Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (sec.

IX-XVIII)

1.Întemeierea statelor medievale românești

- Statele medievale românești au apărut în perioada secolelor XIII-XIV.
1.a.Cauze:
Invaziile popoarelor migratoare care s-au succedat pe teritoriul țării noastre
Tendințele expansioniste ale regalității maghiare și ale Imperiului Bizantin
Presiunea Hanatului Hoardei de Aur care a limitat influența maghiară în spațiul est-carpatic
Existența formațiunilor prestatale românești
1.b.Primele formațiuni prestatale românești:
Au avut la bază obștile sătești care au evoluat din obștile gentilice (ce aveau la bază legăturile
de rudenie dintre membrii obștii).Avea un teritoriu bine delimitat și dezvoltă două forme de
proprietate : comună și individuală.Cuprindea două categorii : țăranii și mai marii pământului.
Treptat, obștile au căpătat un caracter teritorial, fiind conduse de cnezi sau juzi
Obștile sătești s-au grupat în uniuni de obști, autonomii locale numite de Nicolae Iorga
“romanii populare” și care purtau diferite denumiri: codri, țări, ocoale, câmpuri etc.
Locuitorii acestora au fost consemnați în izvoare bizantine, ruse, turcești, maghiare, armene
sub diferite denumiri: vlahi, volohi, valahi, blachi, ulaki.
1.c.Formațiuni prestatale românești (sec. IX-XIII)
Transilvania
Cele mai vechi formațiuni politice prestatale au fost semnalate în interiorul arcului carpatic,
sunt atestate încă din sec IX de către cronicarul Anonymus în Gesta Hungarorum (“Faptele
ungurilor”):
Voievodatul lui Menumorut, în Crișana, cu centrul la Biharea
Voievodatul lui Glad, în Banat, cu centrul la Cuvin
Voievodatul lui Gelu, în Podișul Transilvaniei, cu centrul la Dăbâca
Legenda Sfântului Gerard menționează existența, la jumătatea sec. XI, a două voievodate
românești, care au opus rezistență expansiunii maghiare:
Voievodatul lui Ahtum, în Banat, cu centrul la Morisena
Voievodatul lui Gyla, în centrul Transilvaniei, cu centrul la Bălgrad (Alba-Iulia)
Cronica lui Nestor (sec. XII) confirmă existența românilor și a slavilor la venirea ungurilor
în Pannonia.

Spațiul de la sud de Carpați( Țara Românească )

Diploma cavalerilor Ioaniți din 1247 amintește formațiuni prestatale românești:
Țara Severinului, în estul Banatului și vestul Olteniei
Cnezatul lui Ioan, în sudul Olteniei
Cnezatul lui Farcaș, în nordul Olteniei
Voievodatul lui Litovoi, între Olt și Jiu
Voievodatul lui Seneslau, în stânga Oltului

Statul de la est de Carpați ( Moldova )

Izvoarele vorbesc despre existența în spațiul est-carpatic a numeroase formațiuni politice:
Țara Sipenițiului
Codrii Cosminului
Codrii Orheiului
Codrii Lăpușnei
Câmpul lui Dragoș
Ocoale (în Câmpulung, Vrancea)

Spațiul dintre Dunăre și mare ( Dobrogea )

