U N I V E R S I T A T E A "V A L A H I A", T A R G O V I S T E FACULTATEA DE STIINTE UMANISTE SPECIALIZAREA ROMANAENGLEZA A N U N I V E R S I T A R 2009 2010

LUCRARE DE SEMINAR
Tema aleasa: Manifestarile comicului in opera "O scrisoare pierduta", de Ion Luca Caragiale

Profesor coordonator, Ion Laurentia

Student, Coman Luciana-Geanina Anul I,grupa a II-a

- Targoviste 2010

CUPRINS
1. Motivatia alegerii temeipag. 2 2. Cateva date biografice ale domnului Caragiale.pag. 3 3. O mica descriere a operei pe baza momentelor subiectului literar..pag. 4 4. Sursele comicului......................................................................................pag. 5-9 5. Caracterizarea personajelor caragialenestipag. 10-15 6. O scrisoare pierduta, in viziunea regizorilor..pag. 15-17 7. Comicul absurdului la Caragiale.pag. 18-19 8. Concluzii (comicul e infricosator, comicul e tragic)...pag. 20-22 9.Bibliografie..pag. 23

1. Motivatia alegerii temei

Eminescu locuia pe strada Sperantei,unde ocupa doua odai,mobilate mai mult decat modest.Ziua de munca la redactie,inceputa devreme,la opt sau chiar la sapte,se incheia seara tarziu.Dupa ce luau masa impreuna la vreun birt,Caragiale,cateodata cu Slavici,il insotea pe Eminescu acasa.Era aprinsa imediat masina de spirt pentru cafea.Band svarturi si fumand,prietenii sedeau de vorba despre toate si despre toti,uneori pana la cantatul cocosilor.Poetul impingea discutia pe terenul politicii,economiei,eticii,esteticii,istoriei;Caragiale se pasiona mai mult dupa muzica,pictura,arhitectura,balet.[] Eminescu era un singuratic,bucuros sa se afle in izolare meditativa,cu perdelele lasate;Caragiale iubea agora,iar lipsa oamenilor in jurul sau il punea de-a dreptul in panica.Poetul ii frecventa cu ardoare pe filosofi,Caragiale nu-I cunostea si simula ca nici nu-I ia in serios.Mai,ii zicea lui Eminescu,drept sa-ti spun,mie Kant al tau mi se pare un moftangiu. Oroare!Poetul lua foc si-i vorbea ceasuri intregi despre filosofia lui Kant si despre rostul ideilor lui in istoria filosofiei.Caragiale, ca sa-l tie mereu cald - cum spune Slavici,din amintirile caruia desprindem acest pasaj facea pe nedumeritul,il contrazicea,se contrazicea: - Bine,omule,ii zicea cateodata Eminescu,dar mai deunazi erai de alta parere. - Stii ca ai haz?Cum am mai putea sa discutam,daca am fi amandoi de aceeasi parere? (Ion Roman,Caragiale,Bucuresti,Ed.Tineretului,1964,p.75 76) Descoperind din intamplare citatul de mai sus,am constientizat faptul ca munca marelui nostru Caragiale trebuie valorificata mult mai mult.De ce?Pentru ca actualitatea operelor sale mi se pare de un deliciu irezistibil,mascat intr-o ironie fina,bun gust,ireprosabila. Domeniul comicului a fost si rmne un teritoriu permanent deschis celor mai diverse abordri. Indiferent de gril (sociologic, fiziologic, psihologic, psihanalitic, filozofic etc.),rsul rmne o enigm care, cel mult, i mparte pe pasionati n dou categorii: optimistii(cei care cred c au dezlegat-o) si pesimistii (cei descurajati de faptul c nu reusesc s-i dea de cap). Cel mai profitabil aspect este permanenta reiterare a discutiilor pe marginea acestei categorii estetice. Opera lui Caragiale (comediile, momentele, schitele etc.) se ofer continuu unor astfel de dezbrcri si mbrcri succesive. Comedia este sectorul cel mai atractiv si, totodat, cel mai complex, deoarece aici insuficienta cuvntului este completat de toate ingredientele artei dramatice. O scrisoare pierdut a devenit cartea de vizit a dramaturgului romn. Justificat sau nu, pozitia aceasta privilegiat oblig la un studiu amnuntit, fascineaz sau inhib pe oricine sar apropia de ea cu o minim intentie exegetic.

2. Cateva date biografice ale domnului Caragiale

Gasim putine date autobiografice in opera lui Caragiale.Marelui scriitor nu-i placea sa vorbeasca despre el,sa se destainuiasca intr-un mod literar.Intaia oara cand a facut o aluzie la locul natal,a preferat sa se refere la orasul Ploiesti,iar nu la satul Haimanale(Serban Cioculescu), unde se nascuse in zorii zilei de 30 ianuarie 1852.Satul,aflat in judetul Dambovita,se numeste acum Caragiale; aici circula in folclorul local versuri pline de un umor negru: Caragiale,Caragiale,/Daca nu erai matale,/Ramaneam tot haimanale!.Tatal sau,Luca Caragiale,era secretarul manastirii Margineni,iar mama,Ecaterina,era fiica unui bogat negustor brasovean. Intre 1859 si 1870,Caragiale a locuit,cu mici intreruperi,in Ploiesti.Urmeaza ciclul primar(1861-1864) la Scoala Domneasca din Ploiesti,unde invata limba corecta si scrisul ingrijit de la neuitatul dascal ardelean Basiliu Dragosescu.Gimnaziul il face tot in Ploiesti(1864-1867), la Sfintii Petru si Pavel.Lui Caragiale i-a placut sa spuna si a repetat-o deseori ca n-a facut decat clasele primare si ca tot ce stie a invatat la scoala vietii,pozand in autodidact,ceea ce a si fost in mare parte.Intre anii 1868-1870 urmeaza cursurile Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti unde-l are ca profesor pe vestitul sau unchi, Costache Caragiale. Rand pe rand(dupa moartea tatalui in 1870 isi intretine familia) ocupa diverse slujbe: sufler si copist la Teatrul National din Bucuresti(1871-1872) locul fusese ocupat anterior de Mihai Eminescu girant responsabil al gazetei Alegatorul liber(1975-1876),corector la ziarul Unirea democratica,functionar la Regia tutunului,redactor la ziarul Timpul(alaturi de Eminescu si Slavici),inspector scolar in judetele Suceava si Neamtu,apoi in Arges si Valcea.Paralel cu activitatea ziaristica,I.L.Caragiale scrie si publica operele sale,devenind treptat un nume cunoscut. La 12 noiembrie 1878,citeste la Junimea O noapte furtunoasa, comedie ce-l va consacra.Tot aici va citi,la 6 octombrie 1884,comedia O scrisoare pierduta, apreciata de toti criticii vremii.In 1855,la 9 noiembrie,moare sora mamei sale de la Bucuresti,femeie foarte bogata.Mostenirea asigura familiei si scriitorului independenta economica atat de mult dorita.In 1888,Caragiale este numit directorul Teatrului National si prezinta cu succes drama Napasta.In anul 1894,editeaza revista Vatra impreuna cu prietenii sai, Ioan Slavici si George Cosbuc. In 1901,dupa ce este sarbatorit de prieteni pentru 25 de ani de activitate literara,apare volumul Momente, despre care scriitorul G.Ranetti a spus cuvinte ramase in istoria literaturii: Nu Momente,monumente! .In 1902,drama Napasta se joaca la Berlin.In 1908,apar la Editura Minerva Opere complete (Momente,schite,amintiri ; Novele,povestiri ; Teatru). Inceteaza din viata pe data 9 iunie 1912 la Berlin,avand varsta de 60 de ani,iar la 22 noiembrie este reinhumat la Cimitirul Bellu din Capitala.

