JOCUL IELELOR

de Camil Petrescu
- drama moderna de idei
- drama moderna psihologica
- drama moderna de constiinta

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957) este cel care, prin
opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie Ia sincronizarea
literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor
noi principii estetice (autenticitatea, substantialitatea, relativismul) si prin crearea personajului
intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care
promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze
"probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social in cadrul caruia
acestea sa se poata manifesta.
Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului
si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce
inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti... Din mine insumi, eu nu pot iesi... Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele
senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai.
Camil Petrescu este un autor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind
personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie, traind in lumea ideilor pure,
imposibil de aplicat in realitatea concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana
evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati
puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt
caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca
paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama.
Prima forma artistica a dramei "Jocul ielelor" dateaza din 1916, dupa care Camil Petrescu
a realizat mai multe variante, piesa fiind publicata abia in 1947, in volumul de "Teatru". El insusi
adept convins al absolutului, nu a fost de acord cu nici o viziune regizorala de punere in scena a
spectacolului, aspiratia sa de perfectiune impiedicand astfel reprezentarea acestei piese atata timp
cat a trait.
Tema o constituie drama de constiinta a personajului principal, izvorata dintr-un conflict
complex si puternic in planul ideilor absolute, pe care, dintr-un orgoliu nemasurat, eroul se
incapataneaza sa le aplice in realitatea concreta cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al
personajului este determinat de luciditatea prin care-si asuma esecurile, de opacitatea fata de
orice solutie reala, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinatia aplicarii in
societatea concreta a conceptului utopic de dreptate absoluta.

Semnificatia titlului
Titlul ilustreaza crezul artistic al lui Camil Petrescu, sintetizat de el in motoul volumului
de versuri: "Jocul ideilor e jocul ielelor". Gelu Ruscanu este incatusat al idealului de dreptate
absoluta care este o iluzie, o utopie. Omul care vede idei absolute este mistuit launtric de jocul
lor halucinant si pedepsit, intocmai cum cel care are curajul sa priveasca dansul ielelor moare sau
innebuneste, oricum, devine neom. Setea de absolut si lumea ideilor pure care au pus stapanire
pe protagonist sunt ilustrate de replica lui Penciulescu, singurul care descifreaza conceptia
idealista a lui Gelu Ruscanu, care "nu vede lucruri", ci "vede numai idei". Ruscanu confirma -

1
"Eu vad ideile..." - dar Penciulescu il priveste lung si-l avertizeaza ca drama incepe atunci cand
ideile au disparut: "cata vreme le vezi... totul e in ordine... Cand au disparut... dupa ce le-ai vazut,
abia atunci e grav... incepe drama...". Penciulescu explica in continuare in ce consta pericolul
pentru cei care vad idei, asemanand urmarile nefaste cu cete suferite de cei care au vazut ielele:
"Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?..: Trece flacaul prin padure, aude o muzica
nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane
inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata
stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu
mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele... pedepsesc. ..Nule place sa fie vazute goale de
muritori".

Structura dramei
Piesa "Jocul ielelor" de Camil Petrescu este structurata in trei acte, fiecare dintre ele fiind
alcatuit din tablouri si scene. Pe prima pagina a piesei, pe care sunt scrise personajele, Camil
Petrescu defineste opera ca fiind "o drama a absolutului", precizand totodata timpul si locul unde
se petrec evenimentele, "mai 1914", in Bucuresti.
Relatiile spatiale sunt complexe, manifestandu-se in aceasta drama atat spatiul real si
deschis al evenimentelor ce se petrec in Bucuresti, precum si spatiul inchis, psihologic al
protagonistului. Relatiile temporale reliefeaza, in principal, perspectiva continua, cronologica a
evenimentelor care duc la destinul tragic al personajului. Se distinge totodata si o discontinuitate
temporala, generata de alternanta evenimentelor, marcate de flash-back.

