C.Statul şi politica.

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele

IX-XVIII)

Factorii interni care au favorizat formarea statelor medievale româneşti sunt: viaţa
economică prosperă;

 Creşterea demografică semnificativă

 Dezvoltarea drumurilor comerciale de la Nord la Sud şi de la Est la Vest
 Accentuarea diferenţierii sociale.

Factorii externi ce au favorizat constituţia statelor mediteraneane româneşti sunt:

 Incursiunile tătarilor şi cumanilor care opresc expansiunea ungariei la Sud şi

la Est
 Eriza dinastică din Ungaria
 Încercarea Poloniei şi Ungariei de a elimina influenţa hoardei de aur în spaţ.
C-D-P

Cele dintâi stat creat de romanitate răsăriteană a aparţinut vlahilor din peninsula
Balcanică. Ameninţaţi de imperiul Binzantin, vlahii din Balcani s-au răsculat sub
conducerea lui Petru şi Hasan în 1185.

Victoria obţinută de valahi a dus la formarea statului vlaho-bulgar creat şi

recunoscut în timpul lui Ioniţă cel Frumos ( 1197-1207).

A. Formarea Transilvaniei (spaţiul intra-carpatic)

În timul lui Ioan Hasan al-II-lea, 1218-1241, statul vlaho-bulgar a atins
apogeul puterii sale. În spaţiul C-D-P principala formă de organ social
economic a fost obştea sătească. La începutul existenţei sale, obştea se baza
pe o decizie colectivă, sfatul bătrânilor. Cu timpul însă, atribuţiile militare
juridice, sociale, sunt încredinţate unor membri numiţi de documentul
vremii: jupâni, cnezi şi voievozi.
Despre spaţiul intra-carpatic, informaţii avem din cronicile maghiare: cronica
lui Anonimus, secretar al regelui maghear Bela al-III-lea, şi legenda
1
Sfântului Jerard ne prezintă existenţa în spaţiul intra-carpatic în secolul al-
IX-lea a ducatelor lui Vlad, Gelu şi Memumorut.
Atât ei, cât şi urmaşii lor Gzula şi Athum se vor opune expansiunii maghiare
în Transilvania. Un rol important în crearea statului Transilvănean l-au
reprezentat aşadar, existând autonomii locale.
În cursul secolului XII, ungurii reuşesc să pătrundă în întreaga Transilvanie
iar egalitatea magheară va încerca să impună treptat modele de organ
politico-administrativă şi social-economică de tip apusan.
Astfel, în plan politic vor încerca să impună principatul în 1111 fiind atestat
un princeps Mercurius. În cursul secolului XII, forma de organizare politico
administrativă care se va impune va fi forma de organizare românească,
voevodatul.
În 1176 documentele îl menţionează ca voevod al Transilvaniei pe
Leustachius, vasal al regulamentului maghear.
Din punct de vedere administrativ în Transilvania se impun 3 forme de
organizare:
 Comitatul pentru unguri;
 Diatrictele pentru români;
 Scaunele pentru saşi şi secui.

Saşii şi secuii vor fi colonizaţi de magheari în Sud şi Estul Transilvaniei

pentru întemeiere de târguri şi oraşe pentru dezvoltarea comerţului şi pentru
apărarea graniţelor. Ei vor primi o serie de privileii şi vor beneficia de o largă
autonomie din partea regalităţii maghiare. Tot ei sunt cei ce vor întemeia
oraşe precum: Braşov, Cluj şi Bistriţa. La sfârşitul secolului al XIII-lea,
Transilvania se prezintă sub forma unui stat autonom sub suveranitatea
regelui maghiar.

Transilvania era un voievodat autonom; voievodatul era numit de regele

maghiar şi îi era vasal.

B. Ţara Românească (carpato-dunărean)

La începutul secolului al-XVI-lea regatul Ungariei încearcă să-şi extindă
stăpânirea la Sud şi la Est de Carpaţi sub masca cruciadei împotriva
schismaticilor ortodocşi.

2
 Astfel, beneficiem de o serie de informaţii despre spaţiul subcarpatic: din
diploma cavalerilor ioaniţi (1247) avem informaţii că în spaţiul dintre
Carpaţi şi Dunăre se aflau Cnezatul lui Ioan şi Farcaş , voievodatul lui
Lutovoi şi Seneslav.

