Secretele succesului literar

1. Angajarea politica si literara in favoarea unor idealuri nationale si umanitare si nu in favoarea unor
persoane sau grupuri.

Anul 1848 este anul afirmarii sale politice. El redacteaza acum mai multe texte programatice in care isi
afirma crezul revolutionar: Protestatie in numele Moldovei, Printipiile noastre pentru reformarea
patriei. Dupa tentativa esuata de revolutie din Iasi, participa la manifestarile revolutionare din Blaj, de
unde se retrage mai intai in Bucovina, la mosia fratilor Hurmuzachi si apoi la Paris, in Franta. Este chemat
in tara de noul domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, si fondeaza in Iasi, incepand cu anii 1852-1855, cea
mai longeviva revista literara: Romania literara. Se dedica idealului unirii si contribuie la alegerea lui
Al. I. Cuza, alaturi de care studiase in Franta, si caruia ii admira la acea data anumite calitati fizice si
morale. Dupa ce face parte din primele echipe ministeriale ale primului domnitor al Principatelor
Romane Unite, ca ministru de externe, el se retrage din prim-planul vietii politice, ramanand un martor
critic al politicianismului romanesc de tip liberal. El isi justifica astfel absenta din arena politica: Asta nu
inseamna ca ma socotesc fara nici o indatorire fata de Romania; nu, voi muri, sunt sigur, asa cum am
trait, lucrand pentru gloria, pentru propasirea ei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma condamn a trai
sau mai degraba a pieri in atmosfera maruntelor intrigi de cabinet, nici sa iau parte la meschinele lupte
din Camera in care voi sfarsi totdeauna prin a fi infrant, caci am mai multa inima decat ratiune[9].
Vasile Alecsandri va fi ales deputat si senator in Parlamentul Romaniei si va ocupa din nou functii politice
inalte dupa 1878, ca ambasador in Franta.

De altfel opera lui Alecsandri este ecoul marilor momente ale modernitatii democratice romanesti:
Revolutia de la 1848, Unirea Provinciilor Romane si Razboiul de Independenta fiind evenimente istorice
ce inspira pana artistului. De la Protestatie in numele Moldovei, Printipiile noastre pentru reformarea
patriei, proclamatii revolutionare redactate in timpul exilului pasoptist, la retorismul ardent si patimas
al Desteptarii Romaniei, Horei Unirii si al ciclului Ostasii nostri, Vasile Alecsandri se dovedeste acelasi
creator devotat idealurilor romanesti.

2. Consacrarea ca poet popular si national

Una dintre sintagmele atribuite lui Vasile Alecsandri a fost aceea de bard[10]. In favoarea unei
asemenea aprecieri pledeaza si prima antologie de poezie populara romaneasca, Balade sau cantece
batranesti, rod al unei activitati de culegere a creatiilor populare in versuri de mai bine de zece ani, la
care a primit ajutorul dezinteresat al mai multor colegi de generatie. Poeziile cu iz de coliba, cum au fost
etichetate dispretuitor de unii reprezentanti ai aristocratiei vremii, i-au consacrat celebritatea nationala
si internationala. Publicate in volum in anul 1852, ele au fost traduse si publicate in urmatorii cinci ani in
limbile de circulatie internationala, franceza, engleza, italiana, germana. In limba franceza antologia a
cunoscut mai multe variante, bucurandu-se pana la sfarsitul veacului al XIX-lea de interesul mai multor
traducatori romani, franco-romani sau franceza. Meritele antologiei sale de poezie populara constau in
transcrierea unora dintre cele mai valoroase balade romanesti, cu o larga arie de raspandire si intr-o
limba accesibila tuturor vorbitorilor autohtoni, indiferent de provincia istorica din care fac parte.
Volumul este inaugurat de Miorita, si cuprinde Toma Alimos, Dolca, Monastirea Argesului s.a. In
capitolul consacrat doinelor si horelor sunt antologate cele mai cunoscute variante ale acestui cantec
liric romanesc, cu mentiune aparte pentru creatiile Basarabiei. Tot lui Alecsandri ii revine meritul de a fi
identificat doina ca fiind o forma lirica, originala, corespunzatoare spiritualitatii noastre.

De altfel, debutul poeziei originale in volum a fost in anul 1853, cu un ciclu de poezii inspirate din creatia
populara, sub titlul Doine. Celelalte cicluri de poezii au corespondenta cu viata intima si civica a
autorului: Lacramioare, Margaritarele, Suvenire, Pasteluri, Legende, Ostasii nostri, Varia. Temele
valorificate sunt cele enumerate de Mihail Kogalniceanu in Introductiune la Dacia literara: istoria
nationala, credinte si superstitii stravechi, natura si calendarul vietii rurale, naturale, mitologie si feerie
populara, eroismul ostasilor pe campul de lupta.

In opozitie cu aceste teme generoase de inspiratie, succesul de public al lui Alecsandri s-a datorat si
atitudinii sale critice fata de politicianismul si coruptia celor care intrand in jocul democratic al vietii
politice isi urmaresc doar instinctele atavice de parvenire.

Etapele creatiei

Se disting trei momente ale creatiei sale in cuprinsul jumatatii de secol, anii 1840-1890:

1. Varsta entuziasmului tineresc, dominata de admiratia pentru romantismul francez si lirica populara,
angajarea entuziasta, juvenila, fata de idealuri politice reformatoare, vizibila in primele cicluri de
poezii[11]. Poezia Desteptarea Romaniei este creata in simultaneitate cu prozele sentimentale si
memorialistice Buchetiera din Florenta si Iasii in 1844, Borsec (1845), Balta alba (1848), ori cu textele
comice, Farmazonul din Harlau si Iorgu de la Sadagura. Poetul descopera atitudini specifice: sinceritatea
mesajului, entuziasmul revolutionar, incisivitatea critica fata de importul de civilizatia occidentala si
platitudinea, vidul sufletesc autohton. Scrierile sale sunt redactate intr-o limba romana de inspiratie
orala, populara.

2. Etapa maturitatii poetice coincide cu anii 1849-1860. Angajat intr-un exil voluntar, Alecsandri se
implica in pregatirea si infaptuirea Unirii Principatelor Romane. Publicarea celor doua editii ale
antologiei de lirica populara, 1852 si 1866, ii consacra celebritatea si ii lumineaza si calea artistica de
urmat, potrivit temperamentului si talentului sau. In Prefataacestei antologii, autorul proclama
ca Romanul e nascut poet, defineste lirica populara si o ordoneaza stilistic si tematic. Acest act literar il
asaza in traditia romantismului occidental, cu optiuni estetice preluate de la Fratii Grimm, Schlegel,
Herder. Acum scoate de sub tipar volumul de poezii originale, Doine, 1853, urmat de celelalte
cicluri, Suvenire, Lacrimioare, Margaritarele. N. Iorga numeste acesta perioada din viata creatoare a lui
Alecsandri regalitate literara[12].Acum el isi consolideaza prestigiul de autor dramatic dand la lumina
figura ilara a Chiritei, femeia autohtona pretioasa, doritoare a se moderniza cu orice chip, cu riscul
asumat de a-si provoca sie insesi prejudicii morale si materiale.

