Particularitati de constructie a unui personaj

Iona-Marin Sorescu
Considerat un text dramatic reprezentativ în dramaturgia postbelică, piesa „Iona” dezvăluie
intenția lui Marin Sorescu de a duce în prim plan ideea tragismului existențial prin intermediul
personajului său, Iona.

Statutul social al personajului surprinde prin simplitate. Iona este un pescar care trăiește o
experiență anostă, fiind total lipsit de perspectiva vieții („în fiecare noapte visez pești”). El își
ironizează imaginea în societate, repetând-o la visele pe care le are constant: „- Dar prea m-am
săturat de atâta duhoare în somn/- Visul și peștele.../- ...și așa în fiecare noapte de când mă știu”.
Iona visează la un alt statut care să-i confere o altă perspectivă asupra lumii și care să îi creeze
impresia unei vieți pline și lipsite de monotonie: „- Aș vrea să mă fac pădurar și să visez chiar din
prima noapte un milion de copaci.”. Statutul de pescar îi conferă în mod evident o viață monotonă în
care, pentru a-și crea iluzia diversității, Iona poartă cu sine un acvariu mic cu pești pe care atunci
când nu prinde nimic îi mai pescuiește o dată.

Statutul psihologic al lui Iona îi evidențiază modul de gândire care se caracterizează printr-o
atitudine pesimistă. El se consideră un ghinionist: „Iona n-are noroc și pace”. Acest statut este marcat
și de un conflict interior, bazat pe probleme de conștiință, în ciuda atitudinii pe care Iona o are atunci
când își conștientizează captivitatea. El trăiește spaima solitudinii pe care o exteriorizează în fața
pescarilor: „- Mai aveam puțin și înnebuneam. E strâmt aici, dar ai unde să-ți pierzi mințile. Nu e prea
greu.”. În concepția lui Iona, ieșirea din captivitatea exterioară, marcată de burțile peștilor înseamnă
și soluționarea conflictului interior. În tabloul patru, Iona conștientizează că adevărata captivitate
este cea interioară: „Problema e dacă mai poți ieși din ceva odată ce te-ai născut.”, singura soluție
rămânând sinuciderea.

Statutul moral al personajului este evidențiat de trăsăturile sale morale, printre care
perseverența, marcată de încercările succesive de evadare și căutarea unor soluții alternative. În
final, acesta reușește să iasă din burta celor trei pești, dar starea de pesimism și indiferență îl fac
ulterior să ajungă la concluzia că viața însăși este o limitare, actul de sinucidere din final trădându-i
lașitatea.

Cea mai relevantă trăsătură a personajului este capacitatea de autoironie. Pentru Iona,
autoironia este singura soluție salvatoare, ajutându-l să supraviețuiască. O primă secvență care îi
reliefează personajului autoironia este cea din tabloul al doilea, în care el își conștientizează
captivitatea, dar în același timp găsește o armă și anume cuțitul din buzunar, moment în care își
ironizează călăul: „Ca să vezi ce înseamnă să te pripești la înghițit/- Bine, mă, Mustețea, se poate să
faci tu o imprudență ca asta?”. Din aceeași dorință de supraviețuire, Iona își ridiculizează opțiunile de
salvare, imaginând un dialog cu peștele: „- Dacă mă sinucid?/- Sau ai prefera să mă spânzur?”.
Capacitatea de autoironie se regăsește și în intenția personajului de a-și analiza destinul pentru a găsi
soluții de protejare a sufletului: „- Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet./- Ca să nu
se bage nimeni în el cu cuțitul.”.
 O altă secvență relevantă care îi trădează autoironia personajului este cea din tabloul trei în
care Iona imaginează un dialog cu mama, căreia îi cere o a doua șansă, înțelegând că singura soluție
salvatoare este renașterea, doar că formularea este una autoironică, lipsa de perspectivă este
definită ca o ratare a unui joc: „- Prima viață nu prea mi-a ieșit ea. Cui nu i se întâmplă să nu poată
trăi după pofta inimii? Dar poate o a doua oară... poate a treia oară... tu nu te speria numai din atâta
și naște-mă mereu.”.

Elementele de compoziție și limbaj sunt importante în construcția personajului, un prim

astfel de element constituindu-l titlul piesei. Acesta face trimiterea la mitul biblic al prorocului Iona
din cartea cu aceelași titlu a Vechiului Testament , pe care autorul il reintrerpreteaza și îl trateaza în
manieră proprie. Sorescu păstrează din mitul biblic doar numele eroului, deoarece spre deosebire de
prorocul biblic, care este inghițiț de un pește pentru neascultarea de a propovădui credința lui
Dumnezeu oamenilor din cetatea Ninive, personajul din tragedia lui Sorescu se află de la inceput
prizonier în gura unui pește, fără posibilitatea evadării și fără a fi săvărșit vreun păcat. Acțiunea de a
pescui devine un simbol al căutarii, al cunoașterii. Tragicul situației constă în faptul că procesul
cunoașterii se deruleaza într-o lume inchisă: abdomenul monstrului marin. De asemenea, Iona
reprezintă umanitatea întreagă sau orice individ care traiește drama însingurarii, singura realitate
plauzibilă fiind cea a propriei identitați sufletești: „Io” eu, în timp ce „na” e partea unui ecou.

De asemenea, și limbajul este un element relevant în construcția personajului. Acesta

evidențiază mai ales stările de spirit ale personajului, încordarea și conflictul interior fiind
exteriorizate prin intermediul unui limbaj agresiv și marcat de imprecații: „Când o să ajung acolo, pe
malul ăla al mării, sări-i-ar ochii...”. În același mod, el își exteriorizează furia pe care o resimte în
momentul conștientizării captivității: „Unde mergi?/- La mama dracului!”. În esență, el folosește un
limbaj simplu, exprimări colocviale ce îi justifică statutul de pescar („Puteam să-l caut de dinți...”; „Nu
te lăsa, măi, tată!/ Nu mă las, tătucule!”).

Drama „Iona” surprinde prin problematica pusă în discuție și mai ales prin aducerea în scenă
a unui singur personaj, nevoit să se dedubleze, pliindu-se pe felul în care îl cere viața interioară.

Haja Niculai Alex

A XII-A D