– sec. X – conducători ai unor formațiuni politice atestați de sursele arheologice:
Jupan Dimitrie (în localitatea Mircea-vodă)
Jupan Gheorghe (complexul de la Basarabi)
– sec. XI – izvorul bizantin Alexiada, scris de Ana Comnena, vorbește despre trei conducători
din Dobrogea:
Tatos. în sudul Dobrogei, cu reședința la Dristor
Satza, în nord-vestul Dobrogei, cu reședința la Vicina
Seslav, în nord-estul Dobrogei, cu reședința la Preslav
– sec. XIII – într-o diplomă a țarului bulgar Ioan Asan II (1218-1241), este menționată: Țara
Cavarnei situată între Mangalia și Varna, nucleu al viitorului stat.
1.d.Formarea statului medieval Transilvania
A avut loc în două etape:
Etapa voievodatelor românești, care s-au opus înaintării maghiarilor în zonă (sec. IX-XI)
Etapa cuceririi maghiare a Transilvaniei (sec. XI-XIII)
După crearea regatului Ungariei, prin încoronarea lui Ștefan I (anul 1000) și creștinarea
ungurilor în rit catolic, în sec. XI începe cucerirea sistematică și organizată a Transilvaniei.
Maghiarii au organizat teritoriul cucerit în comitate (primul fiind Bihorul – 1111) și au încercat
să introducă instituții apusene (principatul și episcopii catolice). A fost menționat ca principe al
Transilvaniei un demnitar laic, Mercurius, dar în 1176 se revenea la instituția tradițională
românească, cea a voievodatului care se bucura de autonomie în cadrul regatului maghiar,
voievodul fiind numit de rege (primul voievod menționat în 1176 – Leustachius). Se mențin,
astfel, structurile politice autonome.
 Pentru întărirea stăpânirii maghiare în Transilvaniei, au fost colonizați aici secui, sași,
cavaleri din ordinele călugărești (teutoni și ioaniți). Sașii au contribuit la dezvoltarea economică
a Transilvaniei secuii aveau rolul de a proteja granița estică a Transilvaniei. Românii, deși
majoritari, au fost treptat excluși din viața politică, reprezentată de cele trei națiuni privilegiate:
maghiarii, sașii și secuii.
!!!!!! Pe plan religios → au încercat să impună catolicismul → au adus în Transilvania ordine
călugărești predicatoare (dominicani, franciscani) și războinice (teutoni, ioaniți)
1211: Andrei al II-lea a emis Diploma Cavalerilor Teutoni → cavalerii teutoni trebuiau să
protejeze granițele Transilvaniei, primind în schimb Țara Bârsei → apar conflicte între ei și
regalitatea maghiară. În 1225, cavalerii teutoni sunt alungați din Țara Bârsei
1366: Ludovic I de Anjou a adoptat Diplomele regale → calitatea de nobil era condiționată de
apartenența la catolicism
1437: Unio Trium Nationum → sistemul celor trei națiuni privilegiate: nobilimea (majoritară
era cea maghiară), sași și secui → românii deveneau o națiune tolerată
Dacă zonele centrale ale Transilvaniei au fost cuprinse în structurile regalității maghiare, în
zonele de margine continuau să existe autonomii românești sub forma “țărilor”: Almașul,
Făgărașul, Maramureșul. De aici vor pleca voievozii ce vor juca un rol important în întemeierea
statelor românești extracarpatice: Țara Românească și Moldova.
Transilvania își păstrează structura voievodală până în 1541, când devine principat autonom
sub suzeranitate otomană. Ea era condusă de un principe ales de Dietă și confirmat de sultan.
1.e.Formarea statului medieval al Țării Românești
În procesul de unificare teritorială și obținerea independenței se remarcă trei inițiative:
Voievodul Litovoi refuză să mai plătească tribut regelui maghiar Ladislau IV la 1277;
Litovoi este ucis în luptă, iar fratele său Bărbat, este luat prizonier și ulterior răscumpărat. Bărbat
recunoaște suzeranitatea maghiară.
În 1290 Negru Vodă din Făgăraș trece munții spre sud, creează orașele Câmpulung și
