Eseu

„Chirița în provinție” face parte din categoria operelor dramatice pe care

trebuie să le cunoști foarte bine, întrucât pot apărea în cadrul subiectelor de
examen. În eseul următor am sintetizat cunoștințele de care vei avea nevoie
pentru a-ți mări șansele de reușită la examenul de Bacalaureat. Textul
cuprinde, după cum urmează: date despre operă, semnificația titlului, tema
operei, sursele comicului, apartenența la genul dramatic.

Vasile Alecsandri, importantă personalitate pașoptistă, este binecunoscut

pentru comediile sale, care se concentrează asupra unui singur caracter. Ciclul
de comedii intitulat „Chiriţele” se compune din patru piese: „Chiriţa în Iaşi”,
„Chiriţa în provinţie”, „Cucoana Chiriţa în voiaj” (subintitulată „cânticel
comic”) şi „Chiriţa în balon”. „Chirița în provinție” a fost publicată pentru
prima oară în anul 1852 și reprezintă continuarea primei părți.

Titlul piesei are un ton ușor ironic, ilustrând statutul personajului

principal, și anume, acela de provincială. Mențiunea acestei realități
sugerează snobismul eroinei, nemulțumită de această situaţie, pe care o
respinge cu toate puterile. Astfel, aflată în mediul său de proveniență, Chirița
se străduiește din răsputeri să impună în provincie moda orăşenească, fie ea
de la Iaşi sau de la Paris.

Tema operei este reprezentată de critica instituțiilor și a moravurilor

societății feudale moldovenești a secolului al XIX-lea, cu aspirațiile sale
către excelență ce aduc aminte de teoria formei fără fond. Această temă este
abordată prin evidențierea contrastului dintre esenţă şi aparenţă ce
determină construcția personajelor. Acestea, la rândul lor, aparţin micii
boierimi rurale, ai căror reprezentanți ignoranți, corupți și necizelați aspiră la
statutul de aristocraţi cultivaţi şi emancipaţi. 

„Chirița în provinție” este o operă dramatică, întrucât este o creaţie

redactată în scopul punerii în scenă, care prezintă înlănţuiri de
evenimente, sub forma schimburilor de replici dintre personajele care o
compun. Aceste evenimente sunt adesea generate de stări sufleteşti, ce cunosc
în, final, o soluționare. Astfel, Chirița, soția lui Bârzoi, un răzeș înstărit,
dorește să parvină pentru a intra în rândurile boierimii. Ea exercită presiuni
constante asupra bărbatului ei, dorind ca acesta să devină ispravnic, pentru a
grăbi astfel îmbogățirea. Întrucât își măritase deja cele două fete, Chirița se
ocupa acum de soarta fiului cel mic, Guliță, un băiat bădăran și needucat.
Luluța, o nepoată orfană, locuiește în casa celor doi soți, iar când aceasta
moștenește o avere semnificativă, Chirița insistă ca fata să se mărite cu fiul lor.
Presiunile au loc deși Luluța este îndrăgostită de Leonaș, care o iubește la
rândul lui. Chirița, în schimb,  face tot posibilul pentru ca cei doi tineri să nu
se căsătorească. În final, însă, Luluța și Leonaș se căsătoresc chiar în ziua în
care trebuia să aibă loc logodna ei cu Guliță, întrucât tânărul obținuse funcția
de ispravnic în locul lui Bârzoi. 

Textul de față este destinat punerii în scenă. Acest fapt este evidențiat,

printre altele, de prezența indicațiilor scenice (didascaliile). Structura
textului servește, de asemenea, drept argument pentru apartenența operei la
genul dramatic. Acesta se împarte în două acte, fiind prezentă și lista
personajelor la început. Autorul se retrage în spatele personajelor, care
comunică prin intermediul replicilor.

În piesa „Chiriţa în provinţie”, sursele comicului sunt abundente și

variate. Astfel, Alecsandri face apel la comicul de situaţie, de caracter,
de nume, precum şi la comicul de limbaj. Cel din urmă reiese îndeosebi
prin exprimarea și utilizarea defectuoasă a limbii române și franceze:
traducerea greșită a expresiilor dintr-o limbă în alta („boire un cigare”, „un
tambour d’instruction”, „pour des fleurs de coucou”), barbarisme
(„furculision”, „fripturision”, „învârtision”). Comicul de nume se remarcă în
diminutive (Leonaş, Luluţa, Guliţă) sau în adaptarea deformată a numelor
unor personaje („monsiu Şarlă”, în loc de „monsieur Charles”).

