JUNIMEA.

CRITICISMUL JUNIMIST(1850-1900)
Prima jumatate a sec al 19 lea in care consemnam modernizarea statului roman prin institutiile culturale sanatoase, a fost marcata de programul Daciei literare. In
virtutea acestui program s-a nascut teoria specificului national, dar institutiile nu manifestau suficienta exigenta in promovarea valorilor reale. Abia in a 2 a jumatate a sec
19 se va naste o reactie critica fata de societatea romaneasca a momentului in cadrul unei noi miscari culturale si politice cunoscuta sub numele de Junimea. Junimea este
o societate literara infiintata la Iasi in iarna anului 1863 sau primavara anului urmator de catre: P.P. Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Theodor Rosetti.
In fiecare an intra noi membri printre care Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Creanga, I.L. Caragiale cei care aveau sa devina marii clasici ai literaturii romane si datorita
carora epoca junimista este cunoscuta ca Epoca marilor clasici . Legatura in timp, dar si in idei intre generatia pasoptista si noua generatie de la junimea o asigura Vasile
Alecsandri. El sprijina de la inceput junimea, care la randul ei il socoteste membru din 1865 declarandu-l mai tarziu presedinte de onoare. In primii ani intrunirile junimii
aveau loc saptamanal, alternativ in casele lui Maiorescu si Pogor. In anul 1876, prin plecarea lui Maiorescu la Bucuresti, se naste a 2 a junime la Bucuresti.
Forme de manifestare
-intrunirile saptamanale ;
-prelectiuni populare (Prelectiunile populare erau conferinte pe care membri fondatori le tineau pe diverse teme in fata unui public doritor sa se instruiasca).
-editarea de reviste si ziare si colaborarea la altele infiintate de catre alti initiatori culturali.
-infiintarea unor tipografii
-infiintarea unor institute de invatamant
Incepute in 1864, prelectiunile populare pe teme de estetica, filozofie, istorie, filologie, dar si pe teme de interes casnic au continuat timp de 20 de ani. Un moment
important in viata junimii il reprezinta aparitia revistei Convorbiri literare in 1 Martie 1864, care va dura pana in 1944. In aceasta revista vor vedea lumina tiparului
pentru prima data cele mai importante opere ale marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici. Intre formele de manifestare noi ale junimii, care s-au adaugat de-a
lungul timpului a fost si interesul lui Maiorescu de a scrie si tiparii manuale scolare. Pentru a sprijini si social pe tinerii cu deschidere culturala, junimistii au contribuit
baneste pentru trimiterea la studii in strainatate a unora dintre membri: Eminescu si Slavici. O atentie speciala acorda teoriilor lui Darwin, pe care le-au popularizat prin
prelectiunile populare. Prin Titu Maiorescu, junimistii vor numi influentele occidentale dintre 1848-1870 drept forme fara fond. Rolul decisiv al junimii insa va fi in
orientarea literaturii din aceasta epoca. Principalele directii spre care orienteaza literatura sunt realismul si clasicismul. In continurea specificului national al pasoptistilor
junimistii vor intari atentia asupra limbii literare si folclorului. In legatura cu limba romana acum are loc inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin. Se impune principiul
ortografiei fonetice (se pronunta cum se scrie).
ETAPELE JUNIMII In evolutia Junimii s-au inregistrat 3 etape:
ETAPA I (1863-1874), desfasurata exclusiv la Iasi avand un pronutat caracter polemic fata de generatia anterioara. Se manifesta in 3 directii principale: limba, literatura si
cultura. Acum se elaboreaza principiile sociale si estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educarii publicului prin celebrele prelectiuni populare. In 1865
se avanseaza ideea alcaturii unei antologii de poezie romaneasca pentru elevi. In acest scop junimistii trebuie sa citeasca in sedintele societatii autorii propusi pe ale caror
piese si-au exersat gustul literar si spiritul critic.
ETAPA II (1874-1885) sedintele junimii se desfasoara la Bucuresti unde Titu devenise ministru al reviste Convorbiri literare, continua sa apara la Iasi. Este perioada in
care se afirma cei mai de seama reprezentanti ai directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale si multi scriitori minori. Acum sunt
elaborate studiile prin care Titu se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare.
ETAPA III (dupa 1885), aceasta etapa incepe in anul 1885 cand revista Convorbiri literare si intreaga societate Junimea se muta la Bucuresti. Perioada are un caracter
preponderent universitar prin cercetari istorice si filozofice.
