Piesa de teatru „Chirița în provinție” face parte din ciclul de comedii scrise de Vasile Alecsandri,

care o au pe coana Chirița în centrul acțiunii. Opera ce a avut premiera în 1852 este formată din două
acte, fiecare dintre acestea conținând mai multe scene.
Comedia este o specie a genului dramatic ce satirizează slăbiciunile societății sau prezintă
situații hazlii. Aceasta are o acțiune și un final vesel.
Tema operei este constituită de moravurile societății, parvenitismul, snobismul și corupția.
Alecsandri reușește să înfățișeze toate aceste defecte ale societății sub masca acestei comedii, înfățișând
expresii și atitudini omenești la limita ridicolului, arătând clar cititorului diferența între condiția reală a
personajelor și imaginea pe care acestea încearcă să o proiecteze asupra celor din jurul lor.
Titlul operei este unul sugestiv, ce cuprinde personajul pricipal și indică faptul că acțiunea este
concentrată în jurul său, dar și delimitează spațial locul de desfășurare a acțiunii. Mai mult, substantivul
„provinție” este folosit și cu sens figurat, el sugerând aspirațiile personajelor de a fi comparate cu cele
din metropole, dar în același timp le relevă complexele și limitările de limbaj și caracter.
„Chirița în provinție” întrunește condițiile unei opere dramatice, aceasta fiind scrisă cu scopul de
a fi pusă în scenă. Principalele modalități de expunere folosite de către autor sunt dialogul și monologul.
O altă trăsătură specifică operelor dramatice este apariția conflictelor, ce determină acțiunea piesei.
În primul act, care este format din 13 scene, cititorul face cunoștință cu personajele. Chirița
Bârzoi, care se află în curtea casei boierești de la țară, se plimbă pe cal. Mai mulți țărani îi cer acesteia să
le facă dreptate după ce fiul cucoanei, Guliță, le-a ucis un vițel la vânătoare, a dat foc unui bordei și s-a
purtat necuviincios cu fiica unuia dintre țărani. Chirița ignoră cererile acestora, aprobând
comportamentul fiului său. Ea este ajutată să descalece de pe cal de către domnul Șarl, profesorul de
franceză al lui Guliță, căruia aceasta îi dezvăluie dorința sa ca soțul său să revină de la Iași cu titlul de
ispravnic. În apropiere se află și cumnata cucoanei, Safta, căreia aceasta îi spune că își dorește foarte
mult să își însoare fiul cu Luluța, o orfană a cărei avere este administrată de către Chirița și soțul său. O
scrisoare de la soțul său vestește faptul că visul i s-a împlinit și o cheamă pe aceasta în târg. Luluța are
bucuria de a se întâlni cu vechiul său prieten, Leonaș, de care este îndrăgostită. El este scos afară de
către Chirița după ce a râs de fiul său, care a căzut de pe cal. Astfel se creează un conflict între dorința
Chiriței de a o mărita pe Luluța cu Guliță și între aspirația lui Leonaș de a se mărita cu aceeași fată.
Tânărul îndrăgostit îi promite iubitei că o va revedea, și o avertizează pe cucoană să se aștepte la farse
din partea sa.
Cel de-al doilea act debutează în salonul noii locuințe de la Iași, reședința ispravnicului Bârzoi.
Autorul descrie viața Chiriței și a soțului său, care profită de funcția lui Bârzoi pentru a cere mită pentru
rezolvarea diverselor pricini. Un ofițer vine să stea cu familia ispravnicului câteva zile, acesta fiind Leonaș
deghizat. El îi face curte Chiriței și reușește să obțină o fotografie a acesteia. Pe ascuns, el se întâlnește
cu Luluța, căreia îi dezvăluie adevărata identitate. La rândul său, tânăra îi mărturisește că familia Bârzoi
vrea să o mărite cu Guliță, dar că ea nu-și dorește asta și că s-a prefăcut a fi nebună din amuzament. Cei
doi se hotărâsc să fugă împreună, dar sunt surprinși de Guliță, care alertează toată familia. Chirița îl
recunoaște pe Leonaș și îl scoate afară din casă. Luluța se preface ca fiind nebună pentru a scăpa de
logodnă și îl amenință pe Guliță că îl va bate, mușca și zgâria. Leonaș revine în casa familiei deghizat ca
birjar și află procedura prin care Bârzoi pretinde mită și ce trebuie să facă cei care solicită o audiență. El
este din nou recunoscut, dar reușește să fugă atunci când familia Bârzoi vrea să cheme jandarmii. Leonaș
revine în casă, deghizat de data aceasta în femeie, în timpul cinei în onoarea logodnei Luluței cu Guliță.
Leonaș și Luluța reușesc să păcălească audiența pentru a fi logodiți, moment după care tânărul
îndrăgostit deghizat își face cunoscută adevărata identitate. Tot el este cel care îl anunță pe Bârzoi că a
fost demis din funcția de ispravnic, pentru corupție. Chirița, fiind șantajată cu fotografia făcută cadou
„tânărului ofițer” (Leonaș), nu are altă alternativă decât să-și dea consimțământul pentru căsătorie.
O altă trăsătură proprie comediilor este comicul, care se definește prin umorul ce reiese din
modul în care vorbesc personajele, respectiv comicul de limbaj, din situațiile în care se regăsesc acestea,
respectiv comicul de situație, sau din numele personajelor, respectiv comicul de nume.
Comicul de limbaj îl regăsim în expresiile folosite de Chirița, ce împletește fără succes
regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul acestora este imposibil de înțeles, fără
explicațiile furnizate de cucoană: „pour des fleurs de coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril
(„spalam putina”), „tambour d' instruction” („toba de carte”). Astfel autorul aduce în fața cititorului
impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane, de cucoană sofisticată, ce contrastează
puternic cu acțiunile sale.
Comicul de caracter reiese din contrastul dintre esența și aparența personajelor. Un bun
exemplu în acest sens este chiar personajul principal al operei, Chirița, care este o femeie cu pretenții de
doamnă din înalta societate, dar se comportă precum una fără educație și moravuri.
Comicul de nume îl regăsim de asemenea în „Chirița în provinție”. Acesta apare în diminutivele
ce descriu numele tinerei de care are grijă familia Bârzoi, Luluța și cel al fiului aceleiași familii, Guliță. Nu
este de igonorat nici profesorul de franceză, al cărui nume, Șarl, ne duce cu gândul la franceza de baltă
pe care o vorbește Chirița. De asemenea, comicul de moravuri reiese cel mai clar din comportamentul
Chiriței.
Astfel, prin prezența personajelor, a comicului și a ironiei de care face uz autorul putem afirma
că această operă se încadrează cu succes în rândul comediilor. Opera este una de referință pentru geniul
lui Vasile Alecsandri, ce ilustrează cu măiestrie defectele societății românești.