De-a lungul dezvoltării lor culturale, românii s-au arătat preocupaţi de înţelegerea

dezvoltărIi ca fenomen dublu: pe de o parte, expresie a unor trăsături spirituale proprii, pe

de altă parte, ca expresie a interacţiunii cu alte culturi şi a influenţelor suportate din partea
acelora care au marcat istoria lor.
Situată geografic într-o zonă de frontieră, intre Occident si Orient, Romania de azi este
rezultatul influentelor venite din ambele arii de civilizatie. Cultura română este rezultatul
unor contacte cu civilizaţia şi cultura popoarelor orientale şi occidentale în urma
diferitelor evenimente petrecute de-a lungul istoriei. Astfel, departe de a fi o simplă
cultură imitativă, asa cum afirma si Mircea Eliade in ,,Mesterul Manole``, cultura
noastră ilustrează confluenţa a două mari zone de civilizaţie.

In opinia mea, rădăcinile noastre culturale au fost plasate în continuitatea Occidentului,

date fiind spiritul pragmatic, activ, dinamismul, aptitudinile creatoare si individualismul pe care
poporul nostru le poseda.

Influenţa occidentală pătrunde începând cu secolul al XVII-lea, când, ca un prim

argument, la nivel lingvistic se remarcă preferinţa paşoptiştilor pt neologisme de origine
latină (din franceză, italiană) în locul exceselor de cuvinte specific orientale. Astfel,
,,personalitati…``.

Apoi, un alt argument ce sustine occidentalizarea culturii romane, ar fi

manifestarea Iluminismului si in Romania, prin aparitia de la inceputul sec. al XIX-lea in
Transilvania a Scolii Ardelene, unde carturari precum Ion-Budai-Deleanu si Petru Maior
propuneau, printre alte obiective, eliminarea din lb romana a tuturor cuvintelor de
origine slava.

Un alt bun exemplu de occidentalizare a spatiului romanesc este intitularea

capitalei, Bucuresti, ,,micul Paris``, ”, prin care, în perioada dintre cele războaie mondiale, s-a
elaborat imaginea onorantă a unei capitale româneşti cu model european, Parisul.
In ceea ce priveste influenta occidentala in literatura romana, aceasta s a concretizat
prin operele lui Camil Petrescu, care a preluat viziunea lui Marcel Proust privind conceptia
temporala (timpul obiectiv si timpul psihologic) si procedeul memoriei involuntare, iar din
creatia lui Stendhal s-a inspirat in construirea eroilor. De altfel, in plin romantism, Mihai
Eminescu a fost puternic legat de filozofia occidentala, fiind atras mai ales de germanul
Schopenhauer, ale carui conceptii se regasesc in majoritatea creatiilor eminesciene de teza asupra
timpului filozofic pana la portretul geniului nefericit si neinteles.
 In perioada interbelica, occidentalismul s-a distins pregnant in lirica lui Arghezi,
Blaga, Barbu, insa valoarea inestimabila a operelor deriva din pastrarea specificului national,
argumentadu-se astfel ideea ca apusul nu a stapanit integral literatura romana, ci doar a stimulat-
o, asa cum considera si criticul Nicolae Manolescu. De aceea se poate afirma ca nu numai
influenta occidentala exercitata asupra scriitorilor romani a dus la sincronizarea literaturii noastre
cu valorile europene, ci mai ales faptul ca acestia au patruns prin operele lor originale in cultura
europeana.
Concluzionand, Occidentul a reusit sa se impuna, sa isi lase amprenta asupra Romaniei,
atat cultural, cat si in alte domenii.