Iona

Marin Sorescu

Evolutia dramaturgiei romanesti de dupa Al Doilea Razboi Mondial a fost marcata, in principal, de
doi factori: constrangerile de ordin ideologic, si dezvoltarea diversificata fara precedent a spectacolului in
cultura si chiar viata publica mondiala, dramaturgia trebuind sa faca fata exigentelor autorilor de spectacol,
regizorii, care tind sa se impuna in calitate de creatori, utilizand textele cu o libertate nelimitata. In ceea ce
priveste drama de idei, problematica abordata este foarte variata. Remarcand astfel o modificare a dramei
de inspiratie istorica, dar si de inspiratie psihologica, pentru ca exista o orientare pentru utilizarea unui
material mitico-legendar autohton, Marin Sorescu scrie o trilogie, in anul 1974, numita Setea muntelui de
sare. Dramele cuprinse sunt Iona, Paraclisierul si Matca.
Iona este o piesa de teatru in care este prezenta lupta individului cu destinul, incercarea omului de a
infrunta soarta, incercarea de a se gasi pe sine, de a-si defini fiinta. Iona isi are inspiratie in mitul biblic al
profetului Iona. Subintitulata „tragedie in 4 tablouri" cu un personaj principal, Iona, si cu 2 personaje "fara
varsta, figuranti", Pescarul 1 si Pescarul 2, piesa incepe cu indicatii scenice ample, destinate fixarii
spatiului si menite sa individualizeze personajul:”Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine
insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi 2 personaje. Se
dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice". Consecintele
dedublarii personajului sunt disparitia conflictului si a intrigii si plasarea actiunii in planul parabolei.
Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, Marin Sorescu creeaza o drama moderna despre
singuratatea si tragica absenta a sensului din lume. In ceea ce priveste tema acestei tragedii, Marin Sorescu
marturiseste in volumul Insomnii:"Au trecut 3 ani de cand am scris tragedia. Totul mi se incurca in
memorie. Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur". Tema piesei
este singuratatea fiintei umane, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui ("cine sunt eu?"). Iona
intruchipeaza figura sperantei eterne, pana la ultimul sau gest, pe care il savarseste in acest sens.Tot
monologul lui Iona are loc in contextul in care Dumnezeu s-a retras din orizontul si constiinta umana si, cu
toate acestea, omul se revolta in fata destinului sau, refuza sa-si accepte soarta de fiinta solitara, incearca
sa-si redescopere identitatea, originile si sa-l regaseasca pe Dumnezeu. Doua secvente sunt importante
pentru simbolizarea singuratatii. Pe de-o parte, aceea in care Iona isi pierde ecoul si, pe de alta parte, scena
in care protagonistul scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi. El
incearca, astfel, sa-si gaseasca salvarea si trimite scrisoarea, intr-un gest disperat, asemenea naufragiatilor,
punand-o intr-o basica de peste. Faptul ca tot el este acela care gaseste biletul ii accentueaza sentimentul
acut al singuratatii.
 Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona, din cartea cu acelasi titlu, a Vechiului
Testament, pe care autorul il reinterpreteaza si il trateaza in maniera propie. Sorescu pastreaza din mitul
biblic doar numele eroului, Iona. Spre deosebire de prorocul biblic care esre inghitit de un peste pentru
neascultarea de a propovadui credinta in Dumnezeu oamenilor din cetatea Ninive, personajul din tragedia
lui Sorescu se afla, de la inceput, prizonier in gura unui peste, fara posibilitatea evadarii si fara sa fi
savarsit vreun pacat. Actiunea de a pescui devine simbol al cautarii, adica al cunoasterii, tragicul constand
in faptul ca eroul se afla intr-o lume inchisa: abdomenul monstrului marin.
Piesa este alcatuita din patru tablouri. Planul exterior din primul si ultimul tablou alterneaza cu
planurile lumii interioare din al doiealea si al treilea tablou. Spatiul apartine imaginarului (plaja, burtile
pestilor, moara de vant, acvariul) si se inscrie in seria metaforica a existentei tragice. Lipseste confruntarea
dintre personaje specifica teatrului clasic. Conflictul este de fapt drama existentiala a protagonistului.
