nO scrisoare pierdută

de I. L. Caragiale

Opera dramatică ,,O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri publicată în perioada Marilor Clasici, care aparține realismului,
dramaturgul fiind apreciat pentru stilul original în care critică tarele societății.

Aspectele ce fac posibilă încadrarea operei în specia comediei sunt satirizarea moravurilor societății într-un mod ce stârnește râsul cititorului, vizate fiind
corupția, demagogia, incultura și adulterul, dar și utilizarea comicului, categorie estetică al cărei efect este dat de discrepanța dintre aparență și esență. Se remarcă în
text diverse mijloace de realizare a comicului: de situație, de limbaj, de caracter, de nume, de intenție și de moravuri.

Ca în orice comedie, finalul este unul fericit, reunind toate personajele într-o atmosferă de aparentă împăcare. Se prezintă petrecerea organizată în cinstea
noului „ales”, Agamiță Dandanache, pe care o conduce tocmai Cațavencu, politicianul demagog care a luptat pentru obținerea aceluiași mandat prin mijloace imorale.

Realismul creației lui Caragiale constă în veridicitatea acțiunilor, opera fiind considerată o ilustrare artistică a contextului social-politic creat în jurul anului 1883 în
care au avut loc alegeri parlamentare. De asemenea, personajele sunt veridic conturate și au fost asociate cu persoane din contemporanitatea autorului. Ele întruchipează
tipologii despre care s-a afirmat în critica de specialitate că „fac concurență stării civile”, acestea fiind: bărbatul încornorat (Zaharia Trahanache), soția adulterină (Zoe
Trahanache), politicianul demagog (Nae Cațavencu, Agamiță Dandanache), funcționarul slugarnic (Ghiță Pristanda), alegătorul de rând Cetățeanul turmentat), primul amorez
(Ștefan Tipătescu).

Tema comediei o reprezintă dorința de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru deputăție.

Titlul cuprinde motivul scrisorii pierdute, ce devine un suprapersonaj deoarece în jurul ei se țese intriga. Forma articulată nehotărât induce ideea de generalitate, în
text fiind menționate două scrisori, cea pierdută de Zoe și cea găsită de Dandanache, ambele devenind obiect al șantajului și al parvenirii politice.

Conflictul fundamental al comediei se realizează prin tehnica „bulgărelui de zăpadă” ce constă în amplificarea treptată a tensiunii pe parcursul
evenimentelor. În prim-plan se află conflictul dintre Nae Cațavencu, reprezentantul opoziției și cei aflați la putere, Tipătescu, Zoe, și Trahanache. Conflicte
secundare se remarcă între Zoe și Tipătescu din cauza pierderii scrisorii și a deciziei de a-l vota pe Nae, dar și între Farfuridi și Brânzovenescu, pe de o parte, și liderii
partidului lor, pe care îi bănuiesc de trădare.

Cronotopul este menționat în didascalia de la începutul piesei, acțiunea petrecându-se ,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Sintagma ce marchează
timpul face trimitere atât la contemporaneitatea lui Caragiale, cât și la realitatea vieții actuale. Fiecare act se desfășoară în spații închise : anticamera lui Tipătescu (actul I și
II), sala mare a Primăriei (actul III) și grădina lui Trahanache (actul IV).9*

O tehnică dramatică utilizată în acest text este răsturnarea de situație sau lovitura de teatru, autorul alegând să nu devină câștigătorul acestui conflict șantajistul
Cațavencu și nici incapabilul Farfuridi, el aducând în scenă un al treilea candidat, ce acumulează și depășește defectele celor doi : Agamemnon Dandanache. O altă tehnică
utilizată este cea a teatrului în teatru, personajul Pristanda având o intervenție în care, povestindu-i lui Tipătescu despre ce auzise la fereastra lui Cațavencu, va juca pe rând
rolul avocatului și al preotului Pripici.

Acțiunea comediei urmărește momentele subiectului, expozițiunea regăsindu-se în didascaliile nominative și funcționale, dar și ambientale ale regizorului
textual, precizându-se fiecare personaj cu statutul său social și cronotopul.

Actul I cuprinde intriga, constând în pierderea scrisorii de amor de către Zoe Trahanache, găsirea ei de către Cetățeanul turmentat, de la care o sustrage
Nae Cațavencu, amenințând cu publicarea ei în ziarul ,,Răcnetul Carpaților” și transformând-o, astfel, în obiect al șantajului. Nae i-o va face cunoscută lui Trahanache, dar
acesta o consideră ,,plastografie”.