3. Ultima varsta literara coincide cu anii 1860-1890. Retras din avanscena vietii politice, el devine la
numai 40 de ani un senior al vietii publice. Agreat de noul domn strain, Carol de Hohenzollern si de sotia
acestuia, Elisabeta I, cunoscuta sub pseudonimul literar Carmen Sylva, el ajunge sa fie adesea invitat la
receptiile oferite la palatul Peles din Sinaia. Acum isi publica noile cicluri de poezii: Pasteluri, Legende,
Ostasii nostri, Varia valorificand aspecte mitologice si legendare din istoria nationala si traditia populara.
Din 1863 este ales Presedinte onorific al Junimii, ca semn al recunoasterii valorii operei sale in ansamblu
de noua generatie de intelectuali, critici severi si intransigenti ai epocii pasoptiste, promotori ai unor
valori artistice conservatoare, de sorginte germana.

Creatia dramatica, foarte bogata si diversificata in acesta perioada, este incununata cu succes de public,
ea imbratisand specii diverse precum comedii, drame istorice, sociale si sentimentale. Proza sa, cu
deosebire memorialistica, evoca anii misiunilor diplomatice, imprumuta accente satirice atunci cand are
in vedere viata politica interna. Alecsandri cunoaste in anii 80 o dureroasa lipsa de respect si
recunostinta din partea contemporanilor sai. Semne ale acestei intristari razbat in corespondenta catre
fostii sai cauzasi, ca spre exemplu atunci cand vorbeste despre destinul poetului Grigore Alexandrescu:
Aceasta uitare a noii generatii pentru autorul atator poezii frumoase e de natura sa trezeasca ganduri
triste []. Dar nimic nu se pierde in lume aceasta e cea mai profunda convingere a mea. Va veni o vreme
in care numle lui Alexandrescu se va aseza la locul de frunte ce-i va fi harazit de catre bunul-simt
public[13].

Vasile Alecsandri a fost incoronat in timpul vietii pentru activitatea poetica: a primit premiul Societatii
Felibri din Montpellier, Franta, pentru poemul Ginta latina, in anul 1878, si urmare a acestui succes
neasteptat, premiul Academiei Romane din acelasi an. Intre 1875-1876 el tipareste o editie integrala a
creatiilor sale, in opt volume.

Succesul de public, atentia de care este inconjurat bardul de la Mircesti, irita pe tinerii creatori care au
sentimentul sufocarii in fata rezistentei lui Alecsandri. De aceea Macedonski si Hasdeu deschid o
campanie de presa denigratoare care il fac pe Alecsandri sa iasa din nou in scena si sa precizeze cu
mandrie: A fi poet este favoarea soartei, insa a fi poet aclamat, imbratisat in gradul ce mi-a fost dat
mie, a fi poet care in cursul vietii sale sa fie incoronat: aceasta este o favoare din ce in ce mai rare in
lume[14].

Asemenea marilor creatori ai lumii care au avut sansa supravietuirii propriei generatii, Alecsandri a fost
martorul victoriei literaturii in fata politicului si banilor. El descopera ca literatura concureaza realitatea,
fiind preferata de posteritate realitatii, mai putin placuta. Ca sinteza a spiritualitatii pasoptiste, opera sa
descopera concordanta dintre om si creator. Rasfatat de colegii de generatie, apreciat si tradus in
strainatate, el obliga noua generatie, tentata a nega valorile de pana atunci a-i recunoaste meritele si a
urma directia inaugurata de opera lui. In opinia profesorului Paul Cornea[15] succesul literar al lui Vasile
Alecsandri s-ar datora mai multor cauze, si anume:

a reprezentat directiva nationala si populara asumandu-si substanta poetica a folclorului ca viziune

despre lume si expresie literara;

si-a modelat creatia in functie de publicul pe care l-a avut la dispozitie, deoarece a scris pentru altii
si a avut nevoie sa se auda in public. Speciile populare ce i-au consacrat succesul sunt: comedia,
vodevilul, povestirea, romanta;
 a adoptat o limba literara accesibila, orala si fonetica, si nu s-a compromis in gesturi politice
cameleonice.

Dramaturgie comica si popular-istorica

Marele succes de public al lui Alecsandri s-a datorat nu numai poeziei ci si creatiei dramatice. Universul
sau dramatic este complex, coerent si unitar, cu o lume de mare originalitate in care doar situatiile se
schimba, personajele ramanand in cea mai mare parte aceleasi. El este autorul a peste 60 de titluri, de la
cantecele comice, vodeviluri si operete la drame sociale, istorice si sentimentale, feerii populare si
meditatii grave asupra rostului cratorului si creatiei. Debutul sau dramatic s-a facut timpuriu, inca din
1840 si a fost inspirat din teatrul bulevardier francez. Dramaturgia sa are cateva trasaturi specifice, ca
spre exemplu: europenitatea; continuitatea, timp de 50 de ani, 1840-1890, inspiratia din dramaturgia
franceza, unitatea tematica.

Starea de gratie a dramaturgiei lui Alecsandri este umorul si prezentarea agreabila a raului.
Comediografia sa impresioneaza prin cantitate dar si prin diversitate tematica. In afara personajului
comic feminin care i-a consacrat celebritatea, Chirita, variantele ei mai putin stralucite, coana Gahita ori
mama Anghelusa doctoroaia, au fost inspirate din realitatea romaneasca de la jumatatea secolului al
XIX-lea, cand pretioase ridicole invadasera salile de spectacole, parcurile si locurile de agement, apelau
la formele de cultura occidentala si le imitau fara nici un fel de autocenzura. In afara acestor personaje
feminine dispuse a se reforma dupa moda apuseana, dramaturgia lui Alecsandri s-a inspirat din istoria
nationala, Despot-Voda, voievodul aventurier, doritor a civiliza dupa model occidental Moldova secolului
al XVI-lea, din feeria populara, Sanziana si Pepelea, din viata sociala si personala, Boieri si
Ciocoi, Fantana Blanduziei si Ovidiu.

Alecsandri a creat cantecele comice, vodeviluri, comedii, drame istorice si sentimentale. Realizate in
versuri de mare fluiditate ritmica, cu o muzica accesibila, usor de memorat. In dramaturgia sa se observa
o evolutie: de la formele accesibile unui public neinstruit ale comediei bulevardiere la cele ale comediei
de caracter si de moravuri, de la drama sentimentala la cea de meditatie asupra conditiei omului de
geniu intr-o lume meschina, incapabila a-i intelege superioritatea.

Iorgu de la Sadagura, prima comedie de succes a lui Alecsandri, piesa de circumstanta, o compunere
improvizata si aruncata pe hartie in doua-trei zile, conform propiilor marturisiri, se evoca un contrast
piramidal intre civilizatie si non civilizatie, dezbaterile filologice dintre traditionalisti si neologisti
descopera superficialitatea, spoiala de civilizatie, dispretul indolent si confortabil fata de valorile
autohtone. Eroina principala, Gahita, este o pretioasa ridicola ce nu-si gaseste perechea in prafuita
localitate de resedinta, Sadagura, aspiratiile sale culturale negasind un interlocutor pe masura.