Constructia subiectului
Actiunea actului I se petrece in biroul directorului de la redactia ziarului "Dreptatea
sociala", decorul fiind minutios descris de dramaturg. Sache, paginatorul gazetei si Dascu,
masinistul-sef sunt ingrijorati ca nu exista nici un fel de articol pentru numarul de a doua zi, in
afara de cel pe care-1 lasase "tovarasul director" inainte de a pleca la Iasi, unde pleda intr-un
proces al ceferistilor de la Pascani. Vizita responsabilului "Internationalei a doua" produce
agitatie in redactie, deoarece el venea la ziar pe data de 18 a fiecarei luni si anunta ca va izbucni
revolutia. Desi la inceput agentii de la Siguranta il urmarisera si-i facusera cazier, acum toti
radeau de el si nimeni nu-i mai dadea nici o atentie. Administratorul Praida si secretarul general
de redactie Penciulescu se bucura cand afla ca venise "nebunul de Kiriac", pentru ca plicul cu
instructiuni pentru desfasurarea revolutiei continea totdeauna si o suma importanta de bani, cu
care se puteau plati salariile redactorilor.

Pe de alta parte, Penciulescu este ingrijorat ca erau supravegheati de un agent de la

Siguranta Statului si ca in ziarul guvernului se scria ca gazeta lor, care traieste "din fonduri
suspecte", dezlantuise o campanie de presa impotriva actualului ministru al justitiei, fapt ce nu va
mai fi tolerat de catre guvern, care va lua "masuri drastice". Articolele referitoare la atacul politic
pe care "Dreptatea sociala" il declansase impotriva ministrului de justitie Serban Saru-Sinesti
facuse sa creasca tirajul ziarului, de unde reiese ca opinia publica era interesata de integritatea
morala a membrilor guvernului.
Tocmai cand Penciulescu ii explica lui Dascu de ce ii spune "Saint-Just" lui Gelu Ruscanu,
nume care s-ar traduce "Sfantul Dreptate", soseste in redactie directorul ziarului. in mod cu totul
inedit pentru o opera dramatica, Camil Petrescu face, prin caracterizare directa, un portret fizic
detaliat personajului Gelu Ruscanu, din care reies si trasaturi morale. Spre surprinderea tuturor,

2
Gelu il intampina zambind pe agentul de la Siguranta, explicandu-le ca acest domn Stefanescu
avea insarcinarea sa-1 fileze pe el, dar ca facusera amandoi o intelegere: ca sa nu se mai tina
dupa el, Gelu ii dicta raportul privind deplasarile pe care le efectua, iar in timpul acesta omul isi
vedea de treburile lui, ca de pilda "sasi munceasca via". Penciulescu isi exprima temerea ca
guvernul ar putea sa le insceneze vreo frauda, intrucat campania de presa pe care o dezlantuisera
impotriva ministrului Justitiei ii enervase pe liberali, cu care nu era de glumit. Gelu Ruscanu
sustine cu fermitate implinirea dreptatii, ca actualul ministru trebuie sa ispaseasca pentru ca
savarsise "ceva atat de nelegiuit", refuzand totusi sa le destainuie fapta acestuia, dar accentuand
ca in orice alta tara el ar fi primit pedeapsa capitala.
Ziaristii sunt preocupati de cazul lui Petre Boruga, un muncitor aflat de sapte ani in
inchisoare, fiind condamnat la cinci ani pentru greva si la zece ani pentru ca palmuise un
procuror. Elena Boruga, sotia lui, riu mai voia sa-l viziteze la temnita, pentru ca traia in
concubinaj cu alt barbat, care avea grija de ea si de fiul lor -si caruia ii era recunoscatoare ca
datorita lui nu murisera de foame. Femeia refuza sa se mai prefaca si sa-l minta in continuare pe
Boruga si atunci Praida o roaga sa lase macar copilul sa mearga la inchisoare ca sa-si vada tatal,
caruia ii vor spune ca ea este bolnava.
Gelu Ruscanu ii dezvaluie lui Penciulescu secretul documentului care va determina
guvernul sa-l demita pe ministrul Justitiei, Serban Saru-Sinesti. Era vorba de o scrisoare de
dragoste semnata de Maria Sinesti, sotia ministrului si adresata lui Gelu Ruscanu. intamplarea
povestita in scrisoare avusese loc cu sapte-opt ani in urma, -flash-back- la doi ani de la casatoria
Mariei cu Serban. Avand o casa mare, "boiereasca", Maria luase la ea pe o batrana, doamna
Manitti o prietena de-a bunicii ei, care nu mai voise sa traiasca la mosie, unde ramasese singura.
Batrana, care avea nevoie si de ingrijire medicala, fusese instalata la parterul casei, unde se
aflau birourile si sufrageria, familia Sinesti locuind la etaj.
Doamna Manitti a facut un testament, prin care isi lasa toata averea lichida,
"aproape un milion de lei in napoleoni de aur", unui spital din Turnul Magurele, bijuteriile
revenindu-i doamnei Maria Sinesti, pe care, de altfel, o informase cinstit despre aceste intentii.
Testamentul si bijuteriile erau tinute de batrana intr-o caseta de otel, inchisa, la randul ei, intr-un
scrin de stejar. Batrana a murit brusc intr-o noapte, se pare ca din cauza unui atac de angina
pectorala, de fata fiind numai Serban Saru-Sinesti, deoarece asistenta care o ingrijea tocmai in
noaptea aceea plecase in oras. Era posibil ca batrana sa fi murit "inabusita cu perna", deoarece
imediat dupa deces Sinesti ceruse sotiei lui cheia de la caseta, dar Maria refuzase. Atunci Sinesti
"a devenit bestial, a brutalizat-o", apoi a luat caseta batranei si a inlocuit-o cu alta, in care a pus
cateva bijuterii si cateva zeci de mii de lei. Testamentul a fost distrus, asa ca Serban Saru-Sinesti
"s-a ales cu aproape un milion de lei aur". Toate aceste fapte erau relatate in scrisoarea Mariei
Sinesti, care devenise amanta lui Gelu pentru ca, in urma celor intamplate, ea ajunsese sa-si
urasca sotul. Gelu intentionase "sa salvez aceasta femeie", s-o desparta de Sinesti si s-o ia de
sotie, dar ea nu vrusese sa-si paraseasca sotul din cauza copiilor, pe care nu ar mai fi avut voie
sa-i vada.