Argeș, iar boierimea de peste Olt i se închină. Aceasta este varianta Letopisețului Cantacuzinesc
despre întemeierea statului, cunoscută drept “tradiția descălecatului”. Ea poate fi explicată istoric
prin contribuția demografică și instituțională a Transilvaniei la crearea statului sud-carpatic.
Basarab I (1310-1352) întemeiază Țara Românească prin unificarea voievodatului lui
Litovoi cu cel al lui Seneslau, pe la 1300.
1324 – recunoașterea suzeranității maghiare de către Basarab; lui Basarab i se recunoștea domnia
și stăpânirea asupra Banatului de Severin, Olteniei, Munteniei și a unor teritorii de la nordul
gurilor Dunării (Basarabia)
1330 – bătălia de la Posada și înfrângerea regelui maghiar Carol Robert de Anjou; cucerirea
independenței Țării Românești față de Ungaria
Consolidarea statului s-a realizat prin crearea instituțiilor interne în timpul urmașilor lui
Basarab I:
– Nicolae Alexandru (1352-1364) a întemeiat mitropolia ortodoxă de la Curtea de Argeș ( 1359)
– Vladislav Vlaicu (1364-1377) a bătut prima monedă și a întemeiat mitropolia ortodoxă de la
Turnu Severin.
– Radu I (1377-1384)
– Dan I (1384-1386)
1.f.Formarea statului medieval al Moldovei
A cunoscut două inițiative:
1352-1353 – regalitatea maghiară formează în nord-vestul Moldovei o marcă de apărare
conducă de voievodul Dragoș din Maramureș (descălecatul lui Dragoș)
1359 – are loc descălecatul voievodului maramureșan Bogdan care îi alungă pe urmașii
lui Dragoș. În 1264-1365, în urma confruntărilor cu regele maghiar Ludovic de Anjou, Bogdan
obține independența Moldovei.
Consolidarea instituțională și teritorială a statului moldovean s-a realizat în timpul urmașilor lui
Bogdan:
– Lațcu (1368-1375)
– Petru Mușat (1375-1391) a stabilit capital la Suceava, a organizat cancelaria domnească, a
bătut monedă, a organizat Mitropolia Ortodoxă a Moldovei( 1386)
– Roman I (1391-1394) a extins teritoriul Moldovei de la ,, munte până la mare”.
– Ștefan I (1394-1399)
1.g Formarea statului medieval al Dobrogei
Nucleul statului dobrogean a fost Țara Cavarnei condusă de:
Balica (1346-1354), care avea centrul la Caliacra
Dobrotici (1354-1386) – primește din partea bizantinilor titlul de “despot” (1357);
– treptat, devine autonom față de Imperiul Bizantin și unifică toate
teritoriile Dunăre și Mare întemeind Dobrogea.
Ivanco (1386-1388) – se desprinde bizantini și bate monedă proprie;
– participă alături de domnul Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-
1418), la luptele cu turcii în care își pierde viața.După moartea lui Ivanco, Dobrogea a intrat în
componența Țării Românești până la 1417 sau 1420 când este ocupată de turci (sub stăpânirea
cărora a rămas până în 1878).
2. Instituții centrale în Țările Române
2.a.Transilvania
Instituția centrală a fost voievodatul (sec. XII-1541) și, ulterior, principatul (sec. XVI-XIX)
Voievodatul (1176-1541)
Era vasal regelui Ungariei
Se bucura de autonomie
Avea în frunte un voievod numit de regele maghiar
 Voievodul avea atribuții judecătorești, militare, administrative
Voievodul era ajutat de un Sfat și de congregațiile
Principatul a cunoscut două etape:
– între 1541-1688 – 1526: bătălia de la Mohacs → ungurii sunt învinși de otomani
1541: Ungaria devine pașalâc, iar Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate
otomană, principele era ales de Dietă și confirmat de sultan
1683: al doilea asediu asupra Vienei → turcii eșuează → Imperiul Otoman intră într-o perioadă
de declin (”Problema Orientală”) → austriecii ocupă Ungaria și Transilvania
– între 1688-1867 – principat sub stăpânire habsburgică – condus de împărat care avea și titlul de
principe
– conducerea propriu-zisă revenea guvernatorului militar care conducea un
guberniu care prelua atribuțiile Dietei