TRASATURILE DEFINITORII ALE JUNIMISMULUI
Tudor Vianu intr-un studiu aplicat asupra Junimii a numit fenomenul din jurul acestei miscari CRITICISMUL JUNIMIST si a stabilit ca definitorii urmatoarele trasaturi:
1. Spiritul critic: presupune respect pt adevar in cercetarea istoriei si a limbii / asezarea vietii politice si culturale pe baze autentice/ combaterea falsei eruditii/ respingerea
formelor fara fond.
2.Spiritul filozofic: toti membrii junimii au fost intelectuali reflexivi cu formatie culturala ampla, interesati de ramuri ale filozofiei prin logica sau metafiza, a caror
influenta o strecurau si in discursul public si in operele literare.
3.Spiritul oratoric: promoveaza discursul public echilibrat respingand oratoria demagogica si patriotarda a pasoptistilor pe care T. Maiorescu o numea betia de cuvinte.
4.Ironia: este indreptata atat spre adversari cat si spre proprii membri; ironia e imbinata cu autoironia. Deviza junimistilor: Intra cine vrea, ramane cine poate!
;poreclele. Ironia era o forma a libertatii spirituale si de exprimare.
5. Gustul pentru clasic si academic, rigoarea gandirii si clasicitatea exprimarii, atat in literatura cat si in discursul public, de profesie universitari cu o cultura solida , ei
cred in modele si in valoarea canoanelor in arta si mai putin in inovatii. Reticenti la manifestarile moderniste.
TITU MAIORESCU
1.Limba, grafie si ortografie
Prima batalie a junimii se duce in domeniul limbii,pentru unificarea si modernizarea grafiei si a ortografiei, iar ecourile ei se vad in articolele lui Titu din acest domeniu:
Regulile limbii romane pentru incepatori ,Despre scrierea limbii romane,Neologismele. Maiorescu sustine scrierea cu alfabet latin care se si realizeaza in timpul vietii sale
dar si adoptarea scrierii fonetice conform careia fiecarui sunet ii corespunde in scris o litera.
Se aduc clasificari si in privinta intonatiei cu carotogisme a vocabularului:ele vor fi importate cu descernamant ,numai atunci cand denumesc notiuni noi pentru care limba
nu are inca cuvinte proprii, de preferinta de limbi de origine latina,mai ales din franceza.
2.Cultura si civilizatie
In domeniul culturii si civilizatiei articolul cel mai important este "In contra directiei de astazi in cultura romana". In acest articol Titu constata directia falsa pe care
pornise cultura noastra , imitand toate institutiile si formele aduce in tarile occidentale de revolutia franceza. Asezarea societatii si a culturi romane pe neadevar fusese
constatata si de Caragiale in operele sale, iar Maiorescu va ... in marginea acestui fenomen "teoria formelor fara fond". Expresia lui Titu "forme fara fond"se refera la
faptul ca avem gazete si jurnale fara jurnalisti si cititori,avem scoli satesti fara invatatori,avem gimnazii si universitati fara profesori,avem teatru national fara un
repertoriu teatral etc. Adica institutii fara continut ,existente ca forme foale.
O societate bazata pe asemenea institutii nu poate fi decat una falsa.
3.Critica literara
Primul articol de critica literara"O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1807", in care defineste poezia ca un produs de lux al vieetii noastre intelectuale. Distinge
in structura poeziei 2 laturi:conditiunea materiala a poeziei si conditiunea ideala. Conditiunea materiala(forma) este reprezentata de cuvinte transformate in imagini
poetice cu ajutorul figurilor de stil. Cealalta latura,conditiunea ideala a poeziei,adica temele poetice pot fi iubirea,ura,tristetea,bucuria,disperarea,mania,adica sentimentele
si starile sufletesti. In acelasi articol Maiorescu vorbeste despre functia de catarsis a poeziei. Intelegem prin catarsis rolul artei de a satisface nevoi spirituale ale omului si
de a-i sustrage grijile curente. Alte articole de critica literara sunt:"Directia noua in poezia si proza romana",dar si cele consacrate unora dintre scriitori clasici "Comediile
d-lui I.L.Caragiale","Eminescu si poeziile lui".
ROMANTISMUL:
-romantism(fr. romantisme<romantique; care inseamna la inceput "scris in limba romanica populara si nu in latina", apoi inseamna: sentimental,senzational,neobisnuit)
-Curent cultural si literar aparut in Europa la sfarsitul sec al 18-lea si manifestat intens in prima jumatate a sec al 19-lea in tari precum Anglia,Germania,Franta.
-Se manifesta intai ca un preromantism in tari ca Germania unde poarta numele de Sturm und Drang(furtuna si avant).
-Primul program estetic al romantismului il constituie prefata la drama Cromwell de Victor Hugo 1827.
-Romantismul apare ca o reactie impotriva clasicismului care avea ca dominante ratiunea,echilibrul,respectarea tuturor normelor.
