O scrisoare pirduta

I.L.Caragiale
Opera ‘’O scrisoare pierduta’’, scrisa de I.L.Caragiale, este o comedie scrisa in Epoca
marilor clasici, a fost publicata in revista ‘’Convorbiri literare’’

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul
comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele
comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic. Comicul este o categorie estetica
avand ca efect rasul declansat de conflictul dintre aparenta si esenta.

Contrastul comic este inofensiv şi este receptat într-un registru larg de atitudini
bunavointa, amuzament, înduioşare, dispret. Comicul implica existenta unui conflict
comic, a unor situatii şi personaje comice.

Genul dramatic reuneste operele scrise pentru a fi reprezentate, prin interpretarea

actorilor, cu contributia decorului sugestiv, a luminilor, a muzicii, realizandu-se astfel
spectacolul care integreaza publicul mai mult decat oricare alt gen literar. Dintre speciile
principale ale genului: comedia, tragedia si drama, Caragiale s-a oprit asupra celor din
urma, scriind 4 comedii si o drama.

In epoca marilor clasici, cand se afirma scriitori a caror valoare depaseste granitele
conjuncturale si care vor deveni repere ferme ale literaturii romane, comediile lui
Caragiale reprezinta un punct de referinta pentru intreaga dramaturgie romaneasca, pana
in zilele noastre.

Prin caracterul satiric, prin surprinderea unor moravuri etern valabile precum
adulterul, minciuna, demagogia sau incultura, prin crearea unor caractere memorabile şi
prin selecţia unor indici spaţio-temporali cu valoare de generalitate ,opera ilustrează
principii estetice ale clasicismului.

 Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de

teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai
mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru
post-mortem al Academiei Române.Caragiale a fost uncontinuator al lui Alecsandri in
surprinderea dintr-o perspectiva comica a realitatilor romanesti ale timpului, dar si a naturii
umane in general.
Stralucit precursor al teatrului românesc modern, I.L. Caragiale realizeaza, in
dramaturgia sa, o sinteză între realismul critic, clasicism și modernism. Trairile realiste se
regăsesc în intenția de a prezenta o realitate contemporană, e drept, a autorului, dar, din
nefericire, valabilă și astăzi, și de a înfățișa tipuri sociale: demagogului, al arivistului si
asa mai departe, distanțarea critică, lucida, ironică. Clasicismul este prezent prin interesul
față de echilibrul și simetria structurii, față de ceea ce e permanent în natura umană.
Modernă este abordarea comicului, căderea în absurd, depersonalizarea individului,
ființarea personajelr doar prin limbaj, discursul dramatic modern. O scrisoare pierdută –
punctul cel mai înalt al dramaturgiei lui Caragiale – este o comedie de moravuri ce
satirizează aspecte ale societăţții contemporane autorului ,legate de lupta pentru putere,
precum și aspecte din viața de familie.

Comedia ‘’O scrisoare pierduta’’apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în
revista „Convorbiri literare”, în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe
lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”,
opere în care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea
perioadă. Ca procedee artistice întâlnim satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale e
un fin observator al societății burgheze în care trăiește, astfel în opinia lui Garabet
Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula sa artistică fiind „realismul
tipic”. Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13
noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită de
criticii literari ai vremii.

Opera apartine realismului prin rasfrangerea critica a dimensiunii vietii politice a

timpului, a vietii sociale reprezentata de coruptie care este generate de betia de cuvinte a
politicienilor, ineresele meschine ale conducatorilor,trucarea votului si asa mai departe,
prin cultivarea unor tipologi consecrate, prin impresia de veridicitate pe care o lasa
actiunile si relatiile interumane pusei in slujba ascensiunii sociale sau mentinerea unui
statut deja dobandit.

Caracterul realist al operei reiese din inspiratia dintr-o farsă electorală ce a avut loc în
anul 1883, O scrisoare pierdută este o comedie despre moravuri în care sunt satirizate
aspecte ale societății contemporane autorului.Reflectând veridic și verosimil viața politică
și cea de familie de la sfârșitul secolului al XIX-lea, textul lui Caragiale ilustrează principii
ale esteticii realismului. Sunt înfățișate într-o manieră veridică lupta pentru putere – în
contextul alegerii pentru Cameră -, șantajul ca metodă de parvenire, respectiv de facilitare
a ascensiunii politice și aspecte ale vieții de familie, dintre care se remarcă triunghiul
conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu.
O altă trăsătură a realismului se regăsește în tipologia personajelor, fiecare reprezentând
un anumit tip de persoană, având câte o trăsătură dominantă de caracter, dar nu unică.
Personajele comediei întruchipează tipuri umane desprinse din realitate, care aparțin unor
tipologii clasice: Tipătescu este tipul omului orgolios, Trahanache întruchipează
politicianul abil și „încornoratul” simpatic, Zoe reprezintă femeia voluntară, dar adulteră,
iar Cațavencu tipul politicianului demagog, lipsit de scrupule și de o moralitate
îndoielnică.