Iasii in carnaval ori Un complot in vis anticipa farsele caragialene, Conu Leonida fata cu reactiunea, O
noapte furtunoasa ori Dale carnavalului. Taki Lunatescu, superstitios si obsedat de iminenta unei
revolutii, este in fapt un functionar chiulangiu. Sabiuta, un stramos al lui Pristanda, amestec de candoare
si viclenie ii sustine temerile: Bine zici, coane Taki, datoria noastra de patrioti este sa inabusim
complotul in fasa. Trebuie sa facem, sa dregem si sa inchipuim, Carnavalul, petrecerea la moda in Tarile
Romane, impusa de armatele de ocupatie din acea epoca, oferea dramaturgului prilejul de a imagina o
lume pe dos, care neaga pentru cateva ceasuri prin masca si travesti relatiile prestabilite intre oameni,
sfideaza ierarhiile si incearca sa-si faureasca o noua morala. Egalizarea produsa de carnaval prin masca si
travesti sterge deosebirile sociale si domoleste credinta in binefacerile unei revolutii.

Cantecele comice sunt caricaturi ale tipurilor umane populare. Ele sunt realizate sub forma unor
monologuri, fiziologii, scene de moravuri. Barbu Lautarul, cel care uimise pe Liszt reproducand fara nici o
partitutura una dintre creatiile lui muzicale, este un simbol al frumusetii vremilor apuse. Refrenul
atribuit rapsodului este incaracat de nostalgie: Eu ma duc, ma prapadesc/ Ca un cantec
batranesc. Sandu Napoila este o victima a progresului, boier ultra-retrograd, conservator, aflat sub
semnul unei lumi feudale condamnata la moarte. Clevetici este bunicul lui Catavencu, patronul
gazetei Gogoasa patriotica, a carui identitate consta in contrastul dintre cuvinte si realitate. Succesul
de public al canteceleelor comice s-a datorat actorilor care au interpretat aceste partituri dramatice:
Luchian sau Matei Millo. Se realiza pentru prima data in istoria teatrului romanesc intalnirea dintre un
autor dramatic celebru si actorul sau preferat. Inaintea momentelor lui Caragiale, se sugera o lume
absurda si pitoreasca, cu personaje care traiesc si imortalizeaza anomalii si moravuri sociale, fiziologii si
caractere.

Chirita, personaj comic specific romanilor de tranzitie

Personajul feminin antologic al comediografiei sale este Coana Chirita, al carei succes s-a datorat in mare
parte actorului Matei Millo care l-a jucat pe scena in travesti. Pana in 1875, autorul oferise publicului trei
ipostaze ale Chiritei, in voiagiu, cantecel comic, la Iasi si in provintie, farsa si comedie. El scrie dupa
aceasta data ultimul text pentru eroina sa, adoptand o atitudine concilianta si binevoitoare pentru cea
care isi implineste pofta de a zbura in balon, fara a mai fi tinta glumelor tinerei generatii.

Chirita este un personaj de teatru popular, ridicol la modul sublim, construit pe baza contradictiei dintre
esenta si aparenta, dintre aspiratie si realitate. Indragita de public pentru stilul ei direct, pentru felul ei
de a fi ridicola si admirabila in acelasi timp, este demna de ras si de plans totodata. Condamnata de
autor si de vremuri la esec, ea este sanctionata cu asprime pentru ridicolul aspiratiilor si actiunilor sale,
pentru credulitatea, lipsa de masura si nevoia ei de parvenire. Chirita este animata de un parvenitism
cultural deoarece ea manifesta un adevarat cult al civilizatiei franceze, e drept ca pentru formele ei
exterioare de manifestare, care ii transmit un anumit mod de viata. Ambitiile ei abstracte vizeaza
comportamentul, spiritul. Ridicola, vulgara si ignoranta, ea face tentativa de a-si depasi conditia precara,
inscriindu-se in procesul de trecere a unei intregi colectivitati la o alta mentalitate, de la valorile feudale
la cele burgheze, de la o civilizatie de tip oriental, indolenta, satisfacuta de sine si startificata, la
conceptia apuseana, activa si democratica. Dramatismul eroinei rezida in esecul aventurii culturale.

Aflata la interferenta a doua lumi ce o disputa in egala masura si carora le apartine prin radacini ori prin
aspiratie, ea arde si se consuma, gasindu-si salvarea in grosolanul Barzoi, cel care reprezinta valorile
patriarhale ale familiei ocrotitoare. E drept ca Barzoi, rezista provocarilor innoitoare pastrand cu
sfintenie in noua lume coruptia si slugarnicia, reprezentata de obiceiul peschesului (curcanul). El isi
afiseaza falsa nobilitate adusa de Revolutia de la 1848, afirmand cu mandrie: Dumnezeu stie cate am
patimit la 48 ca patrioti!. Cei mai agresivi cu biata Chirita si ignoranti ai patimii ei innoitoare sunt tinerii
Luluta, Leonas, chiar si imbecilul Guluta carora ea vrea sa le traseze un viitor de certitudine materiala si
sufleteasca. Chirita stie ca spoiala de cultura este necesara noilor vremi si ca dublata de oarecare avere
ar permite progeniturii sale sa traiasca confortabil, intr-o lume romaneasca, incapabila a sanctiona
prostia si impostura.

Dramaturgia varstei mature

Sanziana si Pepelea este o creatie dramatica ce anunta gustul secolului XX pentru interpretarea miturilor
si a istoriei, prin actualizarea acestora. Ea propune o expeditie burleasca sau eroi-comica peste
anotimpuri, o succesiune de peisaje pe fond de basm, o serie de tablouri feerice si descriptive, puse sub
semnul vrajei si fantasticului folcloric (Zana Lacului, Imperiul Iernii). Eroii, Pepelea, parodie a lui Fat
Frumos, Sanziana, parodie a Ilenei Cosanzeana, au trasaturi imprumutate din lumea comediilor
anterioare ale dramaturgului. Pacala si Tandala, eroii politici ai feeriei, au corespondente cu mai marii
vremii, Bratienii, C A Rosetti, Carol I, Al. Macedonski, si sugereaza o imensa alegorie politica, o meditatie
asupra bimelui si raului in societate.

Dintre dramele sale, cele mai cunoscute sunt Despot-Voda, inspirata din istoria medievala a Moldovei, o
replica la creatiile anterioare semnate de B. P Hasdeu si D. Bolintineanu. In finalul vieti,i el scrie doua
drame romantice pe tema conditiei creatorului de geniu, Fantana Blandusiei si Ovidiu. Exemplul lui
Horatiu si Ovidiu, marii poeti ai Antichitatii latine il ajuta sa exemplifice chinul creatiei si patimile
creatorului intr-o lume incapabila a-i recunoaste valoarea.

Opera poetica romantica si parnasiana

Poezia inceputurilor. La 1866 Vasile Alecsandri era considerat de tinerii confrati drept un rege al
poezieiromanesti, iar succesele sale se datorasera nu numai dramaturgiei ci si liricii. Dupa o perioada de
incercari poetice in franceza, Alecsandri isi exprima inspiratia lirica in limba romana luand ca model
versul popular. Intre 1853-1878 el publica mai multe cicluri de poezii inspirate din istoria nationala,
evenimentele politico-sociale ale vremii, din folclor (mituri, legende, traditii), din viata intima, din
peisajul Mircestilor. Din punct de vedere al speciilor, Alecsandri a valorificat poemul patriotic, oda,
imnul, romanta, cantecul erotic, pastelul, legenda istorica si folclorica in traditia celei bolintinene. Specia
care l-a consacrat in posteritate a fost fara indoiala pastelul, poezie de maturitate, care celebreaza
fericirea vietii patriarhale, bucolice.

