RELATIA DINTRE ILIE MOROMETE SI CATRINA

In centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o varietate de

oameni cu care acesta dezvoltă, în principal, relații tumultoase. Un astfel de
personaj este soția sa, Catrina, întrucât relația lor evoluează într-un vizibil declin,
ducând la despărțire.

Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, acesta
fiind un țăran liber și în același timp unul dintr-o clasă mijlocie cu o avere
modestă, care poate să asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, el este
văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în societatea rurală, dovadă fiind
întâlnirile din livada lui Ioan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi
ziarul și pentru a dezbate subiecte politice. Funcția de consilier comunal îi conferă
inițial imaginea de tată autoritar în familia sa, însă această imagine se risipește pe
parcursul primului volum, dat fiind conflictul pe care îl dezvoltă cu fiii săi cei mari.

In ceea ce priveste statutul sau social, Catrina, cea de-a doua soție a lui
Moromete, reprezintă tipologia femeii simple, bine ancorate în mediul rural.
Aceasta își asumă rolul casnic, specific oricărei femei în epoca respectivă,
considerată fără putere de influență în societate. În familie are atât rolul mamei
vitrege pentru fiii lui Moromete, adeseori intrând în conflict cu aceștia, cât și cel al
mamei autoritare, care printr-o atitudine rece și distantă controlează situația.

Statutul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior

și stă la baza dramei lui Moromete. Prin perspectiva modului său de a gândi,
Moromete crede în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la
sfârșitul volumului al II-lea în fața medicului „Eu, domnule, am dus o viață
independentă”, dovedind consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui
timp agresiv, care nu mai avea răbdare cu oamenii. Complexitatea psihică a
personajului este conturată prin situațiile existențiale în care este surprins, și
anume, viața satului românesc într-un moment de răscruce, angrenat într-un
proces de destrămare a civilizației tradiţionale, a familiei, respectiv a sistemului
de valori al colectivității. Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o
formă de apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl consideră ,,sucit”.
Disimulându-și adevăratele gânduri și convingeri, eroul îşi apără, de fapt,
libertatea interioară.

Psihologic, Catrina judecă într-o manieră simplă, bazată pe un instinct ce

vizează pragmatismul. Singurul său obiectiv în măsură să îi aducă confort psihic
este să devină coproprietară a casei lui Moromete. Amânarea acestei promisiuni îi
generează un conflict interior, care o va determina în final să îl părăsească pe
Moromete.

Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie

Moromete, reprezintă țăranul filosof, posedând o inteligență ascuțită, caracterizat
fiind de plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Personaj
dialogic, Moromete se află mereu într-un dialog fertil cu sine și cu lumea,
mirându-se necontenit de spectacolul existenței. Discută amplu politica sau
dezbate pe larg motivele fundamentale ale vieții cu prietenii săi, iar aceste
preocupări intelectuale, alături de înclinația spre reflecție, respectiv spre
meditație solitară, dezvăluie un chip al țăranului român, inexistent până atunci în
literatură. Se arată a fi tiparul introvertitului în ceea ce privește afectivitatea,
cenzurându-și orice gest afectiv față de familie, deși îi iubește profund pe aceștia.
Este de asemenea caracterizat și de impulsivitate, prin atitudinea sa și prin
limbajul plin de injurii și invective, pe care acesta îl utilizează constant.

Statutul moral al Catrinei, o vizeaza pe aceastra ca fiind pe de o parte o fire

intransigentă, iar pe de altă parte este o fire extrem de religioasă, refugiul în
credință salvându-i sufletul și ajutând-o să depășească sentimentul de vinovăție
generat de părăsirea fiicei din prima căsătorie. Această atitudine este în opoziție
cu natura mai rațională a lui Moromete.

O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei,
care pare un ceremonial atemporal ce va dăinui permanent în satul românesc.
Familia este în integralitate adunată în jurul mesei și este dominată de figura
tatălui așezat în pragul odăii. Așezarea membrilor familiei la masă și dialogurile
dintre ei prefigurează conflictele care vor duce la destrămarea acesteia, naratorul
precizând „Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă… nimănui nu-i
trecuse prin cap c-ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă”. Această afirmație
prevestește finalul volumului I, și anume fuga băieților la București, înfățișând
momentul dezbinării familiei. Conflictele sunt prevalente, fapt sugerat de poziția
acestora la masă: băieții cei mari „stăteau pe partea din afara a tindei, ca și când
ar fi fost gata să se scoale de la masă și să plece afară”. Ceilalți copii stăteau în
apropierea Catrinei care parcă voia să-i protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca
pe o parteneră de viață, ci ca pe o persoană obligată să asigure stabilitatea
familiei printr-un sacrificiu permanent. Ilie Moromete vede în soția sa doar un
factor de stabilitate în familie, care trebuie să se preocupe atât de munca de la
câmp, cât și de confortul său și al celorlalți membri ai familiei. De aceea, femeia
este copleșită de treburi, împărtășindu-se între muncile câmpului și treburile
gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și de ajutor, dar
răspunsul lui susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă, din gură!…
Vezi-ți, fă, de treabă… Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem surzi!”

O altă secvență semnificativă pentru relația dintre Moromete și Catrina este

scena tăierii salcâmului, simbolizând destrămarea satului tradițional, dar și
degradarea familiei. Salcâmul ilustrează stabilitatea lumii rurale, verticalitatea lui
fiind văzută ca un ax. Salcâmul face parte din viața familiei Moromete și din viața
satului, și pare o entitate magică, fiind înfățișat ca martor și păstrător al vieții
țărănești „Toată lumea cunoștea acest salcâm”. Tăierea salcâmului este o decizie
pe care Moromete o ia singur deoarece Catrina nu lasă impresia unei partenere
de viață „asta e din pricină că n-are cu cine discuta, cu sensul că nimeni nu merită
să-i asculte gândurile”. Căderea lui în zori, duminica, în sunet de clopot și bocete
ce se aud din cimitirul satului reprezintă un eveniment tragic, care prevestește
declinul unei lumi încremenite în rânduieli străvechi. După prăbușirea salcâmului
urmează o tăcere de sfârșit de lume, aceasta însăși părând mai mică, mai urâtă și
mai tristă: „Acum totul se făcuse mic”. Înstrăinarea dintre cei doi este aici și mai
evidentă, Catrina, fiind, în momentul tăierii salcâmului, în cimitir unde își găsește
alinarea, aflându-se departe de Moromete.
 Romanul Moromeții de Marin Preda surprinde relația conflictuală dintre cei
doi soți, Ilie și Catrina Moromete, stârnită de drama trăită de Moromete în
momentul declanșării destrămării categoriei sociale de care aparținea cu mândrie.