TRASATURI:
-cultiva in literatura fantasticul,uratul,grotescul,straniul
-imbogatirea limbii literare prin adaugarea unor elemente arhaice sau regionalisme

-in literatura romana a patruns prin scritorii pasoptisti ale caror opere prelucreaza teme specific romantice:istoria,natura,folclorul si miturile.
-perioada de apogeu a curentului este atinsa in opera lui Eminescu.
TEME SI MOTIVE ROMANTICE
-Iubirea:dorul,visul,dezamagirea,intalnirea ce nu trebuia sa mai aiba loc,ingerul,demonul.
-Natura:codrul,izvoarele,salcamul, teiul, lacul, luna, stelele, luceafarul, apusul.
-Folclorul:codrul,zburatorul,dorul,instrainarea.
-Istoria:geniul,ruinele,mormintele,zadarnicia,iluzia.
-Cosmosul:stelele,haosul,geneza,soarele,extinctia.
-Fantasticul:visul,metamorfoza,medempsihoza,oglinda,dublul
-Timpul:desertaciunea,fortuna labilis(soarta schimbatoare), iluzia, planetele, sori, adancul, genunea, haosul, Demiurgul, infinitul spatial, calatoria in timp si spatiu. Specii
literare cultivate:poemul(cu precadere cel filosofic),nuvela fantastica,nuvela istorica,romanul de aventuri,drama istorica,idila,meditatia,elegia.
MESTERUL MANOLE (L.Blaga 1895-1961)
Drama Mesterul Manole a aparut in 1927 iar premiera are loc in 1929 la teatrul national din Bucurest. Dramaturgia autorului, cuprinzand 10 drame este de o mare
diversitate tematica. Astfel, dramele Zamolxe si Mesterul Manole reconsidera miturile nationale din perspectiva expresionismului. Alte 2 drame Avram Iancu si Anton
Pann reconsidera istoria nationala, iar Arca lui Noe, Tulbusorea apelor si Cruciada copiilor exploreaza si valorifica mituri universale. Alte 3 piese Daria, Iona si Invierea
sondeaza asemenea modernistelor; subconstientul si inconstientul. Mesterul Manole este o drama de idei care prelucreaza un mit. Mitul (in viziunea lui M. Eliade)
povesteste o istorie sacra, relateaza un eveniment care a avut loc intr-un timp primordial, in timpul fabulos al inceputurilor. Astfel spus, mitul povesteste in ce chip,
datorita faptelor deosebite ale unor fiinte supranaturale, o realitate a dobandit existenta fie ca e vorba de realitatea totala, de cosmos, fie numai de un fragment al ei. Mitul
e, deci intotdeauna o povestire despre o creatie.
Tema operei: prelucrarea unuia dintre miturile fundamentale ale poporului roman, sacrificiul pentru creatie, intr-o viziune proprie unei sensibilitati de tip expresionist.
Structura: 2 planuri: unul exterior avand in vedere conflictul din mester si voievod, al mesterilor cu boierii si cu calugarii care ar dori pedepsirea lui Manole pt ca a
savarsit o jertfa umana. Al 2-lea plan este interior si se refera la drama artistului.
Compozitie: 5 acte impartite in scene.
Titlul: numele personajului principal. Blaga muta insa accentul de pe creatie pe destinul tragic al creatorului.
Expozitiunea: se contureaza in didascalii unde autorul sugereaza timpul si spatiul in care se va derula actiunea. Trimiterea directa la balada populara Monastirea
Argesului. Localizrea in drama in spatiul romanesc e mai puternica decat in modelul folcloric: se mai vorbeste de Brasov, Sibiu, Targoviste, de unde carausii aduc
materiale de constructie, clopote, odajdii, carti. Timpul: mai vac ca in balada; cele mai multe scene se petrec la lumina lumanarilor. In drama se mai face referire la durata
de 7 ani in care Manole a tot incercat sa elaboreze un plan arhitectural. Personajele sunt Voda, Manole, Mira (in limba greaca: cea daruita, cea jertfita, sacrificata), figurile
simbolice Bogumil si Gaman, 9 zidari.
Intriga: e constituita de motivul surparii zidurilor. De alt fel, actiunea piesei incepe ca o continuare a legendei despre gasirea locului pt zidire, dupa prabusirea repetata a
zidurilor.