3. O mica descriere a operei pe baza momentelor subiectului literar

In opera O scrisoare pierduta,actiunea se petrece: in Capitala unui judet de munte,in zilele noastre,adica la sfarsitul secolului alXIX-lea,in contextual campaniei electorale,in descurs de trei zile.Relatiile temporale sunt in general cronologice,dar apare si perspectiva temporala discontinua,prin intermediul flash-back-ului. Scena politica este alcatuita din membrii partidului de guvernamant (Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache, Farfuridi, Branzovenescu, Ghita Pristanda) ,reprezentantii opozitiei (Nae Catavencu sustinut de Ionescu, Popescu si Dascalescu) dar si un personaj neutru, cetateanul turmentat. Expozitiunea cuprinde primele scene din actul I cand Pristanda,politaiul orasului, discuta cu Tipatescu.Acesta ii aduce la cunostiinta prefectului faptul ca Nae Catavencu se afla in posesia unei scrisori care ii poate asigura succesul in alegeri. Intriga se realizeaza prin flash-back si introziune narativa,fiind demarata de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Zoe o primise de la Tipatescu.Scrisoarea este gasita de cetateanul turmentat,dar va ajunge la Catavencu,seful gruparii politice adversare. Desfasurarea actiunii incepe cu scena aIII-a a actului I si se continua pana in actul alIIlea.Zoe si Zaharia Trahanache sunt santajati de Nae Catavencu cu publicarea scrisorii,daca acesta nu va obtine postul de deputat. Stefan Tipatescu ordona perchiziotionarea casei lui Nae Catavencu,iar Ghita Pristanda,negasind scrisoarea,il duce la sectie: Curat violare de domiiliu, dar umflati-l. Zoe isi stabileste o intlnire cu posesorul scrisorii de amor,caruia ii promite sprijinul in alegeri,incercand sa-l determine si pe Tipatescu sa faca acelasi lucru.Acesta devine mai deschis in privinta negocierilor, iar Zoe obtine permisiunea celor 2 barbati(Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) de a-l vota pe Catavencu. Farfuridi si Branzovenescu incearca sa trimita la centru o telegrama in care sa-si anunte superiorii de tradare, dar telegrama e oprita la timp de Stefan Tipatescu. Punctul Culminant se desfasoara in actul al-III-lea,atunci cand de la centru vine o telegrama care ii instiinteaza ca pe lista candidatilor este trecut un oarecare Agamemnon Dandanache,fapt ce determina ca atmosfera sa fie din ce in ce mai tensionata.Are loc sedinta de numire oficiala a celor 2 candidati, la care cele doua tabere se incaiera si unde Nae Catavencu isi pierde palaria in captuseala careia se afla multa ravnita scrisoare care,in final,ajunge tot in mainile cetateanului turmentat.De data aceasta,scrisoarea ajunge in mainile andrisantului,adica Zoei. Deznodamantul Agamemnon Dandanache iese victorios din alegeri, Nae Catavencu devine umil si se ofera sa programeze petrecerea de dupa alegeri, deoarece pierduse scrisoarea care era ascunsa in palarie; el este acuzat de santaj dar si de frauda pentru ca isi insusise o suma de la societatea AER. Cetateanul tumentat gaseste scrisoarea in captuseala palariei si o inapoiaza andrisantului, adica Zoei. Piesa se incheie intr-o atmosfera de veselie, toti sunt fericiti, desi sunt constienti de faptul ca alegerile au fost in mod cert frauduloase.

4. Sursele comicului
Comedia este o specie a genului dramatic. Aceasta isi face simtita prezenta prin secolul VI i.d. Hristos in Grecia antica. Personajele comediei sunt oameni mediocri, cu defecte morale, care sunt satirizate.Conflictul este derizoriu; personajele sunt confruntate cu probleme false. Deznodamantul este intotdeauna vesel, cei implicati in conflict se impaca datorita rezolvarii acestuia.Stilul este o parodie, se exagereaza ridicolul din vorbirea personajelor. C Comicul in aceasta piesa rezulta din convingerea autorului ca rasul este o arma sociala. Caragiale este un maestru al comicului,iar n aceast comedie sub nveliul rsului se ascunde satira,dramaturgul sancionnd defectele oamenilor i ale societii. Sursa principala a comicului este contrastul dintre aparen i esena, dintre ceea ce vor s par personajele i ceea ce sunt ele n realitate. Aparena este de cinste, corectitudine, amabilitate,fidelitate dar realitatea este cu totul alta: corupie, parvenitism, demagogie,adulter. Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura romana;lucrul acesta se poate vedea chiar dintr-o atitudine declarata a scritorului, care cautand o varianta pentru finalul scrisorii pirdute, le spune prietenilor lui ca a gasit un personaj nou, pe Dandanache, mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Vzut n ansamblul categoriilor estetice, comicul este cel mai usor recognoscibil pentru c are ca efect imediat rsul. ns nu orice fel de rs, ci rsul intelectual (pentru c ar mai putea fi vorba de rsul conventional, de politete, de dispret, rsul isteric sau rsul toxic, provocat de alcool etc.).Datorita inventivitatii caracteristice,regizorii operelor caragialiene pot apela si la alte mijloace de expresie comic (pantomim, intonatie etc.) pentru a da textului noi valente. Comicul modern imbraca forma farsei tragice si a burlescului,precum si pe cea a absurdului,bazat pe incoerenta discursului si pe ilogicul situatiei.omicul are functia de a distra,de a amuza,de a critica sau de a discredita. O scrisoare pierduta s-a jucat pentru prima data pe scena Teatrului National din Bucuresti,la 13 noiembrie 1884.Titlul operei este mesterit de catre al nostru Caragiale,caci in cadrul acestuia apare articolul nehotarat o,care subliniaza banalitateaea intamplarii si posibila ei repetabilitate; substantivul scrisoare reprezinta un actant care determina derularea unor evenimente care situeaza personajele pe pozitii conflictuale,iar adjectivul pronominal al verbului la participiu pierduta ,denumeste cauza care declanseaza conflictul,sintetizand astfel intriga intr-un mod original si inteligent. Sunt prezente n aceast comedie diferite nuane ale comicului,precum: 1 . Comicul de situatie i Situatiile comice sunt create prin inversarea valorilor. Stefan Tipatescu vrea sa-l lucram pe onorabilul ,adica pe Nae Catavencu dar este lucrat de acesta prin Zoe Trahanache. Zaharia Trahanache vrea sa ascunda de Zoe continutul scrisorii dar ea il stie de mai mult timp. Ghita Pristanda vrea sa para fidel conducatorilor judetului dar se compromite prin furtisaguri, ca cel cu steagurile. Agamita Dandanache vrea sa para o personalitate marcanta dar este total ramolit. Catavencu si Farfuridi tin discursuri politice nestiind ce vor sa sustina. Tot acestia se cearta iar castigator este Dandanache care devine deputat. I Intriga este comica deoarece politica partidelor, compozitia parlamentului este realizata 6

prin santaj cu scrisori de amor.Astfel, caracterul comic al personajelor lui Caragiale rezulta din raportul dintre cea ce sunt, ceea ce vor sa para si ceea ce ar trebui sa fie acestea. Caragiale foloseste scheme tipice , modalitati cunoscute n literatura comica universala , cum ar fi ncurcatura , confuzia , coincidenta , echivocul , revelatiile succesive , quiproquo - ul (= nlocuirea cuiva prin altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetitia ,evolutia inversa , interferenta ). exemplu: - pierderea si gasirea scrisorii. -aparitiile neasteptate ale cetateanului turmentat. -prezenta unor grupuri insolite: -triunghiul conjugal:Zoe,Trahanache si Tipatescu. -cuplul Brnzovenescu - Farfuridi. -diversele combinatii , de adversari. -indicatiile de la centru privind alegerea lui Dandanache. -confuzia facuta de Dandanache ntre identitatea lui Trahanache si a lui Tipatescu . 2 . Comicul de limbaj Limbajul este principala modalitate de invidualizare a personajelor.Formele gresite ale cuvintelor,erorile de exprimare,ticurile verbale denota incultura,statutul de parvenit sau trasaturi psihologice ale personajelor comice.Acesta rezulta din diferenta dintre ceea ce spun, ceea ce ar vrea sa spuna si ceea ce ar trebui sa spuna personajele. Farfuridi se intrece cu Catavencu prin paradoxuri, in loc sa dezbata probleme legate de noua constitutie. Pristanda nu cunoaste sensul neologismelor, asociaza termeni cunoscuti cu alti necunoscuti (etimologie populare): scrofulos la datorie , capitalisti locuitori ai capitalei . D De asemenea acest comic este conturat si de ticurile personajelor: Tipatescu ai putintica rabdare , Pristanda curat-murdar dar si de unele expresii ale acestora: Tipatescu sa-l lucram pe onorabilul , Farfuridi iubesc tradarea dar urasc pe tradatori , Catavencu industria romana e sublima putem zice dar lipseste cu desavarsire . Aceste expresii subliniaza nonsensul din vorbirea personajelor. Stalcirea cuvintelor provoaca si ea rasul: Cetateanul turmentat spune cioclopedica , Dandanache o sotietate fara printipuri care va sa zica ca nu le are. Limbajul folosit de personaje ne d informaii preioase despre identitatea personajelor, despre origine, profesiune , nivel de cultur, inteligen, aparena politic. Toate aceste greeli de limb sunt o inepuizabil surs de rs, dar pun n lumin nivelul intelectual i sufletesc al acestor personaje. Comicul se remarca si prin prezenta truismelor:unde nu e moral,acolo e coruptie,precum si din constructii echivoce: vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani,unde sunt cel dintai.Politicienii se intrec in discursuri patriotarde,unde sunt prezente nonsensurile,echivocul,ticurile verbale,etc. Comicul este: a)provenit din incultura : -greseli de vocabular -> deformari fonetice (famelie ); -etimologie populara -> scrofulosi , capitalisti; -lipsa de proprietate a termenilor->liber schimbist=elastic n conceptii;

