Statele medievale în spațiul românesc – Transilvania , Țara românească ,

Moldova, Dobrogea

TRANSILVANIA DE LA VOIEVODAT LA PRINCIPAT

Formarea voievodatului Transilvaniei s-a realizat în două etape:

1. Etapa voievodatelor româneşti – unificarea formaţiunilor politice cunoscute în
secolele IX-XI.
2. Începe odată cu cucerirea Transilvaniei de către Ungaria ( a doua jumătate a
sec. XI- secolul al XIII-lea).
Voievodatul
Transilvania s-a consolidat ca stat sub forma voievodatului ( instituţia
specifică pentru slavi şi vlahi ). Regatul maghiar a încercat să instituie
principatul , însă până la urmă s-a impus voievodatul. Maghiarii încheie
cucerirea Transilvaniei în secolul XIII , iar voievodatul se va menţine până în
secolul XVI.
Un document din 1111 îl atestă pe Mercurius drept principe al
Transilvaniei. În 1176 este menționat însă Leustachius în calitate de voievod.
Semnificația acestui fapt este că rezistența populației românești a impus ca
formă de organizare voievodatul.
Primul voievod atestat a fost Leustachiu în 1176. El avea atribuţii
judecătoreşti , militare ( cmdt. militar ), administrative ( guvernator ). Avea o
cancelarie proprie. Era ajutat de un vicevoievod.
Vicevoievodul avea următoarele atribuţii: rol consultativ , îndeplinea
funcţii publice sau la curtea suveranului. Conducea Transilvania în lipsa
voievodului. Avea atribuţii uneori administrative , legislative , judecătoreşti.
Voievozii Roland Borş şi Ladislau Kan la sfârşitul secolului XIII-
începutul secolului XIV au întemeiat adevărate dinastii care s-au bucurat de
numeroase drepturi şi libertăţi oferite de regalitatea maghiară. La fel s-a
întâmplat şi cu familiile Lackfi şi Csáki.
În 1541, oastea otomană a lui Soliman Magnificul ocupa Buda
transformând Ungaria în paşalâc ( provincie turcească guvernată de un paşă ),
iar Transilvania se constituie în principat autonom sub suzeranitatea otomană.
Noul principat şi-a păstrat autonomia ( regim politic bazat pe libertatea
deplină în plan intern , fără nici un amestec din afară ) şi instituţiile proprii.
Situaţia de autonomie i-a permis Transilvaniei să joace un rol important în
diferite coaliţii europene , dintre care unele îndreptate fie împotriva
habsburgilor, fie a otomanilor.
În fruntea Transilvaniei autonome era un principe numit de dietă şi
confirmat de sultan.
Atribuţiile principelui
- hotăra în probleme de politică externă , declara război şi încheia pace
- primea soli străini

1
- avea dreptul de a-şi alege colaboratorii dintre marii nobili ( care formau sfatul
principelui- era format din 12 membrii )
Problemele privind politica internă şi externă erau dezbătute şi hotărâte de dietă.
Dieta – formată din reprezentanţii naţiunilor privilegiate ( maghiari ,saşi ,secui ),
hotăra în chestiunile de interes general. Era compusă din 150 membrii. Se
întrunea de două ori pe an.

Organizarea Transilvaniei
a. Structura socială
Stările privilegiate erau:
- Nobilimea maghiară
- clerul catolic
- patriciatul săsesc
- fruntaşii secuilor
- populaţia românească grupată în ţări era condusă de o nobilime cnezială şi
voievodală
Patriciat = pătura bogată ( privilegiată ) a oraşelor
Ţară = limba latină „ terra” , zona delimitată natural sau administrativ , are
elemente cultural tradiţionale specifice ( Ţara Loviştei ).

b. Organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei

Din punct de vedere administrativ , principatul Transilvaniei cuprindea:
- Comitate maghiare ( reuneau teritoriul din jurul unei cetăţi ) conduse de
comiţi ( comite = dregători regali care administrau comitatele maghiare ). Primul
comitat a fost Bihorul ( Bihar ), Crasna ( Krasna ), Dăbâca ( Doboka ), Cluj
( Kolozs) , Alba ( Feher ) , Satu Mare ( Szatmar) şi Arad.
Saşii şi secuii s-au organizat în scaune.
- scaune secuieşti organizate cu scopuri militare în partea de est a Transilvaniei ,
în număr de 7. Scaunele săseşti erau 7 la număr , cel mai important fiind scaunul
Sibiului.
Organizarea saşilor mai cuprindea şi 2 districte ( Braşov şi Bistriţa ) care s-au
organizat în secolul XV într-o adunare teritorială şi politică autonomă ( scoasă
de sub jurisdicţia voievodului ), numită Universitatea Saşilor.
Românii erau organizaţi în districte situate în regiunile de margine ale
Transilvaniei ( Ţara Haţegului , Făgăraşului, Maramureşului ). Erau conduse de
juzi, cnezi, voievozi. Respectau vechea „ lege românească”. Religia oficială în
Transilvania era cea catolică. În 1366 religia ortodoxă era doar tolerată.

