Sunteți pe pagina 1din 9

Partea a III-a

TEMA NR.4
AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII
CENTRALE

 ÎNTEMEIEREA STATELOR
MEDIEVALE ROMÂNEȘTI:

1.TRANSILVANIA.
2.ȚARA ROMÂNEASCĂ.
3.MOLDOVA.
4.DOBROGEA.
1. ÎNTEMEIEREA STATULUI MEDIEVAL
TRANSILVANIA ( spațiul INTRACARPATIC ).

La începutul secolului al XX-lea are loc formarea regatului maghiar.


Tot atunci începe expansiunea ungurilor spre est. Ocuparea întregului
teritoriu transilvan are loc pe parcursul a două secole. Această acțiune
se desfășoară sub forma unor expediții militare. În același timp are loc
și organizarea politico – administrativă a spațiului intracarpatic, dar și
consolidarea stăpânirii maghiare.
Cucerirea Transilvaniei se încheie în secolul al XIII-lea. Transilvania va
fi organizată sub forma unui voievodat în cadrul Regatului Ungaria
până în anul 1541.

Care au fost mijloacele prin care ungurii au cucerit


Transilvania?
a) Pe plan militar
- au cucerit și anexat cetățile de apărare.

b) Pe plan politic
-au încercat să înlocuiască forma autohtonă de
organizare politică, dar fără succes.
-în 1111 este menționat principele Mercurius. Acesta
încearcă să introducă principatul.
-în 1176 este menționat voievodul Leustachius care a
contribuit la vechea formă de organizare politică: voievodatul.
c)Pe plan administrativ
- au organizat comitatele (ex: 1111- comitatul
Bihorului).

d)Pe plan etnic


-au colonizat Transilvania cu sași și secui, care s-au bucurat
de mari privilegii și o largă autonomie (aceștia se organizează politic,
administrativ separat)
-sașii au contribuit la dezvoltarea economică a
Transilvaniei
-secuii aveau rolul de a proteja granița estică a
Transilvaniei.

e) Pe plan religios
- Au încercat să impună catolicismul, aducând în
Transilvania ordine călugărești predicatoare (dominicanii și
franciscanii) și războinici(teutonii și ioaniții).
-1211: regele Andrei al II-lea a emis ,,Diploma Cavalerilor
Teutoni”. Cavalerii teutoni trebuiau să protejeze granițele
Transilvaniei, primind în schimb Țara Bârsei. Între teutoni și regele
maghiar apar conflicte, iar în 1225, teutonii sunt alungați.
-1366:Ludovic I de Anjou a adoptat ,,Diplomele Regale”
prin care oferea calitatea de nobil doar dacă erai catolic.

-1437: Unio Trium Nationum. Cele 3 națiuni privilegiate


erau: sași, secuii și nobilimea ( marea majoritate era maghiară);
românii erau considerați tolerați.
Care a fost evoluția statului medieval Transilvania?
-Transilvania a fost organizată ca voievodat autonom în raport cu
coroana maghiară.

-Era condusă de un voievod care avea atribuții juridice,


administrative și militare.

- Voievodul era numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii


transilvane. Au fost cazuri în care regele doar a confirmat alegerea
nobilimii (a Dietei).

-1526: Ungaria a fost învinsă de către otomani în bătălia de la


Mohacs.

-1541: Ungaria devine Pașalâc, iar Transilvania devine principat


autonom sub suzeranitate otomană.

-1683: în urma asediului asupra Vienei, turcii sunt înfrânți. Imperiul


Otoman intră într-o perioadă de declin, iar austriecii ocupă Ungaria și
Transilvania.