Incepand cu 1843 el publicase poezii originale in stil popular: Hora, Cantic haiducesc, Canticul ostirilor
calarete. Spre cinstea sa, el publica mai intai antologia de balade si doine si la un an distanta propria
creatie, adunata sub titlul de Doine siLacrimioare, semn al admiratiei pentru creatia folclorica si al iubirii
neconsolate pentru Elena Negri. El este calificat atunci drept cea mai vie expresie a sufletului
romanesc. Ulterior el isi publica poeziile in ciclurile Suvenire si Margaritarele. In aceste volume el
adunase poeme inspirate din folclor: Doina, Baba Cloanta, Altarul Manastirii Putna, Andrii Popa, Ursitii,
Strigoiul, Ceasul rau, Zburatorul. Consemneza frumusetea locurilor cunoscute in Europa
occidentala: Venetia, O seara la Lido, Cantoneta napolitana, La Venetia mult duioasa, Bosforul La
Magenta, etc. In afara filonului popular si al notelor de calatorie poemele din aceste cicluri sunt
inspirate din evenimentele politice ale acelor timpuri: Desrobirea tiganilor, Adio Moldovei, Desteptarea
Romaniei, Sentinela Romana, Anul 1855, Moldova in 1857, Steaua Tarei, Hora Unirii. Poetul include si
omagii aduse unor colegi de generatie disparuti prematur, unele legende de larga respiratie
precumMarioara Florioara si Insirte margarite.

Maturitatea poetica

Pastelurile au fost publicate mai intai in Convorbiri literare, ca raspuns al poetului la cerintele
estetizante ale confratilor sai tineri reuniti in Junimea: Prin luna martie 1868, isi amintea peste ani
Iacob Negruzzi, am primit o scrisoare de la Alecsandri, impreuna cu un mare pachet de poezii intitulate
PasteluriEle mi-au sosit spre seara, intr-o vineriNici n-am avut timpul sa le cetesc singurPastelurile facura
un mare efect in Junimea; ele s-au cetit si recitit de multe ori, apoi le-am publicat in capul intaiului
numar urmator al Convorbirilor.

Incepand cu acest an Alecsandri creeaza pana in 1875, anul publicarii in volum al acestui ciclu, 40 de
poeme: 30 dintre acestea sunt dedicate peisajului autohton, iar restul unor teme diverse, de la
exoticele Mandarinul si Pastel chinez, la Baraganul.. Fixate in marea lor majoritate in peisajul autohton,
pastelurile au izgonit sabloanele pastorale afirmate la inceput de secol XIX. Ele inregistreaza rotatia
anotimpurilor, imortalizeaza ipostaze ale pamantului romanesc aflat intr-o raspantie a climelor, unde
dulceata sudului se uneste cu aspra vigoare a regiunilor boreale, ele imortalizeaza universul cu
armoniile, ritmurile si dinamismul lui irezistibil. Pastelurile dau expresie conceptiei poetului,
imprumutata din poezia Antichitatii greco-latine. Pentru G. Calinescu pastelurile reprezinta o lirica a
linistii si a fericirii rurale, un horatianism. Pentru intaia oara se cauta la noi intimitatea, recluziunea
poetului, meditatia la masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigariiele sunt de fapt un
calendar al spatiului rural si al muncii campenesti[16].

Poetul insusi marturisea ca pe malul Siretului lumina devine mai intensa, verdeata copacilor si a ierbii
se accentueaza pe fondul albastru al cerului si berzele isi parasesc cuibul, descriind largi spirale in aerul
caldut. Stare de suflet sau arta poetica, ut pictura poesis, Alecsandri se dovedeste un autor de talent,
starnind critica literara contemporana a-i descoperi sensurile ascunse, deliberat meditative si
nostalgice. Serile la Mircesti, poemul ce inaugureaza ciclul publicat in anul 1875 este arta poetica a
poetului peisagist. Alcatuita din 14 strofe cu versuri de 12-14 silabe ea sugereaza un spatiu propice
inspiratiei, cabinetul de lucru, indiferent la capriciile vremii: Afara ploua, ninge! Afara-i vijelie/ Si
crivatul alearga pe campul innegrit. In opozitie cu vitregia naturii poetul, astepta in biroul sau vizita unei
zane gingase, coborata din cer, si viseaza la plaiuri pe care dalba luna revarsa un val de aur ce curge
printre flori. Interiorul camerei de lucru, luminile si umbrele acesteia, caldura caminului aprins renasc
amintirile din anii trecuti si hranesc sursele inspiratiei sale: femeia, gloria militara a romanilor, civilizatiile
trecute ale omenirii, impresii de calatorie. Rezultat al osmozei dintre real si imaginar, creatia insufleteste
himerele unei lumi posibile.

Cele mai cunoscute pasteluri sunt iernaticele, in care autorul a consemnat uimirea si groaza in fata
frumusetii naturii cotropite de acest anotimp al inghetului, zapezii si frigului. Iarna, Mezul iernei, Sania,
Bradul l-au consacrat pe Alecsandri ca un neprieten al acestui anotimp, a carui frumusete o admira insa
ca un bun cunoscator al frumosului artistic.
Pastelurile refac un peisaj mitologic al Mircestilor si al luncii Siretului. Malul Siretului descrie un colt din
natura, in faptul zilei, cand meditatia poetului transfigureaza peisajul cunoscut al luncii Siretului.
Curgerea apei naste nostalgia trecerii inexorabile a vietii, regretul dupa clipa de fericire pierduta. In
acesta trecere a timpului, singura certitudine o reprezinta viata, bucuria de a fi, de a exista in lume ca
parte nesemnificativa a uriasului mecanism al vietii. Cu numeroase epitete ornante, dominate de culori
luminoase (alb, verde), reflex al starii de beatitudine; cu sugestii termice (caldura nisipului malurilor
apei, semn al vietii); cu o serie de comparatii care dau peisajului descris contururi fantastice (aburii
usori ai noptii [] ca fantasme se ridica, raul se.nconvoaie [] ca un balaur) personificari (raul se-
nconvoaie, apa adoarme, sapa, gandirea furata se duce la vale, lunca clocoteste) si antiteza finala dintre
soparla nemiscata si clocotul luncii, dintre nisipul cald si trupul rece al reptilei-giuvaer, Malul
Siretului ofera exemplul unei capodopere. Dominante in acest poem sunt imaginile dinamice: salcia
pletoasa se inclina in apele raului, mrena salta in aer dupa o viespe, ratele salbatice lasa urme pe luciul
ape. Meditatia poetului referitoare la curgerea ireversibila a timpului, dorinta de a se contopi naturii pe
care o eternizeaza in creatie, asigurandu-si posteritate artistica, se impleteste cu tablul naturii care
pulseaza de viata in toate formele sale animale si vegetale. Reveria poetului actualizeaza si o mitologie
autohtona precum: balauri cu solzi de aur stralucitori, fantasme ale noptii care sunt obligate sa
paraseasca lunca din cauza luminii care invadeaza pamantul s. a.