c. Statutul politic al românilor din Transilvania

- populaţia majoritară a rămas cea românească
- până în 1355 românii sunt prezenţi în Adunările Generale nobiliare
- în 1366 regele Ludovic de Anjou condiţionează calitatea de nobil la religia
catolică

2
- după 1437 românii au fost îndepărtaţi definitiv din viaţa politică a
Transilvaniei
- în 1517 apare la Cluj „Tripartitum-ul lui Werböczi ( după răscoala lui
Gheorghe Doja ) ce cuprindea măsuri aspre împotriva ţărănimii dependente şi
consfinţea statutul politic şi religios de inferioritate a românilor
- în 1541 , Transilvania ajunge sub suzeranitatea otomană şi este organizată ca
Principat autonom
- între Principatul autonom al Transilvaniei şi Poarta s-au stabilit raporturi de
vasalitate şi suzeranitate
- Poarta în calitate de putere suzerană era obligată să ocrotească şi să sprijine
ţara vasală
- în schimb aceasta trebuia să plătească un tribut şi să dea daruri ( peşcheşuri ).
Trebuia să asigure provizii şi să acorde sprijin militar.
- tributul Transilvaniei a fost stabilit la 10.000 florini/ an menţinându-se până în
1575 care a urcat apoi la 15.000
- darurile pentru sultan şi înalţii demnitari otomani reprezentau valoarea
haraciului şi a peşcheşurilor
- legăturile dintre Transilvania şi Poartă erau menţinute prin trimişi ocazionali
numiţi de principi şi aprobaţi de dietă sau prin trimişi permanenţi ( capuchehaie)
aleşi de dietă şi confirmaţi de principe

DICȚIONAR:

Comitat = formă de organizare teritorial-administrativă.

Secui = populație de origine turanică, așezată de regalitatea maghiară în Bihor,
apoi în zona Târnavelor, a Subcarpaților răsăriteni.
Sași = populație de origine germanică; au colonizat zona Sibiului, Târnava
Mare, Mediaș, Rodna, Țara Bârsei.
Autonomie = drept (al unui stat, al unei regiuni etc.) de a se administra singur,
în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
Suzeranitate = dreptul unui stat asupra altui stat

3
 FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI
ŢARA ROMÂNEASCĂ , MOLDOVA , DOBROGEA

Este rezultatul unui proces îndelungat . Întemeierea statelor medievale Ţara

Românească şi Moldova a fost favorizată de :
a. Factorii interni: dezvoltarea economică , socială, politică şi religioasă reflectă
unitatea civilizaţiei româneşti
b. Factorii externi : criza dinastică din Ungaria ( stingerea dinastiei arpadiene );
dominaţia tătară scade datorită luptelor pentru putere.

Întemeierea Statului Medieval Țara Românească

Formarea statului medieval Țara Românească a avut loc prin unirea
cnezatelor și a voievodatelor de la sud de Carpați.
O parte dintre ele sunt atestate în Diploma ioaniților (1247) și se aflau
sub controlul regelui Ungariei.
Apariția statului a fost favorizată de stingerea dinastiei conducătoare din
Ungaria (1301), eveniment ce a dus la lupte pentru tron până la instalarea unei
noi dinastii, de Anjou.
De acest fapt au profitat românii, care și-au constituit propriul stat la sud
de Munții Carpați.
Un alt eveniment care a favorizat apariția noului stat a fost slăbirea
Hoardei de Aur, statul invadatorilor mongoli (cunoscuți în Europa cu
denumirea de tătari), care își impusese dominația asupra unor regiuni locuite de
români.

Tradiția istorică
Întemeierea Țării Românești a pornit de la voievodatul de la Argeș.
Conform tradiției populare, păstrate în Letopisețul Cantacuzinesc , legendarul
Negru Vodă (sau Radu Negru), venit de peste munți, din Făgăraș, a „descălecat”
la Câmpulung (1290) și a unificat cnezatele și voievodatele. Negru Vodă nu este
atestat însă de documentele istorice.
Descălecat = termen folosit de cronicari pentru a descrie întemeierea unei țări
românești de către un conducător venit din Transilvania;

Evenimente atestate de documente.

Personalitatea istorică menționată ca unificator al entităților de la sud de

Carpați este Basarab I Întemeietorul (circa 1310-1352).
Un document din 1324 atestă că voievodul român era vasal al regelui
Ungariei.
Cauza neînțelegerilor dintre Basarab și unguri a fost Banatul de Severin
Pentru a evita distrugerile războiului , Basarab negociază fără succes pacea.