În concluzie, „Chiriţa în provinţie” este o comedie de moravuri sociale,

care ilustrează, de fapt, realitatea societății Moldovei secolului al XIX-lea.
Amintind de Caragiale, Alecsandri reușește să creeze o capodoperă ce
ilustrează realități valabile chiar și în prezent. 

Caracterizare
Personajul principal al piesei este Coana Chirița, iar când realizezi
caracterizarea acesteia trebuie să ai în vedere trăsăturile care reies din relația
cu celelalte personaje, statutul pe care îl are acest personaj în cadrul comediei,
precum și trăsăturile care reies din faptele acesteia. Citind această
caracterizare a personajului principal din „Chirița în provinție” vei afla că
autorul nu folosește procedeul caracterizării directe, personajul fiind
caracterizat de propriile acțiuni sau prin prisma relației pe care o are cu alte
personaje.
Piesa de teatru „Chirița în provinție” face parte din ciclul de comedii scrise de
Vasile Alecsandri care o au pe coana Chirița în centrul acțiunii. Opera ce a avut
premiera în 1852 este formată din două acte, fiecare dintre acestea conținând
mai multe scene. Tema acesteia este evidențierea snobismului epocii și a
corupției. 

Coana Chirița este personajul principal al piesei de teatru „Chirița în

provinție”. Pe parcursul operei, autorul o înfățișează în mai multe ipostaze,
menite a-i contura portretul acesteia. Alecsandri nu folosește procedeul
caracterizării directe, ci doar pe cel al caracterizării indirecte, portretul
Chiriței fiind realizat prin mimică, gesturi, dialog și relația cu restul
personajelor.  Trăsăturile fizice ale Chiriței nu sunt descrise de
către autor, lăsând imaginea acesteia la imaginația cititorilor. Personalitatea
sa însă este conturată în detaliu, lăsând puțin loc interpretării. 

Piesa ne-o înfățișează pe Chirița în două situații sociale diferite. Primul act o
arată pe aceasta la moșia Bârzoieni, unde visează să devină isprăvnicească și
să pună mâna pe averea Luluței, căsătorind-o pe aceasta cu fiul său, Guliță, iar
cel de-al doilea, isprăvnicească în târg, alături de soțul ei. 

Una dintre cele mai bune modalități prin care autorul o caracterizează pe
aceasta este limbajul folosit de Chirița, ce împletește fără succes
regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul acestora este
imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour des fleurs de
coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril” („spălăm putina”),
„tambour d 'instruction” („toba de carte”). Astfel autorul aduce în fața
cititorului impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane,
de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile sale.
Limbajul său este o altă modalitate prin care Alecsandri își caracterizează
principalul personaj, acesta fiind unul asemănător cu cel al unui birjar,
nedemn de doamna în care pozează: „Afară, mojicilor!”, „Auză-i,
țopârlanilor!”.

O altă modalitate prin care Alecsandri dezvăluie trăsăturile de caracter ale

Chiriței este relația sa cu fiul său, Guliță, și, mai important, educația pe
care aceasta i-a oferit-o tânărului. Una dintre puținele trăsături pozitive ale
personajului care reies din această relație este dragostea pentru fiul său, ea
fiind o mamă iubitoare, dar una care își răsfață prea mult copilul și este
incapabilă să îi ofere o educație decentă. Un exemplu relevant în acest sens
apare chiar în prima scenă a primului act, când țăranii vin să se plângă că fiul
său le-a ucis un vițel la vânătoare, a dat foc unui bordei și a făcut avansuri
necuviincioase unei fete, Măriuca. Confruntată cu aceste plângeri, Chirița nici
nu așteaptă să audă toate faptele, ci îi gonește pe țărani, refuzând să le facă
dreptate. Mai mult, ea ia partea fiului său, căruia pare că i se cuvine totul și îi
insultă pe cei păgubiți: „Țâst, bețivilor... bine v-o făcut suflețelul... De ce nu vă
păziți vițeii și Măriucile?”.

Chirița este o femeie lipsită de moralitate. Acest fapt reiese din flirtul său
cu Șarl, profesorul de franceză al lui Guliță și din avansurile lui Leonaș,
deghizat ca și cadru militar, pe care le acceptă și căruia îi dăruiește chiar și o
fotografie cu ea. 

