
Divortul sufletesc este un divort interior, care apare atunci cand dragostea dintre soti se raceste, mai inainte chiar de a se
materializa in cuvinte si fapte. Acest divort apare mai inainte chiar ca celalalt sot sa stie, abia mai apoi el simtindu-i urmarile.
Cand linistea, bucuria, comunicarea si dragostea dintre soti scad, atunci se instaleaza intre ei divortul sufletesc.
Orice divort incepe cu un gand strain de iubirea purtata celui de langa noi. Gandurile de mandrie si de superioritate, de cartire
si de judecata, de jignire si de violenta, stau la baza tuturor divorturilor. Astfel, paza gandurilor se arata a fi singura cale
eficienta in pastrarea fierbinte a dragostei si in evitarea divortului.
Taina Nuntii este momentul in care cei doi miri devin un trup, unirea duhovniceasca dintre ei rasfrangandu-se si asupra
trupurilor lor. Din acest moment, prin harul lui Dumnezeu, cei doi trebuie sa vietuiasca intr-un gand si intr-un trup, nemaiavand
ganduri straine unul fata de celalalt. Rugaciunea facuta impreuna si o buna comunicare sunt suficiente pentru a pazi familia de
ganduri straine.
Precum in preajma Nuntii, cand niciun mire nu primeste vreun gand rau fata de celalalt, tot asa, mai tarziu, ei ar trebui sa nu
primeasca niciun gand patimas. Ajungand la parintele Arsenie Papacioc, la scurta vreme dupa Nunta, pentru binecuvantare si
din dorinta de a-l asculta cateva minute, l-am intrebat: "Ce sa facem, ca sa nu pierdem dragostea dintre noi si sa avem tot
timpul liniste ?" La aceasta, parintele a raspuns cu o alta intrebare: "Acum aveti liniste?" Primind un raspuns pozitiv, a continuat,
zicand: "Pai, ce faceti acum, sa faceti intotdeauna!"
Daca dragostea dintre cei doi soti este un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu, inseamna ca racirea dragostei dintre ei este un
semn al indepartarii de Dumnezeu, prin necredinta si patimi. Fiecare patima atrage dupa ea alta patima, asa ca, dupa mandrie,
desfranare, egoism, judecata si altele asemenea, vor veni intotdeauna plictiseala, mania, inselarea, minciuna etc. A trai in
familie, dar a te simti singur, este unul dintre cele mai bolnave moduri de vietuire casnica.
Prin dragoste, comunicare si rugaciune, toate sunt posibile. Schimbarea este posibila, iertarea este usoara, iar impacarea
biruie toate supararile. Este nevoie de intelepciune si de dragoste, dar mai ales de rabdare. Daca animalele salbatice, care din
fire sunt salbatice, se imblanzesc prin mangaieri si rabdare, cu atat mai mult omul, care, fiind zidit dupa chipul lui Dumnezeu,
nu este salbatic din fire, ci din vointa, se poate schimba in bine.
Tot timpul vrem sa il schimbam pe cel de langa noi, cautand sa-l facem parca "dupa chipul si dupa asemanarea noastra" si
uitand ca, doar schimbandu-ne noi insine, cel de langa noi se va schimba si el. Prea des uitam ca, fara a ne jertfi pe noi insine
pentru cel de langa noi, nu il putem ajuta sa se vindece de neputintele sale, de orbire sufleteasca ori chiar de rautate.