Junimea si Titu Maiorescu

Junimea si Titu Maiorescu

In secolul al XIX-lea, constiinta scriitorilor de a realiza o literatura la nivel european se manifesta

mai intai prin eforturile pasoptistilor de la Dacia literara, in frunte cu Mihail Kogalniceanu, si apoi prin
studiile lui Titu Maiorescu si prin activitatea Societatii Junimea. Daca pasoptistii au marele merit de a fi
provocat o renastere la nivel cultural, urmand modelul francez, criticismul junimist consta in sesizarea
efectelor adoptarii superficiale si rapide a formelor civilizatiei occidentale.
Rolul Junimii ramane acela de a fi orientat cultura romana spre o noua varsta, cea a eliminarii
mediocritatilor si a promovarii scriitorilor de o certa valoarea estetica. Junimistii au educat gustul public
in sensul disocierii unei opere originale de o creatie superficiala, al elaborarii unor criterii ferme necesare
in evaluarea literaturii. Ei au incurajat literatura originala si nationala si au impus scriitorii de valoare din
epoca in constiinta contemporanilor: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, Odobescu. De asemenea,
junimistii au impus o limba romana literara prin adoptarea principiului fonetic si a alfabetului latin, prin
combaterea betiei de cuvinte si a exceselor neologice.
In centrul tuturor acestor initiative culturale se afla Titu Maiorescu, care intr-o epoca de tranzitie a
culturii noastre are rol de calauza si mentor.
In studiul In contra directiei de azi in cultura romana, Titu Maiorescu se revolta impotriva
viciului existent in epoca, de a imprumuta forme ale culturii apusene, fara a le adapta conditiilor
existente. Teoria formelor fara fond defineste sintetic starea culturii din epoca.
Maiorescu nu se impotriveste preluarii formelor culturale europene, dar nu superficial. El
considera ca fiecare cultura are un specific, asa ca formele imprumutate trebuie adaptate acestuia. El
aminteste ca elementul national este cel care confera originalitate operei de arta.
Articolul Comediile d-lui Caragiale se incadreaza intre studiile de estetica ale lui Maiorescu.
Acesta a fost scris cu intentia de a lua apararea dramaturgului acuzat de imoralitate, de vulgaritate a
limbajului si de atac la clasa politica si sociala a epocii.
La baza studiului stau Poetica lui Aristotel si scrierile lui Schopenhauer.
Maiorescu considera ca orice opera artistica are o misiune morala, dar ca moralitatea in arta nu
inseamna neaparat promovarea unor principii. Egoismul si raul persista in lume (Schopenhauer).Arta
ramane singura modalitate de detasare si de purificare a spiritului prin intensitatea emotiilor transmise
(Aristotel). Astfel, arta s-ar dovedi morala tocmai in masura in care ea trezeste aceste sentimente. Spre
deosebire de adversarii sai din epoca, care acordau artei in primul rand un rol educativ, Maiorescu afirma
gratuitatea literaturii si a artei, rolul ei nefiind unul didactic sau moralizator, ci unul purificator, de
catharsis.

Junimea si Titu Maiorescu

In viziunea lui Maiorescu, argumentul care sustine valoarea operei lui Caragiale este
originalitatea, pentru ca autorul prezinta tipuri din viata sociala. Nu trebuie sa deranjeze faptul ca
personajele sunt inspirate din societatea mahalalei, pentru ca ele transmit sentimente umane valabile
oricarei categorii sociale. Mai mult, aceste tipuri sunt o critica la adresa falsului intelectual, la adresa
acelor forme fara fond, combatute deseori de Titu Maiorescu.
In privinta acuzelor de trivialitate, strategia maioresciana se remarca si in aceasta situatie, cand
cea mai buna metoda de negare pare a fi oferita de exemplele din literatura universala.
In sfarsit, Maiorescu nu neaga diferenta valorica dintre comediile lui Caragiale. Aceasta exista,
dar afirma ca o opera de arta trebuie judecata dupa modul in care a fost creata, dupa originalitate.
Consider ca rolul lui Maiorescu in impunerea criteriului estetic pentru receptarea operei de arta
este deosebit de important. Modernitatea gandirii lui se manifesta tocmai prin incercarea de sincronizare a
culturii romane cu cea europeana.