Folosind din nou caracterizarea indirectă, autorul îi face portretul Chiriței și

prin prisma altor personaje. Prin ochii lui Șarl, ea apare ca o femeie incultă,
ce pozează într-o doamnă distinsă, vorbitoare de limba franceză, când de fapt
tot ce face este să înlocuiască unele cuvinte din expresii moldovenești, spre
exemplu „tambour d 'instruction” („toba de carte”). Profesorul de franceză
observă și că femeia fumează ca un caporal, doar pentru a fi în ton cu moda.

Deși pozează într-o femeie curajoasă și emancipată, care are și

îndeletniciri de-ale bărbaților, precum fumatul sau călăria, Chirița este de
fapt o femeie slabă, care dă înapoi la primul semn de pericol real. Un
exemplu în acest sens este scena în care Leonaș scoate o armă de jucărie, iar
Chirița, care ar fi trebuit să își protejeze fiul, pe Guliță, se ascunde în spatele
cumnatei sale, Safta. 

Consider că una dintre cele mai apropiate de realitate descrieri ale trăsăturilor
de caracter ale Chiriței o face Leonaș. Acesta i se adresează cu apelativele
„Babă-Cloanță” și „strigoaie”, după ce este scos afară din curte deoarece a râs
de Guliță, care căzuse de pe cal și îi promite multe zile de șotii. Una dintre cele
mai relevante este cea în care se deghizează în tânăr militar și îi face avansuri
Chiriței. Ea le acceptă aproape imediat și îi și oferă acestuia portretul său și îi
declară dragostea, deși este căsătorită cu Bârzoi. Astfel Chirița încalcă
jurământul căsătoriei cu primul tânăr care se arată interesată de ea. 

După ce își atinge scopul de a deveni isprăvniceasă, trăsăturile unui

caracter avar ies tot mai mult la iveală. Cei care au promis mită 12 căpățâni
și au adus doar 10 sunt numiți „târtanii dracului" și cucoana promite să se
răzbune pentru această greșeală. Transformarea sa este observată și de către
Bârzoi, care îi reproșează faptul că nu se mai ocupă de gospodărie, nu mai
gătește, lenevește toată ziua și cheltuiește banii pe haine și mobilier.  

În concluzie, Chirița este un personaj descris cu dibăcie de către Vasile

Alecsandri, ce reprezintă tiparul femeii ariviste, inculte, fără
moravuri, ce urcă pe scara socială prin intemediul bărbatului doar pentru a-
și adânci iluzia despre sine. Scopurile sale sunt obținerea averii și a
recunoașterii celor din jur, ceea ce denotă un caracter slab. Ea rămâne
memorabilă prin contradicțiile care îi conturează portretul și care inspiră
hohote de râs. 

Comedie
Nu îți mai amintești care este definiția comediei și câte dintre trăsăturile
acestei specii literare se întâlnesc în opera „Chirița în provinție”? Atunci te
sfătuim să citești acest material pentru a avea o sursă de inspirație în cazul în
care vei primi cerința de a scrie un eseu pe această temă.

Piesa de teatru „Chirița în provinție” face parte din ciclul de comedii

scrise de Vasile Alecsandri, care o au pe coana Chirița în centrul acțiunii.
Opera ce a avut premiera în 1852 este formată din două acte, fiecare dintre
acestea conținând mai multe scene. 

Comedia este o specie a genului dramatic ce satirizează slăbiciunile

societății sau prezintă situații hazlii. Aceasta are o acțiune și un final vesel. 

Tema operei este constituită de moravurile societății, parvenitismul,

snobismul și corupția. Alecsandri reușește să înfățișeze toate aceste defecte
ale societății sub masca acestei comedii, înfățișând expresii și atitudini
omenești la limita ridicolului, arătând clar cititorului diferența între condiția
reală a personajelor și imaginea pe care acestea încearcă să o proiecteze
asupra celor din jurul lor.  

Titlul operei este unul sugestiv, ce cuprinde personajul pricipal și indică

faptul că acțiunea este concentrată în jurul său, dar și delimitează spațial locul
de desfășurare a acțiunii. Mai mult, substantivul „provinție” este folosit și cu
sens figurat, el sugerând aspirațiile personajelor de a fi comparate cu cele din
metropole, dar în același timp le relevă complexele și limitările de limbaj și
caracter.

„Chirița în provinție” întrunește condițiile unei opere dramatice,

aceasta fiind scrisă cu scopul de a fi pusă în scenă. Principalele modalități
de expunere folosite de către autor sunt dialogul și monologul. O altă
trăsătură specifică operelor dramatice este apariția conflictelor, ce
determină acțiunea piesei. 