Ciclul de Legende vechi si noi imbina inspiratia istorica, Dan, capitan de plai, Dumbrava Rosie, cu cea de
inspiratie legendar-mitologica, Grui Sanger, Legenda randunicai. In acest ultim poem citat autorul
valorifica superstitia populara in ursitoare si in dragostea nefericita pentru un Zburator:

Si cat vei fi al lumei frumos, iubit odor,

Sa fugi in lumea-ntreaga de-al lumii zburator

Caci el tinteste ochii si dorurile sale

Pe oricare fiinta cu forme virginale,

Pe dalbele copile, a dragostei comori,

Ce-s jumatate fete si giumatate flori,

Pe zanele nascute in atmosfera calda,

Ce sub vapaia lunii in lacuri lin se scalda,

Si chiar pe luna plina de o lumina moale,

Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale.

Jocurile inocente ale adolescetei sunt descrise in scene pitoresti de viata campeneasca, exemplificare a
destinului ei de zana a naturii:

Mult ii placea copilei s-alunge randunele

Ce alunecau prin aer si o chemau la ele,

S-alerge pe sub bolta batranilor arini,

Cercand sa prinda-n iarba a razelor lumini,

Sa fuga ratacita de-alung, de-a lung pe maluri,

Atrasa-n cursul apei de-a raurilor valuri,

Si-n cale-i sa s-opreasca, uimita, incantata,

De dulcea armonie naturei desteptata

In tabloul al III-lea, autorul insereaza un pastel nocturn, misteric:

Viseaza luna-n ceruri! sub visul cel de luna

Flori, ape, cuiburi, inimi viseaza impreuna.

Nici o miscare-n frunze, si nici o adiere

Nu tulbura in treacat a noptii dulci mistere.

Albina doarme-ascunsa in macul adormit,

Batlanul printre nuferi sta-n laba neclintit,

Si raza argintie din stele deslipita

Cazand sageata lunga, prin umbra tainuita,

Se duce de aprinde vapai tremuratoare,

In albele siraguri de roua lucitoare.

Tabloul fetei care se scalda in balta are voluptati de basm oriental:

Toti ochii de luceferi, de paseri si de flori,

Loviti ca de lumina rozatica din ziori,

S-aprind de-o scanteiere ce-n inima patrunde

Dar juna-mparateasa in apa se ascunde,

Ferice, dismierdata de unde racoroasa,

Ea-noata cu-o miscare alene, voluptoasa,

Lasand ca sa albeasca prin valul de cristal

Frumoasa rotunzime a sanu-i virginal.

Si iarba de pe maluri se pleaca s-o priveasca,

Si trestia se-ndoaie voind ca s-o opreasca

Si apa-n valurele de aur se-ncreteste,

Si nuferii se misca, batlanul se trezeste,

Padurea canta imnuri, si luna amoroasa

Revarsa pe copila o mantie-argintoasa

Ostasii nostri consacra popularitatea bardului de la Mircesti. Entuziasmat de gestul eroic al luptatorilor
romani sacrificati pe campul de lupta in timpul Razboiului de Independenta, el scrie sub presiunea
sentimentelor mai multe poeme dedicate soldatilor-tarani care au facut sa rasune numele neamului in
constiinta Europei. Sergentul, Eroii de la Plevna, Oda ostirii romane, Penes Curcanul, Balcanul si
Carpatul sunt titlurile catorva dintre poemele avantate ale acestui ciclu. Mecanismul inspiratiei lui
Alecsandri este dezvaluit de modul cum a dat statut civil celui mai indragit dintre eroii glorificati: Penes
Curcanul. Conform unor cercetari recente, numele de Penes Curcanul a fost inventat de Alecsandri, el
gasindu-si identitate civila abia in primul Razboi Mondial, cand unul dintre soldatii Razboiului de
independenta, Constantin Turcanu, inrolat la varsta venerabila de 62 de ani, isi atribuia acest nume cu
faima literara[17].

In finalul vietii, Alecsandri scrie un poem testamentar, Unor critici, 1888 in care se autodefineste:

Poetul care canta natura-n inflorire,

Simtirea omeneasca, a Patriei marire,

Chiar slab sa-i fie glasul, e demn de-a fi hulit

Cand altul vine-n urma cu glas mai nimerit?

Si oare se cuvine, si oare-i cu dreptate

De a schimba in crime a sale mici pacate?

O! Critici buni de fasa, poeti in sapte luni,

Vulturul nu se misca de-un tipat de lastuni.

Cu generozitatea care l-a caracterizat intreaga viata, el preda stafeta noii generatii de creatori:

E unul care canta mai bine decat mine?

Cu atat mai bine tarii, si lui cu-atat mai bine.

Apuce inainte sa urce tot mai sus.

La rasaritul falnic se-nclina al meu apus.

Opera in proza

La inceputul secolului XX, Garabet Ibraileanu[18] nota: La orice raspantie a istoriei si a culturii
romanesti din o buna parte a veacului trecut il gasesti pe Alecsandri. Din cei o suta de ani de cultura si
literatura moderna, Alecsandri domina aproape 50, de la 1840, cand apare pe scena, pana la 1890, cand
moare. Istoricul politic nu poate studia acest rastimp de vreme, istoricul culturii si literaturii nu poate
studia un curent de idei, o problema literara, un gen poetic, fara sa se intalneasca aproape totdeauna pe
primul plan pe Vasile Alecsandri. Principala insusire a scrisului sau a fost de a fi oglinda celor mai inalte
aspiratii ce-au insufletit oamenii eminenti a caror activitate a dat fizionomia unei epoci din istoria
neamului, observa Mihail Dragomirescu. Adevarat Ianus bifrons, el a fost[19] un poet nou, dar a carui
inima si mai ales al carui gust priveau des inapoi; om a doua generatii care, dezbinate la suprafata, se
iubeau si se topeau inca una in alta, poate mai ales in ce priveste gusturile estetice. Pentru aceasta
Alecsandri a fost adorat imediat. Era doar incarnarea unui noroc istoric. El implinea trebuinta inca vie pe
atunci de a umplea cadrele cerintelor estetice ale unei societati in mare transformare. Alecsandri a scris
o adevarata enciclopedie: liric, epic, descriptiv, dramaturg, povestitor de calatorii.

Vasile Alecsandri a publicat in timpul vietii doua editii de proza: Salba literara, 1857, si volumul
VIII, Proza, din seria de Opere, inceput in 1875 si definitivata in 1876. De altfel in volumul IV de Opere,
publicat la Editura Minerva, sub ingrijirea Georgetei Radulescu Dulgheru, se atrage atentia ca proza lui
Alecsandri reprezinta un corpus de texte identificate in volumul din 1876, alte scrieri publicate in brosuri
si gazete de autor pana la disparitia sa, si cateva manuscrise, puse la dispozitie de urmasi. In volumul din
1876 autorul isi grupase scrierile in: Calatorii si studii si Biografii. Celelalte texte reproduse in volumul
din 1974 au fost structurate in: Critica, Manifeste si amintiri politice, Postume. Un singur text nu a fost
retiparit in acest volum: Grammaire de la langue roumaine. Prcde dun apercu historique sur la
langue roumaine par A. Ubicini, 1863.