-ncalcarea regulilor gramaticale si a logicii -> exemple: 1.polisemia : " ne-am racit mpreuna "; 2.contradictia n termen : "12 trecute fix "; "lupte seculare ce au durat 30 de ani "; 3.asociatiile necompatibile :"industria romna este admirabila , sublima , putem zice , dar lipseste cu desavrsire ."; 4.truismele (= adevaruri evidente ): "un potop care nu merge nainte , sta pe loc ". -constructia frazei. b)ticuri verbale : - " curat " (Pristanda) -> " curat murdar "; - " ai putintica rabdare " ( Trahanache ); - " eu cu cine votez ? " , "nu ma-mpinge c-ametesc" (Cetateanul t. ). 3 . Comicul de moravuri a)rezultat din contrastul dintre pretentiile de moralitate , onorabilitate din viata politica , sociala si de familie si esenta profund imorala a vietii sociale , politice si familiale. b)vizeaza : -formele fara fond; -alegerile din trecut; -coruptia; -conducerea despotica a prefectului; -imoralitatea. 4 . Comic de caracter Criticii literari au observat c dramaturgul Caragiale deplaseaz accentul de pe deformitatea exterioar a personajelor comice pe deformitatea interioar, intelectual: prostia, ticloia, ipoclizia. n acest sens cu excepia lui Tiptescu toate personajele sunt comice prin ceea ce fac i ceea ce spun. Comicul este provocat de suficiena, lipsa de logic a personajelor si demagogia. Zaharia Trahanache reprezinta tipul incornoratului care nu intreprinde nimic fara document: Ai putintica rabdare, stimabile, docomentul. El este constient de relatia dintre sotia sa si Stefan Tipatescu, si mai mult ii convine aceasta situatie ca Tipatescu sa serveasca interesele partidului si ale familiei sale. Zoe Trahanache este tipul femeii cochete, culte care manifesta o mare putere si convingere asupra celor 2 barbati. Il iarta in final pe Nae Catavencu rugandu-l sa organizeze petrecerea promitandu-I sa aiba rabdare ca nu sau terminat posturile de conducere. Ghita Pristanda reprezinta tipul angajatului servil si umil care executa tot ce-I spune Stefan Tipatescu sa faca. El se ghideaza in viata dupa replica sotiei sale: Ghita, pupa-l in bot si papa-I tot ca satulul nu crede la al flamand. El isi insala pana cand si seful, iar scena de numarare a steagurilor in care Pristanda greseste intentionat este memorabila. Stefan Tipatescu reprezinta tipul mosierului care conduce judetul ca pe propria mosie. -demagogul --> Catavencu;

-ramolitul --> Dandanache; -slugarnicul --> Pristanda; -prostul fudul --> Farfuridi. 5 . Comicul de nume Un alt mijloc de caracterizare indirecta este onomastica ,numele personajelor sugerand trasatura lor dominanta.In cazul lui Stefan Tipatescu,prenumele are o rezonanta istorica si e menit sa-i sublinieze importanta in judet,insa cunoscutii i se adreseaza cu apelativul diminutivalFanica,ceea ce sublineaza lipsa de prestanta si slabiciunile.In cazul numelui apare posibilitatea unei duble etimologii:de la substantivultip +sufixulescuceea ce sugereaza banalitatea si lipsa de personalitate sau de la interjectialipa-lipa,lucru care face trimitere la ascensiunea politica si sociala a personajului.Prenumele Zoei Trahanche provine de la subst.zoiceea ce-I sublinieaza imoralitatea,pe cand contrastul comic sugerat de diminutivul familiar al prenumeluicoana Joitica- nume specific jignitor -ii subliniaza defectele.Prenumele prezidentului tuturorcomitetelor si comitiilordin judet-Zaharia_face trimitere lazaharistramolit,ticait-pe cand numele Trahanache este derivate de la numeletrahana,care inseamna fidea,o coca moale,usor de modelat.Nae face trimite la pacalitorul pacalit,pe cand numele Catavencu poate avea o dubla etimologie:de lacatza=>mahalagioaica sau de la substantivulcatzaveica=>haina cu doua fete. Numele eroilor este si acesta comic. Din falnicul Agamemnon eroul de la Troia a mai ramas un gagamita , cum ii spune Trahanache la un moment lui Dandanache. Farfuridi si Branzovenescu numele celor doi avocati trimit gandul la arta culinara, sunt derivate subtil cu sufixe onomastice grecesti sau romanesti, pentru a indica un amestec al acestei clientele politice care se bucura de aceleasi avantaje constitutionale. Numele lui Ghita Pristanda este luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si alta fara a se porni niciunde, are o mare putere de sugestie, potrivindu-se perfect cu siretenia personajului. Comicul numelelor ocup un loc importatnt, fiind nu numai o surs de rs, de amuzament, ci i un instrument a satirei. Astfel aluziile culinare (legate de alimentate) -Farfuridi, Brnzovenescu-; diminutivele ridicole -Agami Dandanache-; rdcinile semnificative -Caavencu- sugereaz trsturi ale posesorilor acestora: prostia, senilitatea i Comicul de nume este o adevarata arta la Caragiale. Numele Ghita Pristanda vine de la un joc pristanda in care cel care joaca trebuie sa execute ce ii spune conducatorul jocului. Zaharia Trahanache sugereaza prin numele sau zahariseala, iar Trahanache vine de la trahana care inseamna coca moale ce se poate modela foarte usor. De aceea Trahanache se lasa modelat de capriciile Zoiei si ale lui Tipatescu. Agamemnon Dandanache vine de la numele unui conducator de osti grec(Agamemnon), iar dandana inseamna incurcatura. Cetateanul turmentat poarta acest nume deoarece reprezinta tipul alegatorului obisnuit, de rand, iar turmentat sugereaza nu atat faptul ca e beat, cat mai ales abureala, zapaceala la care este supus omul de rand incat nici numai stie pe cine sa mai voteze : Eu pentru cine votez?. Stefan Tipatescu vine de la tip adica inseamna un june, un Don Juan, o persoana atragatoare care stie sa farmece femeile. Farfuridi si Branzovenescu reprezinta un cuplu de nedespartit a carui trasatura predominanta este imbecilitatea, iar numele lor provin de la farfurie si branza.

Concluzie: Prin aceste tipuri de comic,Caragiale a reusit sa realizeze umorul si ironia,privind cu mai multa sau mai putina ingaduinta personajele si faptele lor.Umorul presupune bunavointa,simpatie si intelegere superioara,o buna dispozitie aplecata spre gluma si o oarecare compasiune,pe cand ironia consta in contrastul intre ceea ce spune apparent un enunt si sensul lui adevarat,prin ea realizandu-se batjocura. Caragiale este un scriitor obiectiv , dar nu este un scriitor indiferent - pare ngaduitor fata de personajele sale , dar nu arata trasaturile care-i fac pe oa- meni ridicoli , tratndu-i cu ironie , punndu-i n situatii absurde , grotesti , demontnd mecanismele sufletesti si si reducndu-i uneori la conditia sim- plificata a marionetei. Piesa este remarcabil n primul rnd prin arta compoziiei. Tehnica este aceea a amplificrii treptate a conflictului. Iniial apar n scen Tiptescu, Trahanache, Zoe care sunt alarmai de un eveniment petrecut nafar i dezvluit parial. Apoi n prim plan apare Caavencu antazistul i astfel se realizeaz conflictul fundamental a piesei. La acest conflict fundamental autorul adaug o serie de conflicte noi, secundare,astfel nct aciunea se complic progresiv, modalitate cunoscut sub numele de tehnic bulgrului de zpad. Caragiale a adus teatrului si prozei romanesti o viziune noua si un mod de exprimare deosebit. Meritul acestui scriitor este, acela de a fi un mare creator de tipuri si de scene de viata, prin care opera lui devine o comedie umana , un document artistic al moravurilor unei epoci.O O alta latura remarcabila a personalitatii lui Caragiale este constiinta lui artistica. Cultul formei, migala de a gasi expresia cea mai potrivita au reprezentat un exemplu asupra a ceea ce inseamna responsabilitatea scriitorului fata de cuvantul scris, fata de arta litarara. Pornind de la realitati romanesti, creand scene si tipuri originale, Caragiale s-a ridicat la o valoare artistica universala prin puterea de generalizare si de sinteza, prin satira necrutatoare a viciilor, prin aspiratia spre o umanitate superioara, prin increderea in posibilitatile omului de a se perfectiona. Geniul comic al acestui dramaturg roman este profund original si rezultatele lui tin de o combinare inimitabila a tuturor mijloacelor. G. Calinescu situeaza problema in sfera indemonstrabilului: Umorul lui Caragiale e inefabil, ca si lirismul eminescian, constand in caragialism, adica intr-o maniera proprie de a vorbi.