Semnificativă pentru tema și viziunea textului este scena IV din primul act, în care este
surprinsă, printr-un comic savuros, degradarea moravurilor sociale si
familiale.Trahanache vine la Tipătescu și îl informează că Nae Cațavencu afirmă că deține
o scrisoare de amor a lui Tipătescu către Zoe, pe care o va publica dacă nu îi este susținută
candidatura. Convingerea lui Trahanache că scrisoarea este o plastografie evidențiază
naivitatea reală sau mimată a personajului. Lui Trahanache pare să îi facă plăcere
reproducerea scrisorii lui Tipătescu pentru a-i vedea acestuia reacțiile, în timp ce îi spune
să se calmeze, încercând să îl convingă că nu crede nimic: ,,Îmi scoate o scrisorică… ghici
a cui și către cine? […] A ta către nevastă mea”, “Ei Fănică sa vezi imitație de scrisoare!
să zici și tu că e a ta, dar să jur, nu altceva!”.

Relevantă pentru tema comediei este și scena finală a actului IV, când toți se
împacă.Împăcarea adusă de stingerea conflictelor oferă o imagine elocventă a scenei și a
vieții politice a momentului. Rămas fără instrumentul de șantaj, Cațavencu se umilește în
fața lui Zoe și acceptă să conducă festivitatea în cinstea omului ales. Cațavencu își reface
relațiile cu Trahanache: „Venerabile neica Zaharia! în împrejurări ca acestea, micile
pasiuni trebuie să dispară”. Apoi Cațavencu îl lingușește pe Tipătescu și își justifică
acțiunile anterioare prin dragostea pentru țară: „Pentru că toți ne iubim țara, toți suntem
români! … mai mult sau mai puțin onești”. Secvența se încheie cu un nou discurs
demagogic a lui Cațavencu, discurs care evidențiază lipsa de calități intelectuale și
oratorice ale politicianului român: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani,
iată visul nostru realizat!”.

Un prim element de structură relevant pentru desfășurarea textului este conflictul

dramatic principal. Conflictul este unul exterior și constă în confruntarea pentru puterea
politică a două forțe opuse: una condusă de Cațavencu și „intelectualii independenți” din
redacția ziarului Răcnetul Carpaților și cealaltă susținută de Zaharia Trahanache și
prefectul Tipătescu. În momentul în care acest conflict politic devine violent din cauza
degenerării discuției dintre Cațavencu și Tipătescu, Zoe temperează situația conflictuală și,
cu calm aparent, îi promite lui Cațavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii „eu te
aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea”. Acestui conflict i se adaugă două
conflicte secundare, care, prin utilizarea tehnicii „bulgărelui de zăpadă” sporesc tensiunea
dramatic. Acestea sunt reprezentate de aparițiile succesive ale cetățeanului turmentat, care
pierde și recuperează scrisoarea și prezența lui Farfuridi și Brânzovenescu, cei doi
hotărându-se să trimită o scrisoare la București.

De asemenea, un alt element compositional este:tema comediei se reflectă în acțiunea care

se desfășoară într-un ritm alert și cuprinde o serie de întâmplări legate de farsa
electorală.La începutul actului I, Pristanda, polițaiul orașului și om de încredere al
prefectului, îi relatează lui Tipătescu discuția auzită în casa adversarului politic Nae
Cațavencu. Pristanda află că acesta este în posesia unei scrisori care îi va aduce votul
prefectului. Intriga se consumă așadar înaintea începerii acțiunii și constă în pierderea
unei scrisori de amor, pe care Ștefan Tipătescu i-a trimis-o lui Zoe Trahanache. Cațavencu
amenință că va publica scrisoarea în ziarul său, Răcnetul Carpaților, dar promite să o
înapoieze în cazul în care va obține fotoliul de deputat. După ce ordonă percheziționarea și
arestarea lui Cațavencu, Tipătescu încearcă să-i ofere în schimbul scrisorii de amor alte
funcții, dar acesta refuză vehement. În cele din urmă, avocatul reușește să obțină
promisiunea lui Zoe că va fi susținut în alegeri, aceasta fiind îngrozită că ar putea fi
compromisă public. Farfuridi și Brânzovenescu, alți doi membri ai partidului, se tem de
trădare și trimit la sediul central o anonimă, pe care prefectul reușește să o oprească la
timp. Zaharia Trahanache răspunde la șantaj cu șantaj, deoarece descoperă o poliță
falsificată de Cațavencu prin care acesta își însușea ilegal bani de la societatea „Aurora
Economică Română”, al cărei președinte era. Momentul de maximă intensitate îl
reprezintă anunțarea de către Trahanache a candidaturii lui Agamemnon Dandanache,
anunț urmat de o încăierare generală, în cadrul căreia Cațavencu își pierde pălăria și,
odată cu aceasta, scrisoarea pe care o ascunsese în căptușeală. Finalul este fericit:
cetățeanul turmentat găsește pălăria și, implicit, scrisoarea pe care i-o returnează lui Zoe,
iar Cațavencu acceptă să conducă serbarea în cinstea noului ales.

Opera dramatică O scrisoare pierdută este o comedie complexă și rafinată, păstrându-și

valențele dincolo de trecerea timpului. În pofida faptului că orice comedie ascunde și o
dramă, aceasta are menirea de a delecta și de a critica moravurile și decăderea socială cu
scopul de a le îndrepta.