Desfasurarea actiunii: se realizeaza prin prezentarea nelinistilor, a zbuciumului interior al mesterului pus in fata unei dileme: de a alege intre femeia iubita si creatie, dupa
ce apare ca evolutie la surparea zidurilor, ideea jertfei umane. Aceasta idee e indusa in piesa de staretul Bogumil prezent inca din actul I. El sustine ca energiile misterioase
care se opun creatiei ar putea fi invinse prin jertfirea unei fiinte umane. Ceva rau este intarit de manifestarile lui Gaman care intr-un somn nelinistit, are viziuni
cutremuratoare. Manole discuta cu mesterii despre necesitatea jertfei pt inaltarea Bisericii. Atat el,cat si ceilalti mesteri mesteri sunt dornici sa termine lucrarea. Dintre ei,
singur Manole pare coplesit, chinuit de un demon al creatiei ca de o boala fara leac. Impreuna fac un juramant de credite prin care pecetluiesc soara unui om menit sa fie
jertfit in biserica bantuita de un destin care astfel se poate implini. Dupa juramant, 3 zile mesteri asteapta sosirea fiintei predestinate a se intrupa in Biserica. Ei se
urmaresc reciproc si-l acuza si pe Manole ca ar fi incalcat juramantul anuntandu-si sotia sa nu vina.
Punctul culminant: se construieste dupa toate regulile dramatice in actul al III-lea, scena a III-a. El consta in savarsirea jertfei de catre Manole si ceilalti mesteri, patima
creatiei fiind mai puternica decat dragostea fata de femeie si decat teama de pacat. Mira este prima sotie care apare conform juramantului. Ea ii cearta pt ca a aflat de la
staretul Bogumil despre hotararea lor neomeneasca, luata doar pt a izbuti in mestesug. Intelegand ca ceasul se apropie, inainte de zidirea Mirei, Manole intra intr-un
conflict puternic cu mesterii, insa destinul nu se mai poate schimba. Mira este zidita printr-un joc menit sa atenueze gravitatea faptei si sa o integreze in paradigma mitica
a mortii rituale. Pura si inocenta, Mira va mantui locul de duhurile rele, nestiute, devenind altarul bisericii inaltate de sotul ei. Motivul artistic al femeii-biserica potenteaza
conditia creatorului care traieste cu aceiasi intensitate dragostea pt Mira si patima pt creatie. Savarsirea jertfei se face ritualic si simbolic. Mai intai, Mirei i se sugereaza sa
se descalte, ca gest de intoarcere la starea primondiala, apoi este zidita. Prin modul in care este construita scena, se induce ideea ca sacrificarea fiintei iubite este o forma a
sacrificiului de sine. Didascalia care deschide actul al 4-lea descrie frenezia activitatii mesterilor, exprimata de altfel si in toata scena intaia a aceluiasi act. In 7 zile de
munca asidua, sugestie a timpului in care Dumnezeu a facut lumea, biserica sa afla propriul contur in spatiul unde a fost hotarata construirea ei.
Deznodamantul dezvaluie natura tragica a eroului care se sinucide aruncandu-se in vazduh. Dupa ce nelinistea creatiei se alina, Manole incearca sa reconstituie scena
zidirii Mirei si sa afle cine a pus ultima caramida. Vrea sa darame zidul care i-a transformat sotia in piatra dar totul este in zadar, miracolul s-a infaptuit si Mira s-a
contopit cu biserica.
In scena a II-a din actul al 5 lea, apar personaje episodice precum Voda, multimea, un baiat de curte. Este momentul in care creatia desavarsita patrunde in constiinta
publicului odata cu creatorul ei. Toti sunt uimiti de frumusetea bisericii pe care o considera o isprava pentru sute de ani, aluzie la perenitatea artei autentice. Doar
Manole nu isi gaseste linistea, iar suferinta lui din iubire devine de nesuportat. Boierii si calugarii ii cer lui Voda pedepsirea lui Manole pt ca a savarsit un pacat de moarte,
dar multimea nu este de acord. Manole cere ingaduinta de a trage primul clopotul pt Mira care nu a avut parte de cantare de clopot, urca in biserica, ingenuncheaza spre
apus si spre rasarit si se sinucide dupa cum spune Gaman: Manole s-a aruncat in vazduh. In urma lui mesterii simt ca si- au pierdut rostul, ca destinul va fii unul
ratacitor, dar numele lor va ramane legat pt totdeauna de Biserica. Modurile de expunere: dialogul si monologul. Multe replici sunt rimate si ritmate. Didascaliile
complinesc putinatatea referirilor de ordin spatio-temporal si de recuzita. Contin numerosi indici privind aspectul fizic al personajelor, atitudinile lor, gesturile, numele,
miscarile sonice sau plasarea unor obiecte in spatiu. Limbajul valorifica functia poetica a limbii.