In 1930 Perpessicius publica la Craiova un volum de proza, selectand paginile care consemnau
amintiri de calatorie si din misiuni sale diplomatice. Criticul afirma cu acet prilej ca scriitorul moldovean
isi descoprea in abia acum in fata cititorilor sai talentul de povestitor. De la Ibraileanu, la Perpessicius si
mai apoi la G. Calinescu, istoricii literari confirma valoarea prozei lui Alecsandri, ajungand sa o proclame
partea durabila a operei sale, descoperindu-i o serie de caracteristici: umor, pictura, discursivitate
orientala de comentator al faptelor de viata traite, simplitate cordiala, sociabilitate.

De altfel, asemenea colegilor de generatie, C. Negruzzi si Ion Ghica, el este creatorul unei literaturi a
memoriei restauratoare, proza veacului sau manifestandu-si preferinta pentru document in limitele
adevarului, fara pretentii constientizate de expresie estetica. Alecsandri pare a-si insusi credinta Martei
Bibescu care isi scria memoriile de teama de a nu-si uita propria viata: Pourquoi jecris - de peur
doublier la vie[20].
Etape

Un inventar cronologic asupra textelor in proza ale lui Alecsandri decopera faptul ca la inceput el a fost
tentat de formule compozitionale specifice romantismului occidental al anilor 1830. Buchetiera din
Florenta, Istoria unui galben si a unei parale sunt tributare retetelor nuvelelor sentimentale si picaresti
ale acelui timp al prozei europene. Iasii la 1844, Borsec si Balta alba consemneaza impresii de calatorie,
tablouri de viata sociala in traditia balzaciana. Dupa 1848 interesul autorului se indreapta catre proza de
opinie, angajata politic si national: Protestatie in numele Moldovei, a omenirei si a lui
Dumnezeu si Romanii si poezia lor. Tot acum el scrie si publica impresiile de calatorie din Africa. In anul
1857 el publica un volum de proza, intitulat Salba literara, care nu impresioneaza cititorii vremii, atenti
mai degraba la versurile si creatiile lui dramatice. Alecsandri finaliza asadar o prima tiparire in volume
distincte a celor trei genuri artistice ce ii consacrase succesul de public, Teatrul, 1852, poesiile publicate
in volumul din anul 1853 si proza, publicata in 1857.

Dupa 1860, Alecsandri publica putine opere de fictiune literare, toate inspirate din episoade traite in anii
tineretii: Dridri, Margarita. Acum autorul readuce in memoria generatiilor tinere imaginea confratilor
disparuti prematur, publicand medalioanele istoric-literare: N. Balcescu, C. Filipescu, C. Negruzzi, D.
Rallet, A. Russo, Coradini, C. Negruzzi. El compune noi fiziologii literare in stilul anilor 1840: tiganul
prieten in Vasile Porojan si timidul in Tarde venientibus ossa. Aduce elogiul sau sincer Prietenilor
romanilor din afara granitelor, din dorinta de a obtine unele pensii onorifice din partea parlamentului
Romaniei, a lui Lamartine, autorul moral al dragostei romanilor pentru poezia franceza de la 1830.
Bucuria de a-l fi cunoscut pe Prosper Mrime il obliga a-i dedica un medalion literar in 1871. Satirele lui
Antioh Cantemir traduse de C. Negruzzi sunt comentate in 1844, iar versurile lui Anton Pann au fost
analizate intr-un studiu publicat in Convorbiri literare, 1872. Unele dintre scrieri nu mai au echilibrul si
seninatatea cordiala specifica. Pentru a exemplifica stadiul precar al civilizatiei romane de la 1840, el
schiteaza un tablou grotesc in Introducere la opera lui C. Negruzzi si Introducere la Scrisorile lui I. Ghica.

O intristata confesiune se afla in Painea amara a exilului, unde autorul stigmatizeaza pe cei care profita
de sacrificiul celor care au luptat pentru idealul reformarii Tarilor Romane, si lipsiti de orice cenzura
morala se proclama victime ale exilului postpasoptist. Este singurul text din intreaga sa opera in care se
recunoaste sensul metaforic al acestei sintagme. Iata ce afirma autorul: Cand ma gandesc insa la exilul
de la 1848 din care noi insine am facut parte, si imi aduc aminte de asa-zisa paine a acelui exil, nu ma
pot apara de o ironica zambire. Unde ne-am exilat de bunavoie, noi pretinsi eroi ai acelei epoce? Unii in
Paris, altii in Viena, adica in orasele care ne atrag mai mult pe noi romanii; altii in Constantinopol, pe
malul Bosforului feeric, unde tu avusesesi multamirea de a da ospitalitate cu panea amara a exilului si cu
alte cataifuri la multi dintre compatriotii nostri, victime ale revolutirei de la 1848; altii la Brusa, in Asia
minora atat de frumoasa, unde guvernul turcesc i-a tratat ca pe musafiri ai Sultanului, dandu-le pensii.
Care dintre noi a pierit de foame, de frig si mizerie in tot timpul cat ne-am delectat de bunurile
civilizatiei occidentale? Unul singur a murit de dorul tarii si a copiilor lui, nenorocitul Ioan Voinescu. Iar
noi ceilalti proscrisi, afara de vreo doi, trei, care au trecut din viata ca toti muritorii lumii acesteia, ne-am
reintors acasa din strainatate, din exil, ca dintr-o plimbare prin tari incantatoare, dintr-o calatorie in care
am castigat experienta, suveniruri placute si cunostinte de folos tarii noastre. Am mancat insa painea
amara a exilului? Dar! Am mancat cu destula veselie si la restaurantele cele bune, si in buna companie, si
dupa revenirea noastra in patrie, ne-am gandit adesea la dansa, marturisind intre noi ca era destul de
alba si nu tocmai amara. Unii dintre noi au mers pana a o binecuvanta ca pe o anafora cu care s-au
impartasit moldoveni si munteni, pentru ca sa ajunga la unirea tarilor surori. A veni dar astazi si a poza
dinaintea publicului ca un martir cu stomahul stricat de panea amara a exilului este un act sau de
naivitate, sau de smintire, sau de sarlatanie, si e de mirat cum de se mai pot gasi oameni care sa aiba
nedemnitatea a intinde mana la favoarea publica, strigand cu tonul calicilor: Da la pacatosul care a
mancat panea amara a exilului.

Temele principale ale creatiei in proza a lui Vasile Alecsandri

1. femeia, iubirea si natura in Dridri si Margarita,

2. drepturile si libertatile cetatenesti, el dezvaluind conditia dureroasa a taranilor-iobagi si a

tiganilor in Vasile Porojan, Istoria unui Galban si a unei Parale,

3. calatoria, ca initiere in noi spatii geografice si culturale.

Critic al politicianismului liberal, el face rareori elogiul politicianului sincer, animat de idealuri nobile
pentru care isi sacrifica de multe ori linistea, bunastarea si viata.