4
Regele Carol Robert de Anjou refuză oferta , iar maghiarii au invadat Țara
Românească. Armata maghiară , aparent învingătoare se întoarce spre
Transilvania , dar într-o trecătoare , nelocalizată cu exactitate , dar intrată în
istorie cu numele Posada ( dat de Nicolae Iorga ) , românii îi surprind pe unguri ,
al căror rege scapă cu greu . Bătălia de la Posada (9-12 noiembrie 1330 ), a
însemnat sfârșitul suzeranității ungare și apariția primului stat românesc
independent.
Urmașul lui Basarab I , Nicolae Alexandru (1352-1364) și-a luat titlul de
„domn singur stăpânitor” și a întemeiat Mitropolia de la Argeș recunoscută de
Patriarhia de la Constantinopol.
Aceasta însemna respingerea oricăror pretenții de dominație din partea
Regatului Ungariei. Titlul de „domn” (din latinescul dominus, adică stăpân)
conferea o mare autoritate conducătorului Țării Românești.
Vladislau Vlaicu ( 1364-1377)
- pe plan intern acordă privilegii comerciale braşovenilor , bate primele
monede , consolidează instituţiile , se dezvoltă economia
- pe plan extern menţine statutul de independenţă
- a respins şi ultima încercare a maghiarilor de a cuceri Ţara Românească.

Formarea statului medieval Moldova

Dublul descălecat: de la Dragoș la Bogdan.

Și la răsărit de Carpați au existat formațiuni politice românești. Un timp,

acestea au fost controlate de tătari.
Dragoș (1352-1359) era un voievod maramureșean, care a fost trimis de
regele Ungariei la răsărit de Carpați pentru a lupta împotriva tătarilor (jumătatea
secolului al XIV-lea). Victoriile obținute de Dragoș au avut ca urmare formarea
aici a unei provincii de margine (o „marcă”), având un rol de apărare a
Regatului Ungariei.
Marca de apărare se afla sub suzeranitatea regalității maghiare și în timpul
urmașilor lui Dragoș, Sas și Balc.
Marca = unitate teritorială politică şi militară creată de statele feudale la
graniţă şi chiar dincolo de ea în vederea stăvilirii atacurilor năvălitorilor.

Un alt voievod din Maramureș, Bogdan , era în conflict cu regele

Ungariei. Bogdan (circa 1359-1365) a trecut la est de Carpați și i-a izgonit pe
urmașii lui Dragoș. Toate încercările regatului maghiar de a-și reinstaura
dominația la răsărit de Carpați au fost respinse. Astfel, în sec. al XIV-lea a
apărut un nou stat românesc, Moldova.

Descălecat = termen folosit de cronicari pentru a descrie întemeierea unei țări

românești de către un conducător venit din Transilvania;

5
Urmașii lui Bogdan

Laţcu – îmbrăţişează religia catolică şi obţine de la Papa Urban I un scaun

Episcopal Catolic la Siret , dependent canonic de Roma.
- stabileşte raporturi cu papalitatea pentru a rezista presiunii exercitate de
Polonia şi Ungaria
- Moldova e recunoscută pe plan internaţional

Petru I Musat ( circa 1375-1391)

- mută capitala la Suceava unde înființează prima Mitropolie Ortodoxă a
Moldovei( 1386 ) , recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401, ceea
ce a determinat recunoaşterea de către Polonia a autonomiei politice şi religioase
- încheie o alianţă cu Polonia împotriva Ungariei (1387);
- organizează administraţia , a stimulat comerțul prin baterea primelor monede
Roman I ( circa 1392-1394)
- în timpul domniei acestuia statul moldav ajunge la limitele sale naturale când
acesta se intitulează domn “ din munţi şi până la mare “. Moldova îşi
desăvârşeşte astfel unitatea teritorială care s-a făcut prin înglobarea
formaţiunilor politice din sudul ţării şi prin înlăturarea ultimelor resturi ale
dominaţiei tătare.
- la un sfert de secol după Ţara românească , Moldova apare pe harta politică a
Europei ca stat independent , deplin constituit teritorial şi instituţional.

Instituții similare.

Țara Românească și Moldova aveau în frunte un domn, care cârmuia țara,

era comandantul armatei, judecătorul suprem, bătea monedă etc.
El era ajutat de dregători care erau boieri și formau Sfatul Domnesc.
Adunarea Țării avea atribuții în ceea ce privește confirmarea domnului.

Formarea statului medieval Dobrogea

Nucleul statului dobrogean a fost reprezentat de Țara Cavarnei

(Cărvunei), situată în sudul Dobrogei (teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră).
La jumătatea secolului al XIV-lea, conducător al statului este atestat Balica
(cca. 1346-1354).
Acesta a fost urmat de Dobrotici sau Dobrotiță (1354-1386), căruia
împăratul bizantin i-a acordat înaltul titlu de despot. În timpul lui Dobrotici
statul a atins maxima întindere teritorială și prosperitate.
După Dobrotici a urmat Ivanco (1386- cca. 1388). Acesta a fost nevoit să
înfrunte pericolul otoman. În împrejurările create de atacul otoman asupra

6
Dobrogei , domnitorul Țării Românești , Mircea cel Bătrân, a intervenit în
1388 , unind acest teritoriu cu țara sa.

Despot = (aici) titlu atribuit în secolul al XIV-lea unui înalt demnitar al

Imperiului Bizantin sau conducătorilor unor provincii bizantine autonome.

Harta țărilor române în jurul anului 1400

7
8