JUNIMEA. CRITICISMUL JUNIMIST(1850-1900)

Prima jumatate a sec al 19 lea in care consemnam modernizarea statului roman prin institutiile
culturale sanatoase, a fost marcata de programul Daciei literare. In virtutea acestui program
s-a nascut teoria specificului national, dar institutiile nu manifestau suficienta exigenta in
promovarea valorilor reale. Abia in a 2 a jumatate a sec 19 se va naste o reactie critica fata de
societatea romaneasca a momentului in cadrul unei noi miscari culturale si politice cunoscuta
sub numele de Junimea. Junimea este o societate literara infiintata la Iasi in iarna anului 1863
sau primavara anului urmator de catre: P.P. Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile
Pogor, Theodor Rosetti. In fiecare an intra noi membri printre care Mihai Eminescu, Ioan
Slavici, Creanga, I.L. Caragiale cei care aveau sa devina marii clasici ai literaturii romane si
datorita carora epoca junimista este cunoscuta ca Epoca marilor clasici . Legatura in timp,
dar si in idei intre generatia pasoptista si noua generatie de la junimea o asigura Vasile
Alecsandri. El sprijina de la inceput junimea, care la randul ei il socoteste membru din 1865
declarandu-l mai tarziu presedinte de onoare. In primii ani intrunirile junimii aveau loc
saptamanal, alternativ in casele lui Maiorescu si Pogor. In anul 1876, prin plecarea lui
Maiorescu la Bucuresti, se naste a 2 a junime la Bucuresti.
Forme de manifestare
-intrunirile saptamanale ;
-prelectiuni populare (Prelectiunile populare erau conferinte pe care membri fondatori le
tineau pe diverse teme in fata unui public doritor sa se instruiasca).
-editarea de reviste si ziare si colaborarea la altele infiintate de catre alti initiatori culturali.
-infiintarea unor tipografii
-infiintarea unor institute de invatamant
Incepute in 1864, prelectiunile populare pe teme de estetica, filozofie, istorie, filologie, dar si
pe teme de interes casnic au continuat timp de 20 de ani. Un moment important in viata junimii
il reprezinta aparitia revistei Convorbiri literare in 1 Martie 1864, care va dura pana in 1944.
In aceasta revista vor vedea lumina tiparului pentru prima data cele mai importante opere ale
marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici. Intre formele de manifestare noi ale
junimii, care s-au adaugat de-a lungul timpului a fost si interesul lui Maiorescu de a scrie si
tiparii manuale scolare. Pentru a sprijini si social pe tinerii cu deschidere culturala, junimistii
au contribuit baneste pentru trimiterea la studii in strainatate a unora dintre membri: Eminescu
si Slavici. O atentie speciala acorda teoriilor lui Darwin, pe care le-au popularizat prin
prelectiunile populare. Prin Titu Maiorescu, junimistii vor numi influentele occidentale dintre
1848-1870 drept forme fara fond. Rolul decisiv al junimii insa va fi in orientarea literaturii
din aceasta epoca. Principalele directii spre care orienteaza literatura sunt realismul si
clasicismul. In continurea specificului national al pasoptistilor junimistii vor intari atentia
asupra limbii literare si folclorului. In legatura cu limba romana acum are loc inlocuirea
alfabetului chirilic cu cel latin. Se impune principiul ortografiei fonetice (se pronunta cum se
scrie).
ETAPELE JUNIMII In evolutia Junimii s-au inregistrat 3 etape:
ETAPA I (1863-1874), desfasurata exclusiv la Iasi avand un pronutat caracter polemic fata de
generatia anterioara. Se manifesta in 3 directii principale: limba, literatura si cultura. Acum se
elaboreaza principiile sociale si estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea
educarii publicului prin celebrele prelectiuni populare. In 1865 se avanseaza ideea alcaturii
unei antologii de poezie romaneasca pentru elevi. In acest scop junimistii trebuie sa citeasca in
sedintele societatii autorii propusi pe ale caror piese si-au exersat gustul literar si spiritul critic.
ETAPA II (1874-1885) sedintele junimii se desfasoara la Bucuresti unde Titu devenise
ministru al reviste Convorbiri literare, continua sa apara la Iasi. Este perioada in care se
afirma cei mai de seama reprezentanti ai directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu,
Creanga, Slavici, Caragiale si multi scriitori minori. Acum sunt elaborate studiile prin care Titu
se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare.
ETAPA III (dupa 1885), aceasta etapa incepe in anul 1885 cand revista Convorbiri literare si
intreaga societate Junimea se muta la Bucuresti. Perioada are un caracter preponderent
universitar prin cercetari istorice si filozofice.
