Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
1.Genul dramatic
Textul se încadrează în genul dramatic, care cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu
scopul de a fi puse în scenă și în care principalul mod de expunere e dialogul. Opera prezintă
trăsăturile acestui gen, precum structurarea în acte și scene, prezența didascaliilor și prezența
conflictului dramatic.
Specia din care face parte textul este comedia, ironizându-se aspecte sociale sau defecte
umane, deoarece apar cele patru tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter și de
limbaj) și conflictul este exclusiv exterior. De asemenea, o altă trăsătură a speciei este și finalul
fericit, în care conflictul se rezolvă și toate personajele sunt prezente în scena finală.
Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul
satiric (o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-
lea), prin susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic,
moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de
munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o
creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor prin ironie și prin construcția personajelor tipologice
(Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).
CONTEXT -- Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista
„Convorbiri literare”, XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe
lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în
care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă.
2.I.L Caragiale
Ion Luca Caragiale este unul dintre cei 4 mari clasici romani, alaturi de Mihai Eminescu,
Ion Creanga si Ioan Slavici.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia „O scrisoare pierduta” este a treia dintre cele
patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii
contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883.
3.Explicarea titlului
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru
puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului
politic „o scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indinca atat
banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori,
amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect).
4.Tema
Spatiul si timpul: actiunea piesei se petrece in capitala unui judet de munte, in zilele
noastre. Spatiul si timpul insuficient determinate, sugereaza posibilitatea plasarii actiunii in orice
moment si orice loc, evenimentele dovedindu-se general valabile si putand fi reconsiderate la
aceeasi valoare in prezent.
5.Conflicte
6.COMPOZITIE
Compozitia textului si subiectului dramatic:
Comedia are patru acte, cuprinzand fiecare cate noua, paisprezece, sapte si, respectiv,
paisprezece scene, iar actiunea, in totalitatea ei, cuprinde o serie de intamplari ale unei farsei
electorale in care sunt angajate toate personajele. In constructia subiectului si dezvoltarea
conflictului, autorul utilizeaza tehnica amplificarii treptate/ a bulgarelui de zapada (un ghem
de complicatii care acumuleaza progresiv altele, ca un bulgare de zapada in rostogolire)
Actul intai cuprinde in primele doua scene expozitiunea, in care facem cunostinta cu
Tipatescu, prefectul judetului, si cu Pristanda, politaiul orasului si unealta docila a puterii, in
jurul carora evolueaza celelalte personaje ale piesei.
Alertat, prefectul ii ordona politaiului sa afle despre ce este vorba, dar intre timp Zaharia
Trahanache si Zoe, sotia sa, sunt santajati de Catavencu, adversarul lor politic, cu publicarea
scrisorii compromitatoare daca nu il vor sprijini in alegeri. Acestia il instiinteaza pe prefect de
cele intamplate, iar el devine din ce in ce mai nelinistit.
Stefan Tipatescu si Zoe afla de la Cetateanul turmentat ca Nae Catavencu i-a sustras
scrisoarea, iar Pristanda le comunica pretentiile acestuia: „ori o mie de poli, ori deputatia”. Ii
linisteste insa „venerabilul nenea Zaharia”, care le spune ca l-a descoperit „pe onorabilul cu alta
mai boacana (). Cu alta plastografie”.
Intre timp, soseste insa Pristanda aducand telegrama prin care se anunta candidatura lui
Agamita Dandanache, propus de la centru.
In actul al patrulea, dupa punctul culminant (incaierarea violenta dintre cele doua tabere)
care se petrece in actul al treilea, actiunea evolueaza catre deznodamant, proclamand infrangerea
lui Catavencu si alegerea lui Agamita Dandanache. Zoe se teme inca de publicarea scrisorii, caci
posesorul ei pare ca „a intrat in pamant”. Soseste Dandanache care povesteste cum, tot printr-un
santaj exercitat prin intermediul unei scrisori, a ajuns sa fie propus „de la Centru”. Isi face
aparitia Catavencu „dezolat” ca pierduse scrisoarea in timpul incaierarii, dar soseste si
Cetateanul turmentat in posesia caruia se afla acum scrisoarea pierduta si i-o da „adrisantului”.