Demonstraie - drama

Drama este cea mai raspandita specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu un
continut grav, uneori cu elemente tragice, reflectand o mare varietate de aspecte: sociale, istorice,
mitologice, psihologice etc. Avand tendina de a reflecta intreaga complexitate a vieii reale,
drama este mult mai puin supusa conveniilor decat tragedia, folosind atat personajele bine

3
individualizate, cat si pe cele tipice, un limbaj solemn ce alterneaza cu cel familiar, recurgand
chiar la elemente comice. Componenta eseniala a acestei specii literare este conflictul - care este
foarte puternic, adesea intre forte apropiate sau chiar egale in desfasurarea caruia se contureaza
personalitatea eroilor dramatici.
Camil Petrescu, prin piesele sale de teatru, aduce o importanta contribuie la dezvoltarea
dramei de idei in perioada interbelica.
Jocul ielelor a fost redactata in mai multe versiuni, incepand din 1916 si fiind definitivata
in 1946. Personajul principal, Gelu Ruscanu, asemeni tuturor eroilor lui Camil Petrescu, exprima
impactul intelectualului cu lumea inconjuratoare.
Insetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist Dreptatea sociala, hotarate
sa publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amanta, Maria Sinesti, i-n care femeia
povestea, cu lux de amanunte, cum soul ei, ministrul justitiei, a ucis-o pe batrana Manitti si i-a
distrus testamentul, pentru a ramane el singurul motenitor al acesteia. Fiind convins ca dreptatea
trebuie sa fie absoluta, chiar daca asta inseamna sa fie si inumana uneori, Ruscanu este dispus sa
sacrifice femeia iubita, pentru a-l face pe ministrul justiiei, Serban Saru Sinesti sa plateasca
pentru crimele sale. Nici intervenia Mariei si nici destainuirea matuii Irena, care I-a povestit ca
tatal lui a facut o delapidare i ca Sinesti inca mai pastreaza dovada furtului, nu l-au putut clinti
din hotararea lui de a publica scrisoarea. Saru Sinesti este dispus sa distruga dovada delapidarii,
in schimbul tacerii lui Gelu. De la el, Ruscanu afla ca tatal sau nu a murit intr-un accident, asa
cum credea, ci s-a sinucis din cauza unei actrie de duzina.
Gelu este nevoit sa renune la ideea publicarii scrisorii, caci ministrul justiiei adusese in
discuie eliberarea lui Petre Boruga, un deinut politic grav bolnav.
Dragostea, care dupa parerea lui ar trebui sa fie vesnica i absoluta, il dezamagete profund,
lasandu-i rani adanci.
Cand imaginea tatalui sau este complet distrusa i cand intreg esafodajul de idei pe care i-l
facuse despre lume se prabusete, nu mai ramane decat sinuciderea. Gelu ii ia viata cu pistolul
pe care Maria il lasase in biroul cu cateva zile inainte, sub privirile inspaimantate ale femeii.
Astfel, Gelu Ruscanu repeta destinul tatalui sau.
El este, asa cum a spus Penciulescu, un om care a vazut jocul ielelor, ramanand cu
nostalgia absolutului: Cine a vazut ideile, devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude
o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand
hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori
cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia
absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant.