- 1699: are loc Tratatul de la Karlowitz: turcii au cedat austriecilor


Ungaria si Transilvania. Astfel, Transilvania își pierde autonomia,
devenind o simplă provincie a Imperiului Habsburgic și era
administrată de împărat prin intermediul unui guvernator.
2. ÎNTEMEIEREA STATULUI MEDIEVAL ȚARA
ROMÂNEASCĂ ( spațiul de la SUD DE CARPAȚI
sau VALAHIA ).
Acțiuni istorice:
a) Între 1277 – 1279 are loc revolta voievodului Litovoi ( probabil
un urmaș al celui menționat în Diploma din 1247 ) îndreptată
împotriva ungurilor. Regele maghiar Ludovic al IV-lea Cumanul
trimite o oștire care-l învinge și-l ucide pe Litovoi, iar pe fratele
său, Bărbat, îl vor lua prizonier. Acesta se răscumpără pe o sumă
mare de bani, ceea ce ne demonstrează și puterea economică al
spațiului de la sud de Carpați. Informațiile despre cei 2 voievozi
români, Litovoi și Bărbat, le găsim într-un document emis de
regele maghiar în anul 1285.

b) ,,Descălecatul lui Negru Vodă” ( ,,Legenda lui Negru Vodă” ).


Datorită presiunilor exercitate de unguri, Negru Vodă, un
conducător din Făgăraș, împreună cu familia și oastea sa,
părăsește Țara Făgărașului , traversează Carpații și descalecă la
Câmpulung. Aici pune bazele unui nou stat prin unirea treptată a
formațiunilor politice existente.
Aceste informații nu sunt confirmate de izvoarele istorice.

c) Obținerea independenței. Bătălia de la Posada ( 1330 )


Adevăratul întemeietor al Țării Românești este considerat
Basarab I (1310?-1352). În 1324, un document maghiar îl
numește ,,Basarab, voievodul nostru Transalpin”. Regele
maghiar recunoștea noul stat și domnia lui Basarb în schimbul
acceptării suzeranițății.
Basarab I ocupă Banatul de Severin intrând în conflict cu
ungurii. Imediat are loc reocuparea Banatului de Severin de
către unguri, iar Basarab cere pace, însă este refuzat. Astfel, în
1330, Basarab I îl învinge în bătălia de la Posada pe Carol Robert
de Anjou, obținând independența Țării Românești.(izvor istoric:
Cronica pictată de la Viena).
Victoria românilor a însemnat finalul suzeranității maghiare și
aparișia primului stat românesc independent.

Cum se consolidează noul stat întemeiat?


A avut loc în timpul domniilor lui Basarab I, Nicolae Alexandru și
Vradislav Vlaicu. Acțiuni istorice:
- Nicolae Alexandru ( 1352 – 1364 ) a îmbunătățit relațiile cu Ungaria,
iar în 1359 a ridicat Mitropolia Ortodoxă de la Curtea de Argeș care
era subordonată Patriarhiei de la Constantinopol.
- Vladislav Vlaicu ( 1364 – 1377 ) a organizat cancelaria domnească, a
bătut prima monedă locală, iar in 1370 a ridicat a doua Mitropolie
Ortodoxă la Severin. A recunoscut suzeranitatea Ungariei, primind cu
această ocazie Banatul de Severin, iar mai târziu Amlașul și Făgărașul.
De asemenea, a reușit să respingă primul atac turcesc al turcilor în
Țara Românească.
3.ÎNTEMEIEREA STATULUI MEDIEVAL MOLDOVA
( spațiul la EST DE CARPAȚI ).
a) DESCĂLECATUL LUI DRAGOȘ ( prima jumătate a secolului
al XIV –lea )
La mijlocul secolului XIV, regele Ludovic I de Anjou organizează mai
multe expediții împotriva tătarilor. La una dintre bătălii participă și
Dragoș, un voievod din Maramureș. Astfel, Ludovic I îl răsplătește și îi
oferă un mic teritoriu situat în N-V Moldovei, cunoscut sub numele de
Moldova mică.
Noul teritoriu, organizat ca marcă de apărare, avea centrul la Baia și
constituia nucleul viitorului stat medieval, Moldova. Dragoș era
vasalul Ungariei. Trecerea lui Dragoș la est de Carpați a rămas
cunoscută în istorie sub numele de ,, Descălecatul lui Dragoș”.
Urmașii săi, Sas și Balc, au condus această marcă de apărare și au
continuat să fie vasali regelui maghiar.

