Junimea si Titu Maiorescu

Perioada de dupa 1860 se caracterizeaza prin tranformari profunde in cultura romana,

determinate de un spirit de modernizare pe care il imprima tanara generatie. In literatura se deschide
epoca marilor clasici (Mihai Eminescu, Ioan Slavici, I.L Caragiale, Ion Creanga ), scriitori reprezentativi cu
valoare modelatoare.

Fenomenul cultural generat de societatea ieseana Junimea , incepand cu anul 1863 si

continuand pana spre sfarsitul secolului al XIX-lease defineste ca o miscare de sinteza si de aplicare
ferventa a spiritului critic. Junimismul a recunoscut meritele inaintasilor,dar s-a raportat critic la
generatia (1830-1860), inregistrand fenomene de ruptura si de continuitate cu directia initiata de Mihail
Kogalniceanu in Dacia Literara.

Idei si teme comune cum ar fi promovarea unei literaturi originale,cu specific romanesc, combaterea
imitatiilor sterile si aplicarea principiilor valorice in actul critic se completeaza cu o ideologie noua,
undiscurs autentic intercultural,o raportare a literaturii romane la cea europeana prin aplicarea
criteriilor estetice unice. Junimea reprezinta fondarea spiritului critic modern in literastura si cultura
romana,dar si o critica adusa lipsei de echilibru intre formele institutionale ale reformei si mentalitatea
poporului,intre paradigma culturala impusa de “arderea etapelor” si capacitatea de receptare critica a
acesteia. Membrii fondatori sunt: P.P Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti si Titu
maiorescu.

Societatea Junimea este cea mai importanta grupare culturala din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea. A aparut la iasi,in 1864,ca urmare a dorintei a unor intelectuali ieseni. Ideologia
junimista,sintetizata de Titu Maiorescu in studiile si articolele sale, a promovat cateva idei si directii de
actiune: dezvoltarea spiritului critic in cultura si in literatura,incurajarea literaturii originale,fructificarea
valorilor nationale prin aplicarea unor principii unitare si ferme, emanciparea poporului prin cultura,
combaterea exagerarilor neologocice, inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin si unificarea limbii
literare.

In evolutia societatii Junimea s-au inregistrat trei etape:

Etapa ieseana(1863-1874) are un pronuntat caracter polemic si se manifesta in trei directii:

limba,literatura si cultura. In aceasta perioada se elaboreaza principiile sociale si estetice ale
junimismului. Tot acum se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele prelectiuni
populare( conferinte publice)

Cea de-a doua etapa(1874-1885),cu desfasurarea sedintelor Junimii la Bucuresti, unde Titu Maiorescu
era ministru, iar a activitatii revistei la Iasi,este o etapa de consolidare, in sensul ca in aceasta perioada
se afirma reprezentantii de seama ai directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici,
Caragiale,dar si sriitori minori. Este o perioada in care se diminueaza teoretizarea criticismului in
favoarea judecatilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se
impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare moderne. In 1860 se face trecerea de facuse
trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu sustine utilitatea imbogatirii vocabularului limbii
romane prin nelogisme de origine romanica,intr-un stiudiu dibn 1881,intitulat chiar Neologismele.

Etapa a treia (Bucuresteana) incepe din 1885, cand revista Convorbiti Literare si intreaga societate
Junimea se muta la Bucuresti. Aceasta etapa are un caracter preponderent universitar, prin cercertarile
istorice si filozofice.

Junimistii,mai ales Titu Maiorescu,s-au preocupat de problema ortografiei limbii

romane,au adoptat o atitudine critica fata de exagerarile directiei latiniste, au militat pentru impunerea
normelor limbii literare moderne ,au luat atitudine impotriva excesului de neologisme

In 1867, Maiorescu publica studiul O cercetare critica asupra poeziei de la 1867 ce impune problema
frumusetii artei. Criticul isi imparte studiul in doua capitole: Conditiunea materiale a poeziei si
Conditiunea ideala a poeziei.

Primul capitol trateaza relatia dintre arta si frumos. Maiorescu sustine ca scopul stiintelor este acela de
a descoperi adevarul pe cand scopul artelor este acela de a exprima frumosul. In mod particular
literatura exprima frumosul cu ajutorul imaginilor artistice si a figurilor de stil : poetul trebuie sa evite
cuvintele banalizate prin uz si sa le aleaga pe acelea care trezesc sensibilitatea cititorului. Astfel,se vor
alege epitete,comparatii,metafore,personificari care trebuie sa fie in primul rand logice si in al doilea
rand interesante. Studiul se foloseste de exemple din literatura romana (Bolintineanu, Alecsandri, poetii
Vacaresti) si din poezia europeana (poeziile lui Shakespeare, Goethe, Horatiu Ovidiu)

Scopul literaturii trebuie sa fie sensibilitatea cititorului si exprimarea frumosului.