În primul act, care este format din 13 scene, cititorul face cunoștință cu
personajele. Chirița Bârzoi, care se află în curtea casei boierești de la țară, se
plimbă pe cal. Mai mulți țărani îi cer acesteia să le facă dreptate după ce fiul
cucoanei, Guliță, le-a ucis un vițel la vânătoare, a dat foc unui bordei și s-a
purtat necuviincios cu fiica unuia dintre țărani. Chirița ignoră cererile
acestora, aprobând comportamentul fiului său. Ea este ajutată să descalece de
pe cal de către domnul Șarl, profesorul de franceză al lui Guliță, căruia aceasta
îi dezvăluie dorința sa ca soțul său să revină de la Iași cu titlul de ispravnic. În
apropiere se află și cumnata cucoanei, Safta, căreia aceasta îi spune că își
dorește foarte mult să își însoare fiul cu Luluța, o orfană a cărei avere este
administrată de către Chirița și soțul său. O scrisoare de la soțul său vestește
faptul că visul i s-a împlinit și o cheamă pe aceasta în târg. Luluța are bucuria
de a se întâlni cu vechiul său prieten, Leonaș, de care este îndrăgostită. El este
scos afară de către Chirița după ce a râs de fiul său, care a căzut de pe cal.
Astfel se creează un conflict între dorința Chiriței de a o mărita pe Luluța cu
Guliță și între aspirația lui Leonaș de a se mărita cu aceeași fată. Tânărul
îndrăgostit îi promite iubitei că o va revedea, și o avertizează pe cucoană să se
aștepte la farse din partea sa. 

Cel de-al doilea act debutează în salonul noii locuințe de la Iași, reședința

ispravnicului Bârzoi. Autorul descrie viața Chiriței și a soțului său, care profită
de funcția lui Bârzoi pentru a cere mită pentru rezolvarea diverselor pricini.
Un ofițer vine să stea cu familia ispravnicului câteva zile, acesta fiind Leonaș
deghizat. El îi face curte Chiriței și reușește să obțină o fotografie a acesteia. Pe
ascuns, el se întâlnește cu Luluța, căreia îi dezvăluie adevărata identitate. La
rândul său, tânăra îi mărturisește că familia Bârzoi vrea să o mărite cu Guliță,
dar că ea nu-și dorește asta și că s-a prefăcut a fi nebună din amuzament. Cei
doi se hotărâsc să fugă împreună, dar sunt surprinși de Guliță, care alertează
toată familia. Chirița îl recunoaște pe Leonaș și îl scoate afară din casă. Luluța
se preface ca fiind nebună pentru a scăpa de logodnă și îl amenință pe Guliță
că îl va bate, mușca și zgâria. Leonaș revine în casa familiei deghizat ca birjar
și află procedura prin care Bârzoi pretinde mită și ce trebuie să facă cei care
solicită o audiență. El este din nou recunoscut, dar reușește să fugă atunci
când familia Bârzoi vrea să cheme jandarmii. Leonaș revine în casă, deghizat
de data aceasta în femeie, în timpul cinei în onoarea logodnei Luluței cu
Guliță. Leonaș și Luluța reușesc să păcălească audiența pentru a fi logodiți,
moment după care tânărul îndrăgostit deghizat își face cunoscută adevărata
identitate. Tot el este cel care îl anunță pe Bârzoi că a fost demis din funcția de
 ispravnic, pentru corupție. Chirița, fiind șantajată cu fotografia făcută cadou
„tânărului ofițer” (Leonaș), nu are altă alternativă decât să-și dea
consimțământul pentru căsătorie. 

O altă trăsătură proprie comediilor este comicul, care se definește prin

umorul ce reiese din modul în care vorbesc personajele, respectiv comicul de
limbaj, din situațiile în care se regăsesc acestea, respectiv comicul de
situație, sau din numele personajelor, respectiv comicul de nume. 

Comicul de limbaj îl regăsim în expresiile folosite de Chirița, ce împletește

fără succes regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul
acestora este imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour
des fleurs de coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril („spalam
putina”), „tambour d' instruction” („toba de carte”). Astfel autorul aduce în
fața cititorului impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane,
de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile sale.

Comicul de caracter reiese din contrastul dintre esența și aparența

personajelor. Un bun exemplu în acest sens este chiar personajul principal al
operei, Chirița, care este o femeie cu pretenții de doamnă din înalta societate,
dar se comportă precum una fără educație și moravuri. 

