Aprecierea utilitatii economice are un caracter subiectiv, deoarece depinde de raportul pe care fiecare

consumator il stabileste intre cantitati determinate din bunul respectiv si nevoile sale in conditii date de
loc si timp. Hotaratoare in acest sens este intensitatea nevoii pe care o resimte consumatorul respectiv.
De aceea, bunuri omogene avand aceleasi proprietati pot fi apreciate in mod diferit ca utilitate
economica de diferiti indivizi in functie de volumul si intensitatea nevoilor, de nivelul de cultura, de
situatia economica si aspiratiile proprii fiecaruia. Mai mult chiar, pentru un anumit individ, fiecare
element dintr-o multime de bunuri identice are utilitate economica diferita, in functiile de conditiile de
loc si de timp. Aprecierea utiltitatii economice se realizeaza prin suma de bani (pretul) pe care, in
conditii determinate de loc si de timp, un cumparator decide s-o plateasca in schimbul unei cantitati
determinate dintr-un anumit bun economic.

Satisfactia suplimentara resimtita de consumator cu fiecare unitate dintr-un bun economic

consumat se numeste utilitate marginala.
Cand un consumator utilizeaza mai multe unitati dintr-un bun economic succesiv, neintrerupt,
comportamentul sau corespunde legii utilitatii marginale descrescande, formulata de Gossen, potrivit
careia marimea intensitatii unei nevoi scade progresiv pana la saturare, daca respectiva nevoie este
satisfacuta in mod continuu si neintrerupt. Intensitatea nevoii consumatorului se diminueaza cu fiecare
unitate consumata, utilitatea marginala scade, iar utilitatea totala creste cu o marime descrescatoare
pana la punctul de saturatie. Pentru individul respectiv, satisfactia resimtita prin consumarea primei
unitati din acel bun economic este cea mai maxima.
Nivelul utilitatii marginale devine zero cand nevoia de consum este integral satisfacuta, iar o doza
consumata peste acest nivel nu ii mai aduce nici o satisfactie consumatorului, ba din contra, poate
produce insatisfactie.