5. Caracterizarea personajelor caragialenesti

Modalitatile de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic: a..- prin actiune prin fapte, atitudini, gesturi, eroii definindu-si dimensiunea interioara prin ceea ce fac. b. - prin intermediul celorlalte personaje Trahanache il caracterizeaza pe Tipatescu, Pristanda pe Catavencu. c. prin limbaj este o modalitate ca cunoaste la Caragiale un rafinament exceptional. 10

d. caracterizarea prin nume problema analizata de Garabet Ibraileanu,care a aratat ca dramatismul a creat o onomastica sugestiva purtatoare a semnelor de individualizare a personajului. Trahanache: Trahanache este preedintele partidului local de guvernmnt, al Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, a Comitetului colar i altor comitete i comiii. Ca ef de partid, Trahanache face parte dintr-un sistem n care i ndeplinete perfect rolul, pentru c are experien i cunoate manevrele politice. Ticul su verbal Ai putinic rbdare este o ncercare de a ctiga timp, pentru a calcula pasul urmtor. Trahanache este n stare de orice pentru a pstra imaginea de cetean onorabil, i de om venerabil. Deii ine la moral, la principii, la onorarea lui de familist, Trahanache tolereaz din interes relaia dintre soia sa Zoe Trahanache i prefectul Tiptescu. Exprimarea personajului este ilogic, greit: Unde nu e moral, acolo e corupie i o societate far prinipuri, vrea s zic c nu le are. Critica literar vede n Tiptescu un homopolicus perfect, adaptat societii sale. Spre deosebire de Caavencu, Trahanache i-a atins toate scopurile: el vrea doar s-i pstreze locul cstigat. Personajul este ridicol tocmai prin contradicia dintre aparen i esen. El, omul obsedat de familie i moral, nu-i pune nici mcar un moment problema c scrisoarea ar putea s cuprinde un fapt real, copromitor. Deci pe el deranjeaz pierderea scrisorii i nu adevrul cuprins n ea. - venerabilul neica Zaharia - prezidentul tuturor comitetelor si comitiilor din judet - stalpul local al partidului de guvernamant - este inselat si se inseala asupra propriei persoane - pozitia sociala si familiala sunt puse sub semnul comicului - are o viclenie rudimentara - are stereotipii de comportament si limbaj ( el recomanda tuturor sa aiba putintica rabdare) - are o gandire plata, deloc profunda, fara adancime - numele sau, Zaharia Trahanache, sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor - il modeleaza interesul si ordinile superiorilor de la centru - pentru Zoe are un adevarat cult si nimic nu-i clinteste increderea in ea, cum nu-i clinteste nimeni inflacarata prietenie cu Tipatescu - se incadreaza in tipul personajului incornoratul simpatic Tipatescu: Tiptescu este prietenul lui Zaharia Trahanache i amantul lui Zoe. n calitate de prefect el conduce judeul dup bunul su plac. Dup pierderea scrisorii i promite lui Caavencu funcii i d ordin s fie arestat. Este singurul personaj care se exprim corect, dar asemenea cerolalte personaje este corupt neruinat n stare s foloseasc orice mijloc n lupta politic. El descoper poliele falsificate prin care ncearc s antajeze pe Caavencu. Un singur moment i pierde capul, cnd i propune lui Zoe s fug mpreun. n rest Tiptescu se stpnete perfect, reprezentnd omul politic care i-a realizat toate ambiiile. Nelinitit, inmoral el nu ezit s neal ncredera celui mai bun prieten, Zaharia Tiptescu. - prefectul judetului - corespunde junelui prim din teatrul clasic

11

este fixat intr-un triunghi conjugal banal banuit de toti orgolios fara masura cu o gandire de stapan medieval isi considera functia politica drept un act de misionarism traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite in realitate este un barbat tinut din scurt de o femeie voluntara are unele accese de independenta, dar in fond se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe incadrarea cea mai exacta o face Pristanda : Mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco cu banii lu Trahanache.

Zoe Trahanache: Zoe Trahanache este soia lui Trahanache i amanta lui Tiptescu. Femeie voluntar, ambiioas, deii nu deine nici o funcie n realitate l manevreaz pe toi. Zoe nu-i pierde sigurana de sine nici cnd Caavencu amenina cu publicarea scrisorii. tie s conduc bine i brbatul i amantul, obinnd maximul de profit din aceast situaie. - este intre femeile teatrului lui Caragiale cea mai distinsa - nu avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta, vulgara ori lipsita de sentiment - e o femeie voluntara care joaca insa comedia slabiciunii feminine - speriata de santajul lui Catavencu, incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, facand uz de lacrimi, lesinuri si de alte arme di arsenalul lamentatiei feminine. - nereusind, pune piciorul in prag si-si dovedeste firea autoritara strigand: Eu il aleg, eu si cu barbatu-meu - cand isi da seama ca Nae Catavencu este invins, il iarta si ii castiga devotamentul amintindu-i ca mai sunt si alte prilejuri de a ajunge deputat - gestul acesta savarsit cu naturalete si fara ranchiuna e una din armele seductiei pe care o exercita asupra tuturor barbatilor de la Trahanache la cetateanul turmentat, acesta din urma vazand in ea o dama buna Nae Catavencu: Nae Catavencu este avocat,reprezentantul tinerii burghezi locale, candidatul grupului, tnr inteligent i independent. Este directorul ziarului Rcnetul Carpailor, stpnit de o dorin profund de parvenire politic. Etse tipul politicianului demagog, corupt, n strare de orice pentru a-i atinge scopul. Deviza sa este scopul scuz mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a ctiga lupta politic Caavencu nu ezit s foloseasc antajul. Atta vreme ct are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dup ce pierde scrisoarea devine umil, linguitor, supus. Principala trstur a lui Caavencu este capacitatea de a se adopta la orice situaie. El este mereu pregtit s schimbe masca. Discursurile sale pun n eviden demagogia, inclultura, lipsa de logic. El tie s emoioneze, s plng, s influeneze asculttorii. Caavencu este un actor desvrit: cnd se urc la tribun el i intr n rol. Caavencu tie s simuleze orice emoie, orice sentiment. Noiunile de ar, popor, progres, reprezint pentru el simple lozinci n lupta electoral: CAAVENCU (ia poz, trece cu importan printre multime i suie la tribun; i pune plria la o parte, gust din paharul cu ap, scoate un vraf de hrtii i gazete i le aaz

12

pe tribun, apoi i trage batista i-i terge cu elegan avoceasc fruntea. Este emoionat, tuete i lupt ostentativ cu emoia care pare a-l birui. - Tcere complet. Cu glasul tremurat): Domnilor! Onorabili conceteni! Frailor! (plnsul l neac.) Iertai-m, frailor, dac sunt micat, dac emoiunea m apuc aa de tare suindu-m la aceast tribun pentru a v spune i eu (plnsul l neac mai tare.) Ca orice romn, ca orice fiu al rii sale n aceste momente solemne (de-abia se mai stpnete) m gndesc la rioara mea (plnsul l-a biruit de tot) la Romnia (plnge. Aplauze n grup) la fericirea ei! (acelai joc de amndou prile) la progresul ei! (asemenea crescendo) la viitorul ei! (plns cu hohot. Aplauze zguduitore.) Patriotismul lui Caavencu este de parad, este un fars patriotism, care ascund o puternic dorin de parvenire. Exprimarea lui Caavencu cuprinde numeroase contradicii, greeli demonstrnd incultura, lipsa de logic: Industria romn e admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu desvrire;dup lupte seculare care au durat aproape 30 de ani; Noi aclamm munca, travaliul, care nu se face de loc n ara noastr! Scopul pentru care lupt Caavencu este c Romnia s fie bine, i tot romnul s prospere (s mbogeze). Presupune c eecul lui Caavencu este momentan, pentru c un individ att de bine nzestrat pentru lupta politic trebuie s ctige la primul prilej. - director proprietar al gazetei Racnetul Carpatilor, este un arivist si este constient ca mijloacele de inavutire nu sunt cinstite, pentru ca citeaza adeseori propozitia lui Machiavell Scopul scuza mijloacele atribuind-o insa nemuritorului Gambeta. - motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le este superior celorlalti - Nae Catavencu este un ambitios fara tenacitate - pierzand instrumentul de santaj se resemneaza rapid, se guidura pe langa Zoe, se supune imediat ; accepta sa conduca manifestatia in cinstea rivalului politic - simte ca protectia femeii este sansa urmatoare a parvenirii - are o labilitate comportamentala, se adapteaza repede la situatii, nu are complexe sau mustrari de constiinta - nu se impiedica de considerente morale, de accea ar fi fost un bun om politic - delireaza cu erori de cultura si gramatica - demagogia personajului si de nume este principala caracteristica a politicianului - Catavencu devine un exponent al unei realitati pe care Caragiale o satirizeaza cu o ironie vesela Farfuridi: mpreun cu Brnzovenescu alctuiete un cuplu comic prin prostie, incultur, lipsa de logic. Viaa ordonat de care face atta caz Farfuridi este o aparen, o iluzie pentru c n mintea personajului domnete haosul: i eu am n-am s-ntlnesc pe cineva, la dousprezece fix m duc la trg.; Eu am n-am clieni acas, la unsprezece fix m-ntorc din trg; i-eu am n-am nfiare la dousprezece fix m duc la tribunal. Obsesia personajului este de a nu fi pclit, nelat. Cu toate acestea accept trdarea, dac o cer interesele partidului sau ale persoanei: Trdare s fie, dac o cer interesele partidului, dar s tim i noi! i Farfuridi ine discursuri, n realitate antidiscursuri prin care i dovedete