Istoria Ţării Româneşti începe cu Basarab, întemeietorul, deşi, legenda ne

prezintă că întemeietor al Ţării Româneşti ar fi Radu Negru Vodă care
venind din Ţara Făgăraşului descălecă la Câmpulung şi aduce sub o singură
autoritate toate formaţiunile politice prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre.

Basarab I (1310-1352) este cel care aduce sub o singură autoritate Banatului,
Severinului, Oltenia, Muntenia până la Dunăre şi Basarabia. În 1324 Carol
Robert îl recunoaşte pe Basarab ca voievod supus coroanei magheare. Cel
mai semnificativ act politic al lui Basarab a fost obţinerea neatârnării faţa de
coroana magheară.

În 1330 la 9-12 noiembrie Basarab îl învinge pe regele maghear Carol Robert

în bătălia de la Posada, obţinânduse independenţa ţării; informaţii avem
din ,,cronica pictată de la Viena,,.

După Basarab, Ţara Românească îşi întăreşte independenţa prin constituirea

la Curtea de Argeş a Mitropoliei Ţării Româneşti în 1359 în timpul lui
Nicolae Alexandru. Vladia la Laicu, urmaş lui Nicolae Alexandru luate
monedă cu chip propriu.

C. Moldova (este rezultatul unui dublu descălecat spaţiul

Est-Carpatic).
Informaţii despre spaţiul dinre Carpaţi şi Nistru avem din cronicile germane,
magheare, poloneze şi ruseşti; Existau formaţiuni politiceprestatale cu diferite
denumiri:

 Codrii (Cosminului,Dorohoiului, Lăpuşnei);

 Câmpurii (lui Dragoş);
 Ţări (Şipeniţului) (Cobâle).

Întemeierea statului medieval Moldova legată de numele a doi voievozi

maramureşeni: Dragoş şi Bogdan.
3
Dragoş voievod al Maramureşului din postura de vasal al regelui maghiar
iniţiază expediţii militare la Est de Carpaţi împotriva tătarilor în urma cărora
întemeiază o marcă de apărare cu sediul la Baia. În jurul acestei mărci se unesc
toate formaţiunile politice prestatale din Nord-Vestul Moldovei.

Regele maghiar îi recunoaşte lui Dragoş dreptul asupra acestei mărci şi

continuitatea dinastică a fiului său Sas şi a nepotului Balc.

În a 20a etapă, îl întâlnim pe Bogdan de Cuhea, intrând în dizgraţiile regelui

magear, Bogdan trece în Moldova, îl înlătură pe drăgoseşti şi devine
conducătorul noului stat.

Informaţii avem de la Ioan de Târnave. Aflat în conflict cu otomanii, lui

Ludovic nu-i rămânea decât soluţia recunoaşterii independenţei Moldovei.

În timpul urmaşului lui Bogdan, Petru, Muşat, Moldova îşi pune bazele în
Mitropolia Ortodoxă a Moldovei cu sediul la Luceava în 1387 recunoscută de
Constantinopol în 1401 ţn timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Noul stat
constituit de Est de Carpaţi va ajunge până la Nistru şi Marea Neagră în timpul
lui Roman I.

D. Dobrogea (zona pontică)

Informaţii despre ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră avem din cronicile
bizantine. Întâlnim aici jupânatele lui Gheorghe şi Dimitrie.

În 1230 este menţionată Ţara Cvarnei (Varna şi Caliac). În secolul al XIV-lea

teritoriile dintre Dunăre şi Marea Neagră sunt aduse sub o singură autoritate de
Dobrotiţă care a recunoscut despot de imperiul Bizantin.

La sfârşitul secolului XIV şi începutul secolului XV Mircea cel Bătrân alipeşte

Dobrogea Ţării Româneşti.

Din Alexiada avem voievodatele lui Tatos, Satza, Seslav.

C.Instituţii centrale în spaţiul românesc.

4
O dată cu constituirea statului medieval românesc, se cristalizează şi principalele
instituţii ale statului medieval.

Astfel, în Transilvania, instituţia centrală a fost voievodatul din sec. IX şi până în

1541, iar ulterior principatul.