Acum, Nae Catavencu, amenintat cu polita falsificata, accepta sa conduca festivitatea in cinstea
noului ales, iar totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare, de impacare si veselie unanima.
TEHNICILE DRAMATICE
In realizarea compozitiei, I.L Caragiale foloseste mai multe tehnici pentru amplificarea
treptata a conflictului (tehnica bulgarelui de zapada); tehnica evolutiilor inverse si a rasturnarii
spectacolului; tehnica interferarii personajelor aflate in conflict
7.Personaje+tipuri de comic
Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal „ai putintica
rabdare”, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta sa
castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit neologismeledin sfera limbajului politic:
„dipotat”, „endependent”. Se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare – truismul
„unde nu e moral, acolo e coruptie”, tautologia „enteresul si iar enteresul”. Principiul sau de viata
ce explica falsa naivitate a personajului este acela ca „Intr-o sotietate fara moral si fara printip…
trebuie sa ai si putintica diplomatie”.Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic.
Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare, iar trahanache, faptul ca poate fi usor
modelat de catre superiorii „de la centru” sau de „enteres” si de zoe.
Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul „tip”, care semnifica june prim, om
rafinat, amorez abil, adventurier.
Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este
inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si
foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu
inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si
influenta ei, avand asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa.
Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect
energic, dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: „Ghita,
Ghita, pupa-l in bot si papa tot”. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o
siretenieprimitiva si avand ca centru de greutate propriul interes.Incultura, lipsta de instructi sunt
evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele – „bampir”, „famelie”,
„catrindala”, „scrofulos”, „renumeratie” -, are ticuri verbale care frizeaza prostia. De exemplu,
alaturarea cuvatului „curat” altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil
si ridicol.Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi
de caracter – servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -,deoarece pristanta este un joc
popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform strigaturilor si
comenzilor unui conducator de joc.
Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul
scuza mijloacele”. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului,
spunandu-i prefectului „asasin”, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde
scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect, sa traiasca „pentru fericirea judetului”. Lipsit de
demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic,
Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul
semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care
precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie „o poza” de patriot ingrijorat de soarta
tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca.
Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: „In sanatatea alegatorilor… car au probat
patriotism si mi-au acordat… asta…cum sa zic, de!… zi-i pe nume, de! [...] care va sa zica, cum
am zite… in sfarsit sa traiasca!”. Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea
mai convigatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din
toate comediile lui Caragiale.Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui
viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu dandanache, care sugereaza
incurcatura, dandana.
Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit
memorabila: „eu cu cine votez?”, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-a
indicat, apoi bea „in sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!”.
El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este
dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte
la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este alegatorul anonim,
bulversat de campania electorala confuza pentru omul de rand.
Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai astutios si
corupt, care are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu spune ca tot romanul
trebuie sa prospere, dar tocmai in acelmoment intra cetateanul turmentat care striga: „Si eu!”
unde rasul e generat de contrastul dintre pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea
betiei celui venit pe scena.Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din
care reiese ca politaiul fura din avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui
de conducator politic al judetului.Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care
Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse „scrisoricade amor” adresata Zoei, vina acasa
la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e „plastografie”.
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ,
formator pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular.moravurile
satirizate in”o scrisoare pierduta” sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura,
infatuare. Demagogia si coruptia sunt intalnite la nivelul intregii societati si la nivelul clasei
politice inclusiv al marii burghezii.Comedia „O scrioase pierduta” apartine genului dramatic si
are ca moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod
indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte personaje. O
modalitate aparte o constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii, ca indicatii scenice prin
care autorul isi „misca” personajele, le da viata.