13

permanent prostia. Folosete i el enunuri adversative greite: Iubesc trdarea, dar ursc pe trdtori! Memorabil este scena conceperii telegramei ctr centru, cnd Farfuridi i Brnzovenescu dovedesc o prostie dezarmant: Trebuie s ai curaj ca mine, trebuie s o iscleti, o dm anonim! Un alt exemplu semnificativ pentru exprimare ilogic este prerea lui Farfuridi despre revizuirea constituiei: Din dou una, dai-mi voie: ori s revizuieasc, primesc! dar s nu se schimbe nimica; ori s nu se revizuiasc, primesc! dar atunci s se schimbe pe ici pe colo, i anume n punctele eseniale n pies,Farfuridi este o victim rmnnd nafara manevrelor electorale. - intra in aceeasi categorie a demagogului - este un prost de o teribila fudulie - parerea despre sine este superlativa si si-o marturiseste in dese randuri - insuficienta intelectuala a personajului, optuzitatea mintii se releva prin totala confuzie de sens si gramaticala a discursurilor, delicioase monstre a ale umorului absurd : Iubesc tradarea dar urasc pe tradatori, Eu, am n-am sa intalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ , Tradare sa fie, dar s-o stim si noi , Din doua una datimi voie sustine el cu energie exprimandu-si parerea in chestiunea revizuirii constitutiei ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale. Branzovenescu: alcatuieste un cuplu comic cu Farfuridi temperamentul coleric al lui Farfuridi i se opune firea mai domoala a lui Brazovenescu ambii traiesc cu spaima ca s-ar putea sa nu fie considerati membri marcanti ai partidului lor pe care il apara cu fanatism trimitand la centru telegrame semnate anonim numele lor Farfuridi si Branzovenescu, au rezonante culinare spune Garabet Ibraileanu si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti sau romanesc pentru a indica un amestec specific a acestei clientele politice care indiferent de origine se bucura de aceleasi avantaje constitutionale.

Agamita Dandanache: Numele personajului provine din Agamemnon. Diminuirea acestora i mbinarea lui cu Dandanache sugereaz ridicolul i ramolismul (senilitatea). Chiar autorul definete: Mai prost dect Farfuridi i mai canalie dect Caavencu. Agami este foarte priceput n lupta politic din moment ce ctig lupta electoral. Este la fel de corupt ca ceilali, folosind i el mijloace necinstite ca antajul cu un text particular, dar mai ticlos, pentru c nu restituie scrisoarea cu intenia de a o folosi i n alte situaii: Cum se poate, conia mea, s-o dau napoi? S-ar putea s fac aa prostie? Mai trebuie s-aldat La un caz iar pac! la Rsboiul. Exprimarea lui Dandanache cuprinde multe greeli. Este ilogic; dac ceilali sunt n stare s ine discursuri, Dandanache nu este n stare s fac acest lucru, pentru c nu poate: n sntatea alegtorilor cari au probat patriotism i mi-au acordat(nu nemerete) asta cum s zic de! zi-i pe nume de! a! sufradzele lor; eu care familia mea de la patuzsopt n Camer, i ei ca rumnul imparial, care va s zic cum am zie n sfrit s trieasc! (Urale i ciocniri.)

14

Venicul lupttor de la patruzsopt este profitorul care tie s descurce; este personajul romn o caricaturizare a farsului patriotism i alicherismului politic. - este o ridicularizare a personajului deoarece el poarta numele strasnicului razboinic din opera lui Homer, Agamemnon, cuceritor al Troiei. - santajul este pentru el o forma de diplomatie - Aminteri daca nu dadea in gand asta, nu m-aledzeam si nu merdzea de loc neicusorule; fa-ti idee; familia mea de la patruzsopt lupta sidai si lupta si eu cu toate partidele ca rumanul impartial, sa ramai fara coledzi? - Dandanache e un stupid peltic, lovit de amnezie dar mandru de geniul lui - in viziunea lui Caragiale, Dandanache este mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu Cetateanul turmentat: Ceteanul turnamentat reprezint marea mas anonim a alegtorilor. Ticul su verbal Eu cu cine votez? demonstreaz totala dezorientare a alegtorilor, care rmn nafara tuturor manevrelor politice. Ameninat de demagogia electotral, de trecerile dintr-o tabr n alta, ceteanul turnamentat dovedete mereu o naivitate dezarmant. Prerea i votul su nu au importan, pentru c alegerea candidatului nu se face pe fa, n mod cinstit, ci prin manevre necinstite n care ctig cel mai necinstit. - un tip realmente simpatic dar nu inocent pentru ca desi duce scrisoarea cui trebuie o citeste mai intai sub felinar, savarsind una din gravele abateri etice ale lucratorului postal - este staruitor in actiune, iubitor de bautura - fost factor postal, e un vicios, un turmentat - asteapta sa se supuna cuiva care sa-l indrume - are sentimentul integrarii intr-o lume superioara - face din Zoe un obiect de cult, un idol, pentru care bea cu entuziasm in sanatatea coanei Joitica, ca e dama buna! Pristanda: Ghi Pristanda este tipul funcionarului servil, linguitor, incorect (afacerea cu steagurile). Complet lipsit de principii morale el trece cu uurin dintr-o tabr n cealalt. Ticul su verbal Famile mare renumeraie mic dup buget sugeraz c personajul este preocupat mereu de ctig. Un alt cuvnt pe care l repete este curat, ajungnd la celebra formul curat murdar. Ghi Pristanda este mereu de partea celui puternic, dar este servil, linguitor i cu cei nvini momentan, pentru c acesta ar putea s fie nvingtorii de mine. - prozaic si practic, miscandu-se in viata dupa principiul nevestei : Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papal tot, ca satulul nu crede pe al flamand - politistul este tipul omului slugarnic - desi este omul lui Tipatescu, il tradeaza - simte ca adversarul de azi poate sa fie prefectul de maine de aceea se linguseste pe langa acesta : Eu, gazeta dumneavoastra o citesc ca Evanghelia totdeauna - personajul este admirabil caracterizat verbal

15

el foloseste frecvent termeni populari mai ales regionalisme si deformeaza neologismele (bampir, famelie, fonctie, redumeratie) incalca fara complexe regulile gramaticale tradandu-si si incultura ticul sau verbal curat produce asociatii comice cum ar fi : curat murdar, curat condei numele personajului porneste de la un joc moldevenesc popular in care se bate pasul intro parte si alta fara sa se porneasca din nici una are o mare putere de sugestie si se potriveste cu exactitate sireteniei primitive ale lui Pristanda

6. O scrisoare pierduta, in viziunea regizorilor

O punere n scen unanim apreciat si recunoscut i-a apartinut regizorului Sic Alexandrescu. Unele replici sau segmente de replici, scurte secvente pantomimice sau insignifiante elemente de decor fac din Scrisoarea pierdut pe care a regizat-o o partitur de maestru. Replica lui Pristanda ce-i aia, bampir? trebuie rostit interesat, respectuos si cu o nuant de protest n glas. Desi nu cunoaste termenul, Pristanda simte c-i ceva de ru la adresa sefului si, involuntar aproape, se solidarizeaz cu el. Acelasi Pristanda este pus s ia un drepti regulamentar ori de cte ori vorbeste despre datorie sau despre functionarul cu tragere de inim, dar si cnd salut cu srut mna pe Trahanache sau pe Tiptescu. Un moment esential al piesei este discutia ntre cei doi: regizorul face din acest fragment un moment plin de tensiune. Dup ce Trahanache emite ceea ce Tiptescu se temea s aud(scrisoarea buclucasa)