Al doilea capitol este important pentru ca sustine autonomia esteticului (arta este valoroasa prin
modalitatea in care sensibilizeaza si exprima idei,nu prin subiectele abordate).

Maiorescu da exemplul unei poezii(ode incchinate unei cismele pentru a evidentia ridicolul situatiei in
care continutul e mai important decat arta in sine)

Subiectul unei poezii trebuie sa fie un sentiment sau o pasiune in care sa se regaseaza cititorul si nu o
idee abstracta. Textul poetic trebbuie organizat spre un punct culminant, sa se fereasca de repetarea
fiecarei idei si fiecare strofa sa aduca ceva nou,iar lectura poeziei presupune o complicitate intre scriitor
si cititor. Maiorescu considera ca diminutivele si exagerarile nu sunt potrivite intr-o poezie pentru ca
denatureaza subiectul abordat. Spre deosebire de adevarul stiintific care este unul obiectiv, adevarul
artistic este unul obiectiv.

O tehnica importanta pe care ar putea s-o utilizeze este procedeul contrastului,s-ar mai putea utiliza si
analogia sau rimele interesante. Trebuie evitate numele proprii de oameni sau de animale. Poezia
trebuie sa se fereasca de implicarea si de exprimarea ideilor politice pentru ca valoarea ei va fi una
efemera.

In contradirectiei de astazi in cultura romana este un stiudiu extrem de important pentru ca enunta
teoria formelor fara fond.
Maiorescu porneste de la constatarea unor aspecte frecvente obisnuite ale epocii sale. Existenta unor
ziare si reviste care-si propuneau sa promoveze literatura ,dar care erau incapabilesa respecte regulile
gramaticale,existenta partidelor economice incapabile swa isi sintetizeze ideile intr-un program sau
ideea de a moderniza limba romana si de a accentua originea ei latina,pastrand scrierea etimologica,dar
cu aspect chirilic.

Pornind de la aceste constatari, Maiorescu observa cat de nociva este dezvoltarea unei culturi prin
imitatie pentru ca risca sa ramana vesnic o forna fara fond. Considera ca s-a ajuns in aceasta situatie
pentru ca tinerii plecati la studii in strainatate s-au grabit la intoarcerea in tara sa creeze anumite
institutii fara a pregati bazele aceste institutii (fara a avea un public).

Maiorescu doreste sa descurajeze mediocritatea,considerand-o mai periculoasa decat incultura

,deoarece da nastare unui sistem fals de valori. El ar dori sa se contruiasca o cultura in mod organic prin
evolutie proprie,intr-un mod propriu,sprijina trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin, ortografia
fonetica (sa scriem cum vorbim) si in general sustine ca ar trebui sa luam modelul singurei clase sociale
autentine de la noi “Taranimea”.

Studiul ajunge la concluzia ca prin imitatie o cultura va ramane vesnic fara fond si nu isi va dezvolta niste
baze solide.

Studiul din 1885 , Comediile d-lui Caragiale, este primul studiu romanesc care pune problema
katharsisului. Stiudiuleste imaginat pentru a raspunde reprosurilor aduse pieselor lui Caragiale in presa
vremii; persoanele erau considerate imorale si se considera ca piesele sale nu au valoare estetica.

Maiorescu il apara pe Caragiale considerand ca piesele lui de teatru sunt o oglinda a societatii ca piesele
lui de teatru sunt o oglinda a societatii. Potrivit lui Maiorescu scopul artei este unul spiritual. Arta nu
trebuie sa moralizeze spectatorii,ci sa-i faca pe acestia sa-si recunoasca vicile si defectele ridiculizate oe
scena si sa isi doreasca singuri sa evolueze si sa isi schimbe comportamentul.Maiorescu sustine ideea
artei pentru arta pentru ca o opera artistica are valoare morala prin frumusetea ei si prin sensiblitatea
estetica a spectacolului.

Ajunge la concluzia ca piesele lui Caragiale educa spectatorii prin valoarea lor artistica si au viata
organica, iar adevarurile reprezentate vor fi mereu valabile.

Studiul din 1889, Eminescu si poeziile sale, este un studiu fundamental pentru ca este primul care
afirma ca eminescu este genial. Cea mai importanta poezie de pana la data redactarii studiului este
“Mortua est”.

Studiul disociaza intre eul liric si eul empiric si considera ca biografia nu este relevanta pentru
intelegerea operei. De asemenea,el considera ca Eminescu ar fi fost un poet genial oriunde s-ar fi nascut
pentru ca are anumiet trasaturi care il particularizeaza : o cultura generala foarte vasta, preocuparea
pentru domenii variate (matematica, economie), obuna cunoastere a mitologiei si a istoriei (indigene,
grecesti),dorinta de a slefui versurile pana la perfectiune si cunoasterea aprofundata a folclorului
romanesc si a literaturii pasoptiste ce i-au servit drept modele.