Chirița în provinție

Vasile Alecsandri
- argumentarea apartenenței la comedie -

Teatrul național s-a născut în Moldova sub direcția lui Mihai Kogălniceanu, Costache
Negruzzi și Vasile Alecsandri. Inspirându-se din comediile din străinătate precum
„Burghezul gentilom” de Moliere, „Școala femeilor”, „Prețioasele ridicole”, au creat tipologii
umane identificabile în toate timpurile. Mihail Kogălniceanu are rolul de îndrumător cultural
şi literar al fenomenului cultural-literal în perioada paşoptistă, iar revista al cărei program
literar orientează literatura timpului este ,,Dacia literară” ,din care apar la Iaşi doar 3 numere,
dar în care se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii: Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, etc. Dintre operele literare scrise de Alecsandri în
vederea reprezentării scenice se remarcă ciclul „Chirița” alcătuit din comediile „Chirița în
Iași sau Două fete și-o neneacă” (1850), „Chirița în provinție” (1852), „Cucoana Chirița în
voiaj” (1868) și „Cucoana Chirița în balon ” (1876).

Genul dramatic cuprinde operele literare destinate reprezentării scenice. Acestea sunt
divizate în acte, alcătuite, la rândul lor din scene, prin care se marchează intrarea sau ieșirea
unui personaj ori schimbarea locului acțiunii. Naratorul prezintă în mod indirect gândurile și
sentimentele, prin intermediul personajelor sau direct prin didascalii.

Comedia este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care provoacă râsul
prin surprinderea unor moravuri sociale sau situații umane, având un final fericit și un rol
moralizator. Comicul este o categorie estetică având drept efect râsul, determinat de
contrastul dintre aparență și esența naturii personajelor, manifestat prin mijloace specifice de
realizare precum comicul de situație, comicul de caracter, comicul de limbaj, comicul de
moravuri, comicul de intenție, comicul de nume.

„Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri a fost jucată pentru prima dată în 1852, pe
scena Teatrului Național din Iași. Opera este o comedie de moravuri care înglobează toate
tipurile de comic, bazându-se pe criticarea și satirizarea moravurilor burgheze precum
cosmopolitismul ,parvenitismul, dorința de emancipare, demagogia și corupția.

Piesa este structurată în două acte , împărțite pe scene. Pe parcursul acestora se

prezintă în mod gradat conflictul dramatic principal, bazat pe cele două planuri exterior și
interior. Pe planul exterior, între țărani și bogați există un conflict social. Conflictul familial
se realizează între Chirița și soț, Chirița și Uliță, Chirița și Luluța, cel erotic între Leonaș și
Chirița și între Uliță și Luluța, iar cel instituțional între Bârzoi și Leonaș. Pe plan interior,
conflictul este între aparență și esență pentru Chirița și Șarl.