16

, o pauz ndelungat constituie nceputul unui joc dublu pe care Trahanache l va practica 2-3 replici. Cele dou ntrebri (Ai? Ce zici d-ta de asta?) trebuie puse pe un ton care s nu trdeze atitudinea lui fat de aceast dezvluire. Mai mult, desi autorul precizeaz placid, regizorul l las pe Trahanache s rd cu poft, rs care l ncremeneste pe Tiptescu, fiindc poate fi bivalent, pn la rostirea replicii salvatoare: Fireste c nu se poate. Un alt amnunt, n aceeasi regie, vine s nuanteze valentele textului. n debutul actului III, ntr-o parantez scenic foarte ampl, Caragiale descrie cadrul n care va avea loc ntrunirea electoral: Pe mas sunt dou candelabre, hrtie, climri si un clopotel. Lng acest clopotel cu sunet (presupunem) cristalin regizorul mai asaz un clopot care sun ca o talang de oi si din care Trahanache va suna ori de cte ori simte c scap turma de sub control. n regia lui Liviu Ciulei, Brnzovenescu, fr sonor, mimeaz toate replicile (esentiale, cele care contin maxime de genul iubesc trdarea, dar ursc pe trdtori) lui Farfuridi, ntr-att este de rutinat n calitatea sa de personaj complementar. Exemplele pot continua n susul si n josul rizibilului. Complicitatea cu spectatorul (cu inteligenta, cultura si simtul umorului pe care le are sau nu) este un factor de risc pentru regizor. De aceea, unele conceptii regizorale constituie si astzi un reper, n timp ce altele, ncercnd s-l stilizeze sau s-l modernizeze prea mult pe Caragiale, au suferit n planul receptrii. De la sfrsitul secolului trecut, comicul si tragicul se amestec, se dizolv, se ntreptrund, dnd nastere umorului negru, comicului absurd si altor tendinte care convin publicului sau l scandalizeaz. Conditionarea cultural d nastere unor tendinte recognoscibile si asumabile: germanic (nihilism vesel), britanic (veselie serioas), american (banalizare, n hohote, a aspectelor grave ale existentei) etc. Unanim acceptat ca reper al umorului de tip romnesc, comedia lui Caragiale a cunoscut si cunoaste o vast palet de interpretri, mergnd pn la extreme: de la consideratii de genul celei fcute de Pompiliu Eliade (Puis, sa comdie est bien triste, au fond. On ne dcouvre pas un seul personnage sympathique dans toute la pice) la pledoaria pentru inconsistenta, vidul sufletesc al eroilor (G. Dimisianu, Silvian Iosifescu, Mihail Ralea, G. Clinescu, Pompiliu Constantinescu, E. Lovinescu, G. Ibrileanu, St. Cazimir, B. Elvin etc.) sau chiar la ipoteza potrivit creia eroii piesei, cu bune si rele, sunt niste crestini care caut iertarea si mpcarea (N. Steinhardt, I. Vartic). Nu o dat s-a relationat numele lui Caragiale cu teatrul absurd. Motivul lumii pe dos i este atribuit ca facilitnd trecerea de la tragicul latent la grotesc. Ba mai mult, se induce ideea de masc, de paiat: Personajele caragialeene sunt grotesti n aproape toate sensurile termenului: a) n sens etimologic :<<desene capricioase, bizare>>, care declanseaz rsul prin alura lor comic extravagant; b) prin ridicolul lor absurd; c) prin aparenta lor caricatural; d) n sfrsit, n sens modern al grotescului datorat evolutiei artei moderne ncepnd cu romantismul :<<urtenia bufon>>; dup Prefata la Cromwell, grotescul este un simbol al animalittii care rmne n om si se opune sublimului (I. Constantinescu). Asadar, personajele lui Caragiale sunt grotesti. La o distant considerabil n planul receptrii, aceiasi eroi sunt superiori si ptrunsi de crestinism. Un crestinism nesolemn si nestiut, un crestinism latent, intrat n obiceiuri si fapte mrunte. Se poart crestineste, fr elemente tragice, spectaculoase, fr dezbateri si ndoieli n chip firesc. S particularizm: acelasi Cettean turmentat este si vid, personaj fr substant, grotesc, trit de ntmplri, este si un biet crestin care caut s se miste prin lumea din care face parte fr s deranjeze prea mult. Nici adaptarea la epoca receptrii nu este facil: ntr-o interpretare deja consacrat, bietul Cettean simbolizeaz omul de rnd, cinstit, debusolat politic, anonim (n antitez, deci, cu cei de sus), dar, mai nou, turmentarea lui nu mai e turmentare politic, ci turmentare-pur-si-simplu, manipuleaz si el, ca si ceilalti, si nu-i nici chiar asa de onest.

17

Exemplele pot continua: Zoe oscileaz ntre o madam Bovary cu accese de lider politic si personaj-kitsch, Farfuridi ntre demagog dublat de idiot si om politic care stie el ce stie, ba mai mult, un veritabil conservator, Trahanache ntre senil, decrepit si smecher, diplomat etc. Plecnd de la o ax vertical, o oarecare provocare ar fi aceea de a stabili ce anume se afl dincoace si dincolo de rs. Desi este cel mai evident efect, rsul nu rezum finalitatea comic. Comicul lui Caragiale trimite la o diversitate de cauze si de consecinte, iar limita dintre acestea este suficient de instabil. Dup Freud, plcerea provocat de lucrurile comice comport dou tendinte: cea obscen (sau vorba care dezbrac) si cea ostil (sau vorba care atac ori care apr). Textul lui Caragiale se ofer ambelor porniri: ce dezbrac el? Ce atac sau ce apr? O clas social, s-a spus, o clas politic, niste tipuri umane (desi notiunea de tip nu mai are la el aceeasi aplicabilitate), moravuri toate acestea le dezbrac. Diferenta dintre atac si apr e la fel de considerabil ca si cea dintre comic si tragic. S-ar zice c din moment ce dezbrac anumite aspecte negative, nseamn c atac. Dar dac, de fapt, apr ... un anumit specific?! l conserv ... Dup acest prim nivel, al consecintelor, exist un al doilea, dup T. Todorov, cel al siderrii, al incomprehensiunii, al non-sensului care atrage atentia receptorului si l antreneaz, n cutarea unei noi interpretri. Ajuns la acest joc secund, receptorul cunoaste, n sfrsit, o stare de relaxare. Aici intervine rsul, un efect al efectului. Deliciile Scrisorii pierdute au tinerete fr btrnete, iar actorul este ntotdeauna ngduitor cu spectatorul. l asteapt. Mai putin privilegiat este lectorul sau asculttorul, cazuri n care feed-back-ul rsului nu-i mai este permis celui care d nastere unui personaj. Dincoace de rs este ntotdeauna mai usor. Dincolo de rs se afl, ns, asa-numitele efecte secundare. Sub acoperirea rsului, voluntar sau nu, autorul operei comice poate provoca efecte n plan psihologic, etic, sociologic, ideologic etc. n cazul lui Caragiale, aspectul sociologic este cel mai interesant. Fiindc s-au stabilit deja argumentele intraductibilittii profitabile a textului lui Caragiale, publicul-tint rmne o comunitate conditionat cultural, social si istoric: vorbitorii si gnditorii n limba romn. Scrisoarea pierdut (toat opera comic a lui Caragiale, de fapt) pune n scen alternativa solidarittii (Caragiale rde cu ) si a excluderii (Caragiale rde de) deci, implicit, o anumit situare a individului n interiorul grupului. Si chiar dac modalitatea specific de functionare a lumii lui Caragiale este talmes-balmesul , ni se contureaz ca sigur un adevr: rspunsul la cele dou (presupuse) ntrebri este unul si acelasi: Caragiale rde cu si de NOI. Pn la urm, tot ce rmne din demagogia lui Catavencu, din infidelitatea Zoei, din slugrnicia lui Pristanda, din turmentarea Cetteanului este hohotul de rs. Hohotul, adic vocile reunite: a lui Caragiale si ale asculttorilor lectorilor spectatorilor si. Alexandru Paleologu accentueaz: Ca toate marile minti lucide si vizionare, ptimase pentru soarta natiei lor, de la profetii Israelului pn la Nietzsche si Thomas Mann sau Dimitrie Cantemir, Caragiale si-a ocrt-o si batjocorit-o pe a lui, jignit si disperat de ratrile si diformittile ei. Rsul lui nimicitor face s explodeze ca niste baloane de spun toate ntruchiprile vidului, de la demagogia vorbelor desarte si umflata hagiografie national pn la falsa cultur, falsul civism, falsa prietenie si falsul umor. Comicul mparte fortat lumea n cei care rd si cei care nu fac asta; cei din urm devin, n general, victime ale celor dinti. Caragiale stie s umble cu mnusi: chiar si prefectii, prezidentii politaii, infidelele, politicienii se plimb dintr-o categorie n alta. O dat ce rsetele se potolesc si cortina cade dup celebrul Curat constitutional! al lui Pristanda, emittorul si receptorul triesc o (inexplicabil?) senzatie de libertate. Apoi totul reintr n normal.