Calatoria este un al subiect major al prozei alecsandrine. Mai mult decat aventura, voiajul este la
Alecsandri povestire si mult mai mult decat atat, promisiune, fagaduiala unor zari nemaivazute si a unor
povesti nemaipomenite, cata vreme fireste: Departe, undeva, sunt porturi ce astepta/ Pe mari, ca
pasari albe, corabii se indreapta[21].

Impresiile de calatorie

Una dintre entuziastele sale relatari, dedicate fratelui sau, Iancu Alecsandri, o reprezinta calatoria in
Africa din anul 1853. Notele de calatorie sunt redactate in momente diferite din viata autorului: prima
parte in 1855, publicata in paginile Romaniei literare, cea de-a doua parte in 1876, inclusa in volumul
de Proza al seriei de Opere complete. Scriitorul respecta canoanele speciei: este insotit in aceasta
aventura de un englez, Angel, reprezentativ etnopsihologic, calatoreste cu mijloace de transport
improvizate: caruta de posta in muntii Pirinei; vasul de transportat marfuri pentru a strabate
Mediterana, de la Montpellier la Tanger; caii, animale sfinte pentru populatia bastinasa, in interiorul
Marocului. Calatoria este agrementata cu intamplari periculoase si cu intalniri pitoresti. Ea constituie un
prilej de rememorare a unor anecdote petrecute in localitatile vizitate, ca spre exemplu: Muntele de
foc si istoria iubirii lui Pedro Foscari pentru Letitia Orloni, a carui inima fusese daruita lui Amalteo Peroni;
povestea capitanului Campbel si a nefericitelor sale peripetii de la balul frumoasei lady V., admiratoare a
poemelor sale juvenile; anecdotele referitoare la corespondentele cu destinatie vaga s.a. Sunt
prezentate persoane curioase intalnite in drum: viceconsulul englez Reade, vanator pasionat al
motanilor din Tanger, si din blana carora improvizase cusaturi dintre cele mai originale cu care asi orna
interiorul casei; consulul englez Arthur Isquare, prospat, pedant si curat, dupa o calatorie de sase zile in
mijlocul desertului; portughezul contrabandist si descurcaret Pedro Camoens y Guypuscoa. In
afara informatiilor despre geografia, istoria si starea politico-sociala a locurilor vizitate, autorul ofera
inedite tablouri despre moravurile si traditiile populatiei bastinase: judecata pasei din Tetuan, spre
exemplu. Alecsandri are certitudinea ca lumea de pe tarmurile africane se deosebeste esential de cea a
europenilor. Arabii ii par o populatie salbatica, distincta prin credinta in Mohamed. De asemena singurii
germeni de civilizatie ii recunoaste in randul comunitatilor evreiesti, fiind fermecat de frumusetea
femeilor. Arhitectura ii apare in cel mai bun caz curioasa, camerele zidite fara ferestre accentuindu-i
impresia de inchisoare. Numai piesajele trezesc incantarea autorului: marea il fascineaza, muntii si
dealurile acoperiti de vegetatie ii trezesc incantarea, spectacolul cosmic al innoptarii si al inserarii il
inspira. Scris cu mult nerv, memorialul in Africa evidentiaza caracteristicile generale ale prozei sale:
jovialitatea, colocvialitatea, bucuria de a se intalni cu neprovazutul, decuparea din scenele de viata
intalnite a acelor aspecte agreabile de viata.

O marturie a stilului utilizat este acela al introducerii in naratiune a viitorului tovaras de drum. La
Biarritz, pe coastele franceze ale Mediteranei, autorul intalneste un englez, Angel, alaturi de care
porneste in calatorie. Cunostinta sa cu noul tovaras se face in apele marii: Intr-o zi, marea fiind linistita
si limpide, ma departai de mal mai mult decat obicinuit, inotand pe spinare fara a videa incotro ma
indreptam, caci ochii mei, tintiti pe bolta cereasca, admirau formele fantastice ale norilor. Deodata capul
meu se ciocni de un alt cap ce venea spre mal, si carambolul fu atat de tare, incat ma cufundai ametit,
pana ce atinsei fundul. Fiind insa ca nu aveam gust nicidecum, de a ramanea acolo, ma izbii puternic in
sus, si intr-o clipeala parui in fata apei, boldind ochii de giur imprejur cu oarecare spaima. Atunci vazui
chiar langa mine, iesind din mare, capul cu care ma ciocnisem si care era dreapta proprietate a unui
tanar englez.

Intre prozele sale se disting din punct de vedere al constructiei: nuvele sentimentale, schite de moravuri,
fiziologii si medalioane literare.

Proza juvenila de fictiune

Istoria unui Galban si a unei Parale, publicata in Propasirea, 1844, este o povestire picaresca, care
enumera peripetiile unui ban de aur olandez. Stapanii monedei ofera prilej de reconstructie
socio.psihologica. Boierul de la Galati este obligat sa se desparta de galben pentru a-si cere drepturile la
un judecator, director de tribunal. Acesta il pierde la carti in favoarea unui tanar cheltuitor. De aici el
este oferit unui evreu camatar. Jefuit de lotri in codrul Hertei, galbenul ajunge la un capitan de talhari
care era indrpgostit de o femeie maritata. Sotul acesteia al urmareste ti inchide pe capitanul de haiduci.
De la acesta galbenul ajunge la un ispravnic, apoi la nevasta acestuia, si de aici la verisorul ei tanar.
Pasionat de vanatoare, verisorul galant pierde galbenul. El este gasit de Zamfira, tiganca frumoasa si
nefericita. Povestea tinerei femei este relatata in detalii: victima a unei ordini sociale plia de cruzime ea
asi pierde mai intai parintii, suporta purtarile neciviincioase ale stapanului si in final este obligata sa
asiste la moartea iubitului ei, lautarul Nedelcu. Cu mintile pierdute de durere ea mai are o licarire de
luciditate atunci cand ofera galbenul uni tanar care o salveaza de la batjocura oamenilor. Acesta din
urma se indragosteste de o femeie maritata al carui sot il provoaca la duel. Galbenul salveaza viata
tanarului, asezandu-se in fata glontelui. Bucuros el ofera banul celor care urmau sa publice
Propasirea. Calatoriile galbenului descopera asadar tipuri specifice lumii romanesti de la 1840,
obiceiuri si moravuri. Aceeasi cordialitate si disponibilitate de a selecta frumosul din viata cotidiana
caracterizeaza scrierea de tinerete a lui Alecsandri.

Epistolarul

Deosebit de interesanta se dovedeste corespondenta lui Alecsandri. Asemenea contemporanilor sai, el

scrie cu placere cunostintelor sale, comunicand impresii de viata cotidiana. La Biblioteca Academiei
Romane sunt inventariate peste 2000 de scrisori, majoritatea in franceza. Numai o parte dintre acestea
au fost tiparite incepand cu 1906: o prima editie Ilarie Chendi, cuprinde 426 epistole catre Titu
Maiorescu, Iacob Negruzzi, Al Papadopol Callimah, Paulina Alcsandri. In 1911 este publicata in Franta
corespondenta cu un poet francez, Edouard Grenier, discipol al bardului de la Mircesti.

Fiica sa, Maria Bogdan, publica in 1923 un epistolar alcatuit din 100 de scrisori adresate de poet fiicei
sale, intirulat Autrefois et aujourdhui. In 1960, Marta Anineanu publica o parte din corespondenta aflata
la Academie catre 30 de destinatari. Poate cea mai importanta valoare a epistolarului, in afara aceluia de
document al unei epoci, este de a fi un testament artistic si politic al generatiei pasoptiste.