TRASATURILE DEFINITORII ALE JUNIMISMULUI
Tudor Vianu intr-un studiu aplicat asupra Junimii a numit fenomenul din jurul acestei miscari
CRITICISMUL JUNIMIST si a stabilit ca definitorii urmatoarele trasaturi:
1. Spiritul critic: presupune respect pt adevar in cercetarea istoriei si a limbii / asezarea vietii
politice si culturale pe baze autentice/ combaterea falsei eruditii/ respingerea formelor fara
fond.
2.Spiritul filozofic: toti membrii junimii au fost intelectuali reflexivi cu formatie culturala
ampla, interesati de ramuri ale filozofiei prin logica sau metafiza, a caror influenta o strecurau
si in discursul public si in operele literare.
3.Spiritul oratoric: promoveaza discursul public echilibrat respingand oratoria demagogica si
patriotarda a pasoptistilor pe care T. Maiorescu o numea betia de cuvinte.
4.Ironia: este indreptata atat spre adversari cat si spre proprii membri; ironia e imbinata cu
autoironia. Deviza junimistilor: Intra cine vrea, ramane cine poate! ;poreclele. Ironia era o
forma a libertatii spirituale si de exprimare.
5. Gustul pentru clasic si academic, rigoarea gandirii si clasicitatea exprimarii, atat in literatura
cat si in discursul public, de profesie universitari cu o cultura solida , ei cred in modele si in
valoarea canoanelor in arta si mai putin in inovatii. Reticenti la manifestarile moderniste.
TITU MAIORESCU
1.Limba, grafie si ortografie
Prima batalie a junimii se duce in domeniul limbii,pentru unificarea si modernizarea grafiei si a
ortografiei, iar ecourile ei se vad in articolele lui Titu din acest domeniu: Regulile limbii
romane pentru incepatori ,Despre scrierea limbii romane,Neologismele. Maiorescu sustine
scrierea cu alfabet latin care se si realizeaza in timpul vietii sale dar si adoptarea scrierii
fonetice conform careia fiecarui sunet ii corespunde in scris o litera.
Se aduc clasificari si in privinta intonatiei cu carotogisme a vocabularului:ele vor fi importate
cu descernamant ,numai atunci cand denumesc notiuni noi pentru care limba nu are inca
cuvinte proprii, de preferinta de limbi de origine latina,mai ales din franceza.
2.Cultura si civilizatie
In domeniul culturii si civilizatiei articolul cel mai important este "In contra directiei de astazi
in cultura romana". In acest articol Titu constata directia falsa pe care pornise cultura noastra ,
imitand toate institutiile si formele aduce in tarile occidentale de revolutia franceza. Asezarea
societatii si a culturi romane pe neadevar fusese constatata si de Caragiale in operele sale, iar
Maiorescu va ... in marginea acestui fenomen "teoria formelor fara fond". Expresia lui Titu
"forme fara fond"se refera la faptul ca avem gazete si jurnale fara jurnalisti si cititori,avem
scoli satesti fara invatatori,avem gimnazii si universitati fara profesori,avem teatru national fara
un repertoriu teatral etc. Adica institutii fara continut ,existente ca forme foale.
O societate bazata pe asemenea institutii nu poate fi decat una falsa.
3.Critica literara
Primul articol de critica literara"O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1807", in care
defineste poezia ca un produs de lux al vieetii noastre intelectuale. Distinge in structura poeziei
2 laturi:conditiunea materiala a poeziei si conditiunea ideala. Conditiunea materiala(forma)
este reprezentata de cuvinte transformate in imagini poetice cu ajutorul figurilor de stil.
Cealalta latura,conditiunea ideala a poeziei,adica temele poetice pot fi
iubirea,ura,tristetea,bucuria,disperarea,mania,adica sentimentele si starile sufletesti. In acelasi
articol Maiorescu vorbeste despre functia de catarsis a poeziei. Intelegem prin catarsis rolul
artei de a satisface nevoi spirituale ale omului si de a-i sustrage grijile curente. Alte articole de
critica literara sunt:"Directia noua in poezia si proza romana",dar si cele consacrate unora
dintre scriitori clasici "Comediile d-lui I.L.Caragiale","Eminescu si poeziile lui".

ROMANTISMUL:
-romantism(fr. romantisme<romantique; care inseamna la inceput "scris in
limba romanica populara si nu in latina", apoi inseamna:
sentimental,senzational,neobisnuit)
-Curent cultural si literar aparut in Europa la sfarsitul sec al 18-lea si
manifestat intens in prima jumatate a sec al 19-lea in tari precum
Anglia,Germania,Franta.
-Se manifesta intai ca un preromantism in tari ca Germania unde poarta
numele de Sturm und Drang(furtuna si avant).
-Primul program estetic al romantismului il constituie prefata la drama
Cromwell de Victor Hugo 1827.