18

7. COMICUL ABSURDULUI LA CARAGIALE

Desi hidoas, lumea lui Caragiale este posibil, si chiar fantasticele sale nuvele creeaz un univers n care imposibilul este foarte apropiat de probabil.Absurdittile debitate de Catavencu, nonsensurile lui Farfuridi, aberatiile conului Leonida nu pun problema veridicittii lor, iar personajele, desi grotesti, caricate, schematice, pot gsi corespondenti recognoscibili n realitate. Fiecare replic, fiecare ipostaz a personajelor i subliniaz unicitatea, irealitatea, absurditatea. Sintez superschematizat a lumii la care se vrea raportat, nu mai seamn cu aceasta dect printr-o translatie complicat. Caragiale nu se strduieste s creeze un absurd rizibil si nfricostor totodat ci se multumeste s-l extrag din realitatea n care-l surprinde existnd din abundent. Receptndu-l cu luciditate si amrciune, l supune atentiei celor care trec pe lng el nesesizndu-l: Trecem pe lng absurditate si nu ridicm mcar o sprncean revoltati; auzim neghiobia si nu zbrcim mcar dintr-o nar dezgustati; vedem impostura si ticlosia, si zmbim frumos, ca la ntlnirea celor mai bune cunostinte.(I. L. Caragiale: 1965: 426) Tocmai aceast ignorant i se pare a fi absurditatea n stare pur si o va demasca fie direct, n unele schite, fie indirect, prin elemente cei configureaz n substrat atitudinea critic. Promovarea constant a nonvalorii, tolerarea senin aprostiei, acceptarea fr conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului,etc.,sunt paradoxuri care,nepercepute ca atare, fac ca aceast lume s fie nu numai absurd, ci si tragic n inconstienta ei. Prin reflectarea acesteia n art, se ajunge la situatiile aberante din schitele si comediile lui Caragiale. Ceea ce surprinde n primul rnd este nu absurditatea situatiilor, ci faptul c sunt percepute ca normale. Astfel de situatii absurde sunt frecvente la Caragiale, dar ele tin, demonstrabil, de inconsistenta si absurditatea realittii exterioare pe care o oglindeste, de fapt, chiar dac nu ntotdeauna cu fidelitate. Desi coloratura spatio-temporal d relief lumii caragialiene, aceasta transcende astfel de limite pentru c, asa cum observa E.Ionesco: Caragiale nu ne spune c vechea societate este mai bun. El nu crede asa ceva. El gndeste c asa este societatea. (E.Ionesco: 1992: 156) Nici aceast deschidere a orizontului conceptual caragialian nu-l apropie decisiv de realitatea fictional creat n maniera secolului trecut, n primul rnd pentru c: preferinta autorilor de farse tragice pentru universul imaginar si investigarea angoaselor, face ca n acest gen de teatru s nu mai gsim dect anumite semne ale realittii epocii noastre, coincidenta operei de teatru cu realitatea exterioar fiind de-a dreptul imposibil. (R. Munteanu: 1997: 51) In schimb, Caragiale a vzut absurdul lumii sale si chiar a profetizat cteva din elementele devenirii sale viitoare: omul alienat, <omul fr calitti>, <ppusa automat>,etc. Mai mult, el si-a caracteriza propria viziune, folosind chiar termenii <monstruos>, <apocaliptic>, <absurd>. (I. Constantinescu: 1974: 309) In ciuda acestor aspecte de ruptur cu estetica absurdist, prin numeroase alte elemente, Caragiale se dovedeste a fi un precursor al literaturii absurdului, contribuind, asa cum observa I. Constantinescu, n mod esential, si prin E. Ionesco, direct la constituirea conceptului modern de dram(I. Constantinescu: 1974: 60).

19

Ceea ce micsoreaz n mod esential distanta dintre opera caragialian si literatura absurdului este dezagregarea cuvntului, proces aflat n direct legtur cu denaturarea personajului. Circularitatea intrigii are consecinte n planul dialogului care contine elemente de repetabilitate, piruete verbale (I. Constantinescu: 1974: 254) ce anuleaz functia de comunicare a limbajului. n comedii dialogul circular apare frecvent: Cetteanul se ntreb refrenic Eu cu cine votez?, Dandanache e dispus s reia mereu povestea cu becherul, Catindatul se adreseaz contrapunctic lui Iordache: Stii s-o scoti? Scoate-o!, etc. Demagogia si absurdul unor afirmatii corecte din punct de vedere gramatical precum: Industria romn e admirabil, e sublim, dar lipseste cu desvrsire, Noi aclamm munca, travaliul care nu se face de loc n tara noastr, Numai noi s n-avem falitii nostri?, sunt transcrise peste timp n caragialismele Coanei Pipa din Ucigas fr simbrie: Vom face pasi ndrt si vom fi n avangarda istoriei!, Ca s schimbi totul nu trebuie s schimbi nimic , etc. Asadar, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd este compatibil cu opera lui Caragiale. ns, rmne de stabilit cum si de ce acest absurd devine comic. Numerosi comentatori ai operei caragialiene au subliniat c gesturile, replicile si situatiile personajelor se sustrag adesea relatiei cauz-efect, circumscriindu-se absurdului. Situatiile aberante care domin peisajul monden caragialian capt atributul normalittii ntr-o lume rsturnat, ncadrabil regimului nocturn al imaginarului, detasabil prin convertirea polilor, inversiune valoric si eufemizare. Transformarea tragicului n comic, a seriosului n glum, a falsului n adevr, a non-valorii n valoare, a straniului n obisnuit, etc., e perfect plauzibil n lumea virtual, imaginea rsturnata a lumii reale. Avnd o vechime indelungat, epuizat la Alfred Jarry n Ubu rege si n comediile lui Caragiale, motivul lumii pe dos supravietuieste nc prin Beckett, Drrenmatt, Ionesco. Esentialmente ironic, ntruct este asociat inversiunii si disimulrii, motivul lumii pe dos este impus de viziunea carnavalesc ce presupune relativizarea ierarhiilor, travestiul, libertatea de miscare si de limbaj, desctusare si anarhie. Ilustrativ este farsa D-ale carnavalului n care aceast viziune este textual afirmat de Caragiale nsusi prin remarca lui Iordache: De ce musterii am eu parte astzi ! ... Frumos carnaval!. Persistenta travestiului si a confuziei valorilor indic ireversibilitatea procesului de inversare a ordinii mundane. Aceast situatie, constnd de fapt n asimilarea personajelor de ctre mstile pe care le poart, este comun tuturor comediilor. Masca se confund cu omul si chiar l anihileaz n cazul unor personaje precum Leonida, Catavencu, Farfuridi, Cetteanul, Ipistatul, Catindatul, Pampon, Crcnel etc. Starea normal n aceast lume este ncurctura care nici nu se lmureste n finalul pieselor, nici nu cunoaste un grad deosebit de complicare, situatia rmnnd identic cu cea din stadiul premergtor desfsurrii scenice a manifestatiei carnavalesti. n toate aceste ipostaze, comicul absurdului tine de deriziune nteleas ca un dublu demers ntreprins de Caragiale n sensul revelrii si al refuzului absurdului prin ridicularizarea lui. Inconstienta lumii care nici nu percepe absurdul si nici nu rde de el, proiecteaz acest comic ntr-o zon de contiguitate cu spatiu angoaselor de care este contaminat universul comico-tragic