Primul act al piesei se desfășoară la moșia Chiriței din Brânzoveni. Începutul piesei
ilustrează ridicolul inovaţiilor mondene înfăptuite sub îndrumările Chiriţei care considera că
așa era modă, ridiculizând astfel cosmopolitismul personajului care vrea să imite modelul
parisian. În opera anterioară, ea își măritase fetele (Aristița și Calipsița) şi acum se ocupa de
educaţia mezinului, Guliţă, de 14 ani. Slab dotat intelectual și răsfățat, el ia lecții de franceză
de la „monsiu Șarl” pentru că era la modă să știi limba franceză, însă nu face nici un progres.
Ea prezintă ambițiile ei de a ajunge soție de ispravnic și dorința de a-și însura fiul cu Luluța
pentru ca averea acesteia să rămână în familie, deși era verișoara lui Guliță. Ea îl tolera pe
Guliță, însă nu îl plăcea și își bătea joc de el. În schimb era îndrăgostită de Leonaș, un prieten
din copilărie. El revenise din străinătate de la studii și sosise la Bârzoieni tocmai în iureşul
provocat de mezinul familiei, care încălecase fără voia „nineacăi” şi tot satul, în frunte cu
Chirița, alerga să-l prindă. Băiatul suferă o teribilă lovitură şi, după ce-şi revine din spaimă,
protagnoista îl alungă pe Leonaş și o previne pe Luluța : „de azi înainte te aşteaptă la toate
şotiile din partea mea”. Dornică de a schimba obiceiurile de Brânzoveni și de a-și estompa
feminitatea din cauza condiției femeii în societate, Chirița călărește , fumează și impune
celor din jur un model comportamental, precum faptul că soțul ei trebuie să poarte „straie
nemțești”, incomode și care îl făceau să arate „ca un negustor de farfurii”. Bârzoi, spre
deosebire de Chirița, are o mentalitate conservatoare, astfel că tânjește după fostul mod de
viață tradițional. Cu toate că este nerăbdătoare să afle veşti de la soţul ei, plecat la Iaşi să
obţină un post de ispravnic, ea refuză să citească „răvaşul” pentru că nu este adus „după
modă” şi-i pretinde argatului Ion să pună pe „talger” un „şărvet” şi „răvaşu pe şărvet”. La
aflarea veștii, Chirița se manifestă zgomotos , debordând de fericire și anunțând pe toată
lumea vestea cea mare, visând deja la un voiaj la Paris și în „țara nemțească”.

Ei s-au mutat în târg cu această ocazie, iar Chirița s-a apucat de pregătit nunta lui
Guliță cu Luluța. Bârzoi, preocupat de siguranța și bunăstarea propriului fiu, încearcă să se
opună nunții, spunând că Luluța „are toane de nebunie” şi „îi cam lipsâtă”. Mama băiatului îl
asigură că sunt doar tulburări adolescentine prin care și ea a trecut la rândul ei, însă i-au trecut
odată cu căsătoria. Reapare Leonaș dându-se drept ofițer, însă protagonista îl ia drept un
admirator. El îi face curte Chintei şi-i cere portretul ca dovadă a iubirii ce i-o poartă,
ameninţând-o că se împuşcă dacă-l refuză, dar pistolul cu care o sperie este de ciocolată.
Guliţă îl surprinde pe Leonaş sărutând-o pe Luluţa şi-l provoacă la duel, spre disperarea
Chiriţei care-l recunoaşte pe „curtezan” şi-l alungă din nou. Pentru a scăpa de logodna cu
Gulită, Luluţa se preface nebună, tremură şi dă continuu din cap, vorbeşte incoerent şi devine
agresivă cu Guliţă: „Vină-ncoace să te muşc... să te mănânc”. Leonaș reușește să demaște
corupția lui Bârzoi și îl înlocuiește în funcția de ispravnic.

Piesa se sfârșește cu triumful cinstei și tinereții, întruchipate de cuplul Leonaș-Luluța

și cu pedeapsa ambițiilor deșarte și a corupției.

Formele de manifestare a comicului se remarcă prin varietate, fiind astfel

identificabile comicul de situație, comicul de caracter , comicul de limbaj, comicul de nume.

În ceea ce privește comicul de situație piesa abundă în întregime de situații comice.

De exemplu atunci când Ion aduce răvașul trimis de la Iași de Grigore Bârzoi, dești toți sunt
nerăbdători să afle vestea, Chirița îi cere slugii să-l înmâneze cu șervet și farfurie. Ion nu
înțelege concret cerința și așază răvașul în palmă, peste el pune șervetul și abia apoi talgerul,
spre nemulțumirea stăpânei.

