Particularități ale unei comedii studiate

O scrisoare piedută, de Ion Luca Caragiale

Context

Lumea lui Caragiale e minunată: e o lume absolut paradisiacă, fără griji și fără, cum se spune
azi în limbaj mistic, fără cine știe ce problematici interne. Oamenii râd, petrec și se bucură.[…]
literatura sa e tonică și plină de consolație astăzi .
(Mihai Ralea, Lumea lui Caragiale, în ,,Adevărul literar și artistic”)

Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri literare”,
XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”,
„D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în care scriitorul urmărește
surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă. Ca procedee artistice
întâlnim satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale e un fin observator al societății burgheze în care
trăiește, astfel în opinia lui Garabet Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula sa
artistică fiind „realismul tipic” (T. Vianu).

Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13

noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită de criticii literari ai
vremii.

Evidentierea a doua trasaturi care fac posibila incadrarea textului narativ/poetic/dramatic

studiat intr-un curent cultural/literar intr-o perioada sau intr-o orientare tematica

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se
amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un final
fericit. Satirizând realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în funcție de
tipul de comic utilizat și poate fi comedie de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, ori
bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.

Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o
perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea), prin
susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic, moralizator
dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de munte”, timp- sec
al XIX-lea, acțiune).

Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o creează, prin utillizarea tehnicii
detaliilor și prin construcția personajelor tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.-
tipul amorezei cochete etc.).
Comentarea a doua secvente narative/dramatice/idei poetice relevante pentru tema si viziunea
despre lume din textul studiat

Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-

lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.).

Discuția inițială este secvența ce reflectă raporturile dintre autoritățile statului. Polițaiul Ghiță,
dă umil raportul prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite.
Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a
subordonatului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură.

Într-o altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj 2motional, să-și dea votul,
de dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar
și instabilitatea deciziilor politice.

Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii:
imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.

Analiza a două elemente de compozitie si de limbaj ale textului studiat, semnificative pentru
comedia studiată

a. Titlul

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima scrisoare este una de dragoste a Zoei
către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă prin vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi
de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată
Zoei.
O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă
postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei.
La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice,
denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

b. Compoziție

Piese este organizată în 4 acte.

În primul act ni se prezintă contextul social, economic și politic în care ne aflăm. Astfel
acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele noastre (respectiv sfârșitul secolului al
XIX-lea).
 Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său
credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de opoziție sau coaliție dintre celelalte persoanje,
detalii referitoare la situația politică sau familială. Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil
om politic, președinte de comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor
compromițătoare, aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede
o plastografie. Cei doi amanți, Zoe și Tipătescu, acționează însă impulsiv și caută o cale de a smulge
scrisoarea adversarului politic.

Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără

politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o eventuală
trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic, Cațavencu. Tipătescu
ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun rezultat favorabil, însă îl
eliberează la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului
Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul acestor frământări politice și personale, se primește de
la centru o depeșă prin care se solicită alegerea unui candidat trimis de aici.

Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și Farfuridi
din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care
intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat se anunță numele candidatului
numit de la centru în persoana lui Agamemnon Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală,
învălmășeală în care Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul
turmentat și predată destinatarului Zoe.

Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe
Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult decât
candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare, folosită ca armă
de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de însuși
Cațavencu.

Concluzii

Viziunea autorului asupra lumii este reprezentată de ideea că în spatele comicului se

ascunde o fărâmă de tragic. Exagerarea (,,simt enorm si văd monstrous”, spunea autorul), grotescul,
lipsa de profunzime, lipsa valoriloe existențiale a personajelor au făcut ca I. L. Caragiale să fie numit
precursor al teatrului absurd.

,,O scrisoare pierdută” aduce în prim-plan drama societății românești conduse de o pleiadă
de corupti și ariviști, pe care autorul o satirizează cu virulență.