Comicul de nume îl regăsim de asemenea în „Chirița în provinție”. Acesta

apare în diminutivele ce descriu numele tinerei de care are grijă familia
Bârzoi, Luluța și cel al fiului aceleiași familii, Guliță. Nu este de igonorat nici
profesorul de franceză, al cărui nume, Șarl, ne duce cu gândul la franceza de
baltă pe care o vorbește Chirița. De asemenea, comicul de moravuri reiese cel
mai clar din comportamentul Chiriței. 

Astfel, prin prezența personajelor, a comicului și a ironiei de care face uz

autorul putem afirma că această operă se încadrează cu succes în rândul
comediilor. Opera este una de referință pentru geniul lui Vasile Alecsandri,
ce ilustrează cu măiestrie defectele societății românești. 

Comentariu
Cuprins

 Introducere
 Tema
 Semnificația titlului 
 Rezumat pe scurt
 Personaje
 Apartenența la specie și comicul
 Perspectiva narativă
 Concluzie

Introducere
Introducerea este cartea de vizită a lucrării tale, prin urmare, e esenţial să fie structurată clar, cu
idei bine definite. Aceasta trebuie să cuprindă informațiile cele mai importante despre operă.
Trebuie să menționezi în ce perioadă a fost publicată, dar și să o încadrezi într-un gen literar, în
cazul acesta fiind vorba despre o operă dramatică, mai precis, o comedie.

De asemenea, este foarte important ca în introducere să precizezi câteva detalii legate de operă,
precum: numele acesteia și al autorului, personajele principale etc. Având o introducere corectă
și promițătoare vei atrage atenția profesorului corector încă de la începutul lucrării, iar astfel vei
avea șanse mai mari de a obține un punctaj bun.

Exemplu

Piesa de teatru „Chirița în provinție” face parte din ciclul de comedii scrise de Vasile Alecsandri,
care o au pe coana Chirița în centrul acțiunii. Opera ce a avut premiera în 1852 este formată din
două acte, fiecare dintre acestea conținând mai multe scene. Personajele în jurul cărora se
desfășoară acțiunea sunt: Chirița, soțul său, Guliță, Luluța, Leonaș și Șarl, profesorul de
franceză.  

Tema
Eseul trebuie să conțină informații referitoare la tema operei, aceasta influențând într-o mare
măsură construcția subiectului și a personajelor. Totodată, este important să menționezi tema
operei, pentru că ea concentrează ideea de bază pe care autorul încearcă să o transmită cititorului.

Exemplu

Tema operei este constituită de moravurile societății, parvenitismul, snobismul și corupția.

Alecsandri reușește să înfățișeze toate aceste defecte ale societății sub masca comediei,
înfățișând expresii și atitudini omenești la limita ridicolului, arătând clar cititorului diferența între
condiția reală a personajelor și imaginea pe care acestea încearcă să o proiecteze asupra celor din
jurul lor.  
Semnificația titlului 
Eseul tău trebuie să conțină și informații referitoare la titlul schiței, acesta anticipând conţinutul
textului narativ. În cazul acestei schițe titlul este unul ironic și în același timp sugestiv, ce
sumarizează ideea principală a narațiunii, în stilul sarcastic caracteristic lui Alecsandri. 

Exemplu

Titlul operei este unul sugestiv, ce cuprinde atât personajul pricipal și indică faptul că acțiunea
este concentrată în jurul său, cât și delimitează spațial locul de desfășurare a acțiunii. Mai mult,
substantivul „provinție” este folosit și cu sens figurat, el sugerând aspirațiile personajelor de a fi
comparate cu cele din metropole, dar în același timp le relevă complexele și limitările de limbaj
și caracter.

Rezumat pe scurt
Rezumatul comediei „Chirița în provinție” trebuie să cuprindă momentele importante ale
acțiunii. Eseul trebuie să conțină informațiile necesare pentru prezentarea evoluției acțiunii și a
personajelor. 

Exemplu

În primul act, care este format din 13 scene, cititorul face cunoștință cu personajele. Chirița
Bârzoi, care se află în curtea casei boierești de la țară, se plimbă cu calul. Mai mulți țărani îi cer
acesteia să le facă dreptate după ce fiul cucoanei, Guliță, le-a ucis un vițel la vânătoare, a dat foc
unui bordei și s-a purtat necuviincios cu fiica unuia dintre țărani. Chirița ignoră cererile acestora,
aprobând comportamentul fiului său. Ea este ajutată să descalece de pe cal de către domnul Șarl,
profesorul de franceză al lui Guliță. În apropiere se află și Safta, cumnata cucoanei, căreia
aceasta îi spune că își dorește foarte mult să își însoare fiul cu Luluța, o orfană a cărei avere este
administrată de către Chirița și soțul său. Chirița face conversație cu Șarl, căruia vrea să îi
demonstreze cunoștințele sale de limba franceză, dar nu reușește decât să se facă de râs, deoarece
tot ceea ce face este să adauge prefixuri franțuzești la cuvinte românești. 