20

8. Concluzii(comicul e infricosator,comicul e tragic)

Daca ar fi sa ne referim la teatrul lui Caragiale, mai ales, dar si la intreaga sa literatura, problema comicului rezultat mai ales din prostie sau inteligenta nu se poate pune numai in termenii judecatii obisnuite, de toate zilele care ne dicteaza, aparent fara gres: Farfuridi este un imbecil, Catavencu asemenea, numai agresiv, Trahanache, un senil perfect. Prostia si desteptaciunea au aici masurile lor proprii de judecata si spatiul lor limitat in care se judeca: nu putem aprecia prostia personajului prin desteptaciunea spectatorului (cititorului). Daca ne oprim la piesa O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale, putem observa ca in interiorul operei imbecilitatea personajelor nu mai este atit de sigura. De exemplu, nimeni din dusmanii lui Farfuridi nu-l acuza de prostie, dupa cum nimeni din dusmanii lui Catavencu nu face acest lucru. In spatiul inchis al piesei Catavencu este chiar o autoritate, el are a-i invata pe toti ceilalti si chiar si pe dascali: Voi dascalii sunteti baieti buni, dar aveti un cusur mare: cum va vorbeste cineva de istorie, s-a ispravit, are dreptate. Ce istorie?... Ce este tragic in aceasta comedie sunt cu precadere personajele. In general, insa si aici, personajul caragialian nu se poate concepe dect posednd ceva (o scrisoare, ori o femeie aducatoare de noroc), prin intermediul caruia spera sa devina el insusi cineva. O neincredere in fortele proprii sau o neincredere in obiectivitatea lumii, iar cteodata amndoua, il determina sa nu inceapa cu sine, desavrsindu-se pentru a ocupa un loc onorabil in societate. De la nivelul serviciului reciproc pna la formele in care dependenta de cineva reprezinta o sursa de viata si de prestigiu, personajele se zbat nu sa devina ele insesi, ci sa intre in grija cuiva. Cine intra in grija cuiva, a gasit cheia de a nu-si mai avea el insusi de grija. O brfa, un secret, o neinsemnatate pot semnifica un astfel de obiect gasit si declansator al unei iluzii. Nimeni in aceasta lume nu se infatiseaza curat si liber. Cnd domnul Nae Catavencu ameninta, avnd cu sine obiectul de constrngere, aproape imediat, survine replica, tot att de amenintatoare din partea prezidentului, avnd si el un obiect al adversarului, poate mai eficient. Astfel constatam aparitia unor relatii de reciproca dependenta, in variante infinite. Lumea este adunata laolalta intmplator, traversata de noroc si de ghinion, de patanii si lovituri, ea amesteca desteptii cu prostii, canaliile cu mai mult sau mai putin onestii. Toti se pierd sub multitudinea de obiecte gasite si asteptnd sa li se dea o recompensa, aceste fiinte care si-au concentrat intregul lor zel in a profita de obiectele altora si in a depinde de altii, aproape ca nu mai stiu cine sunt ele insesi, pierznd, in ce le priveste, independenta de caracter si orice identitate interioara. Masca inlocuieste adevarata fata, jocul teatral comportamentul natural si conversatia de ocazie convingerile. Manevrarea personajului de catre obiecte incepe sa ia dimensiuni grotesti si astfel il proiecteaza intr-o comedie a iluziei. Apoi, sub fascinatia gndului ca se afla la un pas de putere, Catavencu actioneaza nebuneste, lasndu-se descoperit din toate partile. In loc de visatul scaun, el provoaca succesive incurcaturi, in care treptat se trezeste prins ca-ntr-un lant: Om nebun! Ti-ai pierdut mintile? ii spune Zoe cu sinceritate. Numai ca, din pricina nebuniei lui Catavencu, nici Zoe si nici prefectul nu se comporta mai normal. Astfel, lupta electorala dintre partida guvernamentala si cea din opozitie pare a se muta de pe arena publica pe terenul fragil al nervilor, urmnd sa cedeze cel care isi pierde mai repede mintile. Adversarul poate fi eliminat innebunindu-l, lucru care nu-i scapa siretului Catavencu: In sf2rsit capituleaza! Se putea altfel? (...) Amabilul Fanica trebuie sa faca venin de moarte... att mai bine pentru mine! Isi pierde mintile, att mai rau pentru el! Astfel, pierduta, scrisoarea strica rnduielile intepenite ale orasului intr-att, ca venerabilul conu Zaharia se vede obligat sa le reaminteasca partenerilor lui de putere, statutul lor de 21

privilegiati: Ce sunteti d-voastra, ma rog? Vagabonti de pe ulita? Nu... zavragii? Nu... Dvoastra, adica noi, suntem cetateni, domnule, suntem onorabili. Insa in momentul in care se formuleaza aceasta intrebare aproape toate personalitatile orasului nu stiu exact cine sunt. Direct sau indirect, de la distanta sau mai aproape ele se simt dependente de traseele posibile ale scrisorii si si de minile in care va ajunge. Apoi, daca ne referim la comicul de nume, sa reamintim: Ce fel de nume sunt acestea: Tipatescu, Trahanache, Catavencu, Farfuridi, Dandanache sau chiar Pristanda? Aceste nume din prim-plan sunt nereale, nume imposibile, insa numele din planul secund, ale personajelor putin importante, sunt mai plauzibile, de o relitate chiar foarte apasata: Ionescu, popescu, popa Pripici. Aceasta dispunere corespunde insasi structurii intime a comediei: o conventie apasata pna la exagerare se sprijina pe un fundal realist. Daca ne oprim putin la Cetateanul turmentat, la prima vedere am putea spune ca nu e dect o sursa a comicului. Dar nu e asa. El este cel care gaseste, prima data, scrisoarea, declansnd vrtejul cunoscul al patimilor. El este personajul care mereu gaseste cte-o scrisoare si mereu se grabeste sa o restituie adresantului. Din acest punct de vedere, morala piesei poate fi urmatoarea: un anumit univers uman este profund tulburat, pna aproape de limita, prin urmarile unei intmplari minores ordinea lui este restabilita si existenta lui asigurata in continuare prin actiunea unui personaj care este, el insusi cel mai tulburat din toate prezentele umane ale universului respectiv. Astefel, Cetateanul provoaca inti, panica lumii de la putere si iluziile celor insetati s-o preia, ca apoi, tot el, sa inverseze raporturile, cei de la putere restaurndu-si echilibru, iar cei din opozitie cunoscnd ei insisi teama, de care vor scapa prin totala supunere. De asemenea, scrisoarea poate fi asemanata unui personaj aproape invizibil si, totusi, omniprezent, mereu turbulent, un personaj tragic chiar, gndindu-ne ca pentru Tipatescu pierderea si regasirea scrisorii devine o chestiune de viata si de moarte ( Vrea sa ne omoare, trebuie sa-l omorm!), pentru Zoe inseamna o intolerabila rusine publica (Scapa-ma de rusine!), pe cnd pentru Ghita ea este doar o treaba de serviciu. Chiar si Catavencu investeste in scrisoare iluziile cele mai inalte- ajungerea la putere. Prin faptul ca nu toate personajele acorda scrisorii aceeasi semnificatie, totul intra intr-o alerta imprevizibila. Insa regasirea norocoasa a ei, comica de-a dreptul, este posibila intr-o astfel de lume neguvernata de vreun principiu. Poate cele mai comice care s-ar parea sunt discursurile. Insa, de exemplu, discursul lui Farfuridi la adunarea electorala din actul al III-lea nu probeaza neaparat imbecilitatea oratorului. Dupa cum observam, nimeni nu protesteaza impotriva aparentei ineptii pe care o comunica, desi Farfuridi are adversari. In realitate, aceasta opinie a lui Farfuridi, cu aerul ei de paradoxal nonsens, nu face altceva dect sa defineasca intreg intelesul lumii respective. O lume care are ambitia schimbarii si, totodata, ar dori sa ramna precum este. In acest sens, Farfuridi declara: Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica! sau Eu am, n-am sa intlnesc pe cineva, la zece fix ma duc la trg. Oricum, prin dezordinea fluxului verbal plutesc formatiuni bine inchegate de formule politice: intr-o chestiune politica, de la care atrna viitorul. Ceea ce este de-a dreptul exceptional, dar care pentru unii poate fi catalogat drept comic este finalul piesei. Acea multime de cetateni cu ramuri verzi in mini care invadeaza scena constituie fundalul simbolic al deznodamntului. Insa, conform simbolismului european, pe de o parte, verdele este culoare mediana, situata intre rosu infernal si albastrul celest, iar pe de alta parte, ramura verde reprezinta insemnul binecunoscut al impacarii, al vietii, al paradisului. De aceea lumea Scrisorii pierdute e o lume de mijloc, asezata pe o linie a echilibrului, insa unde omenescul este asezat intre divin si infern, unde acesta nu este cu totul si cu totul inrobit raului.

22

Astfel, daca analizam aceasta piesa din perspectiva definitiei data de Hegel tragicului: Tragicul consista in aceasta: cnd intr-un conflict cele doua parti ale opozitiei au in sine dreptate, dar ele nu pot realiza adevaratul continut al telului lor dect negnd sau ranind cealalta putere, care si ea are acelesi drepturi, observam ca intr-adevar se potriveste perfect. Astfel putem spune ca aceasta comedie este populata de inchipuiti si de inchipuire, de facatori si victime ale iluziei, de scamatori ai vorbelor si auditori prostiti: toti au dreptate si au aceleasi drepturi si in plus, au telul lor opus celorlalti.

23

9. Bibliografie:

1. Caragiale, Ion Luca,1965,Opere vol. IV, Bucuresti. 2. Caragiale, Ion Luca,1978 ,Momente, Ed. Minerva, Bucuresti. 3. Calin,Vera,1966, Metamorfoza mstilor comice, Bucuresti. 4. Constantinescu,Ion,1974, Caragiale si nceputurile teatrului european modern, Editura Minerva,Bucuresti.

24