Comicul de caracter este de asemenea, sugestiv reprezentat. Chirița și Bârzoi

întruchipează într-o manieră caricaturală, două tendințe contrare, anume cea inovatoare și cea
conservatoare. Comicul de limbaj se realizează printr-o notă regional moldovenească(„șî”,
„țâne”, „cumnățâco”, „nineacă”), dar și prin amestecul de cuvinte românești și franțuzești.
Deși afirmă că știe franceză, Chirița traduce expresiile românești intraductibile cuvânt cu
cuvânt:„boire un cigarre”, „tambour dinstruction ”, „pour les fleurs de cucou”, „parler
comme le eau”. Guliță nu reușește să învețe cuvintele predate, așa că adaugă sufixul francez„-
ion” la cuvintele române pentru a le traduce(„furculision”, „fripturision”).

Asemenea lui Caragiale, Alecsandri își numește personajele astfel încât să sugereze
trăsături de caracter.

Chirița este o diminutivare a substantivului grecesc „Kira” care înseamnă doamnă.

Astfel este satirizată originea precară a femeii care încearcă totuși să fie în pas cu lumea
mondenă. Guliță, sugerează , prin sufixul diminutival, slaba dotare intelectuală. Șarlă provine
de la Charles și duce cu gândul la șarlatanie, pe care o practică atunci când pretinde că îl
învață pe băiat franceză.

În ceea ce privește construcția personajelor, Alecsandri o conturează sugestiv pe

protagonistă, celelalte personaje fiind schițate după o singură trăsătură dominantă,
reprezentând tipologii umane. Astfel Bârzoi reprezintă slujbașul corupt, care dă dovadă de
fals patriotism. Uliță reprezintă copilul slab dotat intelectual și răsfățat, căruia mama-
cloșcă(Chirița) îi oferă dragoste necondiționată, inconștientă față de limitările lui.

Chirița este personajul principal al comediei. Ea se aseamănă cu majoritatea femeilor

de la sfârșitul secolului al XIX-lea , fiind cosmopolită și măcinată de o dorința de parvenire și
emancipare.

Trăsăturile ei reies în principal în mod indirect, din fapte, vorbe,atitudini. Limbajul și

comportamentul ei țărănesc se află în contrast puternic cu dorința ei de a fi la modă, de a se
da drept o doamnă din înalta societate. Astfel este ironizat cosmopolitismul personajului prin
pretențiile nefondate pe care le are:fumează deși nu îi place obiceiul, călărește deși abia se
poate da jos de pe cal, îi achiziționează soțului straie nemțești, foarte incomode, cochetează
cu bărbații, primește răvașe doar cu talger și șervețel, îi angajează fiului profesor particular cu
care să învețe limba franceză, neștiind măcar a-i pronunța numele. Ea cochetează cu Leonaș,
devenind penibilă în manifestări. Deși avea pretenția unei doamne respectabile, ea se pretează
la gesturi ademenitoare față de tânăr.

Cu subordonații ei precum sluga Ion este autoritară și agresivă, iar proprii copii au
avut parte de o educație precară. Față de Guliță este foarte protectoare și își arată dragostea
indiferent de circumstanțe. Astfel, când greșește este lăudat, iar când țăranii îl acuză că a
împușcat animalele lor, încearcă să paseze vina asupra lor. Singurele momente când se
răstește la el sunt pentru a-i interzice călăritul și fumatul, tot cu scopul de a-l proteja. Din
cauza condiției pe care o avea în societate se folosește e Bârzoi, soțul ei, pentru a se emancipa
și a-și îndeplini toate dorințele materiale.

Limbajul Chiriței ilustrează incultura, lipsa de educație și snobismul, fiind realizat

într-o manieră comică prin accentul moldovenesc și traducerea în franceză a expresiilor
moldovenești mot-a-mot.

Din cauza lăcomiei, ea vrea să-și însoare fiul cu Luluța, pentru ca averea ei să rămână
în familie. Nu ține cont de distanța între vârste nivelul de maturitate al celor doi , relația lor
de rudenie sau de intențiile Luluței de a se căsători cu Leonaș.

În concluzie, opera „Chirița în provincie” este o comedie deoarece sunt ridiculizate și

criticate moravuri umane într-o manieră comică.