Servitorul Ion îi aduce Chiriței o scrisoare de la soțul său, iar aceasta îi cere să o aducă pe o tavă
cu un șervețel, pentru a respecta moda. Scrisoarea îi vestește cucoanei că Bârzoi a obținut postul
de ispravnic și îi cere să se mute cu gospodăria în târg și să aducă și un curcan cu ea. 

Luluța îl prinde pe Guliță într-o plasă cu fluturi, făcând o glumă, iar apoi se plânge că se simte
singură în casa familiei Bârzoi și că îi este dor de prietenul său din copilărie, Leonaș. 
Pentru a o impresiona pe Luluța, care nu pare interesată de el, Guliță încalcă calul mamei sale
fără permisiune și este purtat în galop afară din ogradă deoarece nu reușește să controleze
animalul. Chirița cere ajutorul țăranilor, iar între timp la moșie ajunge Leonaș, care petrecuse trei
ani la Paris. El este întâmpinat cu lacrimi de bucurie de Luluța. Cei doi nu apucă să depene multe
amintiri, deoarece Leonaș este dat afară din orgadă de Chirița, după ce acesta se amuză pe seama
lui Guliță, care a căzut de pe cal și a leșinat. Leonaș pleacă, dar nu înainte de a-i promite
cucoanei că se va întoarce și o avertizează să se aștepte la farse din partea sa.

Primul act se termină cu imaginea Chiriței, care pleacă spre noua casă, la Iași, alături de toți cei
din gospodărie. 

Cel de-al doilea act debutează în salonul noii locuințe de la Iași, reședința ispravnicului Bârzoi.
Chirița se laudă cu noua sa calitate de soție de ispravnic și foloasele care derivă din aceasta, în
special cadouri primite drept mită pentru rezolvarea pricinilor și își exprimă intenția de a face o
călătorie în Franța. Soțul acesteia îi reproșează faptul că a renunțat să gătească și cheltuiește prea
mulți bani pentru decorarea casei, dar aceasta îi spune în replică faptul că finanțele lor vor crește
după ce Guliță se va căsători cu Luluța, deși aceasta are accese de nebunie. 

Un ofițer vine să stea la familia Bârzoi câteva zile. Acesta, care de fapt era Leonaș deghizat,
începe să o curteze pe Chirița și reușește să obțină o fotografie a acesteia. Pe ascuns, el se
întâlnește cu Luluța, căreia îi dezvăluie adevărata identitate. La rândul său, tânăra îi mărturisește
că familia Bârzoi vrea să o mărite cu Guliță, dar că ea nu-și dorește asta și că s-a prefăcut a fi
nebună din amuzament. Cei doi se hotărâsc să fugă împreună. Sărutul lor este surprins de Guliță,
care îl provoacă pe Leonaș la duel. Cel din urmă nu ia în serios amenințarea. Disputa dintre cei
doi bărbați este întreruptă de Chirița, care îl recunoaște pe Leonaș și îl dă afară din casă.

Luluța se preface ca fiind nebună pentru a scăpa de logodnă și îl amenință pe Guliță că îl va bate,
mușca și zgâria. 

Leonaș se întoarce în casa familiei Bârzoi, de data aceasta deghizat în birjar și cere o întrevedere
cu ispravnicul. Servitorul Ion cere mită un curcan pentru a facilita întrevederea și îi explică
modul în care funcționează mecanismul. Curcanul ce ar valora o carboavă, iar dacă Leonaș nu
are pasărea, dar are banii, îi achită suma cerută lui Ion și primește curcanul cu care să se prezinte
la ispravnic. Același procedeu era pus în aplicare pentru toți cei care solicitau o întrevedere cu
ispravnicul Bârzoi, fiind deja ajuns la a 58-a oară. Leonaș se conformează și este primit la
întâlnirea dorită. El îi spune ispravnicului că a transportat cu birja o actriță din Iași, care nu a
plătit transportul și îi cere să îi facă dreptate. Deghizarea sa este trădată de Guliță, care îl
recunoaște ca ofițerul care a sărutat-o pe Luluța. Grigori Bârzoi vrea să cheme jandarmii pentru
a-l aresta pe Leonaș, dar acesta reușește să fugă. 