Omul modern, Iona, traieste un conflict cu propriul eu, intr-o intriga de mare tensiune dramatica nascuta
din diferenta dintre ideal si condamnarea de a trai intr-un orizont inchis ca un pantece de chit. In tabloul 1
scena este conturata simbolic intre cercuri concentrice. Eroul trebuie sa isi duca existenta intr-o lume
inchisa, in asteptarea pestelui fabulos care intarzie sa apara. Pescuieste intr-un acvariu, incercand prin joc
sa pacaleasca destinul. Spaima protagonistului creste cand isi da seama ca lumea este doar o serie de
orizonturi inchise: “nimic decat un sir de burti, ca niste geamuri puse unul langa altul. Tabloul 2 se
deruleaza in interiorul pestelui, in mizerie acvatica, Iona fiind surprins de intuneric, cu mainile dibuind
nauc. În tabloul 3, “mica moara de vant” aflata in gura pestelui 2, care inghitise pestele 1, constituie si ea
un avertisment simbolic. Spre deosebire de Don Quijote, eroul lui Cervantes, care infrunta morile de vant
crezand ca sunt uriasi, Iona evita pericolul ferindu-se tot timpul sa nu nimereasca intre dintii de lemn ai
morii. Nereusind sa comunice cu nimeni, Iona reuseste sa taie cu ajutorul unghiilor o fereastra prin care sa
evadeze, dar constata ca nu a reusit sa patrunda decat intr-un alt peste mai mare . Eroul incepe sa se
gandeasca tot mai mult la mama sa, se gandeste sa-i scrie mamei sale un bilet prin care sa o roage sa il mai
nasca o data. Biletul pus in basica de peste se intoarce tot la el. Tabloul 4 il surprinde pe Iona intr-o gura
de grota, spartura ultimului peste spintecat. Uimirea lui Iona se naste din faptul ca isi da seama ca nu s-a
eliberat si ca se afla tot intr-o burta uriasa de peste, metafora universului ca niste cercuri concentrice
sugereaza imposibilitatea evadarii. Singura cale de a iesi se afla in interiorul nostru. Dupa ce isi descopera
propria indentitate (“eu sunt iona”) isi intoarce cutitul spre sine, isi spinteca burta strigand “razbim noi
cumva la lumina ?”. Gestul final nu trebuie inteles ca o sinucidere, pentru ca nicio actiune din text nu a fost
reala, ci tot simbolica, omul a gasit calea mantuirii, iar aceasta se afla in sine.
Modalitatile de caracterizare utilizate in text sunt directe si indirecte . Caracterizarea directa este
realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice. In text regasim si procedee moderne de
caracterizare precum: introspectia si monologul interior. Parerea mea despre aceasta drama este ca
personajul Iona simbolizeaza situatia omului modern care se descopera singur in Univers. Obsedat de
Absolut, de prinderea pestelui urias, Iona se transforma in personajul pescuit, victima propriului ideal.
In alta ordine de idei, drama poate fi si parabola unei societati totalitare, ale carei legi absurde tin omul
prizonier intr-o inchisoare cu ziduri organice. Aparatul represiv fondat pe ideologia marxista-leninista
isi arata deja monstruozitatea la sfarsitul anilor 60` si literatura lumii surprinsese prin Kafka sau Orwell
aspectele grotesti ale totalitarismului. Iona din acest punct de vedere este o antiutopie a dictaturii, care
pune la indoiala toate sloganurile, indiferent de domeniul pe care il vizeaza. Piesa Iona scrisa de Marin
Sorescu aduce o innoire in teatrul romanesc, aflat in cautarea eului, este deschisa unor interpretari
variate, la nivel mitic, metafizi, psihologic, social, religios, desi autorul plaseaza semnificatia piesei sub
semnul singuratatii, asa cum insusi marturiseste.
 Caracterizare

Singurul personaj al dramei soresciene, Iona reprezintă tipul individului ambițios, conștient și
nemulțumit de viața pe care o are, un lucid care caută soluții pentru a supraviețui. Gesturile și vorbele sale
sunt simbolice, ca în orice dramă de idei.
Modalitatile de caracterizare in teatrul dramatic sunt directe si indirecte.Caracterizarea directa
este realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice.Sugestive in acest sens sunt notatiile din primul
tablou:„explicativ”,„intelept”,„imperativ”,„uimit”,„vesel”,„curios”, „nehotarat”, „facandu-si curaj”. Cu cat
se apropie de esec eroul, cu atat indicatiile scenice sunt si mai nesemnificative: „blazat”,„speriat”,
„certandu-se”,„imitand”,„mangaind”,„chibzuind”,„zambind”.