Iata ce scria poetul la varsta senectutii, lui Kogalniceanu: Iubite Cogalnicene, O scrisoare a lui
Papadopol Callimah ma instiinteaza ca te afli la Constanta bolnav si mahnit []. Aceasta veste ma-intristat
cu atat mai mult ca putini sunt ramasi din genratia noastra si ar fi cu drept ca Dumnezeu sa-i scuteasca
de orice suferinta. Destul au fost ei stradanuiti in luptele tarii pantru ca la batranete sa se bucure de zile
bune si de o liniste deplina. Ai lucrat o viata intreaga in apararea drepturilor Romaniei, te-ai purtat cat
un viteaz neobosit in imprejurarile cele grele ale ei, ai meritul prin fapte insemnate sa te bucuri de rodul
ostenelilor si insa iata-te pe malul Marii Negre, singur suferitor, amarat de nepasarea egoista a
generatiei ce a venit dupa noi. Eu, contemporanul tau, amicul tau din copilarie, nu pot sa te stiu astfel,
parasit pe tarmurile unde a fost aruncat Ovidiu cu doua mii de ani mai nainte, fara a ma simti adanc
miscat in sufletul meu. Vin cu bratele deschise, nu in sperare de a te mangaia, dar in dorinta de a te
strange la piept si de a-ti zice: nu te descuraja, fii barbat in fata imprejurarilor suparatoare.

Intr-o scrisoare catre Iacob Negruzzi el si afirma patriotismul: Multumesc lui Dumnezeu ca m-a
invrednicit a vedea in apusul vietii mele ceva ce din copilarie am dorit sa vad: romanul in lupta de
moarte sau mai bine zicand mult mi-a batut inima pana a nu incepe lupta, mult m-am rugat lui
Dumnezeu, eu, care nu-s prea dus la biserica, si in sfarsit mi s-a implinit dorul. Romanul, lasand plugul in
camp si apucand arma ruginita de patru veacuri a pasit semet in fata mortii, a dat la dusman cu barbatie
si a sters rugina de pe arma in pieptul ce-i tinea calea. Plugarul bland s-a transfigurat intr-o clipa si prin
avantul sau de vitejie a stiut sa schimbe porecla de curcan intr-un titlu glorios: De acum ma pot duce pe
urma amicilor mei disparuti; mi-am vazut visul cu ochii, nu mai pot vedea nimic mai frumos.

Dispretul fata de balciul politic al contemporanilor este comentata adesea: Cu cat asist la spectacolul
acesta de balci pe care mi-l da trupa de cabotini politici de un bun numar de ani, cu atat sunt mai
surprins de naivitatea spectatorilor []. Cat pentru deputati, senatori si ministri, le urez mai multi graunti
sanatosi in creieri, pentru ca sa inteleaga ca ei nu sunt decat slujitorii tarii, iar nu uneltitorii de vrajbe,
spre satisfacerea unor patimi meschine si unor interese personale.
Concluzii

Cel mai norocos dintre colegii de generatie, Alecsandri are privilegiul ca alaturi de D. Bolintineanu sa
sintezeze in opera sa toate initiativele literare ale pasoptismului. Amandoi au institutionalizat literatura
nationala in Romania, elaborand o opera vasta, in genuri si specii diferite, esentialmente
romantica. Garantia succesului postum al lui Alecsandri l-a reprezentat interesul pentru poezia populara
si sincronizarea sa cu toate miscarile politice ale timpului in care a trait. Generos, jovial, inclinat a da
uratului si raului o imagine suportabila, Alecsandri a hranit imaginatia tinerilor confrati asemenea lui
Bolintineanu. Poeziile sale au constituit surse de inspiratie poentru multe generatii, iar dramaturgia sa a
consolidat acest gen in cultura noastra. Dincolo de portofoliul de texte, Alecsandri inseamna in cultura
romana a secolului XIX atitudinea culturala de ctitor de monumente durabile.

Bibliografie

1. Alecsandri, Vasile, Opere, 12 volume, Editura Minerva, colectia Scriitori romani, editie ingrijita de
Georgeta Radulescu Dulgheru

2. Calinescu, G., Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a doua, Minerva, 1982

3. Cornea, Paul, Regula jocului, cap. Originea si functionarea unui mit literar, Editura Eminescu, 1980

4. Curticapeanu, Doina, Vasile Alecsandri-prozator, profilul memorialistului, Editura Minerva,

Bucuresti, 1977

5. Dunareanu, Elena, Vasile Alecsandri, bibliografie, 1991

6. Ghitulescu, Emil, Vasile Alecsandri, monografie,1979

7. Ibraileanu, G., Vasile Alecsandri, Scriitori romani si straini, vol. I, EPL, Bucuresti, 1968

8. Nicolescu, G. C., Viata lui Vasile Alecsandri,monografie, 1975

9. Piru, Al., Surazatorul Alecsandri, monografie, 1991

[1] Mihai Eminescu, Epigonii,

[2] Familia Alecsandri sustinea ca radacinile mamei sunt nici mai mult nici mai putin genoveze, poetul
justificandu-si astfel dragostea pentru Italia

[3] Vezi povestirea memorialistica Vasile Porojan, dedicata prieteniei dintre Vasile Alecsandri si micul
tigan, rob in gospodaria tatalui sau

[4] Ion Ghica, Scrisori catre Vasile Alecsandri, Generalul Coletti la 1835
[5] Rezultatul literar al acestui voiaj este Buchetiera din Florenta, publicata de Mihail Kogalniceanu
in Dacia literara, Iasi, 1840

[6] Propasirea, foaie literara aparuta in anul 1844, in traditia Daciei literare

[7] Lamartine, Le souvenir si Les Etoiles,

[8] N. Iorga judeca sever acest gest: din aceasta lipsa de mare interes pentru orice, din acest defect de
pasiune, poetul va lua in casatorie pe vechea sa prietena, mama unei fiice pe care el a iubit-o asa de
mult , apud Istoria literaturii romanesti contemporane

[9] V. Alecsandri, Corespondenta, anul 1861

[10] Vechii celti atribuiau acest titlu poetului care compunea si recita cantece razboinice si religioase,
apud DEX, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1996 ;

[11] Este vorba de o influenta a retorismului romantic francez de tipul Branger

[12] N. Iorga, Istoria literaturii romanesti contemporane, volumul I, Crearea formei

[13] V. Alecsandri, Corespondenta

[14] V. Alecsandri..

[15] Paul Cornea, Regula jocului,

[16] G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent

[18] G. Ibraileanu, Vasile Alecsandri, Scriitori romani si straini, vol. I, EPL, Bucuresti, 1968

[19] Paul Zarifopol, Alecsandri, Pentru arta literara, vol. II, editie de Al. Sandulescu, Editura Minerva,
Bucuresti, 1971, p. 96

[20] Trad, rom.: de ce scriu: de teama de a nu-mi uita viata.

[21] Doina Curticapeanu, Vasile Alecsandri-prozator, profilul memorialistului, Editura Minerva, Bucuresti,
1977