Luluța anunță sosirea musafirilor pentru logodnă. În timp ce așteaptă mâncarea, Chirița le
dezvăluie acestora planul său de a pleca în călătorie la Paris. Domnul Șarl îi aduce Chiriței
pașaportul.

Leonaș se prezintă la locuința familiei Bârzoi, de data aceasta deghizat în femeie, respectiv o
actriță din Iași care se află în căutarea fratelui dispărut. Își dezvăluie identitatea doar Luluței,
căreia îi cere să oprească logodna. Ea simulează un acces de nebunie și cere să fie căsătorită cu
actrița din Iași. Domnul Șarl sugerează să i se facă pe plac, deoarece nu se știe cum ar reacționa
altfel, iar Luluța este logodită cu Leonaș, deghizat în femeie. După acest eveniment, Leonaș își
anunță reala identitate și îi înmânează lui Bârzoi o hârtie prin care este demis din funcția de
ispravnic, afirmând că motivul este mita pe care o cerea tuturor celor care cereau o întrevedere.

Chirița, pe care Leonaș o are la mână cu fotografia, aprobă logodna și îl laudă pe tânăr pentru
calitățile sale actoricești. El îi restituie portretul și toată lumea este poftită la masă.  

Personaje
Caracterizarea Chirței, personajul principal al comediei Chirița în provinție, trebuie să aibă în
vedere statutul pe care îl are în cadrul operei, trăsăturile care reies din acțiunile pe care aceasta le
întreprinde, dar și trăsăturile ce ies la iveală din relația cu alte personaje. Coana Chirița este
descrisă de către autor prin caracterizare indirectă. Portretul său fizic nu este foarte bine conturat,
autorul fiind în special concentrat asupra trăsăturilor sale de caracter.

Exemplu

Coana Chirița este personajul principal al piesei de teatru „Chirița în provinție”. Pe parcursul
operei, autorul o înfățișează în mai multe ipostaze, menite a-i contura portretul acesteia.
Alecsandri nu folosește procedeul caracterizării directe, ci doar pe cel al caracterizării indirecte,
portretul Chiriței fiind realizat prin mimică, gesturi, dialog și relația cu restul personajelor.
Trăsăturile fizice ale Chiriței nu sunt descrise de către autor, lăsând imaginea acesteia la
imaginația cititorilor. Personalitatea sa însă este conturată în detaliu, lăsând puțin loc
interpretării. 

Piesa ne-o înfățișează pe Chirița în două situații sociale diferite. Primul act o arată pe aceasta la
moșia Bârzoieni, unde visează să devină isprăvnicească și să pună mâna pe averea Luluței,
căsătorind-o pe aceasta cu fiul său, Guliță, iar cel de-al doilea, isprăvnicească în târg, alături de
soțul ei. 

Una dintre cele mai bune modalități prin care autorul o caracterizează pe aceasta este limbajul
folosit de Chirița, ce împletește fără succes regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești.
Rezultatul acestora este imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour des
fleurs de coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril („spalam putina”), „tambour d'
instruction” („toba de carte"). Astfel autorul aduce în fața cititorului impresia pe care Chirița și-a
creat-o asupra propriei persoane, de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile
sale. Limbajul său este o altă modalitate prin care Alecsandri își caracterizează principalul
personaj, acesta fiind unul asemănător cu cel al unui birjar, nedemn de doamna în care pozează:
„Afară, mojicilor!”, „Auză-i, țopârlanilor!”.

O altă modalitate prin care Alecsandri dezvăluie trăsăturile de caracter ale Chiriței este relația sa
cu fiul său, Guliță, și, mai important, educația pe care aceasta i-a oferit-o tânărului. Una dintre
puținele trăsături pozitive ale personajului care reies din această relație este dragostea pentru fiul
său, ea fiind o mamă iubitoare, dar una care își răsfață prea mult copilul și este incapabilă să îi
ofere o educație decentă. Un exemplu relevant în acest sens apare chiar în prima scenă a primului
act, când țăranii vin să se plângă că fiul său le-a ucis un vițel la vânătoare, a dat foc unui bordei
și a făcut avansuri necuviincioase unei fete, Măriuca. Confruntată cu aceste plângeri, Chirița nici
nu așteaptă să audă toate faptele, ci îi gonește pe țărani, refuzând să le facă dreptate. Mai mult, ea
ia partea fiului său, căruia pare că i se cuvine totul și îi insultă pe cei păgubiți: „Țâst, bețivilor...
bine v-o făcut suflețelul... De ce nu vă păziți vițeii și Măriucile?”.