-Romantismul apare ca o reactie impotriva clasicismului care avea ca
dominante ratiunea,echilibrul,respectarea tuturor normelor.
TRASATURI:
-cultiva in literatura fantasticul,uratul,grotescul,straniul
-imbogatirea limbii literare prin adaugarea unor elemente arhaice sau
regionalisme
-in literatura romana a patruns prin scritorii pasoptisti ale caror opere
prelucreaza teme specific romantice:istoria,natura,folclorul si miturile.
-perioada de apogeu a curentului este atinsa in opera lui Eminescu.
TEME SI MOTIVE ROMANTICE
-Iubirea:dorul,visul,dezamagirea,intalnirea ce nu trebuia sa mai aiba
loc,ingerul,demonul.
-Natura:codrul,izvoarele,salcamul, teiul, lacul, luna, stelele, luceafarul,
apusul.
-Folclorul:codrul,zburatorul,dorul,instrainarea.
-Istoria:geniul,ruinele,mormintele,zadarnicia,iluzia.
-Cosmosul:stelele,haosul,geneza,soarele,extinctia.
-Fantasticul:visul,metamorfoza,medempsihoza,oglinda,dublul
-Timpul:desertaciunea,fortuna labilis(soarta schimbatoare), iluzia, planetele,
sori, adancul, genunea, haosul, Demiurgul, infinitul spatial, calatoria in timp
si spatiu. Specii literare cultivate:poemul(cu precadere cel filosofic),nuvela
fantastica,nuvela istorica,romanul de aventuri,drama
istorica,idila,meditatia,elegia.
MESTERUL MANOLE (L.Blaga 1895-1961)
Drama Mesterul Manole a aparut in 1927 iar premiera are loc in 1929 la
teatrul national din Bucurest. Dramaturgia autorului, cuprinzand 10 drame
este de o mare diversitate tematica. Astfel, dramele Zamolxe si Mesterul
Manole reconsidera miturile nationale din perspectiva expresionismului.
Alte 2 drame Avram Iancu si Anton Pann reconsidera istoria nationala, iar
Arca lui Noe, Tulbusorea apelor si Cruciada copiilor exploreaza si valorifica
mituri universale. Alte 3 piese Daria, Iona si Invierea sondeaza asemenea
modernistelor; subconstientul si inconstientul. Mesterul Manole este o
drama de idei care prelucreaza un mit. Mitul (in viziunea lui M. Eliade)
povesteste o istorie sacra, relateaza un eveniment care a avut loc intr-un
timp primordial, in timpul fabulos al inceputurilor. Astfel spus, mitul
povesteste in ce chip, datorita faptelor deosebite ale unor fiinte
supranaturale, o realitate a dobandit existenta fie ca e vorba de realitatea
totala, de cosmos, fie numai de un fragment al ei. Mitul e, deci intotdeauna
o povestire despre o creatie.
Tema operei: prelucrarea unuia dintre miturile fundamentale ale poporului
roman, sacrificiul pentru creatie, intr-o viziune proprie unei sensibilitati de
tip expresionist.
Structura: 2 planuri: unul exterior avand in vedere conflictul din mester si
voievod, al mesterilor cu boierii si cu calugarii care ar dori pedepsirea lui
Manole pt ca a savarsit o jertfa umana. Al 2-lea plan este interior si se refera
la drama artistului.
Compozitie: 5 acte impartite in scene.
Titlul: numele personajului principal. Blaga muta insa accentul de pe
creatie pe destinul tragic al creatorului.
Expozitiunea: se contureaza in didascalii unde autorul sugereaza timpul si
spatiul in care se va derula actiunea. Trimiterea directa la balada populara
Monastirea Argesului. Localizrea in drama in spatiul romanesc e mai
puternica decat in modelul folcloric: se mai vorbeste de Brasov, Sibiu,
Targoviste, de unde carausii aduc materiale de constructie, clopote, odajdii,
carti. Timpul: mai vac ca in balada; cele mai multe scene se petrec la lumina
lumanarilor. In drama se mai face referire la durata de 7 ani in care Manole
a tot incercat sa elaboreze un plan arhitectural. Personajele sunt Voda,
Manole, Mira (in limba greaca: cea daruita, cea jertfita, sacrificata), figurile
simbolice Bogumil si Gaman, 9 zidari.
Intriga: e constituita de motivul surparii zidurilor. De alt fel, actiunea piesei
incepe ca o continuare a legendei despre gasirea locului pt zidire, dupa
prabusirea repetata a zidurilor.