In tabloul 4, Iona este carac. in mod direct, realizandu-se astfel portretul: „o gura de grota,
spartura ultimului peste spintecat de Iona. In fata, ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o plaja. In
dreapta o mobile de petroaie, case, lemne. La inceput scena e pustie. Liniste. La gura grotei rasare barba lui
Iona. Lunga si ascutita-vezi barba schivnicilor de pe fresce. Barba falfaie afara, Iona inca nu se vede.”
Barba lunga si ascutita este un indiciu de timp a trecut o viata de cand omul asteapta solutia iesirii din
limitele existentiei, a mantuirii, a iluminarii.
In mod indirect, personajul se caracterizeaza prin fapte, ganduri, limbaj. Procedeele moderne de
caracterizare sunt introspectia si monologul interior. In piesa, Iona este pescar, el simbolizeaza figura
sperantei eterne pana la ultimul sau gest pe care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica
nevoia de cunoastere si autocunoastere. Personajul este construit sa reprezinte singuratatea conditiei umane.
Iona simbolizeaza pe omul modern nevoit sa traiasca intr-o lume din care Dumnezeu s-a retras. Lumea ca
imagine a “unui sir de burti,ca niste geamuri puse unul langa altul”, genereaza spaima si nefericirea. In
piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza singuratatea absoluta a fiintei umane. Iona isi pierde
ecoul,astfel eroul se striga pana raguseste,spre a constata ca e inconjurat doar de pustietate:„gata si cu ecoul
meu…nu mai e s-a ispravit,s-a dus si asta.” Insusi autorul remarca tragismul acestei clipe, cred ca lucrul cel
mai ingrozitor din piesa, e cand Iona „era singur,dar ecoul lui era intreg.”
Spaima protagonistului era cauzata de faptul ca omul constata sursa nefericirii sale: izolarea,
inchiderea.O alta secventa care accentueaza sentimental acut al singuratatii personajului este aceea in care
eroul scrie un billet cu propriul sange taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi.Incearca sa trimita
scrisoarea intr-un gest disperat,asemeni naufragiatiilor,punand-o intr-o besica de peste,dar tot el este acela
care o regaseste.
Stupefactia lui Iona ajunge la apogeu in tabloul 4 cand crezand ca a iesit afara descopera ca este
inchis intr-o alta burta de peste uriasa.Metafora universului ca niste cercuri concentrice sugereaza
imposibilitatea evadarii in afara.Abia spre finalul piesei eroul intelege ca solutia este alta.Inainte de a lua
hotararea finala,de a gasi drumul in sine,Iona isi regaseste trecutul:”cum se numea dracia aceea frumoasa si
minunata si nenorocita so carachioasa,formata de ani pe care am trait-o si eu.”Asa defineste eroul viata
regasiindu-si echilibrul pierdut:”mi-am adus aminte,Iona.Eu sunt Iona!Si acum daca stau sa ma gandesc tot
eu am avut dreptate.Am pornit-o bine.Dar drumul,el a gresit-o.Trebuia sa o ia in partea cealalalta[…]totul e
invers.Dar nu ma las.Plec din nou.Ce conteaza daca ai sau nu noroc?E greu sa fii singur(scoate
cutitul).Gata,Iona?(isi spinteca burta).Razbim noi cumva la lumina.”
Finalul acesta apoteotic al regasirii echilibrului in sine,prin triumful luminii il regasim si in
cunoscuta drama Mesterul Manole de Lucian Blaga:”vai ce stralucire aici si ce pustietate in noi.”
Ca personaj alegoric,Iona intruchipeaza umanitatea care lupta sa-si invinga destinul potrivnic prin
incercarea de a suprima izolarea,singuratatea.Desi este un personaj singur,autorul marturiseste ca:”Iona este
omul in conditia lui umana,in fata vietii si in fata mortii[…].Omenirea intreaga este Iona.”
Piesa Iona de Marin Sorescu aduce o inoire radicala a teatrului romanesc,ca structura dramatica
si ca realizare a personajului.Problematica libertatii este un motiv central strans legat de tema majora a
sperantei.