2.b.Țara Românească și Moldova

XIV – începutul sec. XVIII – instituția centrală a constituit-o domnia.
Domnia – reprezentată de domnul țării care avea următoarele atribuții:
– administrative – numea dregătorii, acorda privilegii boierilor, stabilea
impozitele
– judecătorești – reprezenta instanța supremă în stat
– legislative – adopta acte legislative
– diplomatice – semna tratate, declara război și încheia pace
– militare – comanda armata (mare voievod).
Puterea domnului era considerată de origine divină. Domnul era uns de mitropolit → prin ungere
devenea conducător ”din mila lui Dumnezeu”
Titulatura domnului reflectă puterea domnească, întreaga autoritate de care se bucura domnul
exemplu de titulatură: În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur
stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn (particula Io vine de la ”Ioannes” și înseamnă
”cel ales de Dumnezeu”, voievod = conducător suprem al armatei, domn vine de la ”dominus” și
înseamnă ”stăpân al pământurilor și al locuitorilor țării”)
Succesiunea la domnie se făcea pe cale ereditar-electivă. Domnul prelua tronul doar după ce era
uns cu untdelemn de către mitropolit
Domnul era ajutat de:
Sfatul domnesc – alcătuit din dregători (boieri cu funcții), ce aveau atribuții politice,
administrative și judecătorești. Sfatul domnesc a fost instituția centrală de guvernare în Țara
Românească și Moldova avea rol consultativ: îl ajuta pe domn în politica internă și externă
La început a fost alcătuit din marii boieri, apoi din boierii cu dregătorii. Un alt membru al
Sfatului domnesc era mitropolitul, care era sfătuitor al domnului și cel care îi ținea locul în caz
de absență a voievodului.
Avea atribuții politice, fiscale și judecătorești: asista domnul la scaunul de judecată, participa la
încheierea tratelor de alianță etc.
Dregătorii:
Banul Olteniei (în Țara Românească)- guvernator al Olteniei Portarul Sucevei (în Moldova) –
comandant militar
logofătul – șeful Cancelariei domnești vornicul – șeful Curții domnești
vistiernicul – administrator al finanțelor, gestiona veniturile țării spătarul (în Țara Românească) /
hatmanul (în Moldova) – purtător de spadă, comandant militar
postelnicul – șeful diplomației: primea solii străini, se ocupa de ceremonialul primirii lor
De la Sfatul domnesc la divan
sfârșitul secolului XVI: crește influența Imperiului Otoman → Sfatul domnesc devine divan
crește numărul dregătoriilor, care vor fi cumpărate, în Divan pătrund elemente greco-levantine
Adunarea Țării – formată din reprezentanți ai stărilor privilegiate, avea rol consultativ
nu avea caracter permanent
Erau convocate pentru confirmarea domnului, importanța sa a scăzut în timpul domniilor
fanariote. Ăn Transilvania, Adunarea Țării a purtat numele de Congregații Generale
cea mai veche mențiune despre această instituție datează din 1288 când au fost convocate
Congregațiile Generale în Transilvania
Componență:boieri clerul înalt curteni
Evoluția instituției domniei:

secolul XVI: crește influența Imperiului Otoman → domnul era confirmat

de către sultan
sfârșitul secolului XVI – secolul XVII: crește influența boierimii → se instituie regimul
boieresc sau nobiliar → turcii numeau domni din rândul pretendenților care plăteau cei mai mulți
bani
secolul XVIII: instaurarea regimului fanariot în Moldova (1711) și în Țara Românească (1716)
Începutul sec. XVIII – sec. XIX
– instituția centrală rămâne domnia, însă în urma instaurării regimului fanariot în Principatele
Române, domnul devine un simplu funcționar al Porții, el fiind numit de sultan
– între 1711/1716 – 1821 (perioada fanariotă) domnii nu mai au origine românească, ci provin
din cartierul Fanar din Constantinopol; ei plătesc sultanului sume mari de bani pentru a-și
cumpăra domnia
– domnii fanarioți instituie sistemul de vindere a dregătoriilor, modalitate prin care își rotunjeau
veniturile
– au fost și domni fanarioți care au contribuit la modernizarea societății românești prin măsuri în
domeniul învățământului, social, juridic: Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Ioan
Caragea . Revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) a contribuit la îndepărtarea domnilor
fanarioți și la revenirea domnilor pământeni.
Biserica :în Țara Românească și Moldova a fost una din principalele instituții ale statelor
medievale românești a fost organizată după model bizantin
deținea puterea pe plan spiritual
 Biserica Ortodoxă se afla sub ascultarea Patriarhiei din Constantinopol
întemeierea mitropoliilor a consolidat ortodoxismul și a oferit o legitimare ecleziastică
Țărilor Române
mitropolitul trebuia să fie recunoscut de către domn la înscăunare, domnul era uns de
către mitropolit
În Transilvania
1366: Ludovic I de Anjou condiționează calitatea de nobil deapartenența la catolicism
1437: Unio Trium Nationum → sistemul celor trei națiuni privilegiate: nobilimea (majoritară era
cea maghiară), sași și secui → românii deveneau o națiune tolerată
1568: Edictul de la Turda → patru religii oficiale: catolicismul, calvinismul, lutheranismul și
unitarianismul → ortodoxismul devenea o religie tolerată
1699-1701: cele două diplome leopoldine → se recunoaște și organizează Biserica Unită
(Biserica Greco-Catolică)