Desfășurarea acțiunii continuă în actul al II-lea, când Tipătescu poruncește arestarea și percheziționarea lui Cațavencu, în scena nouă, încercând să îi ofere o serie de
avantaje în schimbul obiectului compromițător. Dacă inițial cei doi încep discuția cu o aparentă politețe, adresându-și cuvinte precum ,,stimabile”, ,,onorabile”, treptat
tensiunea se acumulează, căci șantajistul refuză funcțiile oferite de prefect: avocat al poporului, primar, epitrop-efor la Sfântul Nicolae, membru al Comitetului permanent.
În finalul scenei, Ștefan își pierde cumpătul, refuză să îi ofere votul său și ajunge să-i atribuie apelative jignitoare precum ,,mizerabile!”, ,,canalie nerușinată!”, ,,mișelule”, pe
când Cațavencu strigă la fereastră : ,,Ajutor! Săriți! Mă omoară vampirul! Prefectul asasin!”. Actul se încheie cu descoperirea lui Trahanache, ce neutralizează șantajul lui
Nae : o poliță falsificată de acesta din urmă, prin care delapidase o sumă important de la Societatea „Aurora Economică Română”.

Actul al III-lea, desfășurat în sala mare a Primăriei, prezintă discursurile celor doi candidați pentru postul de deputat : Farfuridi și Cațavencu. Se împletesc aici
comicul de limbaj, de caracter și de situație în sensul evidențierii demagogiei și inculturii oamenilor politici pe mâna cărora avea să încapă viitorul țării. Discursul lui
Cațavencu este memorabil, acesta fiind pus într-o ipostază ridicolă accentuată de autor prin didascalii. În frazeologia sa patriotardă (fals patriotism) se remarcă idei fără
conținut, truisme - ,, un popor care nu merge înainte, stă pe loc”, nonsensul - ,,Industria română este admirabilă…, dar lipsește cu desăvârșire”, contradicția în termeni
- ,,lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani”, etimologia populară - ,,faliți și capitaliști”. Ipocrizia omului politic este sugerată și de numele său, ce provine de la
termenul „cațaveică” – haină cu două fețe și este remarcată în reacțiile sale din momentul în care vorbește despre ,,țărișoara” la al cărei progres aspiră. Acesta plânge din ce în
ce mai tare și primește aplauze ,,zguduitoare”.

Punctul culminant al operei este reprezentat de trimiterea neașteptată de la Centru a unui nou candidat al cărui succes se datorează șantajului cu o scrisoare
compromițătoare.

În ultimul act, Dandanache sosește în localitate după o călătorie obositoare în care ,, clopoțeii și zurgălăii” trăsurii l-au bulversat și ține un discurs ininteligibil, urmat de
alocuțiunea lui Cațavencu, cel care acceptă compromisul de a conduce manifestația în cinstea noului ales. Acesta închină în sănătatea ,,venerabilului și imparțialului prezident
Trahanache”, dar și a ,, iubitului” prefect : ,,Să trăiască pentru fericirea județului nostru!”. În această atmosferă de veselie și împăcare, replica finală îi aparține lui Pristanda
- ,,Curat constituțional! Muzica! Muzica!”, fiind o ironie a autorului la adresa sistemului politic în care democrația este doar o aparență.

Comicul de situație constă în ilustrarea schemelor tipice regăsite și în literatura universală: triunghiul conjugal (Zoe-Tipătescu-Trahanache), cuplul comic (Farfuridi-
Brâzovenescu), încurcătura creată de pierderea și găsirea succesivă a scrisorii, coincidența și quiproquo-ul, constând în încurcarea lui Trahanache cu Tipătescu de
către Dandanache.

Comicul de intenție vizează atitudinea ironică a autorului față de imoralitatea personajelor sale. Comicul de nume contribuie la evidențierea trăsăturilor de
caracter ale eroilor (Trahanache - ,,trahana” – cocă moale, fiind ușor de modelat de soție și de interese; Cațavencu- „cațaveică”- haină cu două fețe, traducând ipocrizia).
Comicul de limbaj este provocat de greșelile de vocabular (,,plebicist”, ,,renumerație”, ,,bampir”), de logică (pleonasmul, tautologia, nonsensul, anacolutul), ticuri verbale
(,,Ai puțintică răbdare!”, ,,Curat!”) și dictoane celebre pronunțate greșit (,,Oneste bibere”). Comicul de caracter constă în tipizarea comică a personajelor caragialiene.

Comedia ,,O scrisoare pierdută” a câștigat în trecut aprecierea publicului și rămâne actuală, Ion Luca Caragiale alegând să sancționeze moravurile politice și de familie
prin ironie și umor, punându-și personajele în situații absurde și uneori grotești și considerând pe bună dreptate, că ,,Nimic nu-i arde mai tare pe ticăloși decât râsul”.