Comentariu + caracterizare Iona de Marin Sorescu

Neomodernismul este curentul literar apărut în perioada anilor

60-70, ca o completare a modernismului presupunând redescoperirea emoției

creatoare, a emoției estetice și a înoirii limbajului poetic.

Limbajul poeziei neomoderniste are ca efect ambiguizarea, șocarea

lectorului, nonsensul, cultivarea metaforelor și concretizarea abstracțiunilor.

Un prim argument ce permite încadrarea operei în neomodernism are în

vedere concretizarea abstracțiunilor, imaginea insolită a unui Iona prizonier în
burțile succesive ale peștilor, surprinzând provocările vieții cărora Iona nu le
răspunde cu promptitudine.

Al doilea argument ce permite încadrarea operei în neomodernism este

reprezentat de ambiguitatea care încadrează personajul în toposul acvatic,
raportândul la elemente nespecifice de viață: marea, burțile de pește,
captivitatea impusă, solitudinea, comunicarea cu sinele, dorința de a pune
mâna pe peștele cel mare, vânarea fâțelor, care au rolul de a șoca lectorul.

Drama este specie a genului dramatic alături de tragedie și de comedie,

caracterizată printr-un deznodământ grav în care conflictul, deși foarte
puternic, nu conduce la moartea personajului, ci la un destin nefericit.

Iona apare în 1968 în revista “Luceafărul” alături de „paracliseul” și

“Matca”. Numele trilogiei “Setea muntelui de sare” indică setea de cunoaștere
către care aspiră omul modern.

Tipologie: Însuși autorul piesei își intitulează opera "tragedie în 4

tablouri". Iona este o piesă neomodernistă, postbelică dar și o operă parabolă.

Numele trilogiei în care este încadrabilă drama, "Setea muntelui de sare"

sugerează ideea că setea de adevăr și de cunoaștere sunt căile de care omul are
nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul existenței.
 I. Constructia personajului principal Iona;

Marin Sorescu este cel care afirmă că a dorit să scrie o piesă

despre un om singur, nemaipomenit de singur.

"Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își
pune întrebări și își răspunde ca și cum ar fi, în piesă, două
personaje".

Personajul principal și eponim al piesei este construit de către

autor potrivit rigorilor esteticii neomoderniste.

Iona este personajul simbolic preluat din mitul biblic ce îi

prezintă pe cei aflați în puterea răstignirii.

Iona este un personaj rotund, complex, plasat în toate

momentele subiectului ce deschid și închid piesa, un axis mundi în
construcția dramei.

Din punct de vedere al statutului social, eroul este un pescar

sărac, surprins într-o situație limită. Înghițit de un pește, încearcă să
se elibereze, dar constată că totul este zadarnic întrucât trece
succesiv prin mai multe burți de pește. De la ipostaza vânătorului de
pești, eroul este surprins în situația critică de însăși prada sa.

Din punct de vedere moral, statutul lui Iona definește ipostaza

unui personaj inițiatic ce se îndreaptă dinspre viață spre moarte
traversând etapa de prizonierat.

Din punct de vedere al statutului psihologic, eroul este

străbătut de un puternic conflict interior, având la bază aspirația spre
libertate, împlinire și constată că viața îi obturează toate acestea prin
închiderea acestuia în burțile de pește.
 Eroul este caracterizat direct, de către autor, cu ajutorul
didascaliilor. Acestea surprind elementele de statut moral precum:
înțelept, uimit, vesel, curios și nehotărât.

În primul tablou, Iona este naivul ce se află în gura

întredeschisă a unui pește, neluând în seamă pericolul ce îl pândea.

În al doilea tablou, Iona este captivat, prizonier în propriul

ideal.

În al treilea tablou, Iona este întreprinzătorul, căutătorul de

sensuri.
În al patrulea tablou, Iona este iluminatul, înțeleptul.

Caracterizarea indirectă reiese din limbaj și gesturi. "Mi-am

adus aminte: Iona. Eu sunt Iona": vizează conștientizarea propriei
identități prin comunicare.
Prin gestul final, al despicării propriei burți, nu trebuie să se
înțeleagă un act suicidal, ci o găsire a căii și luminii interioare.

În concluzie, Iona aduce o înnoire a teatrului românesc prin

situarea în atemporal și prin căutarea sinelui. Iona este simbolul
cunoașterii absolute, a omului ce se află singur în univers.
 II. Analiza a două elemente de structură, compoziție și limbaj ale
textului: acțiune, perspectivă narativă, conflicte, titlu, timp-spațiu,
modalități de caracterizare etc.

Tema prevede singurătatea și frământarea omului în efortul de aflare a

sinelui, ezitarea în a-și asuma conștient drumul în viață.
Viziunea despre lume relevă tema tăcerii personajului și nevoia sa de
comunicare într-o lume a singurătății. 
Titlul conține numele personajului principal și eponim, puternic
individualizat pe parcursul piesei. Acesta trimite la numele personajului biblic
care era un profet revoltat ce se întorcea la pocăință după trei zile de
excluziune în burta peștelui. Din mitul biblic Marin Sorescu nu preia decât
numele personajului care este singur și închis fără vreo vină în burțile de pești.
Principalul mod de expunere valorificat este monologul adresat.
Conflictul este reprezentat de o dramă existențială care întruchipează
imaginea omului modern într-un permanent conflict cu propriul sine. Lipsesc
atributele conflictelor externe pentru că eroul nu se află în confruntarea cu
semenii săi. Acesta este un atribut al teatrului modern ce constă în dispariția
conflictului și a intrigii.
Conflictul intern prevede un zbucium sufletesc al eroului aflat într-o
triplă ipostază:
a. Pescar liber, vânător
b. Vânat
c. Iluminat, liber

Timpul și spațiul au valoare simbolică. Lipsește timpul istoric iar

evenimentele sunt plasate în atemporal.

Structură:
Cele 4 tablouri ale dramei sugerează o amenințare, un univers claustrant
pentru evoluția eroului.
Tot spațiul este organizat concentric și echivalează cu rătăcirea și
forțarea norocului.
În concluzie, poezia Iona de Marin Sorescu se înscrie în neomodernism
prin căutarea sinelui, plasarea personajului în atemporal, expresivitate și
ambiguitate.