Caracterizat pe cale directa, in didascalii, el este un barbat ca de douazeci si sapte

douazeci si opt de ani, cu o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire,
chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste
totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de
elegant imbracat, desi fara preocupari anume. Este un om puternic, sincer, care nu are nimic de
ascuns si, de aceea, isi poate privi interlocutorii drept in ochi. Este un intelectual, cu aspiratii
superioare fata de cele ale oamenilor de rand. Crezul lui cel mai puternic este ca dreptatea trebuie
sa fie absoluta, chiar daca este absoluta: Cum ar putea sa fie dreptatea, daca nu e absoluta?
Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea insasi!

4
 Ceea ce oamenii numesc iubire, pe el nu-l multumeste, caci dragostea nu este o
contabilitate de zile in care iubesti si zile in care n-ai iubit, ca pe urma sa inchei bilantul si sa
vezi daca ai iubit sau nu. Pentru el iubirea e un tot sau nu e nimic.
Tot pe cale directa, Ruscanu este caracterizat de celelalte personaje: Maria spune ca
mintea asta draceasca mi-a fost mereu dusmana si-i cere sa faca un gest ca sa mai cred ca esti
om, si nu o cauza. In scrisoarea sa, femeia ii spune ca el a reprezentat un rasarit nou de soare
in viata ei. Matusa Irena incearca sa-i explice ca el nu este cu nimic mai presus decat ceilalti si ca
aspiratiile si dorintele sale sunt utopice: Te-ai gasit tocmai tu sa indrepti lumea? Esti tu mai cu
mot decat toti ceilalti?. Penciulescu spune ca Gelu nu vede lucruri, vede idei.

Personajul se autocaracterizeaza: Mi-a murit credinta in mine insumi. Azi nu sunt decat
o biata epava toate resorturile sunt rupte-n mine.
Este lucid, inteligent, orgolios, incapatanat si are puterea sa-si asume cu demnitate erorile:
intransigenta fata de greselile celor din jur, convingerea ca judecatile lui sunt infailibile,
nerecunostinta filiala, absenta religiozitatii: In atotputernicia Lui Dumnezeu nu am crezut.
Pe cale indirecta, Gelu este caracterizat prin limbaj, fapte, framantari sufletesti. Toate
acestea dovedesc ca este un personaj complex, care-si pune probleme grave. El intra-n conflict
cu colegii de la redactie din pricina convingerilor sale, relatiile cu Sinesti sunt tensionate, iar pe
Maria vrea s-o sacrifice.
Gelu Ruscanu este din aceeasi familie cu Stefan Gheorghidiu, cu Pietro Gralla sau Andrei
Pietraru.
Conflictele piesei, interioare sau exterioare, sunt foarte puternice. Cel mai important conflict
exterior este cel dintre Saru Sinesti si Ruscanu, din care, invingator iese ministrul justitiei, fiind
mai bine ancorat in realitate si netraind in lumea ideilor.
Conflictul din sufletul si constiinta lui Gelu este unul interior, concretizandu-se in opozitia
dintre lumea aspra, plina de compromisuri si mizerie, in care oameni ca pianistul Lipovici se
sinucid din lipsa de hrana si cei ca Dumitrache sunt nevoiti sa munceasca si la varsta pensiei,
pentru a-si ajuta rudele bolnave si lumea utopica a lui Gelu, lumea ideilor pure, in care dragostea
e eterna si dreptatea absoluta. Aceasta lume este insa foarte fragila si in permanent pericol de
distrugere la contactul cu realitatea. In cele din urma, acest univers ideal, creat de Gelu, se
prabuseste, tragand dupa sine chiar prabusirea eroului, care decide sa se ridice de la masa vietii.
Piesa este structurata in trei acte si douasprezece tablouri, care, la randul lor, sunt impartite-
n scene, cea mai mica unitate compozitionala fiind replica.
Dupa cum insusi autorul afirma, aceasta lucrare este o drama a absolutului, al carei
personaj principal este strafulgerat de absolut, drama nascandu-se din necesitatea de a recunoaste
ca inteligenta construieste frecvent sisteme utopice, neconcordante cu realitatea.