Desfasurarea actiunii: se realizeaza prin prezentarea nelinistilor, a
zbuciumului interior al mesterului pus in fata unei dileme: de a alege intre
femeia iubita si creatie, dupa ce apare ca evolutie la surparea zidurilor, ideea
jertfei umane. Aceasta idee e indusa in piesa de staretul Bogumil prezent
inca din actul I. El sustine ca energiile misterioase care se opun creatiei ar
putea fi invinse prin jertfirea unei fiinte umane. Ceva rau este intarit de
manifestarile lui Gaman care intr-un somn nelinistit, are viziuni
cutremuratoare. Manole discuta cu mesterii despre necesitatea jertfei pt

inaltarea Bisericii. Atat el,cat si ceilalti mesteri mesteri sunt dornici sa

termine lucrarea. Dintre ei, singur Manole pare coplesit, chinuit de un
demon al creatiei ca de o boala fara leac. Impreuna fac un juramant de
credite prin care pecetluiesc soara unui om menit sa fie jertfit in biserica
bantuita de un destin care astfel se poate implini. Dupa juramant, 3 zile
mesteri asteapta sosirea fiintei predestinate a se intrupa in Biserica. Ei se
urmaresc reciproc si-l acuza si pe Manole ca ar fi incalcat juramantul
anuntandu-si sotia sa nu vina.
Punctul culminant: se construieste dupa toate regulile dramatice in actul al
III-lea, scena a III-a. El consta in savarsirea jertfei de catre Manole si
ceilalti mesteri, patima creatiei fiind mai puternica decat dragostea fata de
femeie si decat teama de pacat. Mira este prima sotie care apare conform
juramantului. Ea ii cearta pt ca a aflat de la staretul Bogumil despre
hotararea lor neomeneasca, luata doar pt a izbuti in mestesug. Intelegand
ca ceasul se apropie, inainte de zidirea Mirei, Manole intra intr-un conflict
puternic cu mesterii, insa destinul nu se mai poate schimba. Mira este zidita
printr-un joc menit sa atenueze gravitatea faptei si sa o integreze in
paradigma mitica a mortii rituale. Pura si inocenta, Mira va mantui locul de
duhurile rele, nestiute, devenind altarul bisericii inaltate de sotul ei. Motivul
artistic al femeii-biserica potenteaza conditia creatorului care traieste cu
aceiasi intensitate dragostea pt Mira si patima pt creatie. Savarsirea jertfei
se face ritualic si simbolic. Mai intai, Mirei i se sugereaza sa se descalte, ca
gest de intoarcere la starea primondiala, apoi este zidita. Prin modul in care
este construita scena, se induce ideea ca sacrificarea fiintei iubite este o
forma a sacrificiului de sine. Didascalia care deschide actul al 4-lea descrie
frenezia activitatii mesterilor, exprimata de altfel si in toata scena intaia a
aceluiasi act. In 7 zile de munca asidua, sugestie a timpului in care
Dumnezeu a facut lumea, biserica sa afla propriul contur in spatiul unde a
fost hotarata construirea ei.
Deznodamantul dezvaluie natura tragica a eroului care se sinucide
aruncandu-se in vazduh. Dupa ce nelinistea creatiei se alina, Manole
incearca sa reconstituie scena zidirii Mirei si sa afle cine a pus ultima
caramida. Vrea sa darame zidul care i-a transformat sotia in piatra dar totul
este in zadar, miracolul s-a infaptuit si Mira s-a contopit cu biserica.
In scena a II-a din actul al 5 lea, apar personaje episodice precum Voda,
multimea, un baiat de curte. Este momentul in care creatia desavarsita
patrunde in constiinta publicului odata cu creatorul ei. Toti sunt uimiti de
frumusetea bisericii pe care o considera o isprava pentru sute de ani,
aluzie la perenitatea artei autentice. Doar Manole nu isi gaseste linistea, iar
suferinta lui din iubire devine de nesuportat. Boierii si calugarii ii cer lui
Voda pedepsirea lui Manole pt ca a savarsit un pacat de moarte, dar
multimea nu este de acord. Manole cere ingaduinta de a trage primul
clopotul pt Mira care nu a avut parte de cantare de clopot, urca in biserica,
ingenuncheaza spre apus si spre rasarit si se sinucide dupa cum spune
Gaman: Manole s-a aruncat in vazduh. In urma lui mesterii simt ca si- au
pierdut rostul, ca destinul va fii unul ratacitor, dar numele lor va ramane
legat pt totdeauna de Biserica. Modurile de expunere: dialogul si
monologul. Multe replici sunt rimate si ritmate. Didascaliile complinesc
putinatatea referirilor de ordin spatio-temporal si de recuzita. Contin
numerosi indici privind aspectul fizic al personajelor, atitudinile lor,
gesturile, numele, miscarile sonice sau plasarea unor obiecte in spatiu.
Limbajul valorifica functia poetica a limbii.