Chirița este un personaj descris cu dibăcie de către Vasile Alecsandri, ce reprezintă tiparul femeii
ariviste, inculte, fără moravuri, ce urcă pe scara socială prin intemediul bărbatului doar pentru a-
și adânci iluzia despre sine. Scopurile sale sunt obținerea averii și a recunoașterii celor din jur,
ceea ce denotă un caracter slab. Ea rămâne memorabilă prin contradicțiile care îi conturează
portretul și care inspiră hohote de râs. 

Apartenența la specie și comicul

Într-un eseu în care trebuie să demonstrezi apartenența textului (precum Chirița în provinție) la o
specie literară trebuie să scoți în evidență trăsăturile operei, care o încadrează în acea categorie,
în cazul nostru fiind vorba despre comedie. Este important să precizezi mai multe caracteristici
ale acestei specii literare și să explici în ce măsură se regăsesc acestea în textul lui Alecsandri. 

Exemplu

Comedia este o specie a genului dramatic ce satirizează slăbiciunile societății sau prezintă situații
hazlii. Aceasta are o acțiune și un final vesel. 

„Chirița în provinție” întrunește condițiile unei opere dramatice, aceasta fiind scrisă cu scopul de
a fi pusă în scenă. Principalele modalități de expunere folosite de către autor sunt dialogul și
monologul. O altă trăsătură specifică operelor dramatice este apariția conflictelor, ce determină
acțiunea piesei. 

O altă trăsătură proprie comediilor este comicul, care se definește prin umorul ce reiese din
modul în care vorbesc personajele, respectiv comicul de limbaj, din situațiile în care se regăsesc
acestea, respectiv comicul de situație, sau din numele personajelor, respectiv comicul de nume. 

Comicul de limbaj îl regăsim în expresiile folosite de Chirița, ce împletește fără succes

regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul acestora este imposibil de înțeles,
fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour des fleurs de coucou” („de florile cucului”), „nous
lavons le baril” („spalam putina”), „tambour d' instruction” („toba de carte”). Astfel autorul
aduce în fața cititorului impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane, de cucoană
sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile sale.
Comicul de caracter reiese din contrastul dintre esența și aparența personajelor. Un bun exemplu
în acest sens este chiar personajul principal al operei, Chirița, care este o femeie cu pretenții de
doamnă din înalta societate, dar se comportă precum una fără educație și moravuri. 

Comicul de nume îl regăsim de asemenea în „Chirița în provinție”. Acesta apare în diminutivele

ce descriu numele tinerei de care are grijă familia Bârzoi, Luluța și cel al fiului aceleiași familii,
Guliță. Nu este de igonorat nici profesorul de franceză, al cărui nume, Șarl, ne duce cu gândul la
franceza de baltă pe care o vorbește Chirița. De asemenea, comicul de moravuri reiese cel mai
clar din comportamentul Chiriței. 

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este legată de unghiul din care este povestită acțiunea operei. În cazul
comediei „Chirița în provinție”, povestea este realizată special pentru a fi pusă în scenă.
Intervențiile autorului sale sunt puține, fiind legate în special de descrierea locurilor unde se
petrece acțiunea. Acțiunea se desfășoară în ordine cronologică, linear. 

Exemplu

În comedia „Chirița în provinție” principalele modalități de expunere folosite de către autor sunt
dialogul și monologul. Specific operelor dramatice, întâmplările nu sunt povestite, ci ele au loc
chiar în fața cititorului/ spectatorului. Autorul, deși știe totul despre personajele sale, nu se
implică din poveste. Intervențiile sale constau în setarea locațiilor unde se desfășoară acțiunea și
prezentarea stărilor personajelor, în dialog sau monolog. Acțiunea este lineară, fiind desfășurată
în ordine cronologică.

Concluzie
Concluzia trebuie să sintetizeze și să susțină conținutul eseului, dar poate include și o opinie
personală. În cazul acestei opere, încheierea poate rezuma principalele observaţii pe care le-ai
prezentat în cuprins.

Exemplu

„Chirița în provinție” este o operă de referință pentru geniul lui Vasile Alecsandri, ce ilustrează
cu măiestrie defectele societății românești. Personajele memorabile dau viață piesei și chiar
determină cititorii și amatorii de spectacole la reflexie.