Voievodatul era condus de un voievod care era vasal al regelui ungar(maghiar).

Voievodul avea atribuţii judecătoreşti, militare şi administrative. El era ajutat în
conducerea statului de un vice-voievod şi de un sfat precum şi de congregaţiile
nobiliare.

Principatul cunoaşte 2 etape:

1. 1541-1688, când Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate
otomană, când Transilvania era condusă de un principe numit de dietă şi
confirmat de sultan.
Principele era ajutat de un sfat format din 12 membrii aleşi din rândul
naţiunilor privilegiate, iar dieta era alcătuită din 150 memrii, tot reprezentanţi
ai naşiunilor privilegiate.
2. 1688-1867, Transilvania devineprincipat integrat Imperiului Habsburgic,
conducerea revenea împăratului ce avea titlul de principe. Conducerea
propriu zisă revenea însă unui guvernator militar.

În Ţara Românească şi moldova în cursul sec. XIV-XVIII instituţia centrală a

constituit-o domnia.

Domnul era singurul stăpânitor purtând şi denumirea de mare voievod, care din
slavă înseamnă comandant militar. Termenul de domn provine din limba latină
„dominus” şi desemnează stăpân suprem al ţării şi al supuşilor.

Domnul avea următoarele atribuţii:

a. Administrative, numea dregători, acorda privilegii boierilor, stabilea

impozite;
b. Judecătoreşti, domnul reprezenta instanţa supremă în stat;
c. Legislative, domnul acorda acte legislative;
d. Diplomatice, semna tratate, declara război, încheia pace;
5
 e. Militare, era comandantul suprem al armatei (mare voievod)

În conducerea statului, domnul era ajutat de sfatul domnesc în politica internă şi

externă a ţării. Membrii sfatului domnesc erau: marii boieri, mitropolitul, episcopii,
boierii cu dregătorii.

Sfatul era alcătuit din 15-20 membri în Ţara Românească şi 20-30 de membri în
Moldova. Cei mai importanţi dregători erau Banul Olteniei în Ţara Românească ţi
Portarul Sucevei în Moldova.

O altă instituţie centrală era armata. Ea era alcătuită din oastea cea mică pe timp de
pace(armata permanentă) şi oastea cea mare(tot poporul înarmat pe timp de război).

O altă instituţie este adunarea ţării în Ţara Românească şi Moldova şi era alcătuită
din boieri, înaltul cler şi din curteni.

Adunările se întruneau pentru alegerea domnilor, declaraţii de război, încheierea

păcii, stabilirea de obligaţii pentru populaţii.

Domnul era socotit stăpânul întregului pământ al ţării, era ales pe baza principiului
ereditar electiv din dinastia basarabilor în Ţara Românească şi din dinastia
muşatinilor în Moldova.

În sec. XVIII-XIX instituţia centralărămâne tot domnia, însă ca urmare a

introducerii regimului fanariot în Moldova şi Ţara Românească, domnul devine un
simplu funcţionar al Porţii(imperiul Otoman), el fiind numit de sultan.

În perioada 1711-1821, domnii nu mai sunt pământeni, ei provenind din rândul

grecilor şi albanezilor bogaţi ce locuiau în cartierul Fanar din Constantinopol şi în
schimbul unei sume de bani plătite sultanului puteau să-şi cumpere o domnie.
Principalele familii fanariote care au domnit în cele 2 principate române au fost
Mavrocordat Ixilante, Ghica, Şuţu, Caragea.

Cea mai importantă instituţie în plan spiritual în Evul Mediu a fost biserica, cea
care a menşinut unitatea spirituală a românilor.

În Ţara Românească mitropolia ortodoxa a fost creată la iniţiativa domnitorului

Nicolae Alexandru în 1359 cu sediul la Curtea de Argeş. În Moldova, prima

6
mitropolie ortodoxă a fost creată de Petru I muşat la 1387 cu centrul la Suceava
fiind recunoscută în 1401 în timpul lui Alexandru cel Bun.

Mitropolitul era considerat al doilea domnitor în stat, cel dintâi sfetnic al

Domnului, locţiutor în caz de lăsare a tronului. Mitropolitul participa la alegerea
domnitorului şi îi conferea autoritatea sacră prin încoronare şi ungere cu mir.