b) DESCĂLECATUL LUI BOGDAN ( a doua jumătate a


secolului al XIV – lea )
În 1359 ( în unele surse 1363 ) Bogdan din Cuhea ( un alt voievod din
Maramureș) din cauza conflictelor cu regele maghiar, trece la est de
Carpați și se alătură revoltei boierilor Moldovei, reușind să-i alunge pe
urmașii lui Dragoș din Moldova.
Astfel, Bogdan I devine voievodul Moldovei (1359/1363-1367).
Trecerea lui Bogdan la est de Carpați a rămas cunoscută în istorie
sub numele de ,,Descălecatul lui Bogdan”.
În 1365, Bogdan I respinge un atac al ungurilor și potrivit cronicii lui
Ioan de Târnave, Moldova obține independența.

CUM SE CONSOLIDEAZĂ NOUL STAT FORMAT?


A avut loc în timpul domniilor lui Lațcu, Petru al II-lea Mușat, Roman.

a) LAȚCU ( 1368 – 1375 )


Dorind să obțină sprijinul papei, Lațcu a trecut la catolicism. A
contribuit la înființarea unei episcopii catolice în anul 1371 la Siret. De
asemenea a pus bazele cancelariei domnești.

b) PETRU al II-lea MUȘAT ( 1375 – 1391 )


Pentru a face față presiunilor Regatului maghiar, Petru își va orienta
politica externă spre Polonia. În fața regelui polon Vladislav Iagello va
depune un jurământ de vasalitate. În schimbul unei sume de bani pe
care o va împrumuta regelui polon, va primi de la acesta drept
garanție Pocuția, un teritoriu care mai târziu va fi obiectul unei
dispute între Moldova și Polonia. A restaurat ortodoxismul și a
întemeiat mitropolia ortodoxă de la Suceava ( 1386 ). A mutat capitala
Moldovei la Suceava.

c) ROMAN I ( 1391 – 1394 )


A unificat teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră
( ,,Moldova Mare” ).
4.ÎNTEMEIEREA STATULUI MEDIEVAL DOBROGEA
( statul dintre DUNĂRE și MAREA NEAGRĂ ).
În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, împărații bizantini i-au
colonizat pe turcii selgiucizi în zona Babadagului, aceștia având o
contribuție însemnată la limitarea incursiunilor tătare.
Pentru majoritatea populației care era creștin – ortodoxă, la Vicina
se organizează mai întâi o arhiepiscopie, apoi o mitropolie condusă de
mitropolitul Iachint. În 1359, Iachint va fi numit mitropolit al Țării
Românești.
În prima jumătate a secolului al XIII-lea este atestată ,,Țara
Cavarnei” care a reprezentat nucleul viitorului stat dobrogean și care
se afla sub autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol. În prima
jumătate a secolului al XIV-lea această țară este condusă de Balica.
Procesul de unificare a formațiunilor politice prestatale a avut loc în
timpul lui Dobrotici(1348-1386). Acesta primește din partea Imperiului
Bizantin titlul de ,,despot” ( rang politic și militar ).
Un alt conducător al Dobrogei a fost Ivanco, fiul lui Dobrotici. Acesta
moare în timpul luptelor cu turcii. În 1386, din cauza pericolului
otoman, Dobrogea a fost alipită de Mircea cel Bătrân, Țării Românești.
În anul 1417: Mircea cel Bătrân este forțat să cedeze Dobrogea
Imperiului Otoman, în componența căreia a existat până